o seara la cinema

Pentru ca e in mare voga si toata lumea vorbeste despre el, ne-am hotarat sa ne alaturam milioanelor de spectatori care au vazut noul film al lui James Cameron, Avatar lansat pe 18 decembrie. Avem un cinematograf IMAX in Bucuresti si ar fi fost o experienta unica sa vedem filmul acolo, insa biletele disponibile pana la sfarsitul anului la acest film in IMAX au fost vandute cu mult inaintea premierei. Asa ca ne-am multumim sa vedem filmul in varianta Dolby Digital (un fel de 3D). Sala a fost plina la toate spectacolele din acea zi; noroc ca apucasem sa rezerv biletele cu o zi inainte.

Spectaculoasa realizarea, trebuie sa recunosc, desi mi-as fi dorit ca in cei 10 ani cat i-a luat lui Cameron sa finalizeze proiectul (cam de la Titanic incoace), sa fi lucrat ceva mai mult asupra scenariului. Asta pentru ca am plecat din sala cu impresia ca am vazut "the same old story", doar ca intr-o realizare spectaculoasa. Am revazut-o cu placere pe Sigourney Weaver si am remarcat un tanar actor pe care nu am avut ocazia sa-l vad jucand pana acum - Sam Worthington, care l-a concurat fara succes pe Daniel Craig pentru rolul agentului 007 in Casino Royal. L-am admirat mai mult ca veteran de Marines in acest film decat ca Avatar. M-a impresionat si coloana sonora, de care cred ca James Horner s-a achitat foarte bine.
Daca as revedea filmul? Da, dar cu acelasi regret ca povestea ramane banala, in ciuda, sau mai degraba in detrimentul mesajului ecologist pe care incearca sa-l transmita. Replica preferata, pentru ca reprezinta cumva cheia filmului: "Tot ce mi-am dorit a fost sa gasesc batalia pe care merita sa o port."

de pe strada adunate

Au trecut 20 de ani de la revolutie si noi inca mai punem in vitrina - nu la posta sau la CEC - ci la banca, anuntul ca se da pensia :)

Ii rog pe vegetarieni sa nu citeasca mai departe si sa nu se uite la imaginea care urmeaza.

Stand la semafor, mi-am dat seama ca puteam fi si mai exotica in meniul de Craciun - o ciorba de strut? sau o piftie? Prea tarziu... poate la anul.

de Craciun

Mos Craciun a fost generos cu noi anul acesta, in ciuda vremurilor de recesiune. Avem pentru ce sa fim recunoscatori.

Mai putini colindatori anul acesta, desi am sperat sa le deschidem usa. Singurii care ne-au batut la usa chiar inainte de masa de Craciun au fost o tanara mamica cu un copilas in brate, frumos imbracati, dar cu fata trista si speranta ca vor primi... ceva de mancare. E tot ce au cerut. Am fost impresionati la lacrimi; le-am pregatit un pachet cu de-ale gurii si o ceva bani, desigur insuficienti pentru situatia lor. Speram ca si alti crestini s-au aratat generosi cu ei.
Ne-am bucurat de tot ce ne-a adus Craciunul anul acesta, desi am ramas cu gandul la cei care nu avut nici macare ce pune pe masa...

un film de Craciun

Fallen Angel (Ingerul cazut, tradus ad-literam) este filmul pe care il vad cu placere de fiecare data, preferabil de Craciun. Un alt gen de cadouri se afla in centrul actiunii acestui film; sunt cadouri sufletesti, carora nu le pot rezista nici cei mai impovarati de tragediile vietii.

Un Garry Sinise asa cum nu am vazut in filmele de pana acum si o Joely Richardson atat de rafinata... Un film care te lasa cu gandul la adevaratele cadouri de Craciun, dar mai ales la faptul ca gesturi simple, pornite din inima pot fi cadouri de Craciun de nepretuit.

Sarbatori fericite!

amintiri de-o saptamana

O seara de iarna asa cum trebuie sa fie - cu multa lumina, muzica si veselie. Acum 20 de ani, pe 16 decembrie, la Timisoara, iarna nu avea nici lumina, nici muzica, nici veselie. Si nici acum 20 de ani, pe 22 decembrie, la Bucuresti. Ne-am fi delectat cu Cantarea Romaniei, nu cu un concert de muzica de Strauss.

what a difference a day makes

Cu toate ca sistemul de operare a laptopului meu a crapat saptamana trecuta, m-am recuperat suficient cat sa le multumesc intr-un mod aparte celor care si-au amintit de ziua mea cat de mult imi place...ceaiul.

Despre cum e viata fara laptop si fara internet merita sa dedic un spatiu aparte. In curand...

In numele...pacii!?

Citesc acum o stire proaspata pe fluxuri (Ass Pres) - Presedintele Obama trimite un efectiv de 30 mii de soldati americani in Afganistan. Totul pentru a pastra pacea in teritoriile eliberate de talibani. Hmm! Si asta la cateva luni dupa ce i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. No f$%#$!$^ comment!

La multi ani, Romania!

peste 90 de ani de independenta

top tea - new entries

Perioada incarcata din ultimele saptamani mi-a fost alinata de doua sortimente de ceaiuri unice. De ce unice? Pentru ca sunt excelente si pentru ca nu sunt la indemana.
Ceaiul de iasomie e un ceai placut, aromat, dar sortimentul pe care l-am baut este departe de orice am baut pana acum, desi pare banalul amestec de ceai verde cu iasomie. Ne-a fost adus la birou de o colega care a fost in concediu in China. Si cum suntem destui bautori de ceai in birou (da, se intampla in Romania :)), il impartim frateste. Mai intai te cucereste parfumul; este atat de rafinat si delicat, incat abia astepti sa iei prima gura. Mmmm! Ideal ca sa-ti creezi propriul moment de relaxare intr-o lume in care pauza de munca pare un lux pe care cu greu ti-l permiti. Si iata vedeta:

Tot din calatoria in China am fost tratati cu prajiturele care contineau ceai verde. O minunatie!
Un alt ceai deosebit din care beau acum in fiecare dimineata este un ceai care mi-a fost oferit mai intai intr-un pliculet de ceai clasic fara eticheta. Dupa miros mi-am dat seama imediat ca are scortisoara, dar dupa ce l-am gustat, l-am ghicit imediat - ceai negru cu ghimbir si scortisoara, cu o aroma care ma purta cu gandul la India. Si pentru ca am stiut sa-l apreciez, am primit apoi intreaga...era sa zic cutie. Nu-nu-nu, un ceai autentic indian este pastrat intr-un saculet:

Aici aveti mai multe detalii despre acest ceai (San-Cha) si cei care-l produc - Aap Ki Pasand 

Si-acum ma duc sa pun de-un ceai :)))

ranile unui oras (3)

Continui aceasta seri, pentru ca e un subiect pe care n-o sa-l inchid pana nu voi simti ca lucrurile vor incepe sa se indrepte. Am primit de curand de la o prietena, pe mail, un top al palatelor "disparute" din Bucuresti. Fie au cazut la bombardamentele din 44 (cand americanii, cand nemtii), fie le-au daramat comunistii si in special Ceausescu. Din pacate nici lectia asta n-am invatat-o; in ziua de azi se darama in continuare cladiri istorice sub povara neglijentei si indiferentei, pentru a face loc unor cladiri moderne lipsite de personalitate si de...suflet.
Recunosc - am fost selectiva si mi-au cazut ochii pe cateva bijuterii care nu vor mai exista decat in poze. Iata cum arata Palatul Sturdza inainte de anii '30 (cand a fost demolat). Aici a functionat Ministerul Afacerilor Externe din Piata Victoriei:

sau Palatul Artelor (fostul Muzeu Militar) din Parcul Carol, daramat de comunisti pentru a face loc mausoleului:

Despre Palatul Somanescu nu stiu mai nimic in afara de fotografia ramasa:

Din pacate nimic nu mai poate fi facut pentru ele, decat sa le pastram in memorie si sa le pomenim, astfel incat in ciuda celor care le-au distrus, ele sa nu dispara.
Inainte de razboi, pe Calea Victoriei se afla Teatrul National, distrus de bombardamente:

In acelasi loc, acum cativa ani s-a construit Hotelul Novotel, care a dorit sa aduca un tribut acestei cladiri emblematice a Bucurestiului interbelic si i-a reconstruit intrarea:

Destul de controversata initiativa, dar eu zic ca e bine si asa, decat deloc.

Unul dintre putinele palate care au supravietuit este Palatul Elenei Kretzulescu, langa Gradina Cismigiu, astazi sediu al unei filiale UNESCO:

sau Palatul Herman Spayer de pe strada Batistei, cladire de referinta a Bucurestiului inainte de razboi:

M-am bucurat sa descopar pe net o multime de oameni care au simtit nevoia sa aduca astfel de cladiri in atentie, pentru ca macar in felul acesta ele nu vor pieri si din memoria noastra.

Nemtii au reconstruit orase intregi dupa razboi. Noi nu doar ca nu le-am refacut, dar le-am distrus mai departe in numele unor idealuri gresite si lasam sa se distruga in continuare, mai nou in numele banului.

barbati care vand...

...iata si frigidere! Ce sa fac, daca imi ies in cale! Acesta e chiar e o vedeta - Cristi Chivu :)

Nu pot decat sa ma amuz ca au mai fost scosi si ei la...produs, spre delectarea sexului slab. Hi-hi! Pe cand un aragaz - ceva?

feeling bad about feeling good

Am calculat: imi petrec aproape 2 ore in masina in fiecare zi pe strazile aglomerate ale capitalei. Daca dimineata condusul este exercitiul mental de care am nevoie pentru a ajunge cu creierul antrenat la munca, seara se transforma in relaxarea de care am nevoie pentru a ma scutura de stresul de la birou. Ascult muzica ce-mi place, imi resetez gandurile pentru modul de functionare home si din cand in cand privirile mi se agata de o cladire, o reclama sau de luminile orasului. Si uite asa am observat in ultima vreme ca si barbatii pot sa vanda cafea si ciocolata :)))
Cand ajung la Marriott ma priveste melancolic Doncafe, cu o ceasca de cafea cu suflet:

si ne privim asa pret de vreo doua semafoare. Cu ceva vreme in urma as fi stat si trei semafoare pe rosu, pentru ca cei de la Poiana aveau putin mai incolo un panou cu noua lor promotie, in care spui ce-ti doresti si ei iti vor indeplini dorinta. Dorinta mea ar fi fost ca tipul ala din panou sa fie chiar James McAvoy, cel cu care mi se parea mie ca seamana si sa stam de vorba de-adevaratelea pana se face verde semaforul.

Si desi mi-am permis sa ma delectez in acest fel vreo cateva saptamani (asa se explica acel feeling bad about feeling good), serile mele sunt mai putin relaxante de cand reclama cu pricina a facut loc proaspetelor reclame electorale.
In ciuda retusurilor photoshopate, candidatii nostri la presedintie nu au farmecul acestor tineri simpatici care au fost scosi in fata pentru a vinde cafea si ciocolata. Nu stiu cui mai pot vinde Basescu, Geoana, Antonescu si Oprescu promisiunile lor electorale: Hai Romania! Invingem impreuna! Impreuna la bine si la greu! Revolutia bunului-simt... Eu cu cine votez?

Happy Ha-Ha-Halloween

Noi romanii am importat aceasta sarbatoare, ca si St. Valentine's Day. Mai mult succes la cei mici, care se bucura de cioplitul bostanilor, carnaval, lumanerele aprinse si dulciuri in forma de fantomitze, vrajitoare si brrr-brrr... schelete.N-am scapat nici anul acesta si am cumparat cate ceva de la supermarket pentru Maria.

Trick or treat? Speram ca vom scapa de tricks, caci avem dulciuri peste tot in casa :)

plec, dar mai raman putin...

...cred ca si-a zis astazi toamna. Dupa o saptamana de ploaie, burnita, frig si ninsoare, semn clar ca ne paraseste si lasa loculiernii, azi ne-a uimit cu vreme frumoasa - soare si cald.
Si ca si cum asta n-ar fi fost de-ajuns ca sa ma surprinda si sa ma faca sa zambesc, mi-a trimis un vizitator neasteptat chiar in masina - o gargarita. Dupa ce a incercat senzatiile tari ale condusului prin Bucuresti, asezata pe mana mea...

...s-a lasat sedusa de soarele care-mi batea in geam. S-a plimbat in pasi marunti in sus si-n jos... Am lasat geamul jos sa-i dau voie sa-si ia zborul, dar s-a mai framantat o vreme, cand in masina, cand afara.

In cele din urma s-a convins ca e vreme de plimbare, si-a intins aripioarele si p-aci ti-i drumul. M-a parasit si ea, la fel cum o sa ne paraseasca in curand si toamna.

iDont ?

Well, trebuie sa recunosc, cei de la Motorola sunt curajosi. Acum un an divizia de mobile era in pragul falimentului, iar acum sunt la cateva zile distanta de lansarea primului smartphone care ar putea reprezenta o amenintare pertinenta pentru iPhone. Ma refer la Motorola Droid, care nu degeaba te duce cu gandul la Android, sistemul de operare dezvoltat de Google pentru telefoanele mobile.
Si pentru ca se doreste sa se stie cu cine se intrece acest nou rival al lui Apple, campania de promovare scoate in evidenta tot ceea ce iPhone nu face, cu o formulare de-a dreptul provocatoare - iDon't. Ramane de vazut daca acest afront direct adus celui mai popular smartphone din lume - iPhone - nu-i va face mai mult rau decat bine Droidului, primul rival ce pare ca are sanse reale sa-si masoare fortele in lupta dreapta cu 3GS.
Marea lansare se va intampla pe 30 octombrie (brrrr, atat de aproape de Halloween!) iar primii care se vor bucura de ea vor fi tot americanii. Dupa modelul Apple, Motorola a incheiat un deal de exclusivitate cu un operator de telefonie mobila. Verizon pare sa stea mai bine decat AT&T la capitolul retea si calitate a serviciilor, dar desigur asta nu e suficient.
Mai trebuie ca Droid sa-si convinga utilizatorii ca este cel putin la fel de bun ca iPhone. Si-atunci mai vedem noi cine zice iDon't :)

conspiratia orelor

De ceva vreme constat ca ora 7.00 este cea mai potrivita pentru drumul pe care il fac in fiecare dimineata catre servici. Nu 7 si un sfert, nu ... si jumatate; ci pur-si-simplu 7.00. O aura favorabila invaluie aceasta ora si nu sunt singura care experimenteaza acest fenomen. Pai sa vedem... Pe 4 noiembrie 2008, urnele de vot din Maryland s-au deschis la 7.00 dimineata. Rezultatul votului din acea zi? Barak Obama a devenit primul presedinte de culoare din SUA. Tot la 7.00 dimineata, pe 16 iulie anul acesta, au fost treziti si cei ... 7 membri ai echipajului navetei spatiale Endeavour, pe ritmurile melodiei "These Are Days" a formatiei 10.000 Maniacs :) Cantaretul Johnny Craig si-a intitulat o melodie - "7 am, 2 bottles and the wrong road". Si magia orei 7 continua sa influenteze istoria - la 5 august 2009, la ora 7.00 dimineata au aterizat in California jurnalistele americane Laura Ling si Euna Lee, retinute de guvernul Nord Corean timp de cateva luni si eliberate la interventia lui Bill Clinton. Sincer, nu cred ca vreau sa aflu ce facea Bill Clinton la 7 dimineata ;) Dar aflu de pe internet ca Andreea Raicu face fitness la 7.00 dimineata. Aceasta ora pare sa-si pus puternic amprenta asupra creatoarei de moda Rebecca Campora din moment ce si-a denumit studioul de creatie vestimentara "7 A.M.". Deci pare ora cea mai potrivita pentru a pleca de acasa, desi reusesc atat de greu sa ma trezesc la timp pentru a profita de aceasta buna influenta. Pana si Ionut Bogdan Staicu se mira pe blogul sau intr-un articol intitulat "Lumea la ora 7 dimineata" - "Azi am fost surprins sa aflu ca lumea inca se mai trezeste la ora 7."
Ora 4 dimineata a capatat o reputatie atat de proasta, incat ar putea deveni noul miez al noptii, cea mai nefasta ora a zilei. Declarata chiar la TEDTalks. Si sa nu uitam ca maine TEDx, un frate mai mic a lui TED, se va desfasura si in Bucuresti cu o selectie interesanta de speakeri. Voi fi cu ochii pe ei de aici, de pe internet.

Un Nobel pentru... Pace

Punctele de suspensie din titlu sunt clipele in care am ramas pe ganduri cand am aflat vestea acordarii Premiului Nobel pentru Pace presedintelui Barack Obama. Primul impuls a fost sa vad cine a mai fost nominalizat si am aflat ca nominalizarile de anul acesta au fost un record ca numar: 172 de persoane si 99 de organizatii. Lista nominala insa va fi disponibila abia in 2059, pentru ca regulamentul nu permite dezvaluirea acestei informatii timp de 50 de ani. Asa incat, foarte posibil sa nu aflu vreodata cu cine "a concurat" presedintele Obama.
Anul trecut premiul a fost acordat presedintelui Finlandei pentru rolul de mediator in cateva conflicte. Anul acesta nici mai mult nici mai putin proaspatului ales presedinte american. Devin rautacioasa si intreb - o fi acesta vreun soi de concurs de frumusete pentru presedinti? I-am laudat pe americani ca au votat fara retineri un presedinte de culoare si am admirat discursurile candidatului democrat si am fost mai ingaduitoare cu micile sale gafe in postura de presedinte decat am fost dispusa sa fiu fata de G. W. Bush. Si totusi, acest premiu mi se pare prea mult si prea devreme.
Si ajung sa ma intreb - unde sunt vremurile cand erau premiati oameni ca Maica Tereza, Martin Luther King, Albert Schweitzer, Dalai Lama, Aung San Suu Kyi (n-am reusit sa-i retin niciodata numele, dar povestea ei nu se uita usor) sau Desmond Tutu?

ranile unui oras (2)

Citeam editia de vineri a Romaniei libere pentru articolele despre Herta Muller si am descoperit cu surprindere si satifactie un articol despre cladirile de patrimoniu aflate in ruina in Bucuresti. Un Top 10 al acestor cladiri in care am regasit si imobilul care m-a determinat sa scriu in vara despre acest subiect.

As vrea sa cred ca cine trebuie sa auda va auzi si cine trebuie sa vada va vedea pana nu e prea tarziu pentru a mai face ceva.

 Astazi, la St Petersburg, 3000 de localnici au demostrat impotriva construirii in oras a unui zgarie nori, sub motivul ca ar distruge valoarea arhitecturii istorice a orasului. Sa-i invitam pe cei de la Gazprom sa-si construiasca birourile la Bucuresti; aici nu vor avea obstacole in construirea ambitiosului turn :) De valoarea istorica a arhitecturii din capitala noastra nu-si bate nimeni capul. Distrugerea a inceput-o Ceausescu si o definitiveaza edilii de dupa '90.

fetelor, suntem pe val

Am citit cu deosebita satisfactie despre Premiul Nobel pentru literatura de anul acesta, acordat unui femei, Herta Muller. Si nu numai pentru ca este femeie, printre cele 12 care au castigat acest premiu de-a lungul timpului, ci si pentru ca este nascuta in Romania, in Banat. Si pentru ca, marcata de experienta dictaturii, a ales sa nu ne lase sa uitam prea usor prin ce-am trecut.
Si mai avem un motiv de bucurie, pentru ca anul acesta, pentru prima oara, patru femei au castigat Premiul Nobel: doua americance, cercetatoare in domeniul medicinei - Elizabeth Blackburn si Carol Greider si o chimista din Israel - Ada Yonath.
Singura tristete pe care o am este ca romancele se implinesc profesional mai degraba in strainatate decat in tara. Ma gandesc la Alina Cojocaru, prim-balerina la Royal Ballet din Londra, soprana Angela Gheorghiu despre care nu mai trebuie sa spun nimic in plus si chiar Aurora Simionescu, doctorand la Institutul Max Planck din Garching, care la 24 de ani a castigat o bursa "Einstein Fellowship" la NASA.

in ritm de capoeira

E inca greu de acceptat ca a venit toamna. Acum o saptamana petreceam un weekend insorit la marginea Bucurestilor, iar weekendul ce-a trecut ne-am murat in ploaie si in frig. Si totusi saptamana a inceput sub semnul soarelui si vremea pare sa se incalzeasca zilele acestea. Iar eu ma gandesc la tinuturile din emisfera sudica, ce se pregatesc de vara. Dar numai gandul va ajunge acolo si amintirile unui dans pe care l-am descoperit acum un an pe strazile Lisabonei. Un amestec ciudat, dar fermecator de ritmuri de samba si acrobatii ce amintesc de dansurile africane - capoeira. Pana si cuvantul parea desprins dintr-o alta lume. Ma gandesc la capoeira si e din nou soare si cald.

 

Dansul este atat de popular, incat exista cluburi peste tot in lume si chiar campionate. N-am reusit sa aflu de vreun club in Bucuresti... desi mi-ar fi placut sa descopar ca exista si alti iubitori de capoeira suficient de pasionati pentru a infiinta un club.

Si uite-asa, la urmatorul vanticel de toamna sau ploaie mocaneasca, ma voi lasa purtata de ochii mintii, pe ritmuri de capoeira, spre taramuri scaldate de soare.

de pe online adunate

M-a amuzat deunazi o stire online: "Chinezii sunt nemultumiti de calitatea produselor Pepsi si Carrefour". Dar pe noi ne intreaba cineva daca suntem multumiti de calitatea produselor chinezesti?
Un alt titlu mi-a atras atentia "Uniunea Europeana stie sa faca bani". Asta stim cu totii, asa cum bine stim ca romanii nu stiu sa cheltuie banii pe care-i primesc de la UE. Dar sa vedem cum face dom'le UE bani: UE pune tunurile pe sistemul de publicitate Google. Partial sunt de acord, mai ales ca de ceva vreme, de cate ori intru in contul de Gmail ma agreseaza link-ul sponsorizat cu titlul "Cum sa agati gagici?".
Si tot online am gasit o promotie care m-a lasat cu multe semne de exclamare:

Cine mai cumpara in ziua de azi imprimante matriciale!? Mai ales ca la banii astia iti iei o multifunctionala color!!! O prietena s-a amuzat raspunzandu-mi: Poate pentru muzeu! Eu n-am mai vazut matriciale de o gramada de ani! De cand ma extaziam la o imprimanta de 6 pini - sa tot fie vreo 10 ani sau chiar mai mult.

votul salvator

Nu, eu n-o sa va cer sa votati nimic. Voi veti decide daca merita sau nu. Astazi mi-a cazut in mana revista Unica si rasfoind-o am tras un chiot de bucurie cand am gasit articolul de mai jos:

Deci cladirea mea preferata de pe Bv Lascar Catargiu ar putea avea o sansa sa-si recapete stralucirea demult apusa.

arta pentru toti

 

Nu, nu este coada la paine, nici la carne, nici la... ceai ;))) Este coada de la libraria Adevarul din Magheru pe la 10:30-11:00 azi-dimineata (ieri dimineata deja, la ora la care postez). Ce se vinde? Se vinde al doilea volum din seria albumelor cu pictori editate de ziarul Adevarul, ca supliment de miercuri. Dimineata la 8:00 cand am ajuns la servici, in Piata Victoriei, deja se epuizase la toate chioscurile. Pentru 13 ron (aprox  3 euro), in fiecare saptamana te poti bucura de un album de arta cu lucrari celebre ale pictorului respectiv si informatii bigrafice, de arta, istorice, cronologie. Seria a inceput saptamana trecuta cu un supliment gratuit cu Michelangelo, iar azi toata lumea il cauta pe Da Vinci.

 

Toti lauda aceasta colectie - este foarte accesibila. Albumele de arta sunt de regula foarte scumpe. Am fost incantata sa descopar si tineri si batrani dornici sa-si populeze bibliotecile cu pictorii celebri propusi de cei de la Adevarul. Voi urmari si eu toata colectia, desi am unii pictori deja in biblioteca, pentru ca mi se pare bine facuta, desi trebuie sa recunosc ca ma asteptam la ceva mai multe imagini. Dar deh, drepturile costa!

 

Eu de exemplu am cautat ani la rand albume cu doi pictori rusi pe care i-am descoperit intamplator in adolescenta si  de care m-am indragostit pe loc - Aivazovsky (pictorul marii) si Shishkin (pictorul padurii). Pe primul am reusit sa-l gasesc uitat printr-o veche librarie. De Shishkin ma bucur acum pe internet. Pana voi reusi sa dau de el in librarii, ma voi bucura de Picasso, urmatorul album al colectiei de la Adevarul, pe care il voi vana cu indarjire si rabdare miercurea viitoare.

P.S. Am facut postarea folosind conexiunea prin telefonul mobil (vechi, dar fiabil), pentru ca internetul de mare viteza al furnizorului nostru... n-a fost de gasit in seara asta.

din nou despre ceai

Pana deunazi, in Bucuresti una dintre manierele cele mai elevate de a bea ceai era sa faci o vizita la Carturesti. Rafturi nesfarsite de carti, CD-uri cu muzica, DVD-uri cu filme si nu in ultimul rand rafturi cu ambalaje cochete de ceai, cesti si tot ce mai ai nevoie pe langa ele. Iar daca pofta e prea puternica, o ceainarie gata sa-ti ofere in cel mai scurt timp lichidul fierbinte si aromat. Din pacate nu fac parte dintre cei rasfatati cu timpul liber de care au nevoie pentru a savura un ceai in timp ce rasfoiesc o carte proaspat achizitionata. De multe ori ma uit cu jind la cei care gusta din plin atmosfera tihnita de acolo. Ceaiul insa incepe sa-i atraga din ce in ce mai mult si pe romani. Desi parintii mei imi povesteau ca in tinerete petrecerile lor se numeau "ceaiuri dansante", romanii asociaza de cele mai multe ori ceaiul cu solutii de medicina alternativa. Iar ceaiul se gasea de regula intr-un singur loc, la Plafar. In ultimii ani insa simt ca romanii au inceput sa-i faca loc ceaiului in tabieturile de zi cu zi.
Saptamana aceasta si presa scrisa pare sa doreasca sa scoata la lumina succesul unor romani care au crezut in afacerile cu ceai. Am citit luni in Forbes despre inspiratia cu care un roman din Orastie a reusit sa reconstruiasca un brand de ceai de succes - Fares. Intitulat mai mult sau mai putin inspirat "Baronul ceaiului", articolul povesteste cum Silviu Socol a stiut sa profite de prabusirea monopolului Plafar. Cu munca, talent managerial si ceva fler de comerciant, el a reusit construiasca o companie profitabila, in timp de Societatea Nationala Plafar se indreapta spre lichidare.
Iar azi am citit in Casa si gradina (revista care mi-a cazut in mana intamplator) un articol despre Madalina Ivascu, o foarte tanara bucuresteanca (21 de ani) care s-a indragostit la prima vedere de magazinul de ceai deschis de Demmer la Cluj si care s-a hotarat sa aduca brandul in Bucuresti - Demmer Teehaus.  Dupa ce am vazut lista lor de ceaiuri (au si variante bio), m-am hotarat ca foarte curand sa-i vizitez in strada Academiei, nr. 9.
Pana atunci, pe langa ceaiul verde in diverse amestecuri, ma rasfat cu ceaiul de Melissa in varianta simpla, desi amestecul englezilor de la Greenfield mi se pare divin, dar este tare greu de gasit (rar gasesti la Ki-life). In plus, incerc sa-mi mentin tonusul psihic cu sunatoare (cam doua cesti pe zi).

Sper ca ceaiul va cuceri din ce in ce mai multi romani si nu doar pentru efectele sale terapeutice. Daca ani de zile nu-mi imaginam ca pot incepe ziua fara o cafea, de patru ani incoace diminetile mele sunt parfumate de aroma ceaiurilor. Mai mult, nu-mi imaginez weekend-urile petrecute la parintii mei fara pauzele in care eu si mama ne intrebam una pe alta "Bei un ceai?". Poate ca romanul nostru va fi mai putin nervos si mai sanatos daca va bea mai mult ceai si mai putina cafea.

despre masini, dar mai ales despre soferi

A inceput scoala! Din 14 septembrie, Bucurestiul a redevenit infernul soferilor: aglomeratie in trafic, bataia pe locurile de parcare, tot tacamul. Mi-as fi dorit sa pot folosi mijloacele de transport ca sa ajung la servici - am si incercat iarna trecuta, dar si acolo lucrurile stau la fel de prost. De fapt stau si cam atat, de foarte multi ani de zile. Pentru ca edilii nu fac mare lucru pentru a ne usura in vreun fel viata de sofer sau de simplu pieton.
In fine, cei 6 km pe care ii am de facut pana la serviciu si mai ales de la serviciu acasa pot fi transformati in timp util daca dau telefoanele pe care altfel nu apuc sa le mai dau peste zi, daca ascult muzica sau chiar mai rasfoiesc cate-o revista.
Si saptamana trecuta mi-a cazut in mana o revista auto, din cele pe care le rasfoiesc mai mult ca sa vad masini frumoase. De data asta m-a incantat de la primele pagini, pentru ca editorialul mi-a mers la suflet. Cu un click pe imagine, va puteti delecta cu articolul in marime reala. Ma simt bine sa vad ca si altii sunt solidari cu mine, mai ales cand sunt barbati. Iar cei care nu sunteti din Bucuresti, bucurati-va ca nu trebuie sa treceti zi de zi prin calvarul traficului de aici.

Steve Jobs revine

Idolul a revenit - tricoul cu guler inalt negru, blugii, ochelarii care stralucesc in lumina reflectoarelor. Ceva mai slab decat atunci cand l-am vazut ultima oara in public, umbra palida a ceea ce a fost. Dar acelasi luptator, care incearca sa ne convinga de ceva vreme - fara prea mare succes insa - ca Apple se descurca si fara el.
Am asteptat cu nerabdare conferinta de ieri, intrebandu-ma ce noutati va anunta Apple? Ei bine, se pare ca singura noutate a fost Jobs insusi. Cu noul iPhone lansat deja, cu Snow Leopard in actiune, ma intrebam ce ar mai putea fi nou si recunosc ca ma asteptam la un iPod Touch si mai dotat - camera foto si aplicatii noi. Dar nu asta a anuntat Apple ieri. Nano a primit o camera video, microfon si radio in noua versiune, iar pentru modelele iPod de capactate mica s-au anuntat ieftiniri. iTunes apare si el cu functii imbogatite. Well, mie asta imi suna putin a democratizare pentru Apple. De cand este scaderea preturilor la o intreaga categorie de produse o tactica Apple? De anul trecut si pana acum... doar atat? Oare Jobs lucreaza deja la o noua strategie, are o alta viziune pentru Apple? Sau pur si simplu asteapta iesirea lumii din criza pentru lansarea asilor din maneca? Intre timp, tot mai multa lume isi va cumpara iPod-uri si iPhone-uri la un pret mai mult decat rezonabil. Se va banaliza brandul? Acum o saptamana Apple era supus tirurilor cu reclamatii de iPhone-uri al caror ecran explodase. Si am ramas siderata sa aflu ca in Franta, una dintre victime era... ... ... un pensionar in varsta de 80 de ani :). Uau!
Asa incat nu poti sa nu te intrebi... incotro se indreapta Apple? Acum, cu Jobs din nou la carma, sa speram ca inovatia va reveni printre prioritatile celor de la Apple.

cand cartile devin filme... (continuare)

E adevarat ce spune Carmen, ecranizarile mele de suflet vor ramane cele dupa Jane Austen. Dar asta pentru ca Austen este autorul meu preferat. In lista mea de zilele trecute erau autori descoperiti datorita ecranizarilor sau autori contemporani care am descoperit ca au fost ecranizati cu succes.

Am citit “Imperiul soarelui” de JG Ballard datorita ecranizarii – un film de referinta pentru mine. Iar actorul-copil Christian Bale a fost folosit cu un instinct de maestru de Spielberg. La vremea respectiva ma gandeam care va fi viitorul lui ca actor: se va afirma sau va apune dupa acest film? Ma bucur ca si alti regizori de calibru i-au pus in valoare talentul. Daca n-as fi vazut “Prestigiul/The Prestige”, in care il revedem pe Bale matur, nu m-as fi intalnit probabil cu cartea. 

Poate as fi citit “Totul este iluminat” inaintea ecranizarii, daca ar fi fost editata cartea la noi mai devreme. Asa, am vazut filmul si apoi am descoperit cartea. Ambele sunt reusite.

Am citit mai intai romanele Annei Gavalda, ca de curand sa descopar cu mare placere ecranizarea. Pe Amelie Nothomb n-as fi descoperit-o fara ecranizarea romanului sau “Amelie” si risc putin si spun ca poate as fi auzit de Audrey Tatou mai tarziu daca n-ar fi fost distribuita atat de inspirat in acest film.

De curand mi-am adaugat in DVD-urile de colectie o alta ecranizare de suflet, “Contact” in regia lui Robert Zemekis, dupa o carte de Carl Sagan (care s-a stins cu putin inainte de incheierea filmarilor).

Si sa ne amintim cu nostalgie de “Undeva, candva” care n-as fi crezut in ruptul capului ca ar fi o ecranizare. Dupa ’89 am gasit si cartea pe rafturile librariilor.

Si aici ajungem la o alta discutie – cate ecranizari sunt la fel de reusite ca romanele? Despre cate perechi carte-film putem spune ca sunt adevarate bijuterii?

Mi-as fi dorit ca Dan Brown sa aiba parte de ecranizari mai reusite. Ron Howard este un regizor cu Oscar, dar ecranizarile lui dupa Dan Brown nu sunt cele mai reusite proiecte. Asa cum scriitorul da farmec romanului sau, regizorul trebuie sa gaseasca solutia de a transpune vizual mesajul si trairile personajelor.

Da, urmaresc toate ecranizarile dupa Jane Austen. Cred ca “Mandrie si prejudecata” este cel mai ecranizat roman. Cartea s-a bucurat de un asemenea succes de-a lungul timpului, incat poti trai cu falsa impresie ca ecranizarea ei iti garanteaza succesul pe ecran. Desigur ca nu e asa si in cazul acesta avem exemple din ambele parti. Pot sa ma laud ca am reusit sa vizionez mai toate ecranizarile serioase; lasand la o parte versiunea Bollywoodiana. Imi place sa vad cum percepe regizorul subiectul si care este viziunea actorilor asupra personajelor. Mai mult, ca un tribut adus de americani scriitoarei, au facut film nu numai despre Austen – “Becoming Jane”, dar chiar si despre un fan club Jane Austen. Eroii traiesc in vremurile noastre aceleasi drame si fac fata acelorasi dileme ca si eroii din romanele ei si descifrand-o pe Austen ajung sa se redescopere. Iar finalul este fericit, asa cum si-a dorit Austen mereu pentru eroii ei.

Pe de alte parte constat ca nimeni nu a mai avut curajul sa ecranizeze “Pe aripile vantului”, o alta carte care se bucura de un deosebit succes. Posibil sa nu se fi nascut inca o actrita ca Vivien Leigh care sa duca pe umerii sai cu atata talent firul povestii si sa inspire un regizor ca Fleming.

In orice caz, am constatat ca industria de film de la Hollywood a fost afectata nu numai de criza economica, dar si de o criza de creativitate. Si atunci, in lipsa unor idei originale, regizorii de top se apuca de ecranizari, iar in ultimul an am avut parte de ceva titluri: “Atonement”, “P.S. I love you” (ecranizat si el de vreo doua ori), “Nights in Rodhante” (lui Nicholas Sparks i s-au ecranizat mai multe romane), “Slumdog Millionaire” (marele invingator la Oscar), “The Reader” (alta pereche carte-film de mare succes). Il asteptam cu nerabdare si pe noul Sherlock Holmes jucat de Robert Downey Jr. in regia lui... Guy Ritchie. Si poate ca e mai bine astfel, pentru ca macar asa subiectele nu mai devin de o lunga si dezastruoasa inconsistenta, de un umor dezbracat sau pueril.

Nici regizorii romani nu se mai inghesuie sa ecranizeze romane. Sunt de actualitate subiecte care exploateaza vremurile de care incercam sa ne scuturam, din perioada comunista – drame si umor negru. Mi-ar fi placut sa vad ecranizat “La Medeleni” al lui Ionel Teodoreanu sau “Accidentul” lui Mihail Sebastian. Coppola s-a lasat sedus de Eliade si povestea descrisa in al sau “Tinerete fara tinerete”. Mai avem de asteptat...

Iar eu ma opresc aici, pana mai pot.

cand cartile devin filme...

M-am gandit azi mai mult ca oricand la ecranizarile reusite dupa carti de succes. Totul a pornit de la Cartile Adevarul; am alergat sa cumpar de la chiosc volumul I din Vraciul de Tadeusz Mostowicz, care mi-a amintit de ecranizarea care s-a bucurat de un mare succes la noi intr-o epoca puternic cenzurata cultural, pe la inceputul anilor '80.
Si pentru ca asta a devenit tema zilei, trebuie sa mentionez o ecranizare de data foarte recenta a unui bestseller frantuzesc - Impreuna de Anna Gavalda. Am citit cartea in iarna la recomandarea unei colege si am fost foarte incantata sa descopar un roman sensibil, amuzant si totusi profund. De curand am vazut ecranizarea in regia lui Claude Berri - Ensemble, c'est tout - cu Audrey Tatou in rolul principal. De mentionat si coloana sonora superba. Pentru prietenii mei din Germania, titlul este Zusammen ist man weniger allein. Englezii l-au tradus Hunting and Gathering.
Si daca ati citit Totul este iluminat (Everything is Illuminated) al lui Jonathan Safran Foer, trebuie sa vedeti ecranizarea care este la inaltime. O adevarata surpriza sa vad ce regizor talentat este actorul Liev Schreiber si sa redescopar un Elijah Wood (il stiam doar ca Frodo in Stapanul Inelelor) foarte talentat. O alta revelatie a filmului a fost Eugene Hutz; si astfel am descoperit Gogol Bordelo :). Unii totusi sustin ca romanul este mult mai reusit decat filmul, dar eu cred ca fiecare reuseste sa cucereasca.
Sper ca v-am deschis apetitul la citit si pentru vizionat.
In topul ecranizarilor preferate ar mai intra si Podurile din Madison County (The Bridges of Madison County) scrisa de Robert James Waller si ecranizata de Clint Eastwood, care n-as fi crezut ca va aborda o partitura atat de romantica.
Imi pare rau ca Memoriile unei geise (Memoirs of a Geisha) de Arthur Goden nu a avut parte de o ecranizare stralucita.
Voi cu ce ati completa topul ecranizarilor de succes al unor carti de succes?

pe-un picior de plai...

Acum mai bine de o saptamana m-am lasat convinsa sa merg pe Cheile Tasnei. Am mers vreo 17 km cu masina din Herculane, pe Valea Cernei, pana la popasul Dumbrava. Din spatele pensiunii incepe traseul marcat cu cruce albastra. Acolo am gasit pe copaci un anunt care ne indeamna sa vizitam stana aflata la capatul traseului.

De la primii pasi prin padurea de la marginea drumului am ramas fara suflare de la panta abrupta.

Dupa aproximativ o jumatate de ora, ajugi in dreptul unor stanci verticale unde poteca vireaza brusc la dreapta spre intrarea in Chei.

Poteca pare de-acum taiata in stanca, dar prima surpriza abia acum se dezvaluie.

Inainte sa vireze din nou brusc, de data asta la stanga, ca si cum s-ar fi razgandit, te conduce spre o stanca ce dezvaluie o panorama de vis a Muntilor Cernei.

O cruce de lemn se inalta acolo.

Nu stiu ce semnificatie are, dar am citit ca poteca pe care urma sa mergem era pe vremuri traseu de patrulare pe granita dintre Tara Romaneasca si Imperiul Austro-Ungar.

De-acolo practic intri in Chei si incepi usor sa cobori. Peisajul este greu de descris; eu l-am perceput ca un amestec de stampa chinezeasca, cu munti ascutiti si brazi inalti si mici franturi de peisaj mediteranean cu ierburi subtiri si uscate, flori si multi fluturi.

Pinul negru banatean isi dezvolta coroana pe orizontala, spre varf.
Poteca isi face loc printre stanci si coboara in Chei pana intalneste cursul unui parau care strabate valea.

Il traversezi cand pe o parte, cand pe alta, caci albia lui curge de multe ori prea aproape de stancile care marginesc Cheile.

Dupa aproape o ora de mers, poteca incepe sa urce si deodata iti apare in fata ochilor Moara Dracului.

Moara poarta acest nume pentru ca piatra ei se invarte in sens invers acelor de ceas. Era in functiune si macina in malai fin boabele de porumb.

Odata ajunsi la moara am aruncat inca o privire la drumul parcurs, pentru ca aici se termina Cheile.

Am mancat intr-o poiana care se intinde dincolo de moara; niste cai pasteau alaturi, semn ca stana era in apropiere.

Probabil ca nu am fi mers mai departe, daca nu ar fi aparut ciobanul, care se ducea spre moara sa schimbe sacul de malai. Ne-a povestit ca a avut surpriza sa gaseasca moara mergand in gol cand niste turisti inconstienti s-au jucat punand-o in functiune. Pietrele se freaca in gol si produc scantei; de-aici pana la incendiu este un singur pas.
Ne-am dus cu el la stana, unde am aflat ca anuntul a fost scris de ciobanita; ne-au cinstit cu produsele lor - iaurt, smantana, cas, urda, branza si... tuica pentru barbati. Cainii au fost blanzi cu noi, desi pe lupi ii urmaresc prin munti si cate trei zile.

Ni s-a spus ca trec pe-acolo multi turisti iubitori ai muntelui si fac trasee in Muntii Mehedintiului, care se intind dincolo de stana. In septembrie ciobanii isi vor lua oile si se vor intoarce in satul lor, unde isi vor petrece iarna.
Am mai mers putin dincolo de stana, intr-o poiana de unde tasnesc multe izvoare - ziceau cobanii ca de aceea s-ar numi locul Cheile Tasnei. Ne-am odihnit putin, am mancat mure si apoi am luat din nou poteca prin Chei.

La intoarcere ne-am tot oprit ca sa ne intiparim mai bine in memorie frumusetea locurilor. Am fost singurii turisti care au traversat Cheile in ziua aceea. Coborarea prin padure spre pensiunea Dumbrava a fost destul de dificila, dar cu ajutorul bastoanelor si a radacinilor de copaci care ieseau din pamant pe ici-pe colo, am reusit sa coboram fara peripetii. A doua zi aveam sa ma lupt cu febra musculara :) Dar a meritat! Din branza am mancat o saptamana intreaga; foarte gustoasa. Si... organica!