Daca oamenii ar vedea Pamantul din spatiu, poate-ar realiza ce distrug cu lacomia si neglijenta lor - Pamantul este singura noastra casa, in care vor locui si copiii si nepotii nostri.
Se afișează postările cu eticheta mediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mediu. Afișați toate postările
marți, 12 iulie 2011
marți, 21 iunie 2011
cea mai lunga zi!
Astazi soarele ne va rasfata cu cea mai lunga zi din an - este solstitiul de vara. Nu prea m-am uitat in calendar zilele acestea, dar am facut-o azi dimineata cand m-am trezit brusc cu senzatia ca n-am auzit sunand desteptatorul :) Era prea multa lumina afara! Apoi am vazut ca ceasul era 5:30 si m-am gandit ca solstitiul e pe-aproape. De fapt era mai aproape decat imi imaginam! Va dati seama ce greu se doarme in apropierea Polului Nord?
Google l-a ales pe Takashi Murakami pentru a le redesena sigla in spiritul vesel al solstitiului de vara, desi iepurasul acela alb si ursuletul roz par mai degraba ingroziti de-o zi asa de lunga :)
In orice caz, sper ca ziua de azi sa fie vesela si pentru voi si sa va aduca numai intamplari placute.
Google l-a ales pe Takashi Murakami pentru a le redesena sigla in spiritul vesel al solstitiului de vara, desi iepurasul acela alb si ursuletul roz par mai degraba ingroziti de-o zi asa de lunga :)
In orice caz, sper ca ziua de azi sa fie vesela si pentru voi si sa va aduca numai intamplari placute.
duminică, 27 februarie 2011
iarna incapatanata
A contiuat sa ninga si in aceasta dimineata :( Iarna pur si simplu nu vrea sa plece! A tras cortina pufoasa de nori peste soare si isi face de cap prin curte cu fulgii de zapada, care alearga nestingeriti incoace si-n colo, ca si cum ei ar stapani pamantul. Oare surata iarna nu-si da seama ca e deja desueta?
joi, 27 ianuarie 2011
ganduri despre natura si... civilizatie
Sunt ganduri care-mi impovareaza mintea de multa vreme si pe care cred ca a venit momentul sa le scot la lumina.
Am auzit cu mult tristete in ultimii ani o zicala intrata deja in folclor: "Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita". Trist, pentru ca nu cred ca e pe de-a-ntregul adevarata, dar mai ales pentru ca sunt atat de multe fapte care totusi o adeveresc. Totul porneste de la gesturi si atitudini simple. Cum ar fi de exemplu sa arunci resturile la gunoi si nu pe strada sau - cum fac vecinii mei - sa le dai drumul direct pe fereastra de la etaj. Sa iubesti cu adevarat natura inseamna sa strangi gunoiul in urma ta cand iesi la gratar, dar si sa incepi sa reciclezi ceea ce arunci, pentru ca natura nu poate "inghiti" orice aruncam noi fara sa se "imbolnaveasca".
Ca orice roman, recunosc ca am asteptat mai intai ca autoritatile sa se preocupe de aceste probleme, in special in ceea ce priveste partea corectiva - curatenia si sanctionarea celor nedisciplinati. Poate ca perspectiva mea s-a maturizat intre timp, caci de ceva vreme mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa se intample mai intai in fiecare dintre noi pentru ca lucrurile sa se miste. Dar noi romanii am luat o pauza serioasa la capitolul asta dupa schimbarea pe care am faptuit-o in 1989. Ne aflam intr-o inertie sora cu nepasarea.
Ca sa intelegeti preocuparea mea, iata ce-am gasit diminetile trecute pe pervazul ferestrei mele de la bucatarie:
De anul trecut, o cutie incepe sa se descompuna "natural" intre crengile copacului din curtea interioara a blocului meu:
Cand credeam ca mai rau nu se poate, intre crengile copacului atarna de vreo doua luni o fasie de plastic ca un steag al victoriei nesimtirii vecinilor mei de la etajele superioare (eu locuiesc la etajul intai):
Deci... sticla, carton, plastic. Toate sunt reciclabile! Dar nu intre crengile copacilor din spatele blocului :(
Ce mai arunca vecinii mei de la etajele superioare? Pungi cu resturi de mancare, care atunci cand nu aterizeaza pe ramurile copacilor, se agata cu disperare de grilajul de la fereastra mea:
Si va spun eu ca grilajul acesta a facut fata la multe, de la slanina (!?) la oase de peste cu tot cu coada :(( Totusi, vecinii mei sunt oameni "milosi";arunca pe fereastra coji de paine, ba chiar paini intregi uscate, resturi de mamaliga, ba chiar castroane intregi de mamaliga. Ele aterizeaza pe terasa din spatele blocului si probabil sunt destinate vrabiutelor, dar ajung sa hraneasca numeroasele familii de sobolani care vietuiesc in subsolul blocului. Am incercat sa filmez sobolanii care-si cara mancarea de pe terasa in galeriile din subsolul blocului, dar simtul lor de protectie este atat de dezvoltat, ca foarte greu am reusit sa-i surprind in actiune. Ce nu stiu ei este ca eu nu renunt prea usor!
Intr-unul din drumurile mele prin Bucuresti, acum doua saptamani, am avut parte de o trista consolare:
Copacul din imagine se afla in curtea interioara a unui bloc de pe bulevardul Titulescu. Poate ca e cea mai simpla maniera de a face curatenie in sifonier inainte de a trece la noua colectie primavara-vara!?
Nu-i asa ca e trist? Dar asta nu inseamna ca nu putem face nimic. Sta in puterea noastra! Eu m-am hotarat; voi tipari niste afise cu aceste imagini si un mesaj care sa-i sensibilizeze pe vecinii mei. In rest, reciclez cat pot, chiar daca primarul "care este" din sectorul meu numarul 5 nu a populat cartierele cu containere de reciclare. Incarc in fiecare saptamana portbagajul cu deseurile de plastic, hartie si sticla si vizitez unul din sectoarele vecine pentru a le depune in containerele de acolo. Sunt gesturi simple, pe care le poate face fiecare... daca vrea, dar mai ales daca respecta natura si locul in care traieste. In felul acesta "...pacat ca e locuita" are sanse sa-si pierda sensul.
Am auzit cu mult tristete in ultimii ani o zicala intrata deja in folclor: "Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita". Trist, pentru ca nu cred ca e pe de-a-ntregul adevarata, dar mai ales pentru ca sunt atat de multe fapte care totusi o adeveresc. Totul porneste de la gesturi si atitudini simple. Cum ar fi de exemplu sa arunci resturile la gunoi si nu pe strada sau - cum fac vecinii mei - sa le dai drumul direct pe fereastra de la etaj. Sa iubesti cu adevarat natura inseamna sa strangi gunoiul in urma ta cand iesi la gratar, dar si sa incepi sa reciclezi ceea ce arunci, pentru ca natura nu poate "inghiti" orice aruncam noi fara sa se "imbolnaveasca".
Ca orice roman, recunosc ca am asteptat mai intai ca autoritatile sa se preocupe de aceste probleme, in special in ceea ce priveste partea corectiva - curatenia si sanctionarea celor nedisciplinati. Poate ca perspectiva mea s-a maturizat intre timp, caci de ceva vreme mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa se intample mai intai in fiecare dintre noi pentru ca lucrurile sa se miste. Dar noi romanii am luat o pauza serioasa la capitolul asta dupa schimbarea pe care am faptuit-o in 1989. Ne aflam intr-o inertie sora cu nepasarea.
Ca sa intelegeti preocuparea mea, iata ce-am gasit diminetile trecute pe pervazul ferestrei mele de la bucatarie:
De anul trecut, o cutie incepe sa se descompuna "natural" intre crengile copacului din curtea interioara a blocului meu:
Cand credeam ca mai rau nu se poate, intre crengile copacului atarna de vreo doua luni o fasie de plastic ca un steag al victoriei nesimtirii vecinilor mei de la etajele superioare (eu locuiesc la etajul intai):
Deci... sticla, carton, plastic. Toate sunt reciclabile! Dar nu intre crengile copacilor din spatele blocului :(
Ce mai arunca vecinii mei de la etajele superioare? Pungi cu resturi de mancare, care atunci cand nu aterizeaza pe ramurile copacilor, se agata cu disperare de grilajul de la fereastra mea:
Si va spun eu ca grilajul acesta a facut fata la multe, de la slanina (!?) la oase de peste cu tot cu coada :(( Totusi, vecinii mei sunt oameni "milosi";arunca pe fereastra coji de paine, ba chiar paini intregi uscate, resturi de mamaliga, ba chiar castroane intregi de mamaliga. Ele aterizeaza pe terasa din spatele blocului si probabil sunt destinate vrabiutelor, dar ajung sa hraneasca numeroasele familii de sobolani care vietuiesc in subsolul blocului. Am incercat sa filmez sobolanii care-si cara mancarea de pe terasa in galeriile din subsolul blocului, dar simtul lor de protectie este atat de dezvoltat, ca foarte greu am reusit sa-i surprind in actiune. Ce nu stiu ei este ca eu nu renunt prea usor!
Intr-unul din drumurile mele prin Bucuresti, acum doua saptamani, am avut parte de o trista consolare:
Copacul din imagine se afla in curtea interioara a unui bloc de pe bulevardul Titulescu. Poate ca e cea mai simpla maniera de a face curatenie in sifonier inainte de a trece la noua colectie primavara-vara!?
Nu-i asa ca e trist? Dar asta nu inseamna ca nu putem face nimic. Sta in puterea noastra! Eu m-am hotarat; voi tipari niste afise cu aceste imagini si un mesaj care sa-i sensibilizeze pe vecinii mei. In rest, reciclez cat pot, chiar daca primarul "care este" din sectorul meu numarul 5 nu a populat cartierele cu containere de reciclare. Incarc in fiecare saptamana portbagajul cu deseurile de plastic, hartie si sticla si vizitez unul din sectoarele vecine pentru a le depune in containerele de acolo. Sunt gesturi simple, pe care le poate face fiecare... daca vrea, dar mai ales daca respecta natura si locul in care traieste. In felul acesta "...pacat ca e locuita" are sanse sa-si pierda sensul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)