metrice

In ce masor linistea?

In susurul sprinten al paraului

Ce ne cheama-ntre munti.

In ce masor iubirea?

In cadenta pasilor

Ce vindeca rani adanci.

In ce masor speranta?

In frumusetea amintirilor

Ce se-astern in urma noastra.

In video: Paraul Şucu, de pe traseul catre cele 3 cascade din Poiana Marului, Caras-Severin.

Wordless Wednesday - povesti nerostite de la munte

Carmen ne invita la Miercurea fara cuvinte.

Wordless Wednesday - mica herghelie suedeza ;)

Carmen ne invita la Miercurea fara cuvinte.

Mai multe despre calul de lemn Dala aici.

Wordless Wednesday - orizont

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

Wordless Wednesday - hotarul dintre cer si pamant

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

suflet rebel - la malul marii

Ne-am trezit intr-o dimineata de duminica la Brugge cu gandul de-a ne petrece o zi la Marea Nordului. Fara niciun gand fara niciun plan, ne-am cumparat sandvisuri si bere si ne-am luat bilet la tenul care face legatura intre Brugge si Zeebrugge Strand. Am ajuns mai repede la peron si ne-am asezat pe banca sa asteptam trenul. Cristi si-a scos BlackBerryul din buzunar, iar eu am scotocit dupa aparatul foto sa surprind impostaza nostima in care stateam unul langa altul pe banca. Si cand sa fac poza... teroare! "No memory card" Uitasem cardul de memorie in laptopul din camera. Mai erau 12 minute pana la plecarea tenului si am luat-o la goana spre hotel, caci altfel n-as fi plecat la drum. Fiind duminica, trenurile spre Zeebrugge sunt ceva mai rare, asa ca am fi irosit timp pretios. Cursa nebuna s-a incheiat cand am revenit pe peron, cu doua minute inainte de plecarea trenului.

Am fost surprinsi sa vedem ca micuta gara de pe plaja este cu adevarat la plaja si chiar langa terminalul portului de persoane si de marfuri. La Zebrugge ajung printre altele si navele de pasageri din Hull, cu turisti din Anglia. Ne-am plimbat pe faleza amenajata la granita dintre port si plaja turistica, ne-am bucurat de soare, de mare, apoi de o plimbare de cateva ore pe plaja, inclusiv in zona de rezervatie, unde de altfel am si facut un mic picnic la pranz, printre dune si ierburi inalte. Ba chiar la un moment dat am simtit nevoia sa ne descaltam, sa simtim nisipul mangaindu-ne talpile. Am cules scoici, ne-am minunat la urmele refluxului si ne-am amuzat de jocul pescarusilor, al cainilor scosi la plimbare, de joaca in nisip a copiilor. O zi perfecta, in care orice gand a fost dat uitarii, gonit de briza marii, iar soarele s-a jucat non-stop pe fetele noastre, imprumutandu-ne pentru inca o vreme culorile verii. Rareori mi-a fost dat sa traiesc atat de acut prezentul.



In memoria acelei zile perfecte, am scos si eu din cutiuta cu amintiri o melodie cantata superb de Robert Plant - "Sea of Love":



Weekend placut!

o zi pe bicicleta

Una dintre cele mai placute zile in Brugge a fost cea petrecuta pe bicicleta. Ne-am trezit devreme intr-o zi de sambata ca sa ne aprovizionam cu de-ale gurii si apoi am plecat sa-nchiriem bicicletele. Foarte convenabil, centrul de inchiriere se afla chiar langa hotel. Costa 12 euro pentru o zi, dar trebuie sa ai la tine si 50 de euro pentru garantie; garantia o primesti inapoi cand returnezi bicicleta. Asa ca am avut bicicletele la dispozitie pana seara.

Mai greu a fost sa ne hotaram asupra traseului, dar am tinut cu dintii de varianta mea, asa ca am plecat spre Damme, un orasel la NE de Brugge si nu am avut ce regreta. Mai putin am fost familiarizati cu regulile de circulatie ale biciclistilor, dar pana la urma ne-am descurcat si trebuie sa recunosc ca soferii Brugge-ului sunt destul de ingaduitori.

Cu greu ne-am abtinut de la placerea pedalatului; nici saua tare care ne-a cam batucit fundurile, nici vantul care ne cam batea din fata nu ne-au stirbit placerea mersului pe bicicleta. Sunt foarte multe trasee pentru biciclisti in Belgia si sunt foarte bine marcate. Este suficient sa intri pe site, sa-ti alegi traseul si sa-ti notezi cifrele corespunzatoare fiecarui segment de drum si n-ai cum sa te ratacesti, pentru ca le vei gasi marcate la tot pasul. Noi am ales o linie relativ dreapta Brugge-Damme-Hoeke si va spun sincer ca la sfarsitul zilei nu mi-a venit sa cred ca am pedalat mai bine de 35 de km! Cu putina ambitie, am fi ajuns si in Olanda; de la Hoeke, pe malul canalului mai sunt doar 6 km!

Damme este un orasel pitoresc. Primul lucru care mi-a venit in gand a fost poznasul Tijl Uilenspiegel; mi-am amintit ca aveam si noi o carte in biblioteca cu ispravile lui. Ce nu m-am asteptat sa gasesc la Damme este cladirea superba a primariei, care dateaza din sec XIII, cu un ceas foarte vesel si muzical; l-am tot auzit cantand cat am fost acolo; cred ca anunta si sfertul de ora. O alta supriza la Damme a fost biserica "Our Lady", un monument care impresioneaza prin dimensiune si tocmai dimensiunea a fost cea care a adus-o la stadiul de jumatate ruina in care se afla astazi. Damme a fost un orasel foarte prosper in Evul Mediu si si-a permis o astfel de biserica, insa curand a cunoscut si decaderea si cand intretinerea unei biserici atat de mari nu a mai fost posibila, mai ales dupa trecerea la protestantism, locuitorii au hotarat sa renunte la jumatate din ea, lasandu-i numai zidurile si turnul inalt din care se vede pana la Marea Nordului. In curtea bisericii se mai afla un basorelief cu Tijl Uilenspiegel si o statuie a sculptorului Charles Delporte, inspirata de mitul Muzei, un cap cu trei fete ce par a fi indreptate una spre trecut, una in prezent si una in viitor. La Damme pot fi vizitate si o moara de vant inca in functiune si forturile ce au fost construite si folosite in razboaie de-a lungul istoriei, Damme fiind un avanpost de aparare a orasului Brugge. Aici este si un muzeu dedicat sculptorului Charles Delport, dar si unul dedicat faimosului personaj Tijl Uilenspiegel.

Manati de dorinta de a pedala cat mai mult, am plecat din Damme in continuare pe malul canalului, am trecut de faimosul popas Siphon si dupa o alta bucata placuta parcursa prin zona rurala de pe marginea apei, am ajuns la Hoeke. Bisericuta satului este foarte veche, sec XII, dar era inchisa, asa ca ne-am resemnat in fata indicatorului din fata acesteia care ne spunea ca mai avem 2474 de km pana la Santiago de Compostela si am pornit inapoi spre Brugge. Seara am returnat bicicletele cu regretul ca odata intorsi acasa nu vom mai avea ocazia unor astfel de expeditii. Nimic mai periculos decat sa mergi cu bicicleta prin Bucuresti.



In ultima zi de vacanta la Brugge ne-am propus sa vedem Marea Nordului si cel mai rapid si economic a fost sa ne urcam in tren; 4 euro biletul in weekend si in 15 minute esti pe plaja Marii Nordului la Zeebrugge Strand. Dar despre asta, intr-o alta postare.

o duminica delicioasa!

O plimbare prin vitrinele ciocoatierilor din Brugge. Le intalnesti la tot pasul si pentru ca reteta nu e suficienta pentru o piata atat de competitiva, o mare atentie este data designului, desigur, la preturi pe masura, dar n-am auzit pe nimeni sa se planga :) 

O duminica delicioasa va doresc! Si o saptamana frumoasa!

minivacanta in Brugge

A trecut mai bine de-o saptamana de cand ne-am intors din minivacanta din Brugge (un weekend prelungit), dar abia acum reusesc sa va povestesc cate ceva. O pauza la care am consimtit, pentru ca nu mai fusesem de ani buni in Belgia; atunci am vizitat tot intr-un weekend prelungit capitala, Bruxelles. Am plecat la drum fara idei preconcepute, cu un minim bagaj de cunostinte, ca Brugge este unul dintre cele mai vechi orase medievale ce a rezistat unei istorii tumultoase, ca este supranumit de locuitorii sai Venetia Nordului datorita canalelor care-l strabat, ca a fost o vreme port la Marea Nordului, inainte de colmatarea care a indepartat de-a lungul secolelor tot mai mult marea de oras (cu vreo 25 km ), ca este leaganul picturii flamande si ca aici si-a mutat afacerea dupa casatorie marele ciocolatier Leonidas.

Am plecat dimineata dintr-un Bucuresti aglomerat care mi-a dat cateva emotii ca voi ajunge pe ultima suta la aeroport. Dupa trei ore de zbor cu Wizzair (pentru prima oara - a fost destul de ok) am ajuns in Aeroportul Charleroi si de acolo totul a mers struna si conform informatiilor de pe internet. Autobuzul spre gara Bruxelles Midi era tras la peron si am reusit sa cumpar in timp util biletul, iar calatoria a durat exact cat a fost mentionat - 50 de minute. La gara am reusit sa gasesc casa de bilete dupa ce m-am prins ca statia autobuzului e undeva intr-o laterala a garii cu acces direct la peroane, deci mai util pentru cei care au deja biletul de tren cumparat. Foarte folositoare hartile cu planul garii pe care le-am gasit intr-un stand dupa ce m-am invartit putin in jurul cozii; urmarind harta am ajuns repede la casa de bilete si am luat biletul spre Brugge. Atat de ametita am fost ca am uitat sa cer dus-intors calatoria, ca sa-mi fie mai comod la intoarcere. Casierita a fost foarte draguta si mi-a indicat primul tren cu plecare spre Brugge si peronul, pe ecranul plasat langa casele de bilete. Cateva emotii pe peron, pentru ca trenul meu avea intarziere si un tren cu alta destinatie a oprit cam la aceeasi ora, dar misterul a fost repede rezolvat si dupa o calatorie de aproape o ora am ajuns in sfarsit in Brugge. O alta alegere inspirata a fost hotelul Ibis Buget aflat chiar langa gara; prin urmare la zece minute dupa ce am sosit in Brugge eram deja cazata si gata de plecare in prima explorare a orasului. La receptie mi-a fost oferita si o harta a orasului care s-a dovedit extrem de utila si m-a insotit pe toata perioada; costa doar 50 de centi.

Parcul Minnevatter (Lacul Iubirii) este cel mai apropiat obiectiv turistic si este suficient sa traversezi bulevardul din fata garii ca sa intri in el. Este mic, dar foarte cochet si pitoresc. Pe vremuri ceea ce acum vedem ca lac era de fapt bazinul vechiului port la raul Zwin ce facea legatura cu Marea Nordului. Asa ca am intrat aproape imediat in orasul vechi. Deja intalneam grupuri mari de turisti cu ghid sau fara care se plimbau prin parc in cautarea Casei ecluzelor, a Beguinage-ului si a parcului cu lebede din fata acestuia. Pasii mei au gasit repede drumul spre Spitalul Sf. Jan, Biserica Notre Dame, Piata tabacarilor (Huidenvetterplein), piata de peste, Burg (Piata Primariei) si foarte aproape Markt (Piata Mare) dominat de celebrul turn Belfort si halele comerciale (Hallen). Noaptea s-a lasat repede peste oras, dar nu mai simteam oboseala; erau atatea locuri frumoase de descoperit!

Greu de spus ce m-a impresionat mai mult; totul este frumos. Am colindat pe stradute pline de turisti, dar si pe stradute linistite in care am gasit mult case sociale (Godhuis) construite inca din secolul XV de catre ghildele prospere pentru cei mai putin favorizati de soarta. Am intrat in cateva curti cu acces liber si am dat timpul inapoi cu aproape jumatate de mileniu. Ne-am plimbat prin parcuri mai putin colindate de turisti, dar pline de farmec, am descoperit cu incantare noi si noi canale, mai mari sau mai mici, poduri si debarcadere. O plimbare plina de farmec a fost cea pe faleza canalului navigabil ce margineste la est orasul; poduri mobile, o zona verde foarte placuta, mori de vant... Apoi o noua incursiune in orasul vechi in descoperirea Pietei Jan van Eyk, a catedralei St. Salvator, a modernei sali de concerte (Concertgebouw).

Ne-am bucurat ca niste copii de minunatele vitrine cu ciocolata (le-am facut o multime de fotografii), biscuti, waffe; am degustat trufele, vafele si frites (cartofii prajiti la care cel mai bine mi s-a parut ca se potriveste sosul provensal). Iar eu desigur ca mi-am luat timp sa intru la o mercerie vestita - Scharlaeken, din care am iesit cu niste materiale si cu un superb dictionar de cusaturi in lipsa cartii pe care speram sa o gasesc despre Blackwork. Am descoperit cu placere pe rafturile cu kit-uri de goblene si cateva modele fabricate la noi (Rogoblen), asa ca va imaginati ce bine era aprovizionat magazinul.

Si ca un cadou special, vremea a fost deosebit de placuta toata perioada, in ciuda prognozelor si a faptului ca acasa in Romania incepuse sa ploua cu galeata. Dar nu aveam sa plecam din Brugge fara sa ne delectam cu o zi de plimbare pe bicicleta si o alta zi de plimbare la Marea Nordului.  Despre toate acestea insa, intr-o alta postare...



Weekend placut!

Wordless Wednesday - plutire

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

Wordless Wednesday - morning glory / zori si... zorea

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

Caracalul are si povesti interesante, nu doar car cu prosti :)

Mi-am petrecut adolescenta la Caracal; opt ani - patru de scoala generala si apoi liceul. Tata a fost militar si familia l-a insotit peste tot pe unde a fost trimis. Primul lucru pe care l-am auzit despre acest oras este ca aici s-ar fi rasturnat carul cu prosti. In cei opt ani petrecuti acolo va spun ca deja ajunsesem la saturatie; prea multa lume stia despre acest lucru, desi eu nici acum nu m-am edificat: ce car si de ce prosti? Ah, si inca ceva: Caracalul mai era faimos pentru cele 7 minuni de genul cimitirul de pe strada Invierii, inchisoarea de pe strada Libertatii sau macaraua blocata intre blocurile pe care le-a construit in jur. Ce pot sa va spun cu siguranta insa este ca oamenii de aici nu sunt nici mai prosti, nici mai destepti decat alti romani, iar "minunile" nu sunt mai mari decat altele de prin tara.

Si mai pot sa va spun ca acest mic oras din sudul tarii are niste povesti cu adevarat interesante care probabil vor ramane nespuse, pentru ca acum, ca si-atunci, lumea este mai degraba interesata de stiri senzationale (si Dan Diaconescu tot din Caracal este!). 

Caracalul a fost ridicat la rang de oras de insusi Mihai Viteazul, care a ctitorit aici o biserica si o resedinta domneasca. Si Iancu Jianu a ridicat biserica aici, unde a si fost inmormantat, iar in resedinta sa a functionat Muzeul Romanatiului care acum este amenajat in casa unui stranepot al faimosului haiduc. Iancu Jianu a ramas in memoria colectiva nu doar prin incursiunile sale impotriva boierilor, dar mai ales pentru lupta impotriva celor care intr-o perioada tulbure isi disputau Oltenia - turcii, fanariotii si habsburgii. Un obicei stravechi permitea condamnatilor la moarte sa fie salvati daca o femeie le oferea in schimb casatoria. O tanara din anturajul Domnitei Ralu il salveaza astfel pe haiducul Jianu, eroul ce avea sa-si traiasca restul vietii ca un om obisnuit pe mosiile sale din Romanati.

Parcul orasului este foarte vechi (sfarsitul sec XIX) si surprinzator de frumos; mie imi aminteste de Cismigiu. La intrarea in parc se afla bustul lui Constantin Poroineanu si nu intamplator - parcul este amenajat pe terenul daruit de acesta orasului. 

Foarte interesanta povestea acestui personaj care si-a lasat prin testament averea Caracalului; am aflat-o si eu de pe net, caci desigur, in perioada comunista in care am locuit acolo nu se vorbea despre asa ceva

In acelasi parc gasim monumentul dedicat lui Haralab G. Lecca, un alt fiu al orasului:

si o fantana frumoasa ridicata la inceputul secolului trecut de generalul George Florea in memoria sotiei sale originara din acest oras:

La doi pasi de parc se afla cladirea emblematica a orasului cu un trecut la fel de tumultos, Teatrul National.

O bijuterie arhitectonica construita in ultimii ani ai secolului XIX dupa planurile arhitectului austriac Franz Bileck, era renumita prin ornamentatia bogata si picturile interioare. Dupa ce comunistii si-au batut joc de ea distrugand picturile originale pentru a face loc desenelor cu proletari si cu tovarasi, un incendiu a pus capat cladirii chiar cu putin timp inainte de Revolutie. A fost reconstruita si redeschisa, dar din pacate prinde viata o singura data pe an, cand aici se desfasoara festivalul de teatru "Stefan Iordache". Pacat!

Centrul orasului este marcat de doua monumente interesante dedicate eroilor din cele doua conflagratii mondiale. Unul dintre ele este dedicat Regimentului II Romanati care s-a distins in Primul Razboi Mondial; a fost ridicat pe vremea Regelui Ferdinand I onorand jertfa militarilor romanateni:

Al doilea monument este dedicat regimentelor participante la luptele din Al Doilea Razboi Mondial: II Romanati si II Calarasi.

Carcotasii au gasit de comentat ca tunurile ar fi fost initial orientate catre vest, apoi cand le-a fost schimbata orientarea, ce sa vezi? - acolo se construise Casa Armatei. Parerea mea e ca oricum ar fi fost orientate, lumea tot ar fi gasit cate ceva de comentat. Poate ca asa se intampla lucrurile cu acest oras, predispune la glume.

In ciuda povestii carului cu prosti, alte nume celebre au pornit pe drumul catre faima din acest oras:

- academicianul Neda Marinescu (fizician ce a lucrat in colectivul Mariei Currie si s-a stins in Argentina unde a participat la construirea unui institut de cercetari nucleare pe langa Universitatea din Cordoba)

- compozitorul Radu Serban (melodia "Prieten drag" compus-o special pentru repertoriul Pompiliei Stoian)

- poetul Virgil Carianopol (poet avangardist care in perioada '56 - '63 a facut inchisoare politica la Aiud si Periprava)

- scriitorul Mihai Drumes (nascut in Macedonia, dar a copilarit in Caracal, unde s-a stabilit familia sa)

- actorul Silviu Stanculescu

- pictorul Marius Bunescu

Multumiri prietenului meu Ninu, care m-a indemnat sa scriu acest articol!

Wordless Wednesday- stralucire

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

Wordless Wednesday - frumusetea diminetii

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

Wordless Wednesday - English pics

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

gata de plecare?

In aceasta dimineata semnul de intrebare ar trebui sa dispara si... gata sau nu, vom porni intr-o mare aventura - Maria va merge la scoala in Anglia din acest an.

De cateva zile facem liste, spalam, calcam, impachetam si... ne ascundem emotia despartirii. Incercam sa luam doar strictul necesar, dar in acelasi timp nu ne induram sa lasam in urma lucrurile la care tinem cel mai mult :) O valiza, o geanta sport si un rucsac poarta intr-insele mai mult decat lucrurile de care fata noastra are nevoie la inceput de drum. In ele au fost impachetate cu grija vise, sperante si dorinta de a pasi intr-o lume noua.

Plecam dimineata, insa abia spre dupa-amiaza vom ajunge la Oakham, un orasel pitoresc din centrul Angliei, intr-o zona numita si Midlands.

Oakham este capitala unuia dintre cele mai mici districte britanice, Rutland, situat pe malul unuia dintre cele mai mari lacuri artificiale din Europa, intr-o zona declarata rezervatie naturala.

Nu este numai un orasel pitoresc care detine si un premiu de horticultura Britain in Bloom; este si un loc incarcat de istorie.

Dincolo de gara istorica, un adevarat reper pentru pasionatii de cai ferate prin al sau Signal Box, Oakham are si un castel ce adaposteste cea mai mare colectie de potcoave (peste 200)

dar ceea ce a ajuns sa-l defineasca in ultimele decade este scoala fondata de arhidiaconul Robert Johnson in 1584. Aceasta este destinatia noastra finala de astazi :)

locuri pe care le-as vizita...

Si exact cand sapam in colturile cele mai indepartate ale memoriei dupa subiectele despre care as fi vrut sa scriu de-a lungul timpului si nu am apucat s-o fac, iata ca o scurta vizita la Carmen imi ofera comod si simplu o leapsa cu o tema incitanta - locuri pe care le-as vizita...
Asa ca am inceput cu o pauza... de visare :) Pentru ca trebuie sa recunosc, n-am prea acordat ragaz acestui gand. Mai degraba ne intrebam unde ne permitem sa ajungem :))
Acum un an, ziarul "Adevarul" lansa colectia de ghiduri "National Geographic Traveller" in limba romana. Credeti ca le-am cumparat pe cele ale tarilor unde ne-am planificat sa ajungem? Nuuuu! Eu le-am cumparat pe cele unde m-am gandit ca probabil n-o sa ajung. In felul acesta am calatorit virtual si am aflat lucruri noi despre tarile pe care mi-as fi dorit sa le pot vizita.
Asa ca iata destinatiile mele de vis:

Japonia -as colinda-o in lung si-n lat, din Kyushu pana-n Hokkaido





Hong Kong - apetitul a fost deschis prin adolescenta, cand in ultimii ani de dictatura comunista vanam ca nebunii prin librarii "Nobila Casa", romanul lui James Clavell



China - una dintre cele mai vechi civilizatii ale lumii; Marele Zid, Orasul interzis, Guilin, Yunnan, Sichuan ar fi doar cateva destinatii care-mi vin pe loc in gand



Argentina - in special pentru Tierra del Fuego, Perito Moreno, Los Glaciales, Iguazu



Portugalia - aici am fost o singura data in interes de serviciu si am reusit sa vizitez foarte putin (Lisabona si Sintra m-au cucerit), dar ceea ce am vazut m-a convins ca ar merita  vizitata, desi probabil nu voi ajunge inca o data acolo






Multumesc, Carmen, pentru cateva momente bune de visare!

bratara Sami

Sa trecem repede peste faptul ca astazi este 12.12.2011 :) si mai bine ma laud cu articolul meu despre bijuterii care a avut un succes nesperat, chiar si dupa o luna de la publicare; a atras un numar mare de cititori care probabil nu au mai vazut pana acum bijuterii lapone. Se apropie sarbatorile de iarna si chiar daca nu avem prea multa zapada, ne gandim poate tot mai mult la tinuturile nordice, leaganul populatiei Sami si... casa lui Mos Craciun. Primul gand a fost la Expresul Polar, in special intalnirea cu renii, animalele fara de care Sami nu ar fi reusit sa supravietuiasca in clima atat de aspra:

Adevarul e ca asa i-am intalnit si noi in Laponia, ocupand mijlocul soselei :) Nu se sperie de masini, insa daca omul coboara, chiar si pentru o fotografie, pleaca imediat.

Asa ca o sa va povestesc din nou astazi despre Cercul Polar de Nord, acolo unde traditiile si cultura Sami reinvie dupa secole de integrare mai mult sau mai putin fortata in societatea scandinava, finlandeza sau rusa. Suedezii au fost primii care au numit teritoriile indepartate de la Cercul Polar de Nord - Lappland. Totusi, nativii din aceste teritorii tin sa se numeasca Sami, pentru a se diferentia de numele teritoriului (Lappland este un nume care nu le apartine) in care acum locuiesc si scandinavi, finlandezi sau rusi.

Din tinutul argintului, Arjeplog, am plecat cu o alta amintire foarte draga. Dupa vizita la Muzeul Argintului mi-am dat seama atunci (prin 1996) cat de putine stiam despre Laponia si locuitorii sai. Este un muzeu impresionant!  Locuitorii din zona au donat fondatorului muzeului (un medic suedez) toate obiectele Sami vechi, inca de la inceputul secolului trecut, iar acesta a facut ceva mai mult de-atat; i-a fotografiat si le-a asezat portretele la loc de cinste in muzeu. Am ramas foarte surprinsa sa gasesc acolo numele foarte ciudat al unei femei Sami - Alina Eugenia! Am aflat atatea lucruri interesante despre cultura si traditia locuitorilor si am primit in dar de la colega mea, Bodil, suvenirurile dragi - medalionul de argint si... bratara Sami. La intoarcerea in tara am purtat multi ani bratara si fara sa exagerez, aceasta atragea privirea tuturor:

Bratara este confectionata manual din piele de ren, impodobita cu fir special dintr-un aliaj de staniu si uneori din argint; se incheie la mana cu un nasture din corn de ren. Pielea poate avea culoarea naturala, dar mai nou au aparut variante din piele colorata. Modelele pot fi de asemenea simple sau mai sofisticate. In ultimii ani, odata cu renasterea culturii Sami, au aparut ateliere traditionale si in SUA si in alte tari din Europa. Chiar si printre vedetele de la Hollywood bratara Sami a devenit populara.

                                         sursa foto

                                                               sursa foto

Este foarte frumoasa si incredibil de usor de purtat (aproape ca nu o simti pe mana). Bratarile nu sunt greu de facut - aparent - dar tebuie ceva antrenament pentru a deprinde tehnica. Mai-mai ca m-ar trece si pe mine un gand... daca as gasi undeva mai aproape sa comand materialele.

Voi incheia pauza de ceai de azi, cam lunga, cu o melodie a Sofiei Jannok, de origine Sami. Este o prelucrare a unui cantec traditional (yoik):

O saptamana frumoasa tuturor!

P.S. Am reusit sa gasesc cateva fotografii facute in vizita din Laponia: