Prima zi a vancantei de Pasti a fost noroasa si "vantoasa", dar ne-am hotarat sa nu ne lasam descurajate. Asa ca dupa ce am lenevit dimineata mai mult in pat, ne-am facut cateva din temele de vacanta (vacanta fara teme in Romania nu se poate :( )si dupa pranz am iesit la plimbare. Am ales Parcul Carol pentru ca Maria nu-l vazuse, iar eu imi deschisesem deja apetitul de a-l revizita dupa ce l-am recunoscut in fotografii la Lumi si la tiza mea, Alina.
Cu greu am recunoscut rondul din fata parcului; nu am mai fost de cativa ani prin zona si s-a construit destul de mult in jur. Parcul mi-a lasat o impresie mai buna decat ultima oara cand l-am vazut acum multi ani (nu mai stau sa-mi amintesc, dar multi tare :) ) cand parea lasat in paragina, iar mausoleul trezea amintiri neplacute, legate de lupta pentru construirea socialismului. Intre timp faima istorica a fost reinstaurata prin readucerea la locul initial a Mormantului Soldatului Necunoscut din Primul Razboi Mondial. Norocul nostru a fost ca am ajuns acolo exact la schimbarea garzii, moment pe care ne-am grabit sa-l surprindem:
Ne-am bucurat de straturile vesele de flori care s-au dovedit rezistente in aceasta foarte racoroasa primavara. Ne-am amuzat urmarind o veverita topaind pe o alee laturalnica, desi nu s-a lasat nici filmata, nici pozata. Ne-am oprit la micul padoc cu gaste si ratuste si cativa iepurasi albi, de care Maria s-a indragostit imediat :) Am batut alei pavate care se lupta sa ramana intregi, ne-am incumetat pe alei darapanate sub povara uitarii sau poate a lipsei de bani, am admirat specii de pomi rare, fantani uitate si statui care ne-au amintit de inaintasi. Cel mai mult m-a impresionat ciripitul vesel al pasarilor care ne-a insotit plimbarea si care ne-a facut sa uitam de frig si vant.
La plecare nu am omis fantana cu zodii construita in 1935, pastrata atat cat s-a putut, alaturi de care municipalitatea a instalat unul dintre faimoasele ceasuri placate cu aur, cumparate cu aproape 1 mil de euro si care au declansat anul trecut un adevarat scandal.
Speram ca maine sa fie vreme ceva mai buna sau macar sa nu bata vantul, ca vrem sa ne plimbam din nou, in alt parc :)
Si la noi sâmbata si duminica, a batut un vânt rece si taios, dar nici noi nu ne-am lasat impresionati de atâta lucru! am fost în parc, la festivalul lalelelor :) n-am avut înca timp sa ma ocp de slideshow, dar vine si filmuletul meu :)
RăspundețiȘtergereSa aveti noroc de o zi mai calda mâine! va pup (unde este Tanti Pusa?)
Frumoasa plimbare, imi amintesc de vara 2010 cand l-am vizitat, mi-a placut foarte mult. Ma bucur ca l-ai revazut! Le-ai facu cu ochiul acelor chipesi soldati?!?!?
RăspundețiȘtergereFrumos! Ma bucur ca ti-am deschis apetitul si ca ai fost la plimbare :) Salutari!
RăspundețiȘtergereSi Muzeul Tehnic?? Sa nu spui ca era inchis... Eu mi-am petrecut anii copilariei acolo, era de vis. Si acum este. Cred totusi ca ai dreptat cu paragina, a fost o perioada in care nu prea era ingrijit. Acum ma intreb de ce primarie apartine. De exemplu, parcul Tineretului nu apartine de primaria sectorului 4, asa cum ar crede toata lumea, ci de primaria Capitalie :) De cand a venit Piedone, a facut minuni in sector, nu ca tin cu el sau ceva.
RăspundețiȘtergereVa invit, pe tine si pe Maria, daca nu ati fost deja, sa faceti o plimbare in parcul din spatele Palatului Copiilor, sa vedeti ce minunatii a facut acolo, zici ca esti in alta tara.
Carmen draga, mama n-a fost cu noi ieri, dar a venit cu noi la programul de azi si vine si maine. Nici azi n-a fost cine stie ce vreme, dar am facut ce ne-am propus; o sa scriu mai pe seara :)
RăspundețiȘtergerePupici!
Lumi, n-am apucat sa fac cu ochiul, ca-i filmam si dupa filmare mi-a fost mila de ei, desi cred ca sunt obisnuiti cu tot felul... :)
RăspundețiȘtergereMersi, Alina! Salutari si tie!
RăspundețiȘtergereIrina, muzeul era acolo si arata destul de bine. Si sotul meu m-a intrebat de el. Totusi, era cam tarziu si ne-am hotarat sa-l vizitam cu alta ocazie. Parcul Tineretului e cam departe de noi, dar o sa-l includem in lista pentru data viitoare; m-ai facut curioasa. Am fost acum cateva ierni cu Maria la Palatul Copiilor, dar n-am avut timp sa vizitam si parcul.
RăspundețiȘtergereAcum cateva ierni nu stiu daca era ceva amenajat acolo :P Totul a inceput in 1008, dupa ce a venit primarul mentionat mai sus. Sper sa ai putin timp sa treci si pe acolo. Este mereu plin de lume, este o minunatie. Aparate de sport foarte multe, la liber, pista de masini teleghidate, terenuri pentru diverse sporturi, foisoare cu apa, podulete, fantani, cativa ponei, zona de gratare, alee cu busturi de oameni celebri, chiar si o locomotiva in marime aproape naturala, unde mereu este plin de copii (si noi am facut cateva foto acolo la civila :)) ), castel gonflabil pentru copii, gratuit. Iarna se face pationar si dimineata este gratuit, si partie de schi si saniute si vin si reni. Singurul inconvenient, trebuie sa iti aduci sticluta de apa de acasa. La intrare este un afis mare pe care scrie ca nu exista surse de apa potabila.
RăspundețiȘtergereUau, musai sa mergem atunci intr-o zi! Multumesc!
RăspundețiȘtergere