cercul poetilor uitati

Eram studenta in anul I, putin inainte de Revolutie, cand din rafturile aride ale unei librarii din vremurile comuniste mi-a zambit volumul de versuri al Teodorei Popa-Mazilu "Sunetul luminii". Poeta, prozatoare si traducatoare a nenumarate bijuterii literare din limba franceza, Teodora Popa-Mazilu a fost un membru cu vechime al colectivului care edita cartile colectiei "Biblioteca pentru toti" (b.p.t.) pe care poate unii dintre noi inca le mai pastreaza in biblioteca. Nascuta la Galati la 11 septembrie 1928, a tradus din literatura franceza pana in ultima clipa a vietii. S-a stins la 16 noiembrie 2007.

Va ofer cateva poezii din volumul pe care l-am pastrat cu drag in biblioteca toti acesti ani.

As vrea

As vrea sa pot iesi din mine-o zi,
sa ma strecor ca aerul, pe strada,
s-aud ce nu pot auzi,
sa vad ce ochii mei nu pot sa vada.

S-aud cum urca sevele in ramuri,
cum plange iarba franta sub picior,
ce spune ploaia cand loveste-n geamuri
si ce spun fluturii cand trec in zbor.

Sa vad campia stelelor de-aproape
si Parul Berenicei sa-l dezmierd,
printre luceferi sa m-afund ca-n ape
si in Casiopeea sa ma pierd.

As vrea sa pot iesi fie si-un ceas,
cu apa de izvor sa ma confund,
sa-mi limpezesc auz, si vaz, si glas
in rosul cald al soarelui rotund.

M-as multumi chiar si cu un minut
ca pasarea zvacnind din cuib, spre floare,
sa deslusesc pe cerul orb si mut
clepsidra mea cam cat nisip mai are.

De-ar fi sa aiba numai pentr-o seara,
m-as intrupa din ierburi si din vant
si m-as intoarce pentru-a doua oara
sa infrunzesc, copac, pe-acest pamant.

Singuratate

De cata vreme traim laolalta,
singuratate?
Te-ai cuibarit in inima mea
ca viermele in crisalida.
Ramai totusi!
Poate ca fara tine mi-ar fi si mai greu.
Cel putin asa ne tinem de urat una alteia.
Ai pus o atat de deplina stapanire pe mine
incat mi-ai alungat rand pe rand,
bucuriile, asteptarile, amintirile.
Trenul sperantei a plecat mereu din sufletul meu
plin doar cu literele numelui tau.
Dar de azi
nu mai vreau sa fac nici un pas
pe treptele intunecate ale noptii.
Lacrimile tale nu-mi mai ard obrajii,
nu-mi mai sting flacara timida a rasului.
Du-te, singuratate, si lasa-mi inima libera.
Iata, incepand de aseara
bate, cu un trandafir invapaiat in poarta ei,
pasarea alba a iubirii.

Ochii

Am suflat in soare si l-am stins
ca sa uit culorile curcubeului
ce-mi aminteau de stralucirea ochilor tai.

Am suflat in luna si am stins-o
ca sa uit lumina ce rasarea
din irisii albastri ai ochilor tai.

Am suflat in stele si le-am stins
ca sa nu mai visez in fiece noapte
stelele aprinse ale ochilor tai.

Acum stau in intuneric
si in noaptea care plange cu lacrimi de roua
culorile pierdute ale anotimpurilor,

nu ma mai gandesc la nimic
decat la stralucitoarea lumina
a ochilor tai triumfatori.