am si eu o mandrie

Cei care ma cunosc stiu ca am cazut de ani buni in patima cusutului, ca m-am dedat pasiunii de a scoate la lumina camasi traditionale cu vechime, ca de artizanatul modern ma cam saturasem. Cei care ma cunosc mai putin, nu stiu ca de vreun an nu mai pot coase cum coseam in vremurile bune.

Dar suratele mele de ac continua sa coasa si sa surprinda lumea cu creatiile lor. Nu, nu aici la noi acasa, unde prea putini mai sunt interesati de adevaratele traditii, de arta, de cultura, ci in Orasul Luminilor, acolo unde crema creatiei moderne este expusa la faimosul Centru Pompidou. Si asa ajung sa-mi afirm si eu mandria mea de apartenenta la acest grup de romance frumoase, puternice, pentru care nu exista obstacole in a realiza camasi cu care se mandresc si vorbesc in lumea larga despre frumusetea traditiilor romanesti.

Iata si reteta unei initiative de succes!

Se ia o femeie vizionara si hotarata sa puna in valoare ia, camasa romaneasca, care a sedus artisti faimosi sa o picteze, ca Matisse si al sau faimos tablou "La blouse roumaine". Se adauga o mana de femei puternice, hotarate sa aduca arta la viata cu panza si acul. Astfel, fiecare coase versiunea proprie a camasii din tablou. Se condimenteaza cu accesoriile potrivite si se serveste cald de Sf. Andrei si de 1 Decembrie, direct langa tabloul din galeria Pompidou. Totul prin eforturi proprii, fara sprijinul autoritatilor romane, care de regula marcheaza Ziua Nationala cu parade si multe vorbe pompoase. Iata de ce despre aceasta frumoasa initiativa nu se va scrie nicaieri, nu se va difuza nicio stire, pe niciun canal. Si iata de ce am ales sa scriu eu. Pentru ca Ioana, Maria, Stefania, Antoanela, Daniela, Mirela, Raluca, Stefana poate nu au facut stire in Romania cu gestul lor, dar au impresionat masiv personalul galeriei si vizitatorii, care nu mai conteneau cu laudele si se considerau norocosi ca au putut fi martorii acestei unice ocazii de a vedea arta coborand din tablou. Pentru ca da, ia noastra e arta; a inspirat si continua sa inspire.

Credit foto: Stefania Tsakiraki

Ioana Corduneanu despre impresiile de la fata locului: "Lectie de arta vie astazi la Pompidou.

Surpriza pentru sute de vizitatori, bucurie pentru ghizi si profesori care au avut sansa sa inteleaga ce l-a inspirat pe Matisse. Complimente si felicitari!
Fiecare camasa e unica iar ‘plansa’ este in vazul lumii, la indemana tuturor.
Cine mai are chef sa picteze cu acul? "

sursa foto 

#IAeARTA
"Acum, aici, s-a inteles mesajul  "

Credit foto: Stefania Tsakiraki

Asociatia Semne Cusute a fost creata la initiativa Ioanei Corduneanu si a unei maini de femei indragostite iremediabil de camasile traditionale. Scopul ei este de a raspandi obiceiul romancelor de a-si coase propriile camasi traditionale si mai nou, de a face posibil celor care nu-si pot coase, sa cumpere dintre cele cusute de mesterite cu experienta, din magazinul dedicat.

Despre experienta sa la Paris, a scris si Daniela aici. 

1 Decembrie 1918

O suta de ani...
Cred ca nu exista familie de ardeleni in care sa nu fie vreun stramos care-a luptat fara sa vrea in trupele imperiale, asa cum cred ca in fiecare familie de romani ardeleni exista un stramos care sa fi participat intr-un fel sau altul la Unirea cu Regatul Romaniei.
In familia mea, trei strabunici au fost nevoiti sa se inroleze in Armata Austro-Ungara. Cel din Halmasd, Salaj nu s-a mai intors; a pierit pe frontul din Galitia. Cei doi strabunici aradeni s-au intors de pe front si au apucat sa se bucure de Unirea cu romanii din Regat. Despre strabunicul gorjean din partea tatei nu am din pacate informatii.
Si in timp ce varul lui bun (Simion) era in armata, Cornel Albu, avocat si notar in Arad, a fost direct implicat alaturi de alti membri ai familiei Albu in toate etapele pregatitoare Adunarii Nationale de la Alba Iulia, unde a si participat ca membru al delegatiei din Arad. Dovada sta actul de constituire a delegatiei, pe care l-a si intocmit in calitate de avocat; poate fi vazut la Muzeul din Arad.

Legatura dintre unchiul Cornel si nepotul sau Mircea (bunicul meu) a fost una speciala, motiv pentru care fratele mamei i-a purtat numele. Unchiul Cornel nu s-a casatorit, dar si-a iubit mult nepotii; mama isi aminteste de vacantele petrecute la casa lui din Şiria, Arad.
Acum o suta de ani, bunicul meu era copil de sase-sapte ani, dar s-a pastrat o poza facuta la plecarea in armata a tatalui sau, Simion Albu.

La randul ei, bunica mea era bebelus cand tatal ei a fost luat in armata, asa ca s-au pastrat poza pe care strabunicul, Dimitrie Cismasu i-a lasat-o sotiei sale si cea pe care strabunica i-a dat-o la plecare. Ulterior, strabunica i-a trimis prima poza cu fiica lor la un anisor.

La Centenarul Marii Uniri am ales sa-mi pomenesc strabunii si faptele lor, sa ramana astfel marturie generatiilor de dupa mine. In veci recunoscatoare bunicii mele, Ecaterina, care nu ne-a lasat sa-i uitam!
La multi ani tuturor romanilor!

Hristos a-nviat!

Calin ne invita la "Miercurea fara cuvinte", rubrica initiata de Carmen.

Wordless Wednesday - paznicul gandurilor (Ajun de Boboteaza)

Calin ne invita la Miercurea fara cuvinte, rubrica initiata de Carmen.

1 Decembrie si un vis implinit

La multi ani, Romania! La multi ani tuturor romanilor, oriunde s-ar afla!

Acum un an vanam cu jind prin expozitii ii tricolore. De 1 Decembrie anul acesta sunt fericita ca ma pot mandri cu camasa tricolora pe care mi-am cusut-o. Visul meu s-a implinit!

Camasa e de Arad, zona Ineu si de aceea astazi voi asorta postarea mea cu dansuri si muzica din zona parintilor si bunicilor mei.

Celor care si-au luat astazi pauza de ceai la mine, le doresc o zi de 1 Decembrie frumoasa si senina, cu multa bucurie si mandrie!

Wordless Wednesday - o strada-n Bucuresti

Carmen ne invita la Miercurea fara cuvinte.

clipa de muzica din saptamana luminata

Hristos a-nviat!

sursa foto

Aseara si astazi am tot ascultat muzica traditionala. Pe pagina maestrului Grigore Lese am descoperit o bijuterie pe care-o pun bine la pastrare:

Plânje Măicuţa la cruce
Pentru Fiul ei cel dulce,
Da nu plânje cum se plânje,
Inima Maicii se frânje.
O, Marie, frumos nume,
Maică Sfântă ajută-ne!
Mai mărită eşti
Decât Soarele
Pentru noi păcătoşii, o Maică, roagă-te!

Intrucat nu sunt sigura ca pot aduce pe blog melodia de pe Trilulilu, ii postez linkul aici.

O, Marie, frumos nume - Grigore Lese
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

O alta corinda a maestrului pentru care insa n-am gasit si interpretarea, zice-asa:
Umbla Maica dupa Fiu'
Tot umbland si intrebandu'
N-ati vazut pe Domnu' Sfantu'
D-apoi poate l-am vazutu'
Da' noi nu l-am cunoscutu'

Astazi ne aflam sub semnul Fratiilor de cruce din Martea Oprita, despre care se spune: „Fraţii de cruce sunt gata să sară în foc şi în apă unul pentru altul. Deviza fârtaților este iubirea până la moarte. Nu se ceartă şi nu se trădează, fie chiar moarte de om; un frate de cruce valorează mai mult decât un frate bun, tainele lor nimănui nu şi le spun.” (Em. Elefterescu, 1924).

o saptamana altfel

Un amestec mai putin firesc de muzica si ganduri ma-ncearca de ceva vreme. Le prind astazi in "insectar" ca sa fac loc si putina ordine in haos. O melodie ma bantuie de ceva vreme; am descoperit-o intr-o poveste ecranizata (La Belle et la Bete), insa dupa ce am vazut ca a fost folosita in genericul documentarului lui Ric Burns (New York), va trebui sa caut si vad acest documentar.



Mai prind un gand in "insectar" - saptamana aceasta este speciala pentru ortodocsi, Saptamana Mare, a Patimilor. Si ma agat de ceva ce am gasit pe Facebook si care mi se pare tare intelept (da, poti gasi si altceva decat frivolitati pe Facebook :) !)  "In Saptamana Patimilor femeile nu e bine sa se impodobeasca excesiv. Doar in ziua de Paste hainele cele mai frumoase sunt purtate la biserica." si apoi exemplificat atat de frumos de Silvia Floarea Toth cu costumele din impresionanta ei colectie.

sursa foto

O saptamana de post si cumpatare si in acelasi timp o saptamana altfel pentru copiii romani, pentru ca este saptamana in care se face Scoala Altfel, cu mai mult sau mai putin succes.

Sarbatorile ne-ntorc la radacini, la legatura cu credintele si cutumele stramosesti, fie ele crestine sau precrestine. E bine sa le pastram esenta, chiar daca vremurile le-au tot adus inflorituri; tot ce este in plus se va pierde in cele din urma, caci fara esenta isi vor pierde rostul. Ca si cum am putea avea martisor fara snurul alb-rosu, indiferent de talismanele care atarna de el, mereu altele in fiecare epoca.

Hainele frumoase si bucatele de sarbatoare le vom pastra deci pentru Duminica Sfintei Invieri. Sper sa ies cu bine din martea aceasta incalcita (Martea Seaca) si va las cu o superba tinuta de sarbatoare a Silviei Floarea Toth si cu-o horire-a lui Grigore Lese.

sursa foto

ganduri de An Nou

In ultima zi a anului avem parte de o prima zi cu soare dupa o perioada lunga de nori, ninsori si vijelie. Vremea ne ingaduie iata un ramas-bun senin si vesel in pragul dintre ani. A venit deci timpul sa las in urma 2014 si rememorez doar clipele frumoase. Imi indrept acum gandurile si sperantele spre un 2015 pe care mi-l doresc linistit si-atat. Pare putin de cerut, insa in realitate greu de realizat, caci vremurile sunt foarte nesigure.

Iar acum si-aici, alaturi de prieteni dragi, voi canta de dragul vremurilor frumoase si voi inchina cupa prieteniei.



La multi ani! S-aveti un An Nou cu multa sanatate si impliniri!

Craciunul de altadata

Cateodat' ma intreb de unde vin aceste amintiri? De ce acum? Poate pentru ca mi-e teama sa nu se piarda vreau sa le povestesc aici, sa ramana undeva. Eram destul de frageda in varsta cand am inceput sa am amintiri de Craciun. Eram prea mica sa stiu ca toate erau randuite in calendar, caci altfel i-as fi dezlegat taina si as fi taiat zilele cu creionul pana-n clipa cand casa avea sa miroasa a cetina de brad, a carnati si-a foc de soba. Pe vremea aceea bunicii din Arad cresteau un porc peste an, pe care-l taiau impreuna cu ai mei de Craciun si-l pregateau dupa datinile locului. Nimic nu se pierdea; totul era pregatatit cu mare chibzuinta, de la caltabos si lebar la sangerete, de la carnatii si sunca date la afumat pana la muschiuletul de friptura si picioarele pentru piftie. Dar mie ca si copil mi-a ramas intiparita in minte cea mai draga amintire de la taiatul porcului, pe care-o asteptam pana tarziu in noapte ca sa fie gata - pogacelele pregatite de bunica. Si cand erau duse in camera cea buna ca sa-si aseze aromele, pandeam si tiptil ma duceam sa fur macar una :) Le tin minte si-acum, rotunde, infoiate si crestate deasupra. Trebuie sa spun ca de-atunci n-am mai mancat pogacele asa de bune. Pesemne ca bunica punea tare mult suflet cand le pregatea si poate mai era inca ceva ce nu reuseam pe-atunci sa inteleg, ca de multe ori cand pregatea mancarea mi se parea c-o aud murmurand cate ceva si mai facea din cand in cand semnul crucii. Nici pita noua nu era inceputa fara sa i se faca semnul crucii cu cutitul pe coaja aurie.

sursa foto

Cand am mai crescut, bunica-mi povestea de dubasi si colindele lor. Pe Valea Muresului inferior, ceata de colindatori se numeste dubasi; ii gasim in Hunedoara, Arad si Timis si-s tare mandri pastratori de traditie veche de sute de ani. Nu degeaba printre primele CD-uri de colinde pe care m-am bucurat sa le gasesc prin magazine dupa Revolutie a fost si cel al Dubasilor din Savarsin.
"Sunt oameni simpli, dar bogati. Avutia lor este datina straveche pe care o transmit de la an la an. [...] Nu-i usor sa fii dubas, sa infrunti frigul si vantul si zapada... Dar ce mandru imbraca ei cioarecii si cameasa, apoi cojocul si pieptarul, iar pentru a alunga definitiv frigul isi pun suba si caciula.[...] Si nu putine sunt drumurile lor, nici munca. [...] Colindele lor au sute de ani. La inceput au trecut negura timpului prin viu grai. De doua sute de ani incoace sunt scrise intr-un caiet, pastrat cu sfintenie de capelul (capetenia) dubasilor."
Dubasii isi incep colinda cu marsul dubelor si Jocul dubii, apoi se duc spre biserica unde canta Colinda bisericii si primesc binecuvantarea preotului. De cand familia regala a reintrat in posesia Castelului de la Savarsin, urmatoare oprire este acolo, apoi sunt luate la rand toate gospodariile. Pentru fiecare gospodarie dubasii isi ajusteaza repertoriul, caci ei colinda intr-un fel unde sunt fete tinere de maritat sau feciori de insurat si altfel padurarilor sau mestesugarilor.



Colinda bisericii

Refren: Lilioara leru-i Doamne

Sub cer rosu rasaritu
Scris-o Domnu ce-o mai scrisu
Scris-o tare lucru mare
Scris-o mare manastire
Noua usi, noua altare
Cu usile jos pe mare
Cu ferestrele spre soare
Da-n altaru cel mai mare
Slujba-i sfanta cine-o canta
Ca o canta Patru Apostol
Cu 12 apostolei
Pana slujba de-ascultare
Grele lacrimi revarsare
De grele-s ca pietrele
Si de mari ca merele
Graia maica catre fiu
Taci fiule taci dragule
Ca tu nu stii ce stiu eu
Colo josu mai de josu
La cel verde bradulet
Crucea ta fiu iti gatesc
Ca pe tine cibzuiasca
Graia fiu mic catre maica
Lasa maica lasa draga
Ca mai tare cibzui eu
Cam la capu' veacului
In vapaia iadului
Si te fiu mic veseleste
S-o-ncinam cu sanatate

Si-o sa inchei cu un alt obicei care-mi bucura sufletul de copil iarna, intr-un sat de langa Bucuresti unde locuiesc acum parintii mei si unde mergeam cu copiii din vecini cu Mos Ajunul. Nu prea intelegeam eu atunci ce-i cu acest obicei si nimeni nu se prea obosea sa-mi explice, ca religia era tabu in familia noastra, ca si-n alte familii la cea vreme. Era suficienta "pata" in dosarul tatalui mei ca se-nsurase cu fiica de preot. Dar cand ne prindea Craciunul in zona mergeam cu fratele meu si cu tinerii din vecini in puterea noptii sa Colindam cu Mos Ajunul. Si chiar daca nu stiam noi prea multe colinde, invatasem sa strigam in gura mare "Buna dimineata la Mos Ajun! Ne dati ori nu ne dati?" si ne-ngramadeam la fiecare poarta unde satenii ieseau cu cosuri mari de nuiele in care aveau daruri pentru colindatori. Aveam de-acasa cate-o traistuta in care puneam ce primeam: covrigi, mere, nuci, banuti... Incepeam dintr-un cap al satului si mergeam catre celalalt capat cam cat rezistam, ca pe mine, fiind mai mica, ma biruia la un moment dat frigul si oboseala. Imi amintesc si-acum cu cata bucurie desertam traisuta sa-mi numar micile "comori" ale Ajunului de Craciun.

sursa foto

De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in vremea copilariei mele Mos Craciun a fost exilat; Mos Gerila era vedeta si nu mi-era niciodata clar cand vine sa ne-aduca daruri. Craciunul pentru mine era un mister nedescifrat; se-ntamplau lucruri frumoase si familia se aduna mereu laolalta. Mult mai tarziu, rasfoind biblia bunicului am inceput sa inteleg ce anume starnea tot acest freamat de sarbatoare si lucrurile au inceput sa aiba un rost, chiar daca trebuia sa ramana ascuns.

Care-s primele voastre amintiri despre Craciun?

Wordless Wednesday - where are you Christmas?

Carmen ne invita la Miercurea fara cuvinte.

cel mai frumos cadou

De Sf. Nicolae (San Nicoara), cel mai frumos cadou este iubirea. De aceea ne simtim mai frumosi, mai generosi si mai fericiti in aceasta zi sfanta. Cuvantul magic al zilei este "a darui".

Astazi am redevenit putin copil si m-am bucurat de magia zilei; am daruit celor dragi ce am crezut ca am mai bun in mine, iar voua prieteni dragi, va daruiesc o clipa magica rupta din filmul animat "The Snowman"(1982):



"La multi ani!" tuturor celor care poarta numele Sf. Nicolae.

La multi ani, Romania!

Au trecut 96 de ani de la 1 Decembrie 1918, ziua reintregirii celor de-aceeasi limba, cultura si traditie. A mai trecut un razboi devastator peste noi, am suferit alte mutilari teritoriale, am supravietuit unei lungi perioade degradante de comunism dictatorial, dar inca suntem aici si pentru ca aceasta zi a supravietuit in constiinta noastra nationala, dupa ce ne-am recastigat libertatea am declarat-o ziua noastra si a patriei noastre, Romania.

Am iesit si noi astazi la parada, mai ales ca a fost organizata aproape de cartierul nostru, dar am fost foarte impresionata sa vad cat de multi oameni au iesit pe frig si pe ninsoare din casa, dar mai ales numarul mare de copii, care nu se lasau dusi de-acolo chiar si dupa terminarea paradei. Cred ca avem de ce sa ne mandrim. La multi ani tuturor romanilor, oriunde s-ar afla!

Purtam in suflet dorul dupa fratii nostri basarabeni si bucovineni de care inca ne desparte o granita nedreapta. Raman insa in constiinta noastra si sa speram ca istoria ne va reuni in viitor asa cum a facut-o si in 1918.

Wordless Wednesday - de sezon

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

la ceai cu Sanzienele

Va invit sa ne bem ceaiul sau cafeaua din dimineata Sanzienelor in ce altceva decat portelanul cu motive inspirate de ie de la Una ca luna:

Traditia populara spune ca in preajma Sanzienelor florile plantelor medicinale isi ating apogeul de dezvoltare si sunt numai bune de cules. Astazi, in calendarul ortodox este sarbatorita nasterea Sf. Ioan Botezatorul si de aceea floarea de Sanziene mai este numita si floarea Sfantului Ioan.

Infuzia din flori de Sanziene are importante proprietati curative in afectiuni renale, ale tiroidei, boli cardiace si chiar unele forme de cancer. Mai multe despre proprietatile magice ale florii de Sanziene, aici.

Si cat ne bem noi ceaiul sau cafeaua, l-am invitat pe Nicolae Sabau sa ne cante ceva special de Sanziene.

S-aveti o saptamana frumoasa!

inapoi la traditii

Pentru romani, calendarul de anul acesta marcheaza una dupa alta doua sarbatori importante - Rusaliile, sarbatoare crestina si Sanzienele, o sarbatoare mai veche decat crestinismul, dar atat de importanta, incat s-a perpetuat si continua sa fie un reper important pentru noi, la fel ca Martisorul. Cu alte cuvinte, astazi, in a cincizecea zi de la Pasti, sarbatorim Pogorarea Duhului Sfant (sau Cincizecimea) si in acelasi timp ne aflam in ajunul Sanzienelor, caci maine, ca-n fiecare an de 24 iunie este Dragaica (Dragaicele sau Sanzienele sunt zane sau iele bune, dar sa te fereasca Dumnezeu sa le superi!).

Iata zile sfinte, sarbatori in care conform traditiei stravechi taranii se imbraca in costumul lor cel mai bun, costumul popular cusut in casa de nevestele lor. Poate ca va inchipuiti rolul costumului popular ca fiind pur decorativ; recunosc ca e o greseala pe care am facut-o si eu. Stiam ca pentru tarani costumul popular este foarte important si ma gandeam ca are de-a face mai mult cu identitatea lor de care erau mandri. Insa la fel de adevarat este ca stramosii nostri erau oameni cu multe traditii si superstitii, care credeau ca la astfel de sarbatori cerurile se deschid si de acolo ne poate veni si bine, dar si rau. Si pentru a provoca lucurile bune din viata lor, dar si pentru a se feri de cele rele, au cusut pe straiele de sarbatoare modele cu semnificatii profunde, de seductie, de fertilitate, de putere, de pavaza impotriva raului. Si tocmai de aceea se obisnuia sa fie inmormantati in costumele lor populare, ca sa fie astfel protejati si la trecerea in lumea de dincolo, dar si pentru a se recunoaste cu cei dragi aflati deja acolo. Credinta aceasta era atat de puternica incat soldatii nostri cu radacini taranesti purtau camasa de acasa pe sub uniforma, ca sa fie imbracati deja in conformitate cu traditia in cazul in care ar fi pierit pe front. Iar cand un flacau se indragostea si dorea sa ia de nevasta o fata, primul lucru pe care parintii lor il stabileau era data la care fata se apuca de cusut camasa de mire. Era astfel o dovada ca mireasa este in stare sa tina o casa, s-o imbrace, adica sa faca haine pentru sotul ei si pentru urmasii lor. Pleca din casa parinteasca cu modelele si priceperea invatate de la mama ei si le transmitea mai departe fiicelor ei. De aici marea diversitate, marea bogatie a modelelor de pe costumele populare romanesti. Fiecare fata invata si crea la randul ei modelele pentru familia ei, in care se reflecta trecutul, prezentul si sperantele pentru viitor.

In epoca moderna taranii au renuntat la acest obicei, iar o parte din costumele in care ar fi trebuit sa fie imbracati la inmormantare au fost transmise fiicelor lor. Si asa au mai putut fi pastrate si apoi recuperate costumele originale, croite si cusute dupa obiceiul stravechi. Mai grav a fost ca a urmat perioada comunista, in care odata cu colectivizarea, o alta lovitura majora a fost data identitatii taranului roman. Nu si-a pierdut numai hotarul cunoscut al pamantului mostenit din stramosi, dar si tinuta sa a fost uniformizata, asa cum le placea comunistilor. Femeia a pierdut rostul cusutului in casa, odata ce taranii erau imbracati ca niste muncitori in salopete si cizme de cauciuc. Si fetele au cusut tot mai putin, modelele si povestea inlantuirii lor pe camasi s-au diluat pana la pierdere. In ziua de astazi la sat mai cos doar femeile varstnice care sunt nepoatele celor care pe vremuri inca mai tineau casa imbracata. Tot mai putine dintre urmasele lor isi doresc sa invete si sa poarte mai departe aceasta traditie.

Am aflat toate acestea si multe altele de la oameni minunati, care impart din pasiunea si intelepciunea lor tuturor celor dornici sa asculte si sa invete mai multe despre costumul popular romanesc. Iata un fragment dintr-un interviu minunat cu regretatul Prof. Ioan Sorin Apan, realizat cu putina vreme inainte de trecerea sa in nefiinta:

Sa aveti o sarbatoare frumoasa de Rusalii si o noapte de Sanziene magica si linistita! Iar daca vi se-ntampla o ie in casa, nu va sfiiti, ci imbracati-o.

"Du-te soare, vino luna,
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa le prinda-n palarie
Struturi pentru cununie,
Boabele sa le rasteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca."

ia magica

Carol Popp de Szathmary - Targul Dragaica 

sursa foto

Cele mai vechi amintiri despre Sanziene pentru mine dateaza din anii '70. Pe vremea aceea locuiam  in Buzau si in fiecare an asteptam cu nerabdare vacanta de vara, pentru ca stiam ca dupa prima saptamana de vacanta "venea Dragaica". Pentru copilita care eram, Dragaica era un targ care se tinea la marginea orasului si acolo erau multe tiribombe pentru copii, caruselul dupa care eram innebunita si multe tarabe cu lucruri frumoase si colorate de unde daca eram cuminte mama imi cumpara cate ceva. In anii de scoala am inceput sa citesc basme romanesti in care Sanzienele sau Dragaicele erau descrise ca niste zane cu puteri magice si dintr-o data Dragaica a fost mai mult decat un targ. De fapt nici nu stiu daca obiceiul acelui targ mai exista acum. Mai tarziu bunica mi-a povestit despre traditia impletirii coronitei de Sanziene si au fost veri in care am adormit si eu cu flori sub perna in speranta ca-mi voi visa ursitul. Anul acesta sarbatoarea are o semnificatie in plus pentru mine, caci de Sanziene sarbatorim pentru prima oara Ziua Universala a Iei. Si nu intamplator a fost aleasa aceasta zi. La fel ca Dragaicele, ia face parte din ADN-ul romancelor; iile ne-au imbracat si ne-au ferit de frig, de spiritele rele si ne-au facut atat de frumoase incat pictori celebri le-au pictat si cei mai vestiti designeri ai timpurilor moderne si-au dorit sa le includa in colectiile lor.

Intr-un fel, pentru mine este un inceput de drum spre regasirea spirituala. Datorita acestei zile mi-am regasit mandria de a fi romanca si daca aceasta initiativa a celor de la "La Blouse Roumaine" va avea succes cu adevarat, poate ca vom avea si noi in sfasit un brand de tara, un lucru, altul decat Dracula, care sa ne identifice oriunde in lumea larga. Am cautat tot ce se putea despre ia noastra si am aflat lucruri fabuloase - vechimea ei milenara; prezenta sa pe columna lui Traian ca port al femeilor dace; ingeniozitatea croiului care nu permite irosirea materialului, dar in acelasi timp permite inlocuirea partilor deteriorate, fara a relua cusutul intregii bluze sau mai rau, aruncarea ei; infinitatea (si credeti-ma ca nu exagerez) de modele cusute, de combinatii de culori, simbolistica ascunsa care permite iei sa devina mai mult decat un vesmant, caci de la culegerea canepii sau tunsul oilor si pana la prima purtare ea primeste puteri magice; ia era ca o poveste scrisa cu acul de femei care nu stiau sa scrie pe hartie, dar coseau cu deosebit talent pe panza alba o intreaga istorie a familiei, a neamului. Vremurile moderne au afectat serios existenta iilor veritabile, adica a celor cusute dupa cutume stravechi, adanc pastrate in subconstientul colectiv.  Modelele si iile erau trecute si date mai departe de la bunica la mama si apoi la nepoata, astfel incat oriunde ar fi ajuns, femeia sa se poata prezenta fara cuvinte; taranii romani se recunosteau astfel dintr-o privire.

Am realizat astfel ca daca traditia s-ar fi pastrat, ar fi trebuit sa am in familie o ie din zona Aradului, mai precis de la Pecica, caci bunica si strabunica mea materna se trag din tarani cu stare din acea zona bogata a Campiei de Vest. Din pacate am pastrat in memorie doar povestirile bunicii mele despre viata si portul popular din acea zona. Exista fotografii cu bunicul meu copil in camasa populara din zona in care a copilarit (Cermei, langa Ineu) si fratele mamei intr-o camasa din zona Aradului (probabil Dud, langa Tarnova, unde bunicul a fost preot).

Pe vremea lor, la scurt timp dupa Unirea cea Mare, mirii erau de obicei din zone invecinate. Familia tatei este cea care a trecut bariera Carpatilor si uite-asa am ajuns sa mostenesc costume populare din Gorj de la bunica materna a tatei. Pentru ca tata a fost singurul copil, urmatorul urmas de sex feminin a mostenit aceste costume (adica eu). Inca sunt uimita ca am ajuns sa detin o astfel de comoara, o bucatica de istorie. Am facut un calcul impreuna cu tata si este posibil ca anumite parti ale acestor costume sa aiba deja 100 de ani. Ma bucur sa le pot impartasi cu oricine este interesat sa le vada.

Sper sa reusesc sa strang suficiente informatii, materiale si modele ca in viitor sa pot coase o ie din zona Pecica pentru fata mea si sa las mostenire o ie pentru urmasele mele, traditie brusc intrerupta de un razboi modial si apoi de o jumatate de veac de comunism.

Joi seara m-am imbracat in tricoul cu dedicatie:

si am fost la vernisajul expozitiei "Maiastra - povestea nespusa a iei" de la Galeria Galateca si va spun drept ca nu m-am asteptat la atata frumusete si bogatie spirituala. Am putut admira ii vechi de sute de ani, expuse asa cum spune traditia ca ar trebui sa arate o ie, ca o pasare cu aripile intinse, maiastra din poveste. Am ramas impresionata si de multimea de fotografii aduse de la Londra care o infatiseaza pe Regina Maria in straie populare si de asemenea fotografii interbelice din lumea satului, in multe dintre ele observandu-se exact ceea ce am invatat in ultima vreme studiind acest subiect - fiecare ie e unica. Mircea Dinescu si-a oferit cu generozitate colectia de ii oltenesti pe perioada expozitiei, dar am putut admira si ii bucovinene. O serie de firme au expus colectiile lor de haine, bijuterii, portelan de inspiratie folclorica. Cel mai mult m-a impresionat sa descopar frumusetea si bogatia dantelelor. Imi amintesc ca bunica imi povestea despre dantelele de la tara si spunea ca sunt mai frumoase decat cele belgiene sau de alt fel si eu chiar credeam ca ea exagereaza in patriotismul ei. Ce am vazut la aceasta expozitie mi-a amintit de vorbele bunicii si mi-am dat seama ca avea dreptate, doar ca ea vazuse ceea ce au nu am vazut pana mai ieri. Si daca vorbele mele nu sunt un argument suficient sa va determine sa vizitati aceasta expozitie, poate reuseste colajul de fotografii pe care le-am facut acolo. O astept pe Maria sa vina acasa in vacanta si voi merge cu ea si cu mama, cele trei generatii de fete ale familiei, sa admiram aceste minunatii.

Si pentru cei care doresc sa afle si mai mult pe aceasta tema de care eu devin pe zi ce trece tot mai pasionata, va ofer un fragment dintr-o adevarata lectie despre ie si simbolistica amprentelor cusute pe acest vesmant magic oferita un om care a dus aceasta pasiune dincolo de orice imaginatie, Ioana Corduneanu. 

Pe maine!

pregatiri de Sanziene

Nu sunt un mare fan Facebook, dar trebuie sa-i recunosc meritele atunci cand le are. Anul trecut am descoperit o comunitate care a inflorit exponential si a castigat tot mai multi admiratori in lumea intreaga, pentru ca scopul acesteia este unul laudabil - promvarea iei, camasa traditionala romaneasca. Iar anul acesta actiunea lor a luat amploare si la 24 iunie, de Sanziene si-au propus sa imbrace planeta in ie. Comunitatea  La Blouse Roumaine a preluat titlul tablourilor celebrului pictor francez Henri Matisse, care la randul sau a fost fermecat de frumusetea camasii traditionale romanesti.

sursa foto

sursa foto

sursa foto

Recunosc ca am inceput sa frecventez tot mai mult pe Facebook acest minunat grup si astfel am descoperit alti oameni pasionati de redarea stralucirii camasii noastre traditionale si a pasiunii de a coase si purta aceste adevarate obiecte de arta. 

Si cum ma numar printre norocosii care au mostenit din lada de zestre a bunicelor cateva piese de costume populare, ma grabesc sa le scutur, sa le spal si sa le calc, caci m-am hotarat si eu sa ma alatur celor care de Sanziene vor imbraca ia si o vor arata lumii intregi. Saptamanile viitoare imi propun sa vizitez si eu expozitia "Maiastra, povestea nespusa a iei" anuntata de galeria Galateca.

Pana atunci, va ofer un "clin d'oeil" asupra comorii din lada mea de zestre, un motiv floral si unul geometric, cu simbolistica straveche. Chiar daca din nefericire povestile lor s-au pierdut in negura timpurilor, caci au mai bine de 70 de ani, sper ca Maria mea sa continue sa iubeasca si sa pretuiasca la fel ca mine aceasta istorie nescrisa a familiei noastre, costumele populare. Mai multe, saptamana viitoare si de Sanziene.

Si cine stie, poate ne intalnim la o pauza de ceai sau de cafea in ie pe blog sau pe Facebook!? :)

o zi speciala

La multi ani tuturor copiilor!
De 1 Iunie va invit la o pauza de ceai de poveste inspirata de o mare iubitoare de copii, animale si natura, Beatrix Potter si cel mai faimos personaj al sau, Peter Rabbit.

sursa foto

  sursa foto    

The rain has moved on
And left a new day
Nothing seems to move everything is still
It's just a perfect day

The shadows and light
That move with the wind
Hidden violets grow splashed with summer spray
Just another perfect day

On the wild and misty hillside
Fear is natures warning
Hunger here is never far away
                                                                            
And all of this world
Is for children who play
Days that never end always should remain
Another perfect day

Si inchei citandu-l pe Lucian Blaga: "Copilaria este inima tuturor varstelor."

Bach to Basics

Dupa o alta zi petrecuta la tara printre randurile de vie, aseara mi-am permis un rasfat la care de ceva vreme am sperat - un concert Alexandru Tomescu la Catedrala Romano-Catolica Sf Iosif din Bucuresti. Pentru ca era anuntata intrare libera, fara bilete, am plecat de-acasa ceva mai devreme si am avut astfel ocazia sa particip la liturghie.

A fost pentru prima oara cand am participat la o slujba intr-o biserica catolica si asa am aflat de sarbatoarea de astazi, Trupul si Sangele Domnului, pe care noi ortodocsii n-o avem in calendarul religios. Stiam ce semnifica eucharistia, dar nu stiam ca se si serbeaza. Am aflat mai multe de la preotul catolic, care a povestit despre originile indepartate ale acestei sarbatori. Carmen i-a dedicat astazi o pagina pe blogul ei si astfel am aflat ca sarbatoarea este atat de importanta, incat este zi libera in landurile majoritar catolice din Germania.

Am avut cateva momente sa admir biserica in interior, desi n-am reusit sa fac prea multe poze, caci s-a umplut rapid de lumea care la fel ca mine aflase ca in seara aceasta Alexandru Tomescu va canta Bach la faimoasa vioara Stradivarius Elder-Voicu la care a castigat prin concurs dreptul de a canta timp de cinci ani. Violonistul este celebru nu doar pentru talentul sau, dar si pentru faptul ca de ani buni organizaeaza turnee de popularizare a muzicii clasice. Turneul Stradivarius de anul acesta s-a numit "Bach to Basics" si a fost dedicat strangerii de fonduri pentru fundatia "Hope and Homes for Children" din Romania. 

In ciuda faptului ca in scurt timp biserica a devenit neincapatoare si oamenii se straduiau sa stea oriunde se gasea loc liber, in clipa in care violonistul a inceput sa cante, toate agitatia a incetat prin farmec, iar sonatele si partitele de Bach pentru vioara solo BWV 1001-1006 si-au facut loc de indata in sufletul fiecaruia. Fiecare parte a concertului aducea in biserica lumina de o alta culoare, in acord cu atmosfera muzicii - albastru, rosu, violet. Probabil in pregatirea sarbatorii de a doua zi, sfantul lacas era plin de flori - crini si trandafiri, asa incat pana la urma aproape toate simturile ne-au fost incantate. 

Am plecat tarziu spre casa, relaxata si cu zambetul pe buze, in ciuda oboselii de peste zi, cu aceeasi convingere ca un concert intr-o biserica catolica este cu adevarat un eveniment deosebit.

Mai multe imagini si impresii proaspete despre turneul Stradivarius de anul acesta gasiti chiar pe pagina de Facebook a lui Alexandru Tomescu.