Astazi este Sf. Ecaterina; o zi speciala. Asa ca m-am imbracat in amintiri. In amintirea clipelor cand ma pierdeam in povestirile bunicii despre stramosi, despre locurile in care au trait, despre frumusetea oamenilor, a traditiilor. Noi doua citeam si cantam si coseam si povesteam impreuna... atunci cand eu n-alergam cu baietii prin curte. Si ma simteam speciala, si frumoasa, si bogata sa am parte de toate aceste momente delicioase. Vacantele petrecute la Arad sunt printre cele mai frumoase amintiri ale copilariei.
N-am uitat acea dorinta a bunicii de a mai ajunge o data cu noi in satul in care bunicul a fost preot, unde mama si fratele ei si-au petrecut copilaria si inceputul adolescentei, inainte de a se reuni cu familia la Arad. Isi dorea sa ne duca acolo, sa vedem locurile, sa cunoastem oamenii, sa ne imbrace in costumele lor si sa ne faca poze. Imi povestea de frumusetea hainelor lor si mi se parea ciudat ca le aprecia mai mult decat pe cele purtate in locul ei de obarsie, Pecica, unde hainele erau brodate cu fire aurii. Nu intelegeam cum oricare altele pot fi considerate mai frumoase ca acelea. Dorinta ei din pacate a ramas doar o dorinta; preocuparile vacantelor erau cu totul altele decat vizita pe care ea-si dorea s-o faca in satul Dud din judetul Arad. Dar eu n-am uitat!
Si iata ca destinul, ca de-aia se numeste destin, are felul sau ciudat de a inchide cercurile, de a implini rosturile. Noi n-am ajuns atunci in satucul de la poalele Muntilor Zarandului, dar destinul mi-a scos in cale la momentul oportun un costum de-acolo, de unde bunica si-a petrecut cei mai frumosi si mai impliniti ani ai tineretii. Nici mai devreme, nici prea tarziu, ci exact acum, cand pot sa-l inteleg si sa-l pretuiesc la adevarata valoare. Asa ca bunica, uite, zilele acestea am reusit sa fac acea poza pe care ti-o doreai atat de mult!
Camasa si poalele sunt din Dud; "carpa din fata" (sortul) a fost cumparat de la acelasi magazin online acum un an, cand stiam ca imi voi coase singura un costum din zona si aveam nevoie de acele parti pe care nu le voi putea face singura. Salul de pe umeri - sau "carpa dupa gat" - l-am facut singura din matase tip brocard (fin) cumparata de la un magazin de tesaturi; a fost greu de gasit. Nu am ajuns inca sa detin o salba cu creitari, podoaba tipica de la gat, dar am asortat la costum un colier si cercei de lux primiti cadou de la o matusa care ma rasfata. Nimic mai potrivit; costumul acesta mi se pare luxos de-a dreptul. Sotul meu asa a si apreciat costumul - "E bogat!" Si chiar asa m-am simit: bogata, implinita, frumoasa. Si mai sper ca de undeva din ceruri imi zambeste tandru astazi si bunica mea, Ecaterina (Cati sau Tica/ Ticuta, cum o alinta bunicul), de care mi-e tare dor.
Povestiti-le copiilor despre traditii; aratati-le lucrurile importante despre istoria si viata inaintasilor. Atunci cand ele se impletesc cu destinul familiei, cu-atat mai mult nu le vor uita si chiar daca nu par atrasi pe moment, va veni mai tarziu si vremea cand si le vor aminti si le vor aprecia cu adevarat.
