Se afișează postările cu eticheta povesti parfumate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta povesti parfumate. Afișați toate postările

luni, 9 decembrie 2019

parfum de iarna


A trecut un an de cand am scris aici, un an de cand muzele s-au saturat sa astepte clipele mele de ragaz. Si totusi...

E iarna...
Amintirile ning lin
peste zbuciumul nostru.
In neaua dorurilor noastre
un om de zapada zambeste
si ne face cu ochiul:
"Totul va fi bine!"
E iarna...
In adancuri,
viata straluceste a sarbatoare!

Un parfum suav, dar suprinzator, care se prezinta banal, dar lasa un siaj suprinzator de placut. Recunosc ca nu l-as fi incercat daca nu l-as fi primit cadou. Ma invalui in el de cate ori am o zi solicitanta, pentru notele de optimism si seninatate.


sursa foto

Mai multe povestiri parfumate, in Clubul Condeielor Parfumate initiat si gazduit pe blogul Mirelei.

duminică, 16 decembrie 2018

parfumul unui altfel de Craciun

Viata i-a stat in loc in clipa in care destinul s-a jucat nemilos cu omul iubit. "Te rog, sa nu ma lasi singura! Te rog, stai cu mine!" ii strigase plangand pana cand echipajul ambulantei l-a luat de langa ea.
De cateva saptamani vegheaza la patul lui, deznadajduind si sperand in acelasi timp. A pierdut sirul rugaciunilor pentru indurare, ii sopteste tot timpul "Te iubesc!" ca sa o simta langa el, sa-i simta dragostea. S-a obisnuit cu sunetele nelinistitoare a salonului de terapie intensiva, cu mirosurile suferinzilor neputinciosi, ale mancarii de spital. Din cand in cand, o targa cu un trup nemiscat defileaza sinistru pe coridoarele solemne. Atunci toate gandurile i se opresc, nu mai aude, nu mai simte, nu mai gandeste nimic, stie doar ca inca o farama de viata a fost smulsa din ea.
Ieri i-a inviorat ziua cu doua mandarine pe care le-a devorat ca pe cel mai ravnit fruct. Ii gateste mancarurile preferate. Mirosurile grele de spital il deranjeaza si pe el. De-aceea ea incearca sa se imbrace in culori vii si nu uita sa-si dea in fiecare zi cu un puf de parfum inainte sa plece spre spital, pentru ca amintirea orelor petrecute cu ea sa-i fie placuta.
Medicii inca nu stiu de ce si cum; nu-si pot inca explica. Ii iau aproape zilnic sange din trup pentru tot felul de analize cu nume greu de retinut, il duc mereu spre aparate cu sonde complicate. I-au promis ca nu se vor lasa pana vor gasi leacul pentru el. Ea spera in zilele lui bune, cand el isi gaseste puterea sa glumeasca cu ea si dispera in zilele mai putin bune, cand e confuz si pare rupt de realitate. Si ea si el sunt tari si puternici, ca dragostea lor. Va fi oare Dumnezeu indurator cu ei? Le va da sansa altor ani de viata petrecuti impreuna? Se vor mai putea strange in brate? E prea devreme pentru amintiri... Mai au atat de multe de facut impreuna!
Curand va fi Craciunul... Ii e greu sa mai creada in miracole. Luminite vesele s-au aprins in tot orasul, dar ea nu se poate bucura de ele, de atmosfera de sarbatoare; nu cand se gandeste ca e posibil sa-si petreaca Craciunul fara el. Gandul acesta doare prea tare, ii sfasie pieptul. Dorinta ei de Craciun e una singura si e un miracol mult prea mare de cerut; ea stie asta, asa ca il elibereaza pe Mos Craciun de povara. "Craciunul este pentru cei sanatosi si fericiti." isi spune ea cu amaraciune.
Si totusi, in acea noapte un inger se indura de tristetea ei si pune la cale un miracol, un vis prevestitor.
Se plimbau alene pe aleile acoperite de zapada. Fulgii de nea sopteau jucausi in lumina felinarelor. Cand clipa despartirii a sosit, a strans-o tandru in brate, a sarutat-o indelung, ametitor, iar mainile lor s-au impletit ca o promisiune. "Tu esti ingerul meu! Cand sunt cu tine, ma simt in siguranta! Vom trece impreuna peste acest necaz! Vom fi iarasi bine, vom fi din nou impreuna! Trebuie sa speri si sa lupti pentru noi doi!"
Pentru prima data s-a trezit linistita, cu increderea ca lucrurile se vor indrepta.
O bataie in usa o facu sa tresara si deschise cu emotie. Un curier, o semnatura si se trezi in mana cu un pachet. Il deschise curioasa si ramase muta de uimire; un cadou pentru ea, de la el, ca o noua promisiune.
In ziua aceea medicul ii mai dadu o veste; lucrurile urmau sa evolueze spre bine. Nu usor, nu repede, nu fara alte probleme de rezolvat, dar cu speranta ca el se va recupera in mare masura. Primisera o noua sansa, la iubire si la viata.

Iata si cadoul primit de ea, pentru o iarna cu aroma fructelor de ilice, impletita cu speranta parfumata cu note de caprifoi a verii ce-o sa urmeze - si mosc, ca amprenta a iubirii.

Dream Angels Heavenly Stardust, de la Victoria's Secrets

sursa foto

Le urez Sarbatori fericite tuturor celor care trec pe-aici pentru o pauza de ceai! Bucurati-va de iubire si aveti grija mare de sanatatea voastra!
Mai multe povestiri parfumate, in Clubul Condeielor Parfumate initiat si gazduit pe blogul Mirelei.

P.S. Nu sunt o cunoscatoare a parfumurilor, dar pentru aceasta tema am cautat pe net un parfum care sa contina aroma fructelor de ilice (holy). Habar n-am cum miroase, dar sper ca v-am facut curiosi. 

luni, 29 octombrie 2018

catifea si matase, o provocare

E ciudat sa revin pe blog dupa doi ani de pauza. Nu, n-am stat degeaba, m-am ocupat intens cu altele... insa n-a mai fost timp de prea multe pauze de ceai. Mirelei trebuie sa-i multumesc ca m-a scos din ale mele cu o tema provocatoare pentru rubrica ei de povesti parfumate. Am chiulit deseori la apelul ei, dar cred ca deja ma cunoaste; cand am ceva de spus, o fac, iar in rest, le cam tac. Asadar iti multumesc, Mirela ca nu ai renuntat la mine!

Pentru cei care nu ma stiu, mentionez ca nu sunt o cunoscatoare in ale parfumurilor, insa cele cateva pe care le-am avut si le am au intrat in viata mea in clipe speciale si mi-au facut simturile sa vibreze. In cazul meu, memoria olfactiva se impleteste strans cu memoria afectiva.




Noaptea-i invalui in catifeaua ei tandra si stralucitoare. Nu degeaba plutea intre ei o asteptare, ca o emotie timida, caci acea sarbatoare dintre ani nu era o noapte ca oricare; era prima petrecuta impreuna. Plutira pe clipele ramase pana la miezul noptii, imbratisati ca-ntr-un dans fara muzica. Timpul paru sa se opreasca cand el ii sopti tandru “Am ceva pentru tine…” si-i puse in mana o cutiuta cu reflexe voluptoase, aurii. Ar fi ramas in clipa aceea o vesnicie, cu inima bubuindu-i asurzitor. Ea stiu ca e mult mai mult in gestul lui, in alegerea de-ai oferi un cadou; ii oferea promisiunea unui  "impreuna", acel “noi doi” pe care si-l dorea din tot sufletul si la care nu indraznea sa spere. Abia astepta sa inceapa acel viitor in care se va lasa invaluita de matasea parfumului in clipele lor cele mai speciale; ii va pastra amintirea mult timp dupa ce stropii pretiosi se vor fi terminat, dupa ce se vor fi casatorit, dupa ce va fi venit pe lume copilul lor… Si azi, dupa mai bine de douazeci de ani, amintirea acelui cadou ii este cea mai draga. De cate ori se strang in brate, aroma lui e mereu prezenta. Catifea, matase, iubire… toate au intrat in acea sticluta cu parfum ca-ntr-un elixir al destinului.



sursa foto 

Mai multe povestiri parfumate, in blogul Mirelei.

vineri, 24 februarie 2017

parfumul literelor

"Frumosul mai frumos e insutit
Cand el credinta drept podoaba-o are,
Mireasma-n trandafirul inflorit
Ii face frumusetea si mai mare.
Far' de mireasma fragedul maces
Desi e-mpurpurat ca trandafirii
Si are spini si frunze fara gres
Cand infloreste vara-n largul firii,
Infatisare stearpa doar avand,
El n-are-amanti si somnul cand l-abate,
Cu totul moare. Trandafirul bland
Din dulcea-i moarte dulce miros scoate;
              Tu floare-a vietii, tot la fel te treci,
              Dar inima prin vers ramane-n veci."
William Shakespeare - Sonetul LIV

M-am nascut iubind literele; scrise, rostite, cantate sau plutind pe norii gandurilor. Prin ele viata mi-a fost mai implinita, gandurile au capatat sens, sperantele si-au aflat implinirea. Nu poti sa nu le iubesti mai ales cand sunt folosite cu talent in carti, in filme, in cantece sau in scrisorile indragostitilor.

Nu ma consider o mare cunoscatoare de parfumuri, dar imi place sa cred ca pot aprecia o mireasma deosebita. Si literele cele mai bune, care nasc poeme si nuvele memorabile, merita o aroma deosebita, de o prospetime discreta, dar curajoasa, suava si in acelasi timp surprinzatoare. Singurul parfum care in mica mea suma de cunostinte ar corespunde acestor cerinte este Light Blue de la Dolce e Gabbana.

"Inca de demult nea Budulea era nemultumit. Il vedea pe Hutu citind din carte ori scriind tot felul de lucruri pe hartie si nu-i prea venea sa creada ca toate sunt asa cum i se par lui. Tot mai intelegea ca omul sa scrie si ca sa stie ce a scris el insusi, fiindca acesta nu era decat un fel de raboj. Cand vedea insa pe Hutu citind din carte ceea ce au scris altii, il cuprindeau indoielile si-i zicea de obicei: "Ba sa ma ierti, asta o stii pe de rost". Hutu isi dadea silinta sa-l lamureasca si sa-i arate si lui cum se citeste; insa cand Budulea se uita la slovele incurcate, il cuprindea un fel de ameteala, fiindca era peste putinta ca cineva sa le descurce. Intr-o duminica Budulea i-a zis lui Hutu: "Ia scrie numele meu pe hartie". Hutu a scris cu slove mari: Lapadat Budulea, locuitor din Cocorasti.
..................
Insa Budulea nu voia sa inteleaga nenorocirea ce i se pregatea lui Hutu. El stia un lucru: ca fluierul lui are sase borte, si cand auzea ca Hutu are sa invete latineste, greceste, ba chiar si nemteste, ii venea sa sara cuc de bucurie si, mergand la oras, le zicea drumetilor: "Am un fecior la invatatura. Are sa iasa dascal mare. Vorbeste sarbeste si ungureste, iar acum invata latineste. greceste si nemteste: nu-i mai lipseste nicio limba pentru ca sa fie cele sapte depline."
Caci, dupa cum stia Budulea, nu erau atunci pe lume decat sase limbi, fiindca frantuzeasca era un fel de nemteasca, ruseasca un fel de sarbeasca, iar turceasca un fel de limba paganeasca, pe care puteai s-o intelegi in latineste, caci, dupa cum spunea dascalul Claita, si latineasca era o limba paganeasca. Hutu putea dar sa se inteleaga cu toata lumea.
Drumetii dadeau din cap si. intorcandu-se acasa, spuneau ca este la Cocorasti un cimpoies care are un fecior foarte invatat, ce stie toate limbile, si ca l-au vazut chiar ei pe acel cimpoies, care e un om scurt, gros, schiop de piciorul stang, rotund la fata si zambeste intotdeauna cand vorbesti cu el."
Ioan Slavici - Budulea Taichii

Mai multe povestiri parfumate, pe blogul Mirelei.

Si pentru ca astazi e Dragobete, va las in compania unui cantec despre literele iubirii:

luni, 1 iunie 2015

parfumul iei

Cand muza te-a parasit si simti ca nu mai ai inspiratie, fii rabdator, caci sigur iti va trimite cineva o provocare care-ti va starni din nou pofta de a scrie. Multumesc, Mirela! Astazi m-am simtit din nou inspirata de tema propusa in Clubul Condeielor Parfumate.

Povestea-i scrisa-n panza deasa
tesuta-n claca vesela din casa
cu pridvor si cu uluci la poarta.
E scrisa-n pasi marunti
de fire moi si dese
cu rost stravechi ascuns
in semne-atent alese.

In ea ma simt mereu acasa,
e haina sufletului meu
Istoria se-aduna-ntr-ansa
si se-mpleteste cu destinul meu.

Parfumul iei are radacini adanci; isi trage seva din timpuri stravechi, din campuri proaspat cosite, din florile ce zambesc adunate-n cununi pe fruntea fetelor ce dantuiesc in hora de Sanziene. Are puterea de seductie a busuiocului purtat in san sau in cosite alaturi de-un descant stravechi si farmecul proaspat al florii de levantica ce sta de paza in lada de zestre.

Mi-l imaginez ca pe-un parfum ce surprinde prin simplitatea proportiei, a bunului gust primordial; rimeaza bine cu creativitatea si intuitia nativa, caci ce altceva se poate potrivi cu unicitatea fiecarei impunsaturi a acului? Aroma sa se naste din pasiune, asa cum orice ie se coase cu dragoste si cu rabdare. Este unic si irepetabil, asa cum ia pe care o cosi se defineste prin trecutul, prezentul si viitorul tau. Un parfum ce-ti va ramane intiparit in memorie asa cum in ie se pastreaza esenta a generatii de bunici, mame si fiice.

Chiar daca nu sunt o mare pasionata de parfumuri, daca cineva mi-ar cere parerea despre parfumul ce-ar putea fi purtat cu o ie, sunt bucuroasa sa pot face cateva sugestii pornind de la sticlutele pe care le-am avut in mica mea colectie. Recomandarea mea ar fi sa alegeti un parfum discret, care sa accentueze frumusetea iei dupa principiul "less is more", dar care sa aiba o nota de baza suficient conturata incat sa lase o amintire de neuitat.

Pentru mine un prim astfel de exemplu este "Sotto Voce" al Laurei Biagiotti, un clasic de o feminitate incontestabila. O alta recomandare este "Pour Femme" al lui Yohji Yamamoto, care te vrajeste de la prima vedere inainte sa-ti cucereasca alte simturi. Cutia, ambalajul acestui parfum a fost pentru mine o experienta la fel de incitanta ca parfumul in sine. Si nu ma pot retine sa-l citez pe designerul japonez: “Every woman uses perfume too much. Japanese people don’t smell; they use the  scent on the kimono but they don’t  put it on the body – this tradition is  still there. So scent is a memory – it stays on the chair after she left. We Japanese have a tendency to enjoy the  emotion of missing, enjoying the  memory [more than the event].” Si nu-mi puteam incheia recomandarile fara un parfum frantuzesc "Enjoy" de Jean Patou, de un rafinament aparte, aproape ca va trece neobservat dac-am prefera notele tari, dominante, persistente. Totusi, odata ce se face simtit, cu siguranta acest parfum se imprima puternic in memoria olfactiva cu notele sale aparte.

Va las pe voi sa potriviti aceste parfumuri iilor pe care le-am cusut, caci trebuie sa recunosc, la cusut ma pricep mult mai bine :)