acum stiu cine sunt

Nu degeaba am folosit acest titlu; ii apartine maestrului Grigore Lese pentru volumul sau de "insemnari si aduceri aminte". Nu stiu cati "rumani"in ziua de astazi mai cauta sa afle care le este esenta, unde le sunt radacinile, dar eu am inceput aceasta calatorie cu ceva timp in urma si inca mai descopar lucruri despre mine pe care nu le-as fi banuit. Declicul s-a intamplat acum multi ani la un concert la care canta si maestrul si unde am ascultat o muzica ce n-am stiut s-o descriu, caci nu era populara in sensul pe care-l constientizam atunci, dar avea in ea esenta pur romaneasca. Ascultandu-l pe Grigore Lese cantand am avut impresia ca muzica strabunilor ajunge in sfarsit la mine. O muzica ce-a strabatut secolele, semeata in frumusetea ei nealterata. Nu am inteles multa vreme de ce acea muzica imi facea sufletul sa tresalte, in timp ce muzica populara de la televizor nu reusea sa ma emotioneze prea tare.

Apoi a urmat fenomentul redescoperirii frumusetii si insemnatatii costumului nostru popular. Aveam in pastrare de la strabunici costume populare la care pana atunci nu m-am uitat niciodata cu atentie. Cand eram mica tin minte ca ma imbracam pe ascuns in ele si ma oglindeam cu mirare, intrebandu-ma de ce oare familia mea nu le mai poarta. Abia acum am trecut peste o oarecare stanjeneala de a le purta in public. Anul acesta de Sanziene am depasit acest sentiment de teama si le-am imbracat la servici (ia si ilicul). Am fost usurata sa observ admiratia celor care m-au privit, ba chiar la administratia financiara - unde am avut treaba in ziua aceea - functionara si-a chemat o prietena sa ma vada. "Uite o ie adevarata!" La cateva luni dupa aceea, iata-ma pusa pe fapte mari in miscarea ce are toate sansele sa intre in istoria traditiei romanesti ca un moment de cotitura, cand romancele isi reafirma cu mandrie identitatea prin iile pe care reinvata acum sa le coasa dupa semnele stravechi, autentice si incarcate de simboluri ascunse.

Observ cu tristete zilele acestea ca politicul incearca sa capitalizeze acest fenomen al redescoperirii radacinilor noastre ancestrale, asa cum a mai facut-o de-a lungul istoriei. Se poarta costumul popular la dezbateri politice si se brodeaza afise electorale cu motive de inspiratie traditionala, doar-doar or iesi mai bine in ochii electoratului si-or patrunde mai usor in sufletul romanului. Si pentru ca nu suntem in stare sa invatam din greselile trecutului, mi-e teama ca vom sortiti sa rescriem isotria in aceiasi termeni.

Si uite asa ma intorc la vorbele maestrului Grigore Lese care povesteste cu har si pricepere:

"Cand am venit pe lume, imi spunea mama ca nu era atat vrajba. Oamenii erau vrednici si invredniciti. Se intampla in 1954, cand viata politica era in schimbare. Satul nu apaucase sa se destrame... Dar a venit vremea difuzorului... Era fala mare sa ai difuzor in casa, puteai asculta muzici de tot felul. De unde sa stie bietii oameni ca pentru muzica taraneasca era inceputul sfarsitului, inceputul politizarii memoriei orale? Traditia nu este ideologie, este data. Taranul nu face pastoratie verbala.

Muzica a decazut in folclor si, din nefericire, a inceput sa fie asimilata. Se framanta viitorul Romaniei, viitorul muzicii decadente. Din difuzor rasunau texte despre colectivizare, despre partid, despre muncitori. "Din Lapus la Baia Mare/ Numai zumzet de tractoare."sau "Eu, Tanase si Ion/ Am cantat si la raion". De fapt traiam intr-o eroare. Anii au trecut, viata m-a invatat multe, m-a ajutat sa-mi dau seama ca traiesc in eroare.

Muzica din vatra satului, la prima vedere, poate insela pe oricine. Multi s-au complacut in aceasta situatie. S-au lasat pacaliti, dupa care - la randul lor - au pacalit si ei. De-a lungul anilor s-au mintit unii pe altii si tot asa pana astazi. Si noi avem naivitatea sa ne intrebam de unde atatea modele false...

In Romania multi s-au trezit etnologi, etnomuzicologi. etnocoreologi fara sa aiba vreo legatura directa cu satul [...]. Mai mult, acestia s-au refugiat in zona memoriei orale si au inceput sa aplice muzicii taranesti norme si criterii specifice muzicii clasice. Asa au aparut compozitii folclorizate, interpertari in maniera clasica, dansuri coregrafiate.

Dar sa-i lasam si sa ne intoarcem la horea noastra ascunsa in cateva locuri uitate de lume, aninata de sufletul catorva babe, speriata de televizor si de UNESCO, de ignoranta si de aroganta noastra. Povestea pe care incerc sa v-o spun va fi una de impacare: povestea drumului meu de cunoastere si intelepciune in care horea mi-a fost si inger pazitor, si ispita."

Inchei cu speranta ca v-am starnit curiozitatea de a rasfoi cartea lui Grigore Lese "Acum stiu cine sunt", pentru ca si mie-mi vine sa zic acum la fel. Am redescoperit ca inca mai am amintirile din copilarie legate de viata satului, de obiceiuri preluate de bunici chiar si-n tumultul vietii de oras. Si ma intristez ca fata mea nu are astfel de amintiri si astfel legatura ei cu traditia este mai slaba. Sper doar ca prin ceea ce fac eu acum sa-i starnesc un pic curiozitatea si sa-i ramana in suflet amintirea mamei ei aplecate asupra panzei albe, cosand o ie.

"Vreau sa urc pe muncei, sa simt mirosul de faneata coapta. Sa ma linistesc si sa-mi adun gandurile. Mi-e dor sa ascult vantul, sa ascult cum freamata padurea. Sa ascult linistea noptii. Aici nu umbla oamenii noaptea ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. In orase lumea umbla intre ceasuri... Cand sunt in Bucuresti, cant in gand si-mi imaginez lumea mea de-acasa, de demult. Adeseori, cand traficul e bara la bara si totul pare zadarnic, iau fluierul din geanta. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, stiu cand am timp de o hore si cand de un joc, zic in fluier pana cand se amesteca verdele cu rosul, pana cand claxonul din spatele meu spinteca aerul, pana cand li se amesteca glasurile precum starile mele. Ma izolez in cantec si asa reusesc sa ma regasesc. Functioneaza. E ca o calatorie in timp intr-o lume mai buna, mai frumoasa, mai adevarata."
GRIGORE LESE

de Craciun

Craciunul este cea mai indragita sarbatoare a crestinilor. Si cea mai vesela! Bucuria nasterii Mantuitorului se manifesta in zilele noastre in cele mai fericite note. Cantam colinde, pregatim bucate alese pentru sfarsitul postului, prima zi de Craciun, ne primenim casele, ne straduim sa fim mai generosi, mai buni. Si generozitatea ne-ndeamna sa punem multe cadouri sub brad si poate ca uitam uneori, ca si omuletii din Whoville, ca aceasta sarbatoare inseamna ceva mai mult, asa cum descopera si Grinch:

“And the Grinch, with his Grinch-feet ice cold in the snow, stood puzzling and puzzling, how could it be so? It came without ribbons. It came without tags. It came without packages, boxes or bags. And he puzzled and puzzled 'till his puzzler was sore. Then the Grinch thought of something he hadn't before. What if Christmas, he thought, doesn't come from a store. What if Christmas, perhaps, means a little bit more.”

Craciunul pentru mine n-ar exista fara povestea lui Grinch, asa cum n-ar exista fara colindele noastre:



fara colindul englezesc "The First Noel":



si fara colindul "Stille Nacht" (tradus in toata lumea crestina)



fara miracolul descifrat pe Strada 34:

sau fara calatoria fantastica a "Expresului Polar" in cautarea credintei si a cadoului perfect: "This bell is a wonderful symbol of the spirit of Christmas - as am I. Just remember, the true spirit of Christmas lies in your heart."

Magia Craciunului atinge pe fiecare dintre noi atata vreme cat nu incetam sa credem ca ea exista:
"At one time, most of my friends could hear the bell, but as years passed, it fell silent for all of them. Even Sarah found one Christmas that she could no longer hear its sweet sound. Though I've grown old, the bell still rings for me, as it does for all who truly believe."

Va doresc si voua, dragi prieteni, sa va bucurati de magia sarbatorii Craciunului!

Craciun fericit!

bookiseala

In ultima vreme m-am tot intrebat de unde si de cand avem noi romanii in vocabular cuvantul "buche"... si cuvantul "slova". Imi aminteam eu ceva din scoala, cum ca ambele sunt preluate in limba noastra din slavona si am primit repede confirmarea pe internet. "Buche" vine de la a doua litera a alfabetului chirilic si in romana veche are mai degraba sensul de "abc", adica de notiuni primare sau de incepator. Dar tot cu sensul de litera era folosit si cuvantul "slova", care apoi si-a extins semnificatia la scris si mai mult, la nivelul de cunostinte sau de educatie al cuiva. Nu va faceti griji, ambele au disparut in asa masura din limba vorbita, incat copiii din zilele noastre au mare dificultate sa le identifice sensul.

Dar unde vroiam de fapt s-ajung? Pai la primele mele zile de "buchiseala", la cum am descoperit "slova" cartilor. Acum o luna, in zilele nu prea departate de viscol si zapada de un metru, am rascolit prin biblioteca cu scopul declarat de a face putina ordine si optimizare a spatiului. Si am descoperit mica mea comoara de care nu ma voi desparti probabil niciodata pentru ca imi aminteste despre cum am invatat sa citesc inainte de a merge la scoala, din dorinta de a afla ce se ascunde dincolo de copertile minunate ale colectiei "Stadion" a tatalui si fratelui meu. Tata le cumpara, le citea, apoi le lasa fratelui meu care dupa ce le termina le punea in biblioteca de unde ma-ntindeam cat puteam (de-aia oi fi crescut mai inalta :)) ca sa le-ajung si eu. La inceput ma multumeam sa ma uit la desene; erau frumoase, cum nu mai vazusem; apoi nu mi-a mai fost de-ajuns; trebuia sa aflu ce se-ntampla in fiecare caseta desenata :) Am descoperit intreband si potrivind in gand semnificatia fiecarei litere, apoi am inceput sa le leg; un vecin din bloc care ma vedea citind pe banca s-a oprit intr-o zi sa afle daca intr-adevar citeam sau le spuneam "gogosi" picilor de langa mine :) "Dar tu chiar citesti, bravo!"

Preferata mea? Iat-o:

Ce putea fi mai frumos decat sa-ti imaginezi echipaje romanesti explorand planeta Marte? Un gand care acum imi starneste un zambet ironic, atunci ma facea sa ma pierd in fuiorul imaginatiei; nu parea deloc imposibil.

Mi-as fi dorit ca in ziua de azi copiii sa aiba aceeasi dorinta de a "descifra tainele slovelor", dar din pacate lucrul acesta nu se mai intampla. Cu greu pot fi convinsi sa ia o carte s-o citeasca, chiar si-atunci cand e vorba de povesti la moda. Cand sunt atatea filme la televizor, atatea povesti in jocurile pe calculator, de ce s-ar mai osteni sa citeasca? E-adevarat ca-n ziua de azi alte abilitati se formeaza si mult mai repede, dar e pacat ca avem tot mai putin timp pentru "lectura"; iata un cuvant care inca se mai foloseste in limba moderna. Pentru cat timp inca?

un raspuns la provocare :)

Am lipsit cateva saptamani din blogosfera si parca am impresia ca au trecut luni... Ritmul internetului este foarte alert si timpul cat am lipsit pare greu de recuperat. Mi-am luat astazi ragaz pentru a raspunde provocarii prietenesti de la Carmen :) cu o leapsa la care raspund cu drag si ii provoc sa o preia la randul lor pe toti cei indragostiti de lectura.

1. Ce carti ai citit anul trecut?
Un an generos, in care am profitat de mai mult timp liber si am reusit sa acopar mai multa poezie ca niciodata, literatura de tot felul si cateva carti de bucate :)

2. Ce carte/carti citesti in acest moment? 
Mi se intampla sa am mai multe carti pe noptiera pe care le citesc prin rotatie :) Tocmai am terminat de recitit  "Exilata" de Pearl S. Buck, citesc acum "The Descendants" de Kaui Hart Hemmings si in clipele de relaxare savurez un volum de poezie de Vasile Voiculescu de mult timp vanat prin librarii, numai bun pentru seria mea de poeti uitati.

3. Ce carti vei citi in acest an?
Orice titlu nou care ma atrage si o serie de titluri pe care le voi reciti; imi place sa recitesc, mai ales dupa o perioada mai lunga de timp.

4. Care este cartea ta preferata?
"Mandrie si prejudecata" de Jane Austen - the book of books :)

5. Care este cartea care ti s-a parut cel mai putin interesanta?
Tocmai pentru ca au fost neinteresante, nu mi-am mai ocupat memoria cu ele - sunt cateva, dar nu ma vad facand efortul de a mi le aminti :)

6. Care este melodia care iti creeaza o atmosfera relaxanta atunci cand citesti?
Poate parea ciudat, insa nu ascult muzica atunci cand citesc; prefer linistea pentru a putea lasa imaginatia libera sa-si creeze propriile sunete, propria atmosfera.

7. Esti pasionata de jocurie pe calculator? Daca da, care este jocul tau preferat?
Nu sunt pasionata de jocuri pe calculator. Totuuuuusi... pastrez pe desktop linkul catre HangARoo, desi tot mai rar intru pe el :) Pe iPod prefer sa-mi omor timpul de asteptare la coada sau in autobuz cu LineUp, dar si cu o carte buna; am pe iPod sonetele lui Shakespeare si cartile lui Jane Austen :)))

8. Care este filmul tau preferat?
Sunt atat de multe ca nici nu stiu ce sa pun pe primul loc :) Printre primele filme care mi s-au agatat de suflet prin adolescenta sunt "Ghici cine vine la cina?" si "Descult in parc" si as fi revazut la nesfarsit "Razboiul Stelelelor" :))) De atunci si pana acum alte si alte filme mi-au ramas in suflet....

9. Ai da bani pe o carte interesanta sau pe o trusa de farduri?
La intrebarea aceasta chiar n-a trebuit sa ma gandesc :) Cartea bate fardurile :)))

Daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, meriti un premiu :)

omagiu onorabilului

Ma alatur azi celor de la Google care omagiaza cei 160 de ani implinit de la nasterea marelui nostru... nenea Iancu.

Cat de bine le-a zis nenea Iancu! Atat de bine, incat vorbele sale strabat cu incrancenare veacurile si se incapataneaza sa ramane valabile. "In Romania sa fie bine si tot romanul sa prospere!"

O saptamana frumoasa va doresc, in ciuda vremii si... a vremurilor! 

romanul neterminat...

La o pauza de ceai o sa va povestesc astazi despre o carte mai putin obisnuita - "Familia Watson", inceputa, dar neterminata de Jane Austen.

Am indragit intotdeauna romanele lui Jane si am admirat-o pentru stilul original in care a descris societatea engleza a inceputului de secol XVIII. Drama femeilor britanice care nu aveau dreptul sa-si aleaga destinului, nu aveau drept de mostenire si de multe ori nici dreptul de a se intretine. Jane a trait inaintea vremurilor, a refuzat compromisul, a spart tipare. A reusit sa publice patru romane in timpul vietii si doua i-au fost publicate postum cu acelasi succes.

Unul dintre romanele ei a fost inceput si a ramas neterminat. Nu a mai avut puterea sa-l continue dupa moartea tatalui sau, care a afectat-o profund. E usor sa-ti dai seama de ce dupa lecturarea primelor capitole; destinul familiei Watson pare foarte asemanator cu al familiei Austen. Probabil ca dupa moartea tatalui ei, nu a mai putu relua lucrul la acest roman si l-a lasat neterminat exact in momentul in care tatal eroinei se afla pe patul de moarte. Totusi, Jane i-a povestit surorii sale, Cassandra despre cum ar fi gandit actiunea romanului. Astfel ca, dupa moartea lui Jane, o nepoata a incercat sa termine firul intrerupt al povestii, sub titlul "Sora cea mica".

De-a lungul timpului au fost si alti temerari care au incercat sa termine acest roman. Versiunea despre care va povestesc ii apartine lui Merryn Williams si are actiunea destul de asemanatoare cu ce gandise nepoata lui Jane pentru destinul personajelor, asa cum recunoaste si autoarea. Desigur, e usor de observat ca stilul nu fusese suficient prelucrat de Jane, care se stie ca isi rescria continuu romanele inainte de a se hotari sa le considere finale, iar Merryn nu reuseste sa egaleze rafinamentul fara cusur al scrierilor lui Jane. Romanul merita totusi citit pentru ca este diferit de celelalte si pentru ca trateaza mai serios ca oricand problema statutului femeii in Anglia secolului XVIII. Iar faptul ca generatia de scriitori moderni care s-au lasat sedusi de tentatia finalizarii acestui roman nu a reusit sa se ridice la nivelul autoarei, nu face decat sa scoata mai mult in evidenta un talent greu de egalat. De aceea mi se pare nedrept ca acest roman poarta semnatura lui Jane Austen, pentru ca nu ii apartine in totalitate si cred ca nici ea nu ar fi fost de acord sa fie publicat astfel.

Nu am scris nimic despre actiunea romanului, pentru ca in cazul de fata mi s-a parut mai putin important sa scriu despre asta. Daca va veti incumeta totusi sa lecturati aceasta carte interesanta, veti regasi cu placere teme comune abordate in celelalte romane ale ei - "Sense and Sensibility", "Pride and Prejudice" si o tenta usoara de "Mansfield Park". Singura nota aparte o face senzatia de antipatie totala fata de aristocratie, care in cazul de fata ramane "cu nimic", spre deosebire de celalte romane, in care eroinele isi gasesc parteneri cu blazon si cu stare. Este ca si cum in "Mandrie si prejudecata" dl. Collins, parohul (si varul lui Elizabeth) s-ar dovedi un om deosebit, cu suflet bun si educatie aleasa, iar Elizabeth s-ar lasa cucerita mai degraba de aceste calitati, respingand ingamfarea sutpida a dlui Darcy, care in cele din urma ar ascunde snobism si prostie.

destine...

"Eu cred ca pentru ca sunt
si pentru ca stiu ca sunt
si pentru ca vreau sa nu mai fiu.

- De ce nu mai vrei sa fii?
ma intreaba ingerul, -
si in acea secunda
m-am trezit."

Dialog - Nichita Stanescu

Carmen mi-a amintit astazi de ziua de nastere a marelui nostru poet. I-am folosit asadar versurile, ca un prolog pentru ceea ce urmeaza sa va povestesc.

Iar pentru a intra in ambianta, va propun Kojo No Tsuki (Moonlit Castle Ruins) a lui Rentaro Taki, dedicata sacrificiului suprem al samuraiului.



Am citit in ultima vreme doua romane cu titlu poetic: "Tumultul valurilor" de Yukio Mishima (de trei ori nominalizat la Premiul Nobel) si "Sunetul muntelui" de Yasunari Kawabata. Dupa ce l-am citit pe primul, am vrut neaparat sa-l citesc si pe al doilea.

Yasunari Kawabata spune despre Yukio Mishima: "Mishima este unul dintre acele genii care se nasc o data la trei sute de ani. In ceea ce priveste talentul, imi este cu mult superior." Cei doi autori au fost prieteni, impartasind si succesele, dar si destinul tragic.


"Tumultul valurilor" (1954) este o poveste de dragoste clasica: baiatul sarac se indragosteste de o fata cu stare si trebuie sa infrunte tot ceea ce i-a pregatit soarta pentru a ramane alaturi de ea.




In "Sunetul mintelui" (1949), un batran om de afaceri incepe sa-si reconsidere viata dupa ce intr-o dimineata aude un tunet puternic de pe muntele din spatele gradinii sale. Ceea ce el interpreteaza ca un semn nefast al apropierii de moarte, trezeste sentimente amortite in inima batranului si indoiala ca dispune de intelepciunea si puterea de a rezolva problemele familiei sale. Despre proza lui Kawabata se spune ca "Din toata literatura japoneza moderna, este cea mai apropiata de poezie."
Kawabata a fost primul scriitor japonez castigator al Premiului Nobel (1968).

Destinul face ca Mishima sa provina dintr-o familie veche de samurai. Era foarte preocupat de codul onoarei samurailor; a scris si un eseu intitulat "Calea samuraiului" (1967). Atat de patruns, incat in 1970, in ziua in care termina de scris ultimul sau roman, recurge la gestul sinuciderii rituale, seppuku. S-ar putea spune ca a trait si a murit cu pasiune. Cu siguranta noi, europenii nu-i putem intelege gestul si de aceea n-ar fi drept sa-l judecam.

In 1972, la doi ani dupa sinuciderea lui Mishima, Kawabata este gasit mort, intoxicat cu gaz. Sotia lui a contrazis teoria sinuciderii, insa boala grava de care suferea (Parkinson) si durerea pierderii prietenului sau l-ar fi putut impinge spre acest gest. Doar ca a apelat la o varianta mai putin blamata de societate. Dealtfel, citind "Tunetul muntelui" nu se poate sa nu observi la tot pasul referiri la sinucidere. In acelasi roman este mentionat pictorul Watanabe Kazan (1793-1841), alt descendent al unei familii de samurai, care recurge la ritualul sinuciderii atunci cand, fiind arestat la domiciliu, i se interzice sa-si vanda lucrarile (singura sursa de venit).

In societatea japoneza moderna, sinuciderea ritualica este blamata, considerandu-se ca reprezinta dorinta de respingere a modernizarii si de intoarcere la vechile traditii.

Doua romane sensibile, incarcate de poezie, care mi-au dezvaluit in acelasi timp destinul tragic al celor doi autori.

Voi incheia in spiritul poetic al teatrului Noh, sensibilizata de randurile in care Kawabata descrie modul in care personajul sau reactioneaza atunci cand probeaza o masca Noh:

parintele SF-ului

Nico m-a provocat astazi sa scriu despre Jules Verne, caci se implinesc 183 de ani de la nasterea lui. Poate ca daca as fi intrat pe Google si as fi vazut grafica inspirata de calatoriile cu Nautilus ale Capitanului Nemo, mi-as fi facut "temele". Dar recunosc ca de trei zile de cand soarele ne zambeste si ne aduce temperaturi pozitive, gandurile mele s-au indreptat catre primavara :))

Ca sa nu-mi dezamagesc mai tanarul prieten din blogosfera, voi naviga astazi putin prin lumea fantastica a lui Jules Verne. Voi incepe prin a va atrage atentia asupra datei sale de nastere: 08.02.1828. Nu-i asa ca suna magic combinatia asta de 2 si 8?

Primul meu contact cu aventurile scrise de Jules Verne a fost in clasa a II-a, cand am primit ca premiu la scoala prima carte din prima serie dedicata marelui autor "20.000 de leghe sub mari".

Mi se pare fantastic faptul ca a fost apropiat de Alexandre Dumas (tatal) si de Victor Hugo, care i-au oferit chiar indrumare in perfectionarea scrisului. Nu peste mult timp avea sa devina unul dintre cei mai bine platiti scriitori ai vremurilor sale. Inca un lucru fantastic mi se pare faptul ca al doilea roman scris de el "Parisul in secolul 20" descrie cladiri inalte de sticla ca zgrie-norii de azi, autombile, trenuri de mare viteza, calculatoare si o retea de comunicare cu intreaga lume. Toate acestea insa, in loc sa aduca bucurie, vor indrepta lumea catre un final tragic. A fost sfatuit sa nu publice acest roman; sa astepte macar 20 de ani. In cele din urma, romanul a fost publicat postum, in 1994, dupa ce a fost descoperit de un stra-stranepot in 1989.

O sa inchei cu un citat din "Insula misterioasa":
"Ce carte mare ar putea fi scrisă cu tot ceea ce se cunoaşte. Dar mult mai mare ar fi cartea cu tot ce nu se cunoaşte."



Printre preferintele mele verniene: "O calatorie spre centrul Pamantului", "Steaua Sudului", "Indiile Negre", "Castelul din Carpati", "Ocolul Pamantului in 80 de zile", "Insula misterioasa".

cercul poetilor uitati

Eram studenta in anul I, putin inainte de Revolutie, cand din rafturile aride ale unei librarii din vremurile comuniste mi-a zambit volumul de versuri al Teodorei Popa-Mazilu "Sunetul luminii". Poeta, prozatoare si traducatoare a nenumarate bijuterii literare din limba franceza, Teodora Popa-Mazilu a fost un membru cu vechime al colectivului care edita cartile colectiei "Biblioteca pentru toti" (b.p.t.) pe care poate unii dintre noi inca le mai pastreaza in biblioteca. Nascuta la Galati la 11 septembrie 1928, a tradus din literatura franceza pana in ultima clipa a vietii. S-a stins la 16 noiembrie 2007.

Va ofer cateva poezii din volumul pe care l-am pastrat cu drag in biblioteca toti acesti ani.

As vrea

As vrea sa pot iesi din mine-o zi,
sa ma strecor ca aerul, pe strada,
s-aud ce nu pot auzi,
sa vad ce ochii mei nu pot sa vada.

S-aud cum urca sevele in ramuri,
cum plange iarba franta sub picior,
ce spune ploaia cand loveste-n geamuri
si ce spun fluturii cand trec in zbor.

Sa vad campia stelelor de-aproape
si Parul Berenicei sa-l dezmierd,
printre luceferi sa m-afund ca-n ape
si in Casiopeea sa ma pierd.

As vrea sa pot iesi fie si-un ceas,
cu apa de izvor sa ma confund,
sa-mi limpezesc auz, si vaz, si glas
in rosul cald al soarelui rotund.

M-as multumi chiar si cu un minut
ca pasarea zvacnind din cuib, spre floare,
sa deslusesc pe cerul orb si mut
clepsidra mea cam cat nisip mai are.

De-ar fi sa aiba numai pentr-o seara,
m-as intrupa din ierburi si din vant
si m-as intoarce pentru-a doua oara
sa infrunzesc, copac, pe-acest pamant.

Singuratate

De cata vreme traim laolalta,
singuratate?
Te-ai cuibarit in inima mea
ca viermele in crisalida.
Ramai totusi!
Poate ca fara tine mi-ar fi si mai greu.
Cel putin asa ne tinem de urat una alteia.
Ai pus o atat de deplina stapanire pe mine
incat mi-ai alungat rand pe rand,
bucuriile, asteptarile, amintirile.
Trenul sperantei a plecat mereu din sufletul meu
plin doar cu literele numelui tau.
Dar de azi
nu mai vreau sa fac nici un pas
pe treptele intunecate ale noptii.
Lacrimile tale nu-mi mai ard obrajii,
nu-mi mai sting flacara timida a rasului.
Du-te, singuratate, si lasa-mi inima libera.
Iata, incepand de aseara
bate, cu un trandafir invapaiat in poarta ei,
pasarea alba a iubirii.

Ochii

Am suflat in soare si l-am stins
ca sa uit culorile curcubeului
ce-mi aminteau de stralucirea ochilor tai.

Am suflat in luna si am stins-o
ca sa uit lumina ce rasarea
din irisii albastri ai ochilor tai.

Am suflat in stele si le-am stins
ca sa nu mai visez in fiece noapte
stelele aprinse ale ochilor tai.

Acum stau in intuneric
si in noaptea care plange cu lacrimi de roua
culorile pierdute ale anotimpurilor,

nu ma mai gandesc la nimic
decat la stralucitoarea lumina
a ochilor tai triumfatori.

"sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica"

Nene Iancule! Cum stiai dumneata de bine sa oglindesti sufletul romanului, nimeni nu mai stie!

Mai bine de un secol si jumatate a trecut de la nasterea ta, doua razboaie si doua regimuri schimbate si noi, romanii... tot cum ne stiai matale am ramas. Sa radem? Sa plangem? Nu ne ramane decat sa raspundem mereu la aceeasi intrebare: "Vorba e... eu, eu pentru cine votez?"



Si sa facem ce ne-ai invatat dumneata cel mai bine sa facem - haz de necaz.

"N'acceptez point demission cousin Raoul. Pauvre jeune homme, embete par cochons opposition, veut faire coup de tete. Ne point se fier aux criailleries de ces canailles. Si Raoul se retire, ce cretin de prefet capable de tout compromettre. Pourrais plus garantir situation locale. Se duce dracului giudeţul."

"Costăchel Gudurău liberat az dimineaţă lipsă probe intenţie asasinat. Împăcat cu directoru. Pupat toţi piaţa endependenţi. Mâne sară logodna Raul madam Atenaisa Perjoiu. Dânsa renunţat orce pretenţie revandicare paraferna de la Albert Gudurău, dând înscris primit toată suma."

[Telegrame]



Nene Iancule! Pentru ca azi e ziua dumitale, iti uram din inima "La multi ani!" si fii fara grija, in sufletele noastre esti si vei ramane nemuritor.

cercul poetilor uitati

E randul sa o aduc in atentie pe Magda Isanos. Poeta, prozatoare, publicista, s-a stins din viata prea devreme, la numai 28 de ani, rapusa de o boala de inima. A fost sotia lui Eusebiu Camilar.

Pasiunea tatalui meu pentru carti ne-a adus in biblioteca volumul ei postum "Cantarea muntilor", pe care l-am savurat cu incantare in timpul adolescentei si din care am ales cu greu cateva poezii.

Aceste mani

Aceste mani prea mult intarzie,
sus, printre ramuri
si printre flamuri,
prea mult intarzie...

Ce fac, oare?
Poate-au sa coboare
cu-o cununa de raze
stralucitoare...

Cununa?
Pentru fruntea cui?
Suntem satui!
N-avem lauri destui?

Printre ramuri
si printre flamuri,
manile acestea pipaie alte geamuri,
mult mai sus asezate,
manile mele intarziate.

Coborandu-le, oamenii-au spus:
"A... Voi ati fost sus..."
Si-au ridicat spre-aceste mani
priviri de vulpi, boturi de cani.

Murim... ca maine

E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom putrezi.

Atata soare, Doamne, - atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o sa mai rasara,
iar luna tot asa o sa se plece,
mirata, peste apa care trece -
noi singuri n-o sa fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Saruta-ma...

Saruta-mi ochii grei de-atata plans,
Doar sarutarea ta ar fi in stare
Sa stinga focul rau ce i-a cuprins,
Sa-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surasul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca la inceput.

Saruta-mi fruntea, gandurile rele
Si toate indoielile-or sa moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.

despre carti

Am primit provocarea pentru o noua leapsa, de la Carmen:

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?
- prin reducere la absurd, sa zicem ca as avea o viata care merita povestita si suficienti bani sa aleg pe cine vreau eu, m-as da pe mana lui Craig Ferguson

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?
- ca sa iasa ceva de calitate si condimentat cu mult umor :)

3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o « urmă» a umanităţii?
- "Micul Print" (Antoine de Saint-Exupéry)

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală pentru a citi o carte?
- mici clipe furate zilei, intr-un colt de canapea, cu o ceasca de ceai alaturi...

5. Dacă aţi avea puterea de a « şterge » un personaj de roman care ar fi acesta?
- fiecare personaj ajuta la construirea povestii, asa ca trebuie pastrat

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?
- daca n-ar fi trebuit sa existe, n-ar fi existat

7. Câţi kilometri aţi merge pentru a găsi o carte ?
- mi s-a intamplat sa rog pe cineva sa aduca o carte de la mare departare; acum putem sa comandam pe internet, asa ca distanta nu mai conteaza :)

8. Dacă ar fi posibil să vă întoarceţi în trecut ce scriitor aţi vrea să întâlniţi?
Jane Austen

9. Care ar fi primele cuvinte care i le-aţi adresa (în afara de « Bună ziua »)?
- cred ca n-as fi in stare sa scot niciun cuvant, dar as vrea sa-i pot multumi pentru cartile care mi-au daruit atatea clipe frumoase

10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.
- o camera cu multe ferestre, plante la ferestre, un balansoar si pereti cu rafturi in care voi gasi toate cartile pe care mi le-am dorit de cand eram copil :)

Nico, ai vrea sa intri in leapsa?