Dido si Elizabeth

Am vazut de curand un film care m-a impresionat si pe care ma gandesc sa vi-l recomand. Este inspirat de fapte reale, asa cum frumusetea celor doua verisoare, Dido si Elizabeth a inspirat autorul acestui portret comandat de bunicul lor.

sursa foto

Fiica mulatra a unui capitan englez cu descendenta nobila, Belle este lasata in grija bunicilor paterni dupa moartea mamei sale si nevoita sa-si caute permanent locul intr-o societate rigida, guvernata de legi ce nu lasau libertate nici sclavilor, dar nici femeilor. La un moment dat chiar te intrebi cu ce e mai bine ca Dido nu este sclava, cata vreme societatea ar fi transormat-o oricum intr-o proprietate a viitorului sau sot. Dincolo de jocul exceptional al actorilor britanici, de asteptat de la Tom Wilkinson si Emily Watson (mereu o incantare) si surprinzator de nuantat la tinerii Gugu Mbatha-Raw si Sam Reid (ah, actorii australieni!), filmul dezvaluie o profunzime la care cu regret trebuie sa spun ca "12 ani de sclavie" n-a reusit sa ajunga. O surpriza neasteptata in rolul mostenitorului Ashford, Tom Felton, nimeni altul decat Draco Malfoy din seria Harry Potter. O coloana sonora de o sensibilitate pe masura emotiilor din film sub semnatura lui Rachel Portman, o regie impecabila semnata de Amma Asante, o distributie pe masura si o poveste ce merita spusa sunt argumentele care sper sa va convinga sa urmariti filmul "Belle" (2013).

Wordless Wednesday - traditie

Camil Ressu - Taranci in biserica

sursa foto

Carmen ne invita la Miercurea fara cuvinte.

un monument, un hotel, o expozitie...

Pentru ca astazi este ziua primei uniri a romanilor, am vrut sa fac ceva deosebit, simbolic. Statuia lui Cuza de la intrarea in parcul IOR era mult prea departe pentru vremea crancena de-afara, dar mi-ar fi placut sa stiu daca cineva a pus azi acolo flori. Mai aproape ar fi fost sa ajung la celebrul Hotel Concordia, locul in care la 1859 a fost decisa Unirea.

Din pacate, cladirea cu pricina se afla intr-o afla intr-o stare avansata de degradare si singurul lucru care mai aminteste acolo de acest moment atat de important pentru romani este placa memoriala:

Asa incat nu mi-a mai ramas decat sa profit de ultima zi a expozitiei "3 culori" de la Muzeul Taranului Roman, unde am admirat minunate costume populare din toate zonele tarii in care taranii au inserat cele 3 culori ale steagului proaspatului stat national care se nastea la 24 ianuarie 1859 - rosu galben si albastru. A fost senzational sa vad ce puteau crea inaintasele noastre, sa vad cat de mandri au fost de apartenenta la noul stat incat si-au afirmat identitatea cusand si tesand haine cu cele trei culori atat de mult iubite. V-as fi aratat cu drag minunatiile de acolo, dar desi pretul biletului mi s-a parut cam piperat, nu am avut dreptul sa fac nicio poza :(

Am avut insa o consolare - expozitia gratuita a pictorilor banateni Viorel, Dan si Claudiu Toma (tatal si fii). Minunata! Daca aveti ocazia, vizitati-o si nu veti regreta!

Weekend placut!

Wordless Wednesday - o pauza de ceai

                                sursa foto

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

pregatiri de Sanziene

Nu sunt un mare fan Facebook, dar trebuie sa-i recunosc meritele atunci cand le are. Anul trecut am descoperit o comunitate care a inflorit exponential si a castigat tot mai multi admiratori in lumea intreaga, pentru ca scopul acesteia este unul laudabil - promvarea iei, camasa traditionala romaneasca. Iar anul acesta actiunea lor a luat amploare si la 24 iunie, de Sanziene si-au propus sa imbrace planeta in ie. Comunitatea  La Blouse Roumaine a preluat titlul tablourilor celebrului pictor francez Henri Matisse, care la randul sau a fost fermecat de frumusetea camasii traditionale romanesti.

sursa foto

sursa foto

sursa foto

Recunosc ca am inceput sa frecventez tot mai mult pe Facebook acest minunat grup si astfel am descoperit alti oameni pasionati de redarea stralucirii camasii noastre traditionale si a pasiunii de a coase si purta aceste adevarate obiecte de arta. 

Si cum ma numar printre norocosii care au mostenit din lada de zestre a bunicelor cateva piese de costume populare, ma grabesc sa le scutur, sa le spal si sa le calc, caci m-am hotarat si eu sa ma alatur celor care de Sanziene vor imbraca ia si o vor arata lumii intregi. Saptamanile viitoare imi propun sa vizitez si eu expozitia "Maiastra, povestea nespusa a iei" anuntata de galeria Galateca.

Pana atunci, va ofer un "clin d'oeil" asupra comorii din lada mea de zestre, un motiv floral si unul geometric, cu simbolistica straveche. Chiar daca din nefericire povestile lor s-au pierdut in negura timpurilor, caci au mai bine de 70 de ani, sper ca Maria mea sa continue sa iubeasca si sa pretuiasca la fel ca mine aceasta istorie nescrisa a familiei noastre, costumele populare. Mai multe, saptamana viitoare si de Sanziene.

Si cine stie, poate ne intalnim la o pauza de ceai sau de cafea in ie pe blog sau pe Facebook!? :)

Wordless Wednesday - tea time stories

     











sursa foto

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

zile de Pasti, in arta

Raspund provocarii lansate de Carmen cu o pictura a lui Salvador Dali realizata in 1951 si cunoscuta sub numele de "Christ of Saint John of the Cross".

O viziune inedita, asa cum ne-a obisnuit pictorul, nu doar ca perspectiva (vederea de sus a crucii parca levitand deaspra norilor si a pamantului), dar si prin lipsa coroanei de spini si a sangelui. Pictura apartine Muzeului de Arta Kelvingrove din Glasgow si a fost votata de 29% din scotieni ca pictura lor preferata. Numele tabloului este tributul adus sursei de inspiratie a pictorului - un sketch al crucifixului datand din sec al XVI-lea, realizat de un calugar carmelit (Saint John of the Cross).

Criticile au variat, de la a considera pictura o viziune suprarealista la a o considera un kitsch si o reprezentare nefireasca. Cu toate acestea, a fost considerata in unanimitatea ca fiind cea mai buna reprezentare in arta moderna. Eu raman la parerea ca arta trebuie judecata in primul si in primul rand cu sufletul.

Autoritatile spaniole au oferit 80 de milioane de lire pentru a rascumpara pictura, insa ofera a fost refuzata.

Voi trece de la pictura la muzica pe tema data, propunand ritmurile lui Nicu Alifantis "Clopote de Pasti":

Nicu Alifantis - Clopote de Paști
   
Si  desigur ca nu voi uita poezia, amintind un poet redescoperit de curand cu mare emotie, Vasile Voiculescu:

Pe cruce

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii...
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere...
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Wordless Wednesday - unirea principatelor

Carmen ne invita-n fiecare saptamana la "Miercurea fara cuvinte".

Wordless Wednesday - de Sf. Andrei

La multi ani de Sf.Andrei!

Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte".

cea mai lunga zi!

Astazi soarele ne va rasfata cu cea mai lunga zi din an - este solstitiul de vara. Nu prea m-am uitat in calendar zilele acestea, dar am facut-o azi dimineata cand m-am trezit brusc cu senzatia ca n-am auzit sunand desteptatorul :) Era prea multa lumina afara! Apoi am vazut ca ceasul era 5:30 si m-am gandit ca solstitiul e pe-aproape. De fapt era mai aproape decat imi imaginam! Va dati seama ce greu se doarme in apropierea Polului Nord?

Google l-a ales pe Takashi Murakami pentru a le redesena sigla in spiritul vesel al solstitiului de vara, desi iepurasul acela alb si ursuletul roz par mai degraba ingroziti de-o zi asa de lunga :)

In orice caz, sper ca ziua de azi sa fie vesela si pentru voi si sa va aduca numai intamplari placute.

Wordless Wednesday - arome de mai

Un mare pictor roman, prea rar elogiat - Theodor Aman.

destine...

"Eu cred ca pentru ca sunt
si pentru ca stiu ca sunt
si pentru ca vreau sa nu mai fiu.

- De ce nu mai vrei sa fii?
ma intreaba ingerul, -
si in acea secunda
m-am trezit."

Dialog - Nichita Stanescu

Carmen mi-a amintit astazi de ziua de nastere a marelui nostru poet. I-am folosit asadar versurile, ca un prolog pentru ceea ce urmeaza sa va povestesc.

Iar pentru a intra in ambianta, va propun Kojo No Tsuki (Moonlit Castle Ruins) a lui Rentaro Taki, dedicata sacrificiului suprem al samuraiului.



Am citit in ultima vreme doua romane cu titlu poetic: "Tumultul valurilor" de Yukio Mishima (de trei ori nominalizat la Premiul Nobel) si "Sunetul muntelui" de Yasunari Kawabata. Dupa ce l-am citit pe primul, am vrut neaparat sa-l citesc si pe al doilea.

Yasunari Kawabata spune despre Yukio Mishima: "Mishima este unul dintre acele genii care se nasc o data la trei sute de ani. In ceea ce priveste talentul, imi este cu mult superior." Cei doi autori au fost prieteni, impartasind si succesele, dar si destinul tragic.


"Tumultul valurilor" (1954) este o poveste de dragoste clasica: baiatul sarac se indragosteste de o fata cu stare si trebuie sa infrunte tot ceea ce i-a pregatit soarta pentru a ramane alaturi de ea.




In "Sunetul mintelui" (1949), un batran om de afaceri incepe sa-si reconsidere viata dupa ce intr-o dimineata aude un tunet puternic de pe muntele din spatele gradinii sale. Ceea ce el interpreteaza ca un semn nefast al apropierii de moarte, trezeste sentimente amortite in inima batranului si indoiala ca dispune de intelepciunea si puterea de a rezolva problemele familiei sale. Despre proza lui Kawabata se spune ca "Din toata literatura japoneza moderna, este cea mai apropiata de poezie."
Kawabata a fost primul scriitor japonez castigator al Premiului Nobel (1968).

Destinul face ca Mishima sa provina dintr-o familie veche de samurai. Era foarte preocupat de codul onoarei samurailor; a scris si un eseu intitulat "Calea samuraiului" (1967). Atat de patruns, incat in 1970, in ziua in care termina de scris ultimul sau roman, recurge la gestul sinuciderii rituale, seppuku. S-ar putea spune ca a trait si a murit cu pasiune. Cu siguranta noi, europenii nu-i putem intelege gestul si de aceea n-ar fi drept sa-l judecam.

In 1972, la doi ani dupa sinuciderea lui Mishima, Kawabata este gasit mort, intoxicat cu gaz. Sotia lui a contrazis teoria sinuciderii, insa boala grava de care suferea (Parkinson) si durerea pierderii prietenului sau l-ar fi putut impinge spre acest gest. Doar ca a apelat la o varianta mai putin blamata de societate. Dealtfel, citind "Tunetul muntelui" nu se poate sa nu observi la tot pasul referiri la sinucidere. In acelasi roman este mentionat pictorul Watanabe Kazan (1793-1841), alt descendent al unei familii de samurai, care recurge la ritualul sinuciderii atunci cand, fiind arestat la domiciliu, i se interzice sa-si vanda lucrarile (singura sursa de venit).

In societatea japoneza moderna, sinuciderea ritualica este blamata, considerandu-se ca reprezinta dorinta de respingere a modernizarii si de intoarcere la vechile traditii.

Doua romane sensibile, incarcate de poezie, care mi-au dezvaluit in acelasi timp destinul tragic al celor doi autori.

Voi incheia in spiritul poetic al teatrului Noh, sensibilizata de randurile in care Kawabata descrie modul in care personajul sau reactioneaza atunci cand probeaza o masca Noh:

aniversari

La multi ani, Eric Clapton!



Despre aniversatii ultimelor zile de martie a scris si Carmen.

Am mai aflat ca intr-o zi de 30 martie s-au nascut si:



Vincent Van Gogh



Francisco de Goya

flori de primavara

"Flori de primavara" este tabloul lui Ion Luchian pe care l-am gasit saptamana trecuta intr-un catalog de licitatii Artmark, in sectiunea Tezaur. Am aflat azi ca s-a vandut la licitatia de saptamana trecuta cu 155.000 de euro.



In acelasi catalog, o alta compozitie cu flori pictata de Samuel Mutzner mi-a ramas in suflet: "Natura statica cu flori de camp si jardiniera japoneza". Mutzner a vizitat Japonia la inceputul secolului trecut si s-a lasat influentat de cultura japoneza.



Va las sa le contemplati in liniste, daca v-ati hotarati sa luati o pauza de ceai.

lacrimile florilor de cires

De cateva zile Japonia nu mai are timp sa contemple ciresii in floare si sa mediteze asupra frumusetii. Dezastrul i-a lovit! Pe cei mai pregatiti dintre oameni pentru a face fata unui cutremur, pe cei mai obisnuiti dintre oameni cu acest capriciu al Terrei i-a zguduit cel mai puternic cutremur. Florile de cires vor plange anul acesta pentru cei care si-au pierdut casele, familiile, tot ce au avut. Dar sunt si flori de cires ce-si vor scutura petalele intr-un dans al sperantei si al renasterii.

Ma alatur celor care deplang tragedia care a lovit zilele acestea Japonia, dar si celor care cred in puterea de regenerare a japonezilor.

o floare rara

Pan Yuliang a fost prima pictorita "moderna" a Chinei, considerata de unii a fi Manet al Chinei.
Am descoperit-o in lectura mea de vacanta, "Pictorita din Shanghai" de Jennifer Cody Epstein. Marcata de o copilarie nefericita dupa pierderea ambilor parinti si vanduta pentru a rascumpara datoriile neplatite ale unui unchi aflat sub dominatia opiului, micuta Yuliang pare prinsa in panza de paianjen a unui destin fara scapare printre "florile" unui bordel.
Ciudat cum arta in diverse forme devine colacul ei de salvare in diferite momente ale vietii. Copil fiind, isi pune speranta intr-o viata mai buna in broderia fina pe care a invatat-o de la mama ei. Cand destinul nemilos pare sa o tina prizoniera fara scapare in lumea violenta si trista a unei case de toleranta, poezia chineza studiata impreuna cu unchiul sau sau o salveaza intr-un moment cand pentru ea pare ca nu mai exista speranta. Rascumparata de cel care s-a indragostita de ea ascultand-o recitand din poetii chinezi, singurul statut oficial la care poate spera este cel de concubina, un fel de a doua sotie, intr-o China interbelica aflata in plina schimbare si continua framantare. Libertatea nou castigata ii deschide calea catre pictura pe care o studiaza instinctual si singura la inceput. Reuseste sa doboare barierele pe care destinul continua sa le puna in calea ei - sotul care nu se impaca usor cu ideea ca ea sa studieze pictura, Academia care nu este dispusa sa ofere prea multe sanse femeilor, societatea care ii aminteste cu cruzime de trecutul ei intinat.

Apasata de povara recunostintei fata de sotul ei care o ajuta de fiecare data si de dificultatile traiului si realitatilor lumii occidentale (la Paris face foamea pentru a-si putea achita studiile cu alocatia trimisa de sotul ei), reuseste totusi sa se faca remarcata si sa aiba succes.
O lectie de viata si de lupta cu destinul pentru implinirea viselor.

Am aflat ca povestea ei a fost ecranizata in 1994 de regizorul chinez Shuqin Huang sub titlul "A Soul Haunted by Painting". Mi-ar fi placut sa pot vedea si filmul...

ora de culoare

Ziua de vineri nu a fost niciodata relaxanta la mine la birou; se "revarsa" spre noi tot ce a fost tinut la "dospit" prin alte departamente in cursul saptamanii. Si, culmea, totul se preda la noi vineri, iar luni colegii mei din alte departamente pot spune linistiti "Este la Alina de saptamana trecuta" :(
Nici azi nu a fost mai diferit, dar am hotarat sa rezist stresului si iata ce m-a ajutat - o pauza de o ora la pranz in care am evadat intr-o lume plina de culoare - Expozitia de Pictura Taraneasca Chineza de la Muzeul Taranului Roman. Am luat-o pe Stef, colega mea, cu mine si ne-am intors dupa o ora mult mai relaxate si mai energizate pentru valurile de stres ce ne asteptau.

Ne-au impresionat bujorii din vasele asezate langa tablouri. N-am putut sa-i pozez, dar m-am bucurat sa gasesc acasa bujorul pe care mama l-a cules din gradina noastra.

Va recomand sa vizitati aceasta expozitie: mica, cocheta, vesela si plina de culoare!

omagiul muzicii in pictura lui Alexandru Darida

Am fost impresionata de pictura lui Alexandru Darida. Aceeasi paleta de culori, la fel de proaspata de fiecare data, te incanta inepuizabil cu mii de fatete. Am citit ieri in ziare ca isi va expune lucrarile si la Chicago.