pe-un picior de plai...

Acum mai bine de o saptamana m-am lasat convinsa sa merg pe Cheile Tasnei. Am mers vreo 17 km cu masina din Herculane, pe Valea Cernei, pana la popasul Dumbrava. Din spatele pensiunii incepe traseul marcat cu cruce albastra. Acolo am gasit pe copaci un anunt care ne indeamna sa vizitam stana aflata la capatul traseului.

De la primii pasi prin padurea de la marginea drumului am ramas fara suflare de la panta abrupta.

Dupa aproximativ o jumatate de ora, ajugi in dreptul unor stanci verticale unde poteca vireaza brusc la dreapta spre intrarea in Chei.

Poteca pare de-acum taiata in stanca, dar prima surpriza abia acum se dezvaluie.

Inainte sa vireze din nou brusc, de data asta la stanga, ca si cum s-ar fi razgandit, te conduce spre o stanca ce dezvaluie o panorama de vis a Muntilor Cernei.

O cruce de lemn se inalta acolo.

Nu stiu ce semnificatie are, dar am citit ca poteca pe care urma sa mergem era pe vremuri traseu de patrulare pe granita dintre Tara Romaneasca si Imperiul Austro-Ungar.

De-acolo practic intri in Chei si incepi usor sa cobori. Peisajul este greu de descris; eu l-am perceput ca un amestec de stampa chinezeasca, cu munti ascutiti si brazi inalti si mici franturi de peisaj mediteranean cu ierburi subtiri si uscate, flori si multi fluturi.

Pinul negru banatean isi dezvolta coroana pe orizontala, spre varf.
Poteca isi face loc printre stanci si coboara in Chei pana intalneste cursul unui parau care strabate valea.

Il traversezi cand pe o parte, cand pe alta, caci albia lui curge de multe ori prea aproape de stancile care marginesc Cheile.

Dupa aproape o ora de mers, poteca incepe sa urce si deodata iti apare in fata ochilor Moara Dracului.

Moara poarta acest nume pentru ca piatra ei se invarte in sens invers acelor de ceas. Era in functiune si macina in malai fin boabele de porumb.

Odata ajunsi la moara am aruncat inca o privire la drumul parcurs, pentru ca aici se termina Cheile.

Am mancat intr-o poiana care se intinde dincolo de moara; niste cai pasteau alaturi, semn ca stana era in apropiere.

Probabil ca nu am fi mers mai departe, daca nu ar fi aparut ciobanul, care se ducea spre moara sa schimbe sacul de malai. Ne-a povestit ca a avut surpriza sa gaseasca moara mergand in gol cand niste turisti inconstienti s-au jucat punand-o in functiune. Pietrele se freaca in gol si produc scantei; de-aici pana la incendiu este un singur pas.
Ne-am dus cu el la stana, unde am aflat ca anuntul a fost scris de ciobanita; ne-au cinstit cu produsele lor - iaurt, smantana, cas, urda, branza si... tuica pentru barbati. Cainii au fost blanzi cu noi, desi pe lupi ii urmaresc prin munti si cate trei zile.

Ni s-a spus ca trec pe-acolo multi turisti iubitori ai muntelui si fac trasee in Muntii Mehedintiului, care se intind dincolo de stana. In septembrie ciobanii isi vor lua oile si se vor intoarce in satul lor, unde isi vor petrece iarna.
Am mai mers putin dincolo de stana, intr-o poiana de unde tasnesc multe izvoare - ziceau cobanii ca de aceea s-ar numi locul Cheile Tasnei. Ne-am odihnit putin, am mancat mure si apoi am luat din nou poteca prin Chei.

La intoarcere ne-am tot oprit ca sa ne intiparim mai bine in memorie frumusetea locurilor. Am fost singurii turisti care au traversat Cheile in ziua aceea. Coborarea prin padure spre pensiunea Dumbrava a fost destul de dificila, dar cu ajutorul bastoanelor si a radacinilor de copaci care ieseau din pamant pe ici-pe colo, am reusit sa coboram fara peripetii. A doua zi aveam sa ma lupt cu febra musculara :) Dar a meritat! Din branza am mancat o saptamana intreaga; foarte gustoasa. Si... organica!