Se afișează postările cu eticheta social. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta social. Afișați toate postările
miercuri, 4 noiembrie 2015
joi, 6 august 2015
nevoie de schimbare
Ma uitam cu oroare zilele trecute la imaginile cu refugiatii care incearca sa ajunga prin Eurotunel in Anglia. Oameni care au fugit din tarile lor de razboi si saracie cu speranta ca lumea civilizata le va da o sansa. Au ajuns sa traiasca tot in mizerie, tot marginalizati si tot desconsiderati intr-o lume care se pretinde civilizata, dar care-i fugareste ca pe animale. Putem inalta oricate garduri, dar problemele nu se vor opri acolo. Oamenii aceia nu si-au dorit neaparat sa fie acolo, dar n-au avut de ales ca sa-si salveze viata, sa-si protejeze familia, sa le ofere copiilor un viitor mai bun.
Toti facem alegeri si multi ajungem sa facem gesturi disperate pentru cei dragi. Am vazut recent un film care mi-a deschis mintea si sufletul, care m-a ajutat sa inteleg drama celor dezradacinati. Vi-l recomand cu caldura si sper ca lumea mai are o sansa sa se schimbe, in bine.
Toti facem alegeri si multi ajungem sa facem gesturi disperate pentru cei dragi. Am vazut recent un film care mi-a deschis mintea si sufletul, care m-a ajutat sa inteleg drama celor dezradacinati. Vi-l recomand cu caldura si sper ca lumea mai are o sansa sa se schimbe, in bine.
duminică, 16 noiembrie 2014
mantra zilei
"Votul meu conteaza! Votul meu conteaza! Votul meu conteaza!"
De fiecare data cand votez ma simt puternica si libera. Democratia ne-a fost garantata cu sange in '89 si asta ne obliga la respect. Din pacate, esecul clasei politice ne-a condamnat la inertie si din an in an au fost tot mai multi cei nehotarati, cei care-au ales sa stea pe margine, dezamagiti de prestatia clasei politice.
Scriu aceste randuri penduland intre teama si speranta. Teama ca de maine viitorul va lua o lunga pauza in asteptarea unor vremuri mai bune si a unor oameni mai intelepti. Speranta ca in ultimul ceas oamenii vor realiza cat de puternic este votul lor. Pentru ca politicienii vor fi nevoiti sa tina seama de el si hai sa recunoastem, una e sa iesi castigator ca doar 40% din populatie te-a votat, alta e sa castigi printr-un vot la care a participat 70% din populatie. La asta ne gandim cand spunem ca "ne luam tara inapoi"; suntem singurii care ne decidem destinul alegand sa fim puternici, sa votam, asa cum in '89 oamenii au ales sa iasa in strada pana au faptuit schimbarea.
Asa incat traiesc ziua de azi cu maxima emotie si o fina licarire de speranta, Si o marchez in jurnalul meu de blogger, pentru ca merita tinuta minte, indiferent ce ne aduce ziua de maine.
De fiecare data cand votez ma simt puternica si libera. Democratia ne-a fost garantata cu sange in '89 si asta ne obliga la respect. Din pacate, esecul clasei politice ne-a condamnat la inertie si din an in an au fost tot mai multi cei nehotarati, cei care-au ales sa stea pe margine, dezamagiti de prestatia clasei politice.
Scriu aceste randuri penduland intre teama si speranta. Teama ca de maine viitorul va lua o lunga pauza in asteptarea unor vremuri mai bune si a unor oameni mai intelepti. Speranta ca in ultimul ceas oamenii vor realiza cat de puternic este votul lor. Pentru ca politicienii vor fi nevoiti sa tina seama de el si hai sa recunoastem, una e sa iesi castigator ca doar 40% din populatie te-a votat, alta e sa castigi printr-un vot la care a participat 70% din populatie. La asta ne gandim cand spunem ca "ne luam tara inapoi"; suntem singurii care ne decidem destinul alegand sa fim puternici, sa votam, asa cum in '89 oamenii au ales sa iasa in strada pana au faptuit schimbarea.
Asa incat traiesc ziua de azi cu maxima emotie si o fina licarire de speranta, Si o marchez in jurnalul meu de blogger, pentru ca merita tinuta minte, indiferent ce ne aduce ziua de maine.
luni, 3 noiembrie 2014
am ramas cu dorul
Ieri a fost o dimineata de duminica foarte cetoasa in Bucuresti, dupa o prima noapte cu zero grade. Dis-de-dimineata am dus copilul la aeroport; incepe ultima parte a trimestrului de toamna dupa vacanta de doua saptamani din octombrie. Ceata deasa ne-a dat emotii; mie pentru ca trebuia sa ajungem cu bine la aeroport, iar Mariei pentru ca nu vroia sa i se amane zborul. S-a atasat foarte mult de scoala ei din Anglia si nu concepe sa nu ajunga acolo la timp. Eu raman de fiecare data sfasiata intre mandria de-a o vedea dezvoltandu-se atat de frumos acolo si durerea cu care stiu de fiecare data ca - pentru a-i fi mai bine - trebuie sa indur despartirea. Mandria invinge de fiecare data, chiar daca in prima zi imi este mereu putin mai greu. Ziua dinaintea plecarii si cea in care calatoreste sunt mici cosmaruri de ingrijorare si lipsa confortului de-a-i fi alaturi. Credeam c-o sa-mi fie mai usor cu timpul, dar sunt deja doi ani si nu-mi este, in schimb invat sa traiesc si cu asta. Copilul e calm; stie deja rutina calatoriei de aici-dincolo, este relaxata la aeroport cand ne da sarutul de ramas-bun si trece cu calm de controlul de la Security si de la Frontiera. Cu acelasi calm isi face datoria sa ma linisteasca cu un SMS cand este in siguranta in masina care o duce la familia ce o are in grija acolo.
Dovleacul pe care l-am cioplit de dragul ei de Halloween a ramas la intrare, cu zambetul lui optimist, care mai degraba amuza decat sperie. Cody il pazeste inca, facandu-si datoria cu mare raspundere pana se intoarce Maria.
In drum spre casa ne-am oprit sa votam, ca sa scapam de alt drum si la 7.00 eram deja in sectia de votare. Apoi ziua a trecut intr-un amestec de emotii, usurare si speranta, dar s-a terminat cu un dus rece care m-a revoltat - umilinta romanilor care au dorit sa voteze in Occident si care m-a facut sa inchei ziua de duminica cu un gand amar - oare chiar nu s-a schimbat nimic in tara mea in ultimii 25 de ani? O intrebare retorica, desigur, de-aici si-amaraciunea mea, dar si multumirea de-a-i fi oferit copilului sansa de a trai - chiar daca departe de casa - normalitatea civilizatiei. Poate de-asta l-am ascultat astazi mai mult pe Ben Harper.
Dovleacul pe care l-am cioplit de dragul ei de Halloween a ramas la intrare, cu zambetul lui optimist, care mai degraba amuza decat sperie. Cody il pazeste inca, facandu-si datoria cu mare raspundere pana se intoarce Maria.
In drum spre casa ne-am oprit sa votam, ca sa scapam de alt drum si la 7.00 eram deja in sectia de votare. Apoi ziua a trecut intr-un amestec de emotii, usurare si speranta, dar s-a terminat cu un dus rece care m-a revoltat - umilinta romanilor care au dorit sa voteze in Occident si care m-a facut sa inchei ziua de duminica cu un gand amar - oare chiar nu s-a schimbat nimic in tara mea in ultimii 25 de ani? O intrebare retorica, desigur, de-aici si-amaraciunea mea, dar si multumirea de-a-i fi oferit copilului sansa de a trai - chiar daca departe de casa - normalitatea civilizatiei. Poate de-asta l-am ascultat astazi mai mult pe Ben Harper.
O noua saptamana incepe astazi! Sper sa va fie mai buna, mai senina, mai frumoasa!
luni, 9 septembrie 2013
asteptam un miracol?
Maria mea a plecat la scoala; a inceput al doilea an de middle school la o scoala independenta din Anglia. Este acum in ceea ce ei numesc 4th Form. Am condus-o la aeroport, ca de fiecare data, cu inima ingreunata de tristetea despartirii si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc ca daca in sistemul nostru de invatamant lucrurile ar fi stat mai bine sau macar la nivelul la care se aflau cand eram eu eleva, aceste despartiri dureroase nu ar fi avut loc.
Suntem printre cei fericiti care isi pot permite, desi nu usor, acest sacrificiu pentru copilul nostru. Si suntem se pare din ce in ce mai multi cei care alegem aceasta cale. Functionara de la agentia de unde am luat biletele imi povestea ca are tot mai multi clienti cu copii care studiaza in strainatate, de la an la an tot mai multi, cel putin din Bucuresti. Si se presupune ca totusi Bucurestiul este un oras de unde ai putea alege o scoala buna pentru copilul tau, chiar si din cele private. Si totusi cei care aleg ca noi sa-si trimita copiii de la varste tot mai mici la scoli din strainatate se plang mai degraba de sistemul decat de scolile de aici. Este complicat sa arati cu degetul ce anume este gresit, cine este de vina. In ultimii ani avem clar dovada ca sistemul educational la noi se prabuseste si cred ca cel mai corect ar fi sa ne asumam cu totii raspunderea - guvernantii, parintii si profesorii si tot impreuna sa incercam sa gasim solutii pentru a preveni plecarea copiilor din tara. Este deja un fapt recunoscut ca de ani de zile tinerii prefera invatamantul universitar din strainatate, iar cei care absolva universitatea la noi se gandesc cum sa plece la randul lor in occident.
Se intampla totusi si la case mai mari; sistemul public de invatamant din SUA trece de ani de zile printr-o criza care se adanceste. Tot mai putini copii absolva liceul, ceea ce ingroasa randul tinerilor care nu-si vor gasi serviciu bun in aceasta perioada de criza sau mai grav, vor umple inchisorile deja neincapatoare. O alta problema acolo este nivelul ridicat de protectie a profesorilor asigurat prin sindicat. Profesorii cu rezultate slabe nu pot fi dati afara, iar scolile care au profesori cu performanta scazuta pur si simplu nu pot sa faca nimic in privinta lor.
Tema a fost foarte curajos abordata de Davis Guggenheim in documentarul sau "Waiting for Superman" (2010), dar si intr-un film la fel de curajos "Won't Back Down" (2012) cu Maggie Gyllenhaal, Viola Davis si Helen Hunt.
Ce facem noi aici, in Romania, pentru a dezbate tema si a cauta solutii? Din pacate nu prea mult, nici macar nu discutam deschis subiectul.
Si totusi incep sa cred ca exista speranta ca opinia publica sa-si gaseasca vocea cu care sa spuna ca asa nu se mai poate. Asa cum romanii au iesit in strada pentru a salva Rosia Montana si incearca macar sa determine autoritatile sa-si asume raspunderea si sa caute solutii pentru maidanezii agresivi (un copil de patru ani a trebuit sa moara pentru a se declansa presiunea publica), poate va veni vremea ca romanii sa considere ca si sistemul de invatamant merita sa fie salvat si asta pana nu va fi prea tarziu. Pentru ca asa cum sustine si Davis Guggenheim, clasa de mijloc inca mai are posibilitatea de a alege calea scolilor private sau charter, pentru ceilalti alternativa este practic inexistenta.
Suntem printre cei fericiti care isi pot permite, desi nu usor, acest sacrificiu pentru copilul nostru. Si suntem se pare din ce in ce mai multi cei care alegem aceasta cale. Functionara de la agentia de unde am luat biletele imi povestea ca are tot mai multi clienti cu copii care studiaza in strainatate, de la an la an tot mai multi, cel putin din Bucuresti. Si se presupune ca totusi Bucurestiul este un oras de unde ai putea alege o scoala buna pentru copilul tau, chiar si din cele private. Si totusi cei care aleg ca noi sa-si trimita copiii de la varste tot mai mici la scoli din strainatate se plang mai degraba de sistemul decat de scolile de aici. Este complicat sa arati cu degetul ce anume este gresit, cine este de vina. In ultimii ani avem clar dovada ca sistemul educational la noi se prabuseste si cred ca cel mai corect ar fi sa ne asumam cu totii raspunderea - guvernantii, parintii si profesorii si tot impreuna sa incercam sa gasim solutii pentru a preveni plecarea copiilor din tara. Este deja un fapt recunoscut ca de ani de zile tinerii prefera invatamantul universitar din strainatate, iar cei care absolva universitatea la noi se gandesc cum sa plece la randul lor in occident.
Se intampla totusi si la case mai mari; sistemul public de invatamant din SUA trece de ani de zile printr-o criza care se adanceste. Tot mai putini copii absolva liceul, ceea ce ingroasa randul tinerilor care nu-si vor gasi serviciu bun in aceasta perioada de criza sau mai grav, vor umple inchisorile deja neincapatoare. O alta problema acolo este nivelul ridicat de protectie a profesorilor asigurat prin sindicat. Profesorii cu rezultate slabe nu pot fi dati afara, iar scolile care au profesori cu performanta scazuta pur si simplu nu pot sa faca nimic in privinta lor.
Tema a fost foarte curajos abordata de Davis Guggenheim in documentarul sau "Waiting for Superman" (2010), dar si intr-un film la fel de curajos "Won't Back Down" (2012) cu Maggie Gyllenhaal, Viola Davis si Helen Hunt.
Ce facem noi aici, in Romania, pentru a dezbate tema si a cauta solutii? Din pacate nu prea mult, nici macar nu discutam deschis subiectul.
Si totusi incep sa cred ca exista speranta ca opinia publica sa-si gaseasca vocea cu care sa spuna ca asa nu se mai poate. Asa cum romanii au iesit in strada pentru a salva Rosia Montana si incearca macar sa determine autoritatile sa-si asume raspunderea si sa caute solutii pentru maidanezii agresivi (un copil de patru ani a trebuit sa moara pentru a se declansa presiunea publica), poate va veni vremea ca romanii sa considere ca si sistemul de invatamant merita sa fie salvat si asta pana nu va fi prea tarziu. Pentru ca asa cum sustine si Davis Guggenheim, clasa de mijloc inca mai are posibilitatea de a alege calea scolilor private sau charter, pentru ceilalti alternativa este practic inexistenta.
luni, 2 iulie 2012
plagiatul dauneaza grav reputatiei
De ceva vreme incoace putine din cele ce se intampla pe meleagurile noastre ma mai mira. Dar vuietul ce a cuprins media romaneasca de la o vreme incoace ma face sa scriu cateva randuri astazi.
Politicienii nostri nu mai au in ce se bate, iar la idei, programe si strategii n-au fost niciodata fruntasi, caci altfel am fi fost departe si nu ni s-ar fi parut ca batem pasul pe loc de 20 de ani incoace. Daca acum cativa ani ne miram de o intreaga flota furata sau de mosteniri de la matusi centenare, astazi iata ca vrem sa ne poleim cu ceva intelighentie si am ajuns sa ne cautam in tezele de doctorat, pentru ca de ce nu, si acolo se poate fura si... chiar se fura. Ce ma enerveaza pe mine si ma doare este ca ne miram atata in fata acuzatiilor de plagiat pe lucrari de doctorat, cand simtim tot mai mult ca plagiatul este la un nivel de toleranta inadmisibil in mediul academic romanesc; mult prea usor se trece cu vederea. De ce s-a ajuns aici? Este suficient sa ne uitam ce se intampla cu noi pe vremeuri, cand eram pionieri si ce se intampla cu copiii nostri azi inca de pe bancile scolii. Nimeni nu mai face un referat sau o lucrare cu argumentare proprie; gasim orice pe internet si... copy/paste, ca e mai simplu, mai rapid si fara dureri de cap in zona responsabila cu gandirea. Pai de unde dureri de cap, ca de atata copy/paste copiii nostri nici nu mai stiu sa gandeasca!? Am vazut foarte putini dascali care sa incurajeze gandirea proprie, exprimarea originala si in aceeasi masura sa pedepseasca furtul intelectual. Cel mult elevilor nu le sunt luate in calcul lucrarile daca se descopera ca au fost luate de pe net, dar furtul intelectual este o crima la fel de grava ca furtul din buzunare. Mai rau, chiar sunt parinti care incurajeaza si promoveaza aceste practici, din dorinta de a le face copiilor viata mai usoara :/ Sunt convinsa ca ati auzit de cel putin un caz de facultate terminata cu lucrare copiata sau cumparata. Iar absolventii merg mai departe la masterat si la... doctorat, ca deh, ambitiile sunt mari si diplomele creeaza iluzia unui viitor stralucit si prosper. Hellooooo! Stiti ce? Bill Gates nici macar nu a absolvit facultatea! Si nici Steve Jobs n-a petrecut prea mult timp pe-acolo. Nu ai nevoie de o diploma ca sa-ti demonstrezi inteligenta, insa este nevoie de mult bun simt ca sa te tii departe de tentatia plagiatului.
Desigur, generalizarea este dureroasa pentru cei care incearca sa fie altfel, adica normali, si-mi cer scuze fata de ei, dar nu pot sa nu observ acest fenomen de ceva vreme si atunci ma intreb - de ce ne miram atata de un plagiat la nivel de doctorat? De ce ne miram ca ministrul desemnat al educatiei in acest guvern a trebuit sa dea inapoi tot din cauza unui plagiat intr-o lucrare publicata? Cati or mai fi sau or mai fi fost despre care inca nu stim nimic? Si mai cred ca toata aceasta lupta si zarva va fi degeaba daca nu vom recunoaste de unde incep sa se strice lucrurile, inca de pe bancile scolii, cand tentatia este mare si aceste obiceiuri par inofensive. Mi-e teama insa ca nimeni nu va merge cu gandul atat de departe, iar cu fapta se vor opri probabil mult mai devreme. De vineri nu mai avem nici ministru interimar la educatiei, iar actiunile dlui Pop din ultima sa zi de mandat nu au facut decat sa sifoneze si mai mult bruma de decenta in acest caz. Poate ca e un semn faptul ca dureaza atat sa se gaseasca un ministru la educatie; poate ca aveam nevoie de acesta sita, de aceasta cernere de bun simt.
In loc de incheiere: saptamana trecuta am petrecut cateva ore pe o banca in Cismigiu, citind o carte. Un grup de elevi (probabil de la Lazar) treceau pe langa noi, discutand frenetic. O tanara domnisoara vorbea la telefon si se interesa cu patos: "La voi s-a putut copia?". Seara am aflat ca era vorba de testarea nationala la limba si literatura romana :(((
Politicienii nostri nu mai au in ce se bate, iar la idei, programe si strategii n-au fost niciodata fruntasi, caci altfel am fi fost departe si nu ni s-ar fi parut ca batem pasul pe loc de 20 de ani incoace. Daca acum cativa ani ne miram de o intreaga flota furata sau de mosteniri de la matusi centenare, astazi iata ca vrem sa ne poleim cu ceva intelighentie si am ajuns sa ne cautam in tezele de doctorat, pentru ca de ce nu, si acolo se poate fura si... chiar se fura. Ce ma enerveaza pe mine si ma doare este ca ne miram atata in fata acuzatiilor de plagiat pe lucrari de doctorat, cand simtim tot mai mult ca plagiatul este la un nivel de toleranta inadmisibil in mediul academic romanesc; mult prea usor se trece cu vederea. De ce s-a ajuns aici? Este suficient sa ne uitam ce se intampla cu noi pe vremeuri, cand eram pionieri si ce se intampla cu copiii nostri azi inca de pe bancile scolii. Nimeni nu mai face un referat sau o lucrare cu argumentare proprie; gasim orice pe internet si... copy/paste, ca e mai simplu, mai rapid si fara dureri de cap in zona responsabila cu gandirea. Pai de unde dureri de cap, ca de atata copy/paste copiii nostri nici nu mai stiu sa gandeasca!? Am vazut foarte putini dascali care sa incurajeze gandirea proprie, exprimarea originala si in aceeasi masura sa pedepseasca furtul intelectual. Cel mult elevilor nu le sunt luate in calcul lucrarile daca se descopera ca au fost luate de pe net, dar furtul intelectual este o crima la fel de grava ca furtul din buzunare. Mai rau, chiar sunt parinti care incurajeaza si promoveaza aceste practici, din dorinta de a le face copiilor viata mai usoara :/ Sunt convinsa ca ati auzit de cel putin un caz de facultate terminata cu lucrare copiata sau cumparata. Iar absolventii merg mai departe la masterat si la... doctorat, ca deh, ambitiile sunt mari si diplomele creeaza iluzia unui viitor stralucit si prosper. Hellooooo! Stiti ce? Bill Gates nici macar nu a absolvit facultatea! Si nici Steve Jobs n-a petrecut prea mult timp pe-acolo. Nu ai nevoie de o diploma ca sa-ti demonstrezi inteligenta, insa este nevoie de mult bun simt ca sa te tii departe de tentatia plagiatului.
Desigur, generalizarea este dureroasa pentru cei care incearca sa fie altfel, adica normali, si-mi cer scuze fata de ei, dar nu pot sa nu observ acest fenomen de ceva vreme si atunci ma intreb - de ce ne miram atata de un plagiat la nivel de doctorat? De ce ne miram ca ministrul desemnat al educatiei in acest guvern a trebuit sa dea inapoi tot din cauza unui plagiat intr-o lucrare publicata? Cati or mai fi sau or mai fi fost despre care inca nu stim nimic? Si mai cred ca toata aceasta lupta si zarva va fi degeaba daca nu vom recunoaste de unde incep sa se strice lucrurile, inca de pe bancile scolii, cand tentatia este mare si aceste obiceiuri par inofensive. Mi-e teama insa ca nimeni nu va merge cu gandul atat de departe, iar cu fapta se vor opri probabil mult mai devreme. De vineri nu mai avem nici ministru interimar la educatiei, iar actiunile dlui Pop din ultima sa zi de mandat nu au facut decat sa sifoneze si mai mult bruma de decenta in acest caz. Poate ca e un semn faptul ca dureaza atat sa se gaseasca un ministru la educatie; poate ca aveam nevoie de acesta sita, de aceasta cernere de bun simt.
In loc de incheiere: saptamana trecuta am petrecut cateva ore pe o banca in Cismigiu, citind o carte. Un grup de elevi (probabil de la Lazar) treceau pe langa noi, discutand frenetic. O tanara domnisoara vorbea la telefon si se interesa cu patos: "La voi s-a putut copia?". Seara am aflat ca era vorba de testarea nationala la limba si literatura romana :(((
luni, 21 noiembrie 2011
o sansa pentru Alexandra
Puterea noastra, a bloggerilor, depaseste cuvintele frumoase, numarul de cititori, de vizualizari de pagina si de pozitii in clasament. Putem schimba destine atunci cand primim un strigat de ajutor.
Vreau să trăiesc! Daţi-mi o şansă la VIAŢĂ
Alexandra Groza este o minune de fetiță de numai 6 ani, din Dorohoi, elevă în clasa I
la Școala nr. 7 "A.I. Cuza". În această toamnă, școala și-a deschis porțile și pentru
Alexandra, iar ea, bucuroasă, i-a pășit voios pragul.... Cu speranțe, cu vise frumoase,
ca fiecare copil ce pășește în clasa I...
După câteva săptămâni însă, speranțele au început să se stingă.... Visele ei s-au frânt
sub ochii îngroziți și plini de neputință ai părinților care au aflat că puiul lor de nici
7 ani suferă de o boală nemiloasă: LEUCEMIE ACUTĂ MIELOBLASTICĂ... Vestea i-a
lovit pe toți cei dragi, i-a împietrit de durere și spaimă...
Singurii ochi care încă par să zâmbească sunt ai Alexandrei... Ea nu știe, dar noi știm
că dincolo de zâmbetul ei senin, pândește o grea suferință... Asupra inocenței ei se va
năpusti o durere crudă, nemiloasă care va alunga seninătatea de pe chipul ei frumos...
Alexandra este acum internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sfânta Maria"
din Iași, secția Hemato-Oncopediatrie sub tratament chimioterapic. I s-a recomandat
o operație de transplant medular, operație extrem de costisitoare care depășește cu
mult prea mult puterile celor dragi...
Operația s-ar putea efectua în străinătate conform recomandării doamnei prof. dr.
Ingrith Miron în grija căreia se află Alexandra. Costurile sunt însă enorme... Din păcate,
timpul nu are răbdare... Suma este extrem de mare pentru a putea fi strânsă într-un
timp atât de scurt (2 luni). Sperăm ca alternativa operației în țară ce reduce costurile la
jumătate să devină posibilă (peste 50.000 Euro după spusele medicilor din Iași).
Pentru aceasta, este nevoie să-i fim aproape!
Să-i întindem o mână de ajutor! Cu cât suntem mai mulți, cu atât șansele ei de viață
cresc!...
FIECARE ZI DIN VIAȚA EI DEPINDE DE NOI!...
Pentru cei care doresc sa o ajute pe Alexandra o pot face la:
GROZA DUMITRU - cont umanitar
Cont Lei- RO49RNCB0044023859590001
Cont Euro - RO22RNCB0044023859590002
BCR Dorohoi
Cont Lei- RO49RNCB0044023859590001
Cont Euro - RO22RNCB0044023859590002
BCR Dorohoi
GROZA DUMITRU - tatăl Alexandrei
Tel. 0745/802761
E-mail : punct@clicknet.ro
Tel. 0745/802761
E-mail : punct@clicknet.ro
Mai multe informaţi despre Alexandra le găsiţi pe pagina:
marți, 21 iunie 2011
e-atat de simplu sa fii bun
Puterea bloggerilor este mare si de aceea cazuri tragice se pot transforma in cazuri fericite atunci cand in ecuatie intra compasiunea, iubirea aproapelui si dorinta de a face un bine. In astfel de momente ma simt implinita ca blogger.
Astazi am citit pe blogurile lui se-cret si al lui Carmen despre Zolty, caruia doar ajutorul nostru ii poate reda speranta intr-o viata mai buna.
Si pentru ca e-atat de simplu sa fii bun, sunt sigura ca nu veti ramane indiferenti. Orice forma de ajutor este bine-venita, fie ca "dati mai departe" si povestiti si altora despre Zolty, fie ca vreti sa contribuiti cu o suma sau va hotarati sa va implicati activ in lucrarile la casa lui. Nu uitati ca oricat de mica vi se pare suma, ea creste odata cu numarul celor hotarati sa ajute.
Pentru cei care vor sa contribuie cu bani, iata unde o pot face: contul RO14INGB0000999900198927, titular Attila Ilyes, un prieten.
Astazi am citit pe blogurile lui se-cret si al lui Carmen despre Zolty, caruia doar ajutorul nostru ii poate reda speranta intr-o viata mai buna.
Si pentru ca e-atat de simplu sa fii bun, sunt sigura ca nu veti ramane indiferenti. Orice forma de ajutor este bine-venita, fie ca "dati mai departe" si povestiti si altora despre Zolty, fie ca vreti sa contribuiti cu o suma sau va hotarati sa va implicati activ in lucrarile la casa lui. Nu uitati ca oricat de mica vi se pare suma, ea creste odata cu numarul celor hotarati sa ajute.Pentru cei care vor sa contribuie cu bani, iata unde o pot face: contul RO14INGB0000999900198927, titular Attila Ilyes, un prieten.
joi, 27 ianuarie 2011
ganduri despre natura si... civilizatie
Sunt ganduri care-mi impovareaza mintea de multa vreme si pe care cred ca a venit momentul sa le scot la lumina.
Am auzit cu mult tristete in ultimii ani o zicala intrata deja in folclor: "Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita". Trist, pentru ca nu cred ca e pe de-a-ntregul adevarata, dar mai ales pentru ca sunt atat de multe fapte care totusi o adeveresc. Totul porneste de la gesturi si atitudini simple. Cum ar fi de exemplu sa arunci resturile la gunoi si nu pe strada sau - cum fac vecinii mei - sa le dai drumul direct pe fereastra de la etaj. Sa iubesti cu adevarat natura inseamna sa strangi gunoiul in urma ta cand iesi la gratar, dar si sa incepi sa reciclezi ceea ce arunci, pentru ca natura nu poate "inghiti" orice aruncam noi fara sa se "imbolnaveasca".
Ca orice roman, recunosc ca am asteptat mai intai ca autoritatile sa se preocupe de aceste probleme, in special in ceea ce priveste partea corectiva - curatenia si sanctionarea celor nedisciplinati. Poate ca perspectiva mea s-a maturizat intre timp, caci de ceva vreme mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa se intample mai intai in fiecare dintre noi pentru ca lucrurile sa se miste. Dar noi romanii am luat o pauza serioasa la capitolul asta dupa schimbarea pe care am faptuit-o in 1989. Ne aflam intr-o inertie sora cu nepasarea.
Ca sa intelegeti preocuparea mea, iata ce-am gasit diminetile trecute pe pervazul ferestrei mele de la bucatarie:
De anul trecut, o cutie incepe sa se descompuna "natural" intre crengile copacului din curtea interioara a blocului meu:
Cand credeam ca mai rau nu se poate, intre crengile copacului atarna de vreo doua luni o fasie de plastic ca un steag al victoriei nesimtirii vecinilor mei de la etajele superioare (eu locuiesc la etajul intai):
Deci... sticla, carton, plastic. Toate sunt reciclabile! Dar nu intre crengile copacilor din spatele blocului :(
Ce mai arunca vecinii mei de la etajele superioare? Pungi cu resturi de mancare, care atunci cand nu aterizeaza pe ramurile copacilor, se agata cu disperare de grilajul de la fereastra mea:
Si va spun eu ca grilajul acesta a facut fata la multe, de la slanina (!?) la oase de peste cu tot cu coada :(( Totusi, vecinii mei sunt oameni "milosi";arunca pe fereastra coji de paine, ba chiar paini intregi uscate, resturi de mamaliga, ba chiar castroane intregi de mamaliga. Ele aterizeaza pe terasa din spatele blocului si probabil sunt destinate vrabiutelor, dar ajung sa hraneasca numeroasele familii de sobolani care vietuiesc in subsolul blocului. Am incercat sa filmez sobolanii care-si cara mancarea de pe terasa in galeriile din subsolul blocului, dar simtul lor de protectie este atat de dezvoltat, ca foarte greu am reusit sa-i surprind in actiune. Ce nu stiu ei este ca eu nu renunt prea usor!
Intr-unul din drumurile mele prin Bucuresti, acum doua saptamani, am avut parte de o trista consolare:
Copacul din imagine se afla in curtea interioara a unui bloc de pe bulevardul Titulescu. Poate ca e cea mai simpla maniera de a face curatenie in sifonier inainte de a trece la noua colectie primavara-vara!?
Nu-i asa ca e trist? Dar asta nu inseamna ca nu putem face nimic. Sta in puterea noastra! Eu m-am hotarat; voi tipari niste afise cu aceste imagini si un mesaj care sa-i sensibilizeze pe vecinii mei. In rest, reciclez cat pot, chiar daca primarul "care este" din sectorul meu numarul 5 nu a populat cartierele cu containere de reciclare. Incarc in fiecare saptamana portbagajul cu deseurile de plastic, hartie si sticla si vizitez unul din sectoarele vecine pentru a le depune in containerele de acolo. Sunt gesturi simple, pe care le poate face fiecare... daca vrea, dar mai ales daca respecta natura si locul in care traieste. In felul acesta "...pacat ca e locuita" are sanse sa-si pierda sensul.
Am auzit cu mult tristete in ultimii ani o zicala intrata deja in folclor: "Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita". Trist, pentru ca nu cred ca e pe de-a-ntregul adevarata, dar mai ales pentru ca sunt atat de multe fapte care totusi o adeveresc. Totul porneste de la gesturi si atitudini simple. Cum ar fi de exemplu sa arunci resturile la gunoi si nu pe strada sau - cum fac vecinii mei - sa le dai drumul direct pe fereastra de la etaj. Sa iubesti cu adevarat natura inseamna sa strangi gunoiul in urma ta cand iesi la gratar, dar si sa incepi sa reciclezi ceea ce arunci, pentru ca natura nu poate "inghiti" orice aruncam noi fara sa se "imbolnaveasca".
Ca orice roman, recunosc ca am asteptat mai intai ca autoritatile sa se preocupe de aceste probleme, in special in ceea ce priveste partea corectiva - curatenia si sanctionarea celor nedisciplinati. Poate ca perspectiva mea s-a maturizat intre timp, caci de ceva vreme mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa se intample mai intai in fiecare dintre noi pentru ca lucrurile sa se miste. Dar noi romanii am luat o pauza serioasa la capitolul asta dupa schimbarea pe care am faptuit-o in 1989. Ne aflam intr-o inertie sora cu nepasarea.
Ca sa intelegeti preocuparea mea, iata ce-am gasit diminetile trecute pe pervazul ferestrei mele de la bucatarie:
De anul trecut, o cutie incepe sa se descompuna "natural" intre crengile copacului din curtea interioara a blocului meu:
Cand credeam ca mai rau nu se poate, intre crengile copacului atarna de vreo doua luni o fasie de plastic ca un steag al victoriei nesimtirii vecinilor mei de la etajele superioare (eu locuiesc la etajul intai):
Deci... sticla, carton, plastic. Toate sunt reciclabile! Dar nu intre crengile copacilor din spatele blocului :(
Ce mai arunca vecinii mei de la etajele superioare? Pungi cu resturi de mancare, care atunci cand nu aterizeaza pe ramurile copacilor, se agata cu disperare de grilajul de la fereastra mea:
Si va spun eu ca grilajul acesta a facut fata la multe, de la slanina (!?) la oase de peste cu tot cu coada :(( Totusi, vecinii mei sunt oameni "milosi";arunca pe fereastra coji de paine, ba chiar paini intregi uscate, resturi de mamaliga, ba chiar castroane intregi de mamaliga. Ele aterizeaza pe terasa din spatele blocului si probabil sunt destinate vrabiutelor, dar ajung sa hraneasca numeroasele familii de sobolani care vietuiesc in subsolul blocului. Am incercat sa filmez sobolanii care-si cara mancarea de pe terasa in galeriile din subsolul blocului, dar simtul lor de protectie este atat de dezvoltat, ca foarte greu am reusit sa-i surprind in actiune. Ce nu stiu ei este ca eu nu renunt prea usor!
Intr-unul din drumurile mele prin Bucuresti, acum doua saptamani, am avut parte de o trista consolare:
Copacul din imagine se afla in curtea interioara a unui bloc de pe bulevardul Titulescu. Poate ca e cea mai simpla maniera de a face curatenie in sifonier inainte de a trece la noua colectie primavara-vara!?
Nu-i asa ca e trist? Dar asta nu inseamna ca nu putem face nimic. Sta in puterea noastra! Eu m-am hotarat; voi tipari niste afise cu aceste imagini si un mesaj care sa-i sensibilizeze pe vecinii mei. In rest, reciclez cat pot, chiar daca primarul "care este" din sectorul meu numarul 5 nu a populat cartierele cu containere de reciclare. Incarc in fiecare saptamana portbagajul cu deseurile de plastic, hartie si sticla si vizitez unul din sectoarele vecine pentru a le depune in containerele de acolo. Sunt gesturi simple, pe care le poate face fiecare... daca vrea, dar mai ales daca respecta natura si locul in care traieste. In felul acesta "...pacat ca e locuita" are sanse sa-si pierda sensul.
joi, 19 august 2010
drama care te lasa fara cuvinte...
Toata lumea este socata de drama bebelusilor de la Maternitatea Giulesti, desi nimeni nu se mira ca s-a ajuns aici. Ma doare pana la lacrimi tot ce s-a intamplat. Articolul pe care l-am citit azi-dimineata mi-a dat frau liber gandurilor ...Nu cred ca exista familii in Romania nemarcate de deficienta sistemului sanitar romanesc. Nici inainte nu era bine, dar acum pare sa fie si mai rau. Lipsa echipamentelor si materialelor este resimtita in buzunarele pacientilor nevoiti sa aduca medicamente si mic instrumentar de acasa sau sa plateasca bani grei pe analize care pot fi facute doar la clinici private. Dar ce doare mai tare este de cele mai multe ori lipsa raspunderii unor cadre medicale (tot mai multe din cate aud in jurul meu, din pacate). Iar lipsa de raspundere face casa buna cu lipsa constiintei profesionale.
Poate ca in salonul de terapie intensiva a maternitatii in cauza lipsea un detector de incendii sau instalatia electrica era suprasolicitata sau era invechita, insa... daca asistenta medicala ar fi fost prezenta acolo sau s-ar fi asigurat ca cineva ii tine locul cat lipseste din salon, tragedia nu s-ar fi intamplat, pentru ca ar fi putut fi scosi de acolo imediat, iar acei copii nascuti prematur ar fi avut sansa sa traiasca.
Putem sa dam vina pe saracie, pe lipsa personalului medical, insa eu cred ca este pur si simplu vorba de lipsa de profesionalism. Care nu inseamna doar cunostinte medicale, ci si o atitudine profund umana - grija si compasiunea - fara de care aceasta meserie nu ar trebui facuta.
Iata de ce la romani mersul la medic este o adevarata trauma si de ce primul lucru pe care ni-l dorim noua si familiei noastre este sanatatea, mai buna ca toate! Ca tot romanul zice - dac-om fi sanatosi, le-om duce pe toate!
joi, 25 martie 2010
o intamplare...
Ne apropiem de sarbatorile Pastelui si, cu atat mai mult in perioada asta, bunii crestini se lasa purtati de instinctele de generozitate si iubire a aproapelui.
Si iata-ma indreptandu-ma spre birou luni dimineata, o dimineata racoroasa de martie, cu gandurile pline de grijile zilei, care par sa creasca pe masura ce ma apropii de intrarea in cladirea de birouri in care se fauresc si se naruiesc visele carieristice :)Mai am cativa pasi pana la usa, cand ma aud strigata "Stimata doamna, nu va suparati... Am o rugaminte la dumneavoastra..." A fost ceva in vocea aceea care m-a facut sa ma intorc sa vad cine-mi vorbeste. Un tanar pe la 20 de ani, blond, cu o constitutie mai degraba firava, imbracat ca orice tanar de varsta lui. "Sunt student la Psihologie ("Yeah, right!" imi spun zambind in gand) si stiu cum e... ca lumea nu prea raspunde la astfel de rugaminti... dar am ramas cu motocicleta in pana si nu mai am bani de benzina si trebuie sa ajung la Brasov pana diseara" ("Da, sigur, vezi sa nu te cred!" imi zic in gand cu o unda de dispret blazat). Imi si spune cat l-ar costa benzina. Inainte sa-mi zic din nou in gand "Cauta-ti fraierul in alta parte!" ma uit in ochii lui si il intreb "Si unde iti este motocicleta?" Imi raspunde foarte repede, cu o mima care fie este, fie imita foarte bine sinceritatea, sustinandu-mi privirea "Este langa Polizu, pe niste stradute mai in spate. Va rog sa ma credeti, ca nu va mint!" si-mi spune ca macar jumatate din bani daca i-as da, ar putea face o parte din drum. Ca un bun crestin, scot din geanta aproape jumatate din suma ceruta si i-o dau. Imi multumeste, dar ma roaga in continuare "Daca tot ati facut acest gest si credeti-ma ca sunteti singura care a raspuns apelului meu, va rog sa ma ajutati cu suma minima de care v-am spus ca am nevoie. Stiti cum e lumea si nimeni nu mai ajuta pe nimeni..." Deja nu mai stiam ce sa cred! Mi-am zis, tot ca un bun crestin, sa mai completez cu ceva donatia, dar in acelasi timp ascultand de acea parte din mine care imi tiuia in ureche "Esti o mare fraiera! Opreste-te aici!" I-am completat totusi donatia si i-am spus apoi i-am dat deja destul de mult si ca mica suma de care mai are nevoie i-o poate da altcineva. A mai incercat o data sa ma lamureasca, dar deja nu am mai suportat si am plecat de langa el spunandu-i ca terbuie sa aiba incredere ca mai sunt si alti oameni generosi.
In cele din urma nu am mai simtit satisfactia ca am facut un bine si mi-am facut procese de constiinta ca am fost fraierita si poate ca de fapt nu am facut altceva decat sa-i asigur tanarului urmatoarea doza de droguri...
miercuri, 1 iulie 2009
...si multa sanatate!
Ancheta în cazul micuţului David, mort luni dimineaţa la Centrul Medical Unirea (CMU), după o investigaţie RMN, nici nu a demarat bine şi au început să apară probleme.
Nu e de mirare ca cele mai multe urari de bine ale romanilor se refera la sanatate. De multa vreme sanatatea nu este atat o preocupare - cum ar trebui sa fie, ci mai degraba o neliniste si un stres. Pe vremuri aveam specialisti, dar nu aveam materiale si echipamente. Acum gasim pe bani echipamente si materiale, iar specialistii sunt cei care n-au apucat sa-si gaseasca un loc pe meleaguri straine. Daca te lasi in seama dreptului garantat de contributia la asigurarile de sanatate, nu ai nici una, nici cealalta - lipsesc si specialistii si echipamentele.
Deci a te imbolnavi in ziua de azi este o adevarata tragedie, iar omul pleaca la spital cu o frica si nicidecum cu o speranta. Nu exista familie de romani sa nu fi suferit de pe urma lipsei de specialisti bine pregatiti sau a lipsei medicamentelor si a echipamentelor. Cate suspiciuni de diagnostic incorect, cate cazuri de tratamente necorespunzatoare, cate neconcordante in rezultatele unor analize facute - culmea! - la clinici cu pretentie... Ti-e frica sa te duci la un medic fara sa stii ceva despre el. Cei mai multi cauta recomandari - recomanda-mi si mie un dentist, un oftalmolog, un cardiolog, un neurolog. Am ajuns sa caut pe Goagal, Gagal sau cum ii mai zice :))) recomandari pentru un medic sau altul, atunci cand nu primesc nici o recomandare. Cea mai neputincioasa am fost cand mi s-a cerut o recomandare si nu am putut sa dau nici una. Nu te poti astepta sa te vindece un sistem de sanatate bolnav si neputincios, incapabil sa se sustina. Spitale in care trebuie sa te duci cu medicamente de acasa sau chiar cu asternuturi de acasa, ca sa nu mai zicem de mancare - tot de acasa. Dar mai presus de asta, personal - mai mult sau mai putin pregatit - dar caruia ii lipseste esentialul - omenia. Si o societate care tolereaza toate aceste neajunsuri pentru ca ii lipseste atitudinea. Si conducatori care se trateaza in strainatate, pentru ca sunt incapabili sa genereze o schimbare.
Deci ce-i mai ramane romanului de facut? Sa se roage sa nu se imbolnaveasca si sa includa in urarile pentru toti cei dragi, indiferent de ocazie - multa sanatate! Ca e mai buna ca toate!
Nu e de mirare ca cele mai multe urari de bine ale romanilor se refera la sanatate. De multa vreme sanatatea nu este atat o preocupare - cum ar trebui sa fie, ci mai degraba o neliniste si un stres. Pe vremuri aveam specialisti, dar nu aveam materiale si echipamente. Acum gasim pe bani echipamente si materiale, iar specialistii sunt cei care n-au apucat sa-si gaseasca un loc pe meleaguri straine. Daca te lasi in seama dreptului garantat de contributia la asigurarile de sanatate, nu ai nici una, nici cealalta - lipsesc si specialistii si echipamentele.
Deci a te imbolnavi in ziua de azi este o adevarata tragedie, iar omul pleaca la spital cu o frica si nicidecum cu o speranta. Nu exista familie de romani sa nu fi suferit de pe urma lipsei de specialisti bine pregatiti sau a lipsei medicamentelor si a echipamentelor. Cate suspiciuni de diagnostic incorect, cate cazuri de tratamente necorespunzatoare, cate neconcordante in rezultatele unor analize facute - culmea! - la clinici cu pretentie... Ti-e frica sa te duci la un medic fara sa stii ceva despre el. Cei mai multi cauta recomandari - recomanda-mi si mie un dentist, un oftalmolog, un cardiolog, un neurolog. Am ajuns sa caut pe Goagal, Gagal sau cum ii mai zice :))) recomandari pentru un medic sau altul, atunci cand nu primesc nici o recomandare. Cea mai neputincioasa am fost cand mi s-a cerut o recomandare si nu am putut sa dau nici una. Nu te poti astepta sa te vindece un sistem de sanatate bolnav si neputincios, incapabil sa se sustina. Spitale in care trebuie sa te duci cu medicamente de acasa sau chiar cu asternuturi de acasa, ca sa nu mai zicem de mancare - tot de acasa. Dar mai presus de asta, personal - mai mult sau mai putin pregatit - dar caruia ii lipseste esentialul - omenia. Si o societate care tolereaza toate aceste neajunsuri pentru ca ii lipseste atitudinea. Si conducatori care se trateaza in strainatate, pentru ca sunt incapabili sa genereze o schimbare.
Deci ce-i mai ramane romanului de facut? Sa se roage sa nu se imbolnaveasca si sa includa in urarile pentru toti cei dragi, indiferent de ocazie - multa sanatate! Ca e mai buna ca toate!
miercuri, 3 iunie 2009
Ma voi duce la vot...
...desi de cateva saptamani vad mesajele diferitelor partide si un spot TV care nu-mi ofera niciun argument pentru a merge la vot pe 7 iunie. Din contra, cu cat le vad mai mult, cu atat mai mult realizez ca nu prea am ce sa votez. O voi face totusi, mai degraba in ciuda politicienilor care se viseaza deja parlamentari europeni. Voi fi printre cei 20% (o cifra optimista as zice) care se vor deranja sa o faca, pentru ca au acest drept, pentru ca isi inchipuie ca votul lor conteaza sau pentru a alege din mai multe rele una mai putin daunatoare; in niciun caz romanii nu vor vota pentru ca i-au convins argumentele partidelor sau a reprezentantilor acestora care garanteaza pentru unul sau altii de pe lista :). Uniunea Europeana pare in continuare o realitate indepartata pentru multi romani, desi sunem proaspat aderati. Minivacanta de Rusalii (recent intrata si ea in calendarul zilelor libere) pare sa fie o preocupare mult mai importanta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)