intre carte si film

N-am mai scris de ceva vreme despre carti si filme, desi subiectul dospeste de ceva vreme in lista de postari nefinalizate.

Un titlu de film m-a dus recent la lectura unei carti de Nicholas Sparks - "Safe Haven" (tradus de ai nostri "Refugiul"). Auzisem de filmul care anunta un subiect interesant, dar cand am gasit intamplator cartea pe rafturile unui supermarket, m-am hotarat instinctiv sa o citesc inainte de a vedea filmul. Un subiect sensibil, abordat cu multa emotie de autor, care prezinta drama violentei domestice din toate unghiurile, ale victimei, ale agresorului si ale martorilor tacuti sau implicati. Trebuie sa recunosc ca am citit-o pe nerasuflate.

Nu intamplator am ales sa va arat coperta originala a cartii, pentru ca mi se pare acum mult mai inspirata decat cea folosita dupa aparitia filmului. Desi a beneficiat de un regizor talentat (Lasse Halstrom), filmul m-a dezamagit, pentru ca s-a indepartat destul de mult de ideea cartii, transformandu-se intr-o palida re-editare a faimosului "In pat cu dusmanul" (1991). Mi-as fi dorit ca Nicholas Sparks sa-si promoveze cu mai multa inversunare cartea si sa reuseasca sa-i demonstreze regizorului ca farmecul locatiei, doi actori frumosi si o serie de clisee cinematografice nu vor reusi sa aduca filmului succesul pe care l-ar fi meritat.



Dar o sa va dau si exemplul din cealalta extrema, cand o echipa de film care intelege si onoreaza subiectul cartii reuseste sa creeze o bijuterie cinematografica. Anul trecut, sotul meu mi-a facut un cadou deosebit cand a venit dintr-o calatorie de peste ocean - cartea "The Descendants" a lui Kaui Hart Hemmings.

Ma bucur de cate ori reusesc sa citesc o carte in varianta originala, mai degraba decat traducerea ei in romaneste. Daca pe cea a lui Nicholas Sparks am citit-o pe nerasuflate, pe aceasta am citit-o cu rabdare, pentru ca am simtit nevoia sa inteleg si sa rezonez cu sentimentele si frustrarile eroilor.

Regizorul Alexander Payne a redat intocmai spiritul cartii, poate si pentru ca s-a implicat personal in scrierea scenariului, pentru care de altfel a si primit un Oscar (pentru scenariu adaptat). George Clooney a simtit potentialul acestei ecranizari si apare pe lista producatorilor, dar si in distributie, pentru rolul principal primind premiul Asociatiei Criticilor de Film in 2012. Eu am ramas cu o impresie placuta, mai ales ca rareori mi-a fost dat sa nu pot alege - cartea sau filmul, pentru ca ambele sunt reusite in aceeasi masura.



Am lasat pentru final cateva filme cu scenariu original pe care vi le recomand cu caldura. Mi-au iesit intamplator in cale pe diverse canale TV la un moment dat si m-am considerat norocoasa ca astfel le-am putut descoperi.

Voi incepe cu "Rails & Ties" (2007), prima tentativa regizorala a lui Alison Eastwood (da, fiica celebrului Clint) pe un scenariu de Micky Levi. Un film de buget mic, cu actori celebri - Kevin Bacon si Marcia Gay Harden care n-au nevoie decat de o partitura buna si un dirijor talentat ca sa aduca pe micile ecrane o poveste emotionanta care impleteste in moduri nebanuite destinele eroilor.



Un alt film deosebit care s-a bucurat de un asa succes incat a devenit musical pe scenele englezesti este "Billy Elliott" (2000) a regizorului Stephen Daldry (cunoscut mai tarziu pentru "The Hours" si "The Reader") pe un scenariu de Lee Hall, care mai apoi a scris si cartea dupa film si versurile musicalului cu acelasi nume. Dar filmul este renumit si pentru ca l-a lansat pe copilul (pe atunci) actor Jamie Bell, care de altfel a si primit un BAFTA pentru tinere talente pentru rolul din acest film. O tema aparent simpla, dar in acelasi timp dramatica in contextul tulburarilor sociale din timpul grevelor minerilor din Anglia anilor '80.



Si pentru final am lasat un film suedez pe care l-am vazut pentru ca Peter Stormare joaca in el - "Varg" (Lupul, 2008), premiat la Festivalul de film de la Montreal, in regia lui Daniel Alfredson, cunoscut mai degraba pentru filmele din seria Millenium. Scenariul Kerstinei Elkman (membra a Academiei Suedeze) propune o incursiune in lumea dura si uneori neinteleasa a crescatorilor de reni de origine Sami. Un film greu de gasit, dar care merita cautat; HBO Romania l-a difuzat de cateva ori iarna aceasta.



Sper ca v-a facut placere pauza de ceai petrecuta printre filme si carti.

Wordless Wednesday - tea time stories

     











sursa foto

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

bookiseala

In ultima vreme m-am tot intrebat de unde si de cand avem noi romanii in vocabular cuvantul "buche"... si cuvantul "slova". Imi aminteam eu ceva din scoala, cum ca ambele sunt preluate in limba noastra din slavona si am primit repede confirmarea pe internet. "Buche" vine de la a doua litera a alfabetului chirilic si in romana veche are mai degraba sensul de "abc", adica de notiuni primare sau de incepator. Dar tot cu sensul de litera era folosit si cuvantul "slova", care apoi si-a extins semnificatia la scris si mai mult, la nivelul de cunostinte sau de educatie al cuiva. Nu va faceti griji, ambele au disparut in asa masura din limba vorbita, incat copiii din zilele noastre au mare dificultate sa le identifice sensul.

Dar unde vroiam de fapt s-ajung? Pai la primele mele zile de "buchiseala", la cum am descoperit "slova" cartilor. Acum o luna, in zilele nu prea departate de viscol si zapada de un metru, am rascolit prin biblioteca cu scopul declarat de a face putina ordine si optimizare a spatiului. Si am descoperit mica mea comoara de care nu ma voi desparti probabil niciodata pentru ca imi aminteste despre cum am invatat sa citesc inainte de a merge la scoala, din dorinta de a afla ce se ascunde dincolo de copertile minunate ale colectiei "Stadion" a tatalui si fratelui meu. Tata le cumpara, le citea, apoi le lasa fratelui meu care dupa ce le termina le punea in biblioteca de unde ma-ntindeam cat puteam (de-aia oi fi crescut mai inalta :)) ca sa le-ajung si eu. La inceput ma multumeam sa ma uit la desene; erau frumoase, cum nu mai vazusem; apoi nu mi-a mai fost de-ajuns; trebuia sa aflu ce se-ntampla in fiecare caseta desenata :) Am descoperit intreband si potrivind in gand semnificatia fiecarei litere, apoi am inceput sa le leg; un vecin din bloc care ma vedea citind pe banca s-a oprit intr-o zi sa afle daca intr-adevar citeam sau le spuneam "gogosi" picilor de langa mine :) "Dar tu chiar citesti, bravo!"

Preferata mea? Iat-o:

Ce putea fi mai frumos decat sa-ti imaginezi echipaje romanesti explorand planeta Marte? Un gand care acum imi starneste un zambet ironic, atunci ma facea sa ma pierd in fuiorul imaginatiei; nu parea deloc imposibil.

Mi-as fi dorit ca in ziua de azi copiii sa aiba aceeasi dorinta de a "descifra tainele slovelor", dar din pacate lucrul acesta nu se mai intampla. Cu greu pot fi convinsi sa ia o carte s-o citeasca, chiar si-atunci cand e vorba de povesti la moda. Cand sunt atatea filme la televizor, atatea povesti in jocurile pe calculator, de ce s-ar mai osteni sa citeasca? E-adevarat ca-n ziua de azi alte abilitati se formeaza si mult mai repede, dar e pacat ca avem tot mai putin timp pentru "lectura"; iata un cuvant care inca se mai foloseste in limba moderna. Pentru cat timp inca?

in cercul poetilor uitati

Sabin Opreanu (16 martie 1946 - 9 iunie 2010) este poetul Raului si al Muntelui. Raul este Cerna si Muntele este cel care-o-nsoteste pana la Dunare. Un talent aparte, o modestie rar intalnita, un destin curmat prea repede, dar care nu merita uitat. Volumele sale nu se mai gasesc in librarii; am scormonit indelung pe internet ai abia am gasit cateva.

Pentru ca astazi este ziua Adelei, fata prietenei noastre dragi, ii dedic colectia de poeme prin care azi ne vom aminti de Sabin Opreanu si volumul sau "Insula de pergament".


Confesiunile Râului

Prietenii mei ascultă confesiunile Râului
poemele elaborate în preajma stăncuţei
şi-a cucului mereu tânguitor

prietenii mei ascultă confesiunile Râului
fragilul zbor al inimii
deasupra Muntelui visat

prietenii mei ascultă confesiunile Râului
trupurile fluturilor de noapte
locuind un tărâm melancolic

Prietenii mei ascultă confesiunile Râului
poezia salvată zi de zi de umilinţa
celor arşi în flacăra ei incoruptibilă -


Nici un preţ pe vorbele ruginite

Să nu-mi spuneţi că doar ceaţa e emanaţia munţilor orgolioşi
sau respiraţia pietrelor obosite de propria lor stare

să nu-mi spuneţi despre Râu
că izbucneşte din teama pământului
orbecăind printre oglinzi paralele

să nu-mi spuneţi că doar cerul e albastru datorită cerului
sau mecanismelor soarelui construind cuburi de iluzii

să nu-mi spuneţi că florile sunt exclamaţiile lutului
derizorii tulpine de aer înmiresmat

nu pun nici un preţ pe vorbele ruginite
şi cred că voi muri cândva de poezie -


În faţa naturii

În faţa naturii
cu pieptul gol
nimeni nu e pierdut

pe unde creşte iarba
vom găsi drumul cel bun

în faţa naturii
veşnicia nu e decât
un vis frumos -


Desen cu creta pe asfalt

O lume ce poate fi pricepută cu buzele. Într-un lung sărut
pe o insulă pustie.

De nici un folos ceştile de ceai ciobite. Ca şi pânzele
de păianjen de prin cotloane suprarealiste.

Neasemuit mi se pare a fi gheizerul imaginaţiei. Melancoliei.
Cu alte cuvinte aş voi să păşesc pe tărâmul memoriei
unde peisagiul să mă aştepte nemişcat şi să clădesc
un aer mai pur zborului de cuc.

Tii ce uşor să vorbeşti. Să scrii poezii.
Aproape nu-ţi vine să crezi că gândurile
pot fi auzite chiar şi de vrăbii -


Orizonturi paralele


N-am opus poeziei nimic. Nici Râul. Nici ura. Nici natura.
Nici speranţa dată de-a dura.

N-am ales căi. Nici poteci. Nici teci. Nici autostrăzi. Nici aezi
cu strălucitoare alămuri. Nici drumuri. Nici muri
igrasioşi. Nici munţii stâncoşi.

Am privit-o drept în faţă. Nu mi-am coborît privirea. Nici ea.
De-atunci stăm mereu aşa. Cu sprâncenele uşor ridicate
şi ochii înfipţi în orizontul celuilalt -

o carte, un film...

Cred ca mai corect ar fi fost sa spun "un film, o carte...". N-aveam asteptari prea mari de la programele de vara ale televiziunilor si in mare masura asta-i adevarul. Noroc ca pe canalele de film se mai strecoara din cand in cand mici bijuterii, ca cea despre care am scris zilele trecute.

Ieri am baleiat intamplator canalele televizorului, intr-o pauza de ceai :) si am nimerit la inceputul unui film semnat de Gary Sinise (regizor, producator, actor pentru acest film). Pauza de ceai a devenit in scurt timp o pauza de film de aproape 2 ore :)) Imi place Gary Sinise; mi-a placut in toate filmele in care l-am vazut jucand, dar nu mi l-as fi inchipuit regizand sau scriind scenarii. Stiam ca are o formatie "Lt. Dan Band"cu care mai da concerte, dar omul este foarte talentat. Si ca regalul actoricesc sa fie complet, partenerul sau in film, nimeni altul decat John Malkovich!

Povestea minunat ilustrata a unor oameni care se straduiesc sa supravietuiasca marii recesiuni, care nu mai au decat puterea sa viseze atunci cand viata in jurul lor devine tot mai greu de trait si care pentru o clipa ajung sa creada ca visul lor poate deveni realitate chiar de-a doua zi :) Insa necazul vine peste ei pe neasteptate si-i impinge pe marginea prapastiei. Iar cel slab ramane fara ingerul sau pazitor... La final am aflat ca filmul e de fapt ecranizarea unei celebre carti a lui Steinbeck "Of Mice and Man". Well done, Gary!



Cartea a mai fost regizata si in 1939 de catre regizorul Lewis Milestone (nascut Lev Milstein la Chisinau).

romanul neterminat...

La o pauza de ceai o sa va povestesc astazi despre o carte mai putin obisnuita - "Familia Watson", inceputa, dar neterminata de Jane Austen.

Am indragit intotdeauna romanele lui Jane si am admirat-o pentru stilul original in care a descris societatea engleza a inceputului de secol XVIII. Drama femeilor britanice care nu aveau dreptul sa-si aleaga destinului, nu aveau drept de mostenire si de multe ori nici dreptul de a se intretine. Jane a trait inaintea vremurilor, a refuzat compromisul, a spart tipare. A reusit sa publice patru romane in timpul vietii si doua i-au fost publicate postum cu acelasi succes.

Unul dintre romanele ei a fost inceput si a ramas neterminat. Nu a mai avut puterea sa-l continue dupa moartea tatalui sau, care a afectat-o profund. E usor sa-ti dai seama de ce dupa lecturarea primelor capitole; destinul familiei Watson pare foarte asemanator cu al familiei Austen. Probabil ca dupa moartea tatalui ei, nu a mai putu relua lucrul la acest roman si l-a lasat neterminat exact in momentul in care tatal eroinei se afla pe patul de moarte. Totusi, Jane i-a povestit surorii sale, Cassandra despre cum ar fi gandit actiunea romanului. Astfel ca, dupa moartea lui Jane, o nepoata a incercat sa termine firul intrerupt al povestii, sub titlul "Sora cea mica".

De-a lungul timpului au fost si alti temerari care au incercat sa termine acest roman. Versiunea despre care va povestesc ii apartine lui Merryn Williams si are actiunea destul de asemanatoare cu ce gandise nepoata lui Jane pentru destinul personajelor, asa cum recunoaste si autoarea. Desigur, e usor de observat ca stilul nu fusese suficient prelucrat de Jane, care se stie ca isi rescria continuu romanele inainte de a se hotari sa le considere finale, iar Merryn nu reuseste sa egaleze rafinamentul fara cusur al scrierilor lui Jane. Romanul merita totusi citit pentru ca este diferit de celelalte si pentru ca trateaza mai serios ca oricand problema statutului femeii in Anglia secolului XVIII. Iar faptul ca generatia de scriitori moderni care s-au lasat sedusi de tentatia finalizarii acestui roman nu a reusit sa se ridice la nivelul autoarei, nu face decat sa scoata mai mult in evidenta un talent greu de egalat. De aceea mi se pare nedrept ca acest roman poarta semnatura lui Jane Austen, pentru ca nu ii apartine in totalitate si cred ca nici ea nu ar fi fost de acord sa fie publicat astfel.

Nu am scris nimic despre actiunea romanului, pentru ca in cazul de fata mi s-a parut mai putin important sa scriu despre asta. Daca va veti incumeta totusi sa lecturati aceasta carte interesanta, veti regasi cu placere teme comune abordate in celelalte romane ale ei - "Sense and Sensibility", "Pride and Prejudice" si o tenta usoara de "Mansfield Park". Singura nota aparte o face senzatia de antipatie totala fata de aristocratie, care in cazul de fata ramane "cu nimic", spre deosebire de celalte romane, in care eroinele isi gasesc parteneri cu blazon si cu stare. Este ca si cum in "Mandrie si prejudecata" dl. Collins, parohul (si varul lui Elizabeth) s-ar dovedi un om deosebit, cu suflet bun si educatie aleasa, iar Elizabeth s-ar lasa cucerita mai degraba de aceste calitati, respingand ingamfarea sutpida a dlui Darcy, care in cele din urma ar ascunde snobism si prostie.

cercul poetilor uitati

Eram studenta in anul I, putin inainte de Revolutie, cand din rafturile aride ale unei librarii din vremurile comuniste mi-a zambit volumul de versuri al Teodorei Popa-Mazilu "Sunetul luminii". Poeta, prozatoare si traducatoare a nenumarate bijuterii literare din limba franceza, Teodora Popa-Mazilu a fost un membru cu vechime al colectivului care edita cartile colectiei "Biblioteca pentru toti" (b.p.t.) pe care poate unii dintre noi inca le mai pastreaza in biblioteca. Nascuta la Galati la 11 septembrie 1928, a tradus din literatura franceza pana in ultima clipa a vietii. S-a stins la 16 noiembrie 2007.

Va ofer cateva poezii din volumul pe care l-am pastrat cu drag in biblioteca toti acesti ani.

As vrea

As vrea sa pot iesi din mine-o zi,
sa ma strecor ca aerul, pe strada,
s-aud ce nu pot auzi,
sa vad ce ochii mei nu pot sa vada.

S-aud cum urca sevele in ramuri,
cum plange iarba franta sub picior,
ce spune ploaia cand loveste-n geamuri
si ce spun fluturii cand trec in zbor.

Sa vad campia stelelor de-aproape
si Parul Berenicei sa-l dezmierd,
printre luceferi sa m-afund ca-n ape
si in Casiopeea sa ma pierd.

As vrea sa pot iesi fie si-un ceas,
cu apa de izvor sa ma confund,
sa-mi limpezesc auz, si vaz, si glas
in rosul cald al soarelui rotund.

M-as multumi chiar si cu un minut
ca pasarea zvacnind din cuib, spre floare,
sa deslusesc pe cerul orb si mut
clepsidra mea cam cat nisip mai are.

De-ar fi sa aiba numai pentr-o seara,
m-as intrupa din ierburi si din vant
si m-as intoarce pentru-a doua oara
sa infrunzesc, copac, pe-acest pamant.

Singuratate

De cata vreme traim laolalta,
singuratate?
Te-ai cuibarit in inima mea
ca viermele in crisalida.
Ramai totusi!
Poate ca fara tine mi-ar fi si mai greu.
Cel putin asa ne tinem de urat una alteia.
Ai pus o atat de deplina stapanire pe mine
incat mi-ai alungat rand pe rand,
bucuriile, asteptarile, amintirile.
Trenul sperantei a plecat mereu din sufletul meu
plin doar cu literele numelui tau.
Dar de azi
nu mai vreau sa fac nici un pas
pe treptele intunecate ale noptii.
Lacrimile tale nu-mi mai ard obrajii,
nu-mi mai sting flacara timida a rasului.
Du-te, singuratate, si lasa-mi inima libera.
Iata, incepand de aseara
bate, cu un trandafir invapaiat in poarta ei,
pasarea alba a iubirii.

Ochii

Am suflat in soare si l-am stins
ca sa uit culorile curcubeului
ce-mi aminteau de stralucirea ochilor tai.

Am suflat in luna si am stins-o
ca sa uit lumina ce rasarea
din irisii albastri ai ochilor tai.

Am suflat in stele si le-am stins
ca sa nu mai visez in fiece noapte
stelele aprinse ale ochilor tai.

Acum stau in intuneric
si in noaptea care plange cu lacrimi de roua
culorile pierdute ale anotimpurilor,

nu ma mai gandesc la nimic
decat la stralucitoarea lumina
a ochilor tai triumfatori.

o floare rara

Pan Yuliang a fost prima pictorita "moderna" a Chinei, considerata de unii a fi Manet al Chinei.
Am descoperit-o in lectura mea de vacanta, "Pictorita din Shanghai" de Jennifer Cody Epstein. Marcata de o copilarie nefericita dupa pierderea ambilor parinti si vanduta pentru a rascumpara datoriile neplatite ale unui unchi aflat sub dominatia opiului, micuta Yuliang pare prinsa in panza de paianjen a unui destin fara scapare printre "florile" unui bordel.
Ciudat cum arta in diverse forme devine colacul ei de salvare in diferite momente ale vietii. Copil fiind, isi pune speranta intr-o viata mai buna in broderia fina pe care a invatat-o de la mama ei. Cand destinul nemilos pare sa o tina prizoniera fara scapare in lumea violenta si trista a unei case de toleranta, poezia chineza studiata impreuna cu unchiul sau sau o salveaza intr-un moment cand pentru ea pare ca nu mai exista speranta. Rascumparata de cel care s-a indragostita de ea ascultand-o recitand din poetii chinezi, singurul statut oficial la care poate spera este cel de concubina, un fel de a doua sotie, intr-o China interbelica aflata in plina schimbare si continua framantare. Libertatea nou castigata ii deschide calea catre pictura pe care o studiaza instinctual si singura la inceput. Reuseste sa doboare barierele pe care destinul continua sa le puna in calea ei - sotul care nu se impaca usor cu ideea ca ea sa studieze pictura, Academia care nu este dispusa sa ofere prea multe sanse femeilor, societatea care ii aminteste cu cruzime de trecutul ei intinat.

Apasata de povara recunostintei fata de sotul ei care o ajuta de fiecare data si de dificultatile traiului si realitatilor lumii occidentale (la Paris face foamea pentru a-si putea achita studiile cu alocatia trimisa de sotul ei), reuseste totusi sa se faca remarcata si sa aiba succes.
O lectie de viata si de lupta cu destinul pentru implinirea viselor.

Am aflat ca povestea ei a fost ecranizata in 1994 de regizorul chinez Shuqin Huang sub titlul "A Soul Haunted by Painting". Mi-ar fi placut sa pot vedea si filmul...

tea time, anytime

Profit de o jumatate de ora de pauza, ca sa povestesc la o cana de ceai (melissa), despre doua carti pe care le-am citit inainte de Sarbatori. Genul de carti care te pun pe ganduri, care te fac sa-ti revizuiesti putin optica asupra vietii.
Pe prima trebuie sa recunosc ca am citit-o inspirata de Carmen si a ei recenzie despre ecranizarea romanului "My sister's keeper". Nu am vazut filmul, insa cartea imi facea cu ochiul din rafturile librariilor de cateva luni. Tradusa la noi sub titlul "O viata de rezerva", cartea te prinde inca de la primele randuri.

Mi-e greu sa spun ce m-a impresionat mai mult - lupta mamei de a-si salva copilul, trecand peste etica medicala, avocatul care intelege poate mai bine ca oricine ce inseamna sa lupti pentru iluzia unei vieti normale cand ai o boala care te va insoti toata viata, fratele macinat de neputinta de a-si ajuta sora, tatal care incearca fara succes sa gaseasca sens in tot ce li se intampla. Nu am vazut filmul, insa cartea m-a impresionat. Jodi Picoult construieste povestea surprinzand punctul de vederea al fiecarui personaj. Nedrept este doar sfarsitul, ca si destinul acestei familii atat de incercata.
De pe acelasi raft al librariei am luat o alta carte, pe care am vrut s-o citesc pentru ca stiam ca a fost ecranizata. De data asta am vazut si filmul dupa ce am citit cartea lui Kim Edwards si am fost dezamgita de ecranizare, in ciuda actorilor pe care de altfel ii apreciez - Dermot Mulroney, Emily Watson (minunata!). Tradusa la noi sub titlul "Fiica tacerii" cartea are titlul original "The Memory Keeper's Daughter" si are mai mult sens in engleza - personajul principal primeste cadou de la sotia lui un aparat de fotografiat promovat ca "the memory's keeper".

Aparatul de fotografiat devine singurul ochi prin care personajul principal poate privi lumea si asa cauta o poarta de a evada din viata traita sub semnul minciunii. Minciuna pe care a plamadit-o in clipa in care ii spune sotiei ca fetita lor, sora geamana a baiatului lor, a murit la nastere. Minciuna justificata de faptul ca isi proteja astfel sotia de o durere care ar fi doborat-o, asa cum moartea surorii lui in copilarie i-a omorat de durere mama. Insa umbra fiicei lor cu sindrom Down le va urmari existenta si-i va distruge relatia si cu sotia si cu fiul sau. Citeste cartea si vei afla daca destinele celor doi frati se vor intalni in cele din urma.