Ne-am bucurat weekend-ul acesta de cadoul de 8 Martie. Sambata, fetele din familia noastra au savurat proaspat lansatul "Alice in Tara minunilor", in 3D.Am patruns impreuna cu Alice intr-o lume de vis, in care mare parte din personaje ne erau cunoscute din copilarie. Dar ca si Alice in aceasta viziune a lui Tim Burton, parca stiam ca am mai fost pe-acolo. Alice are 20 de ani si foarte putine sanse de a-si hotari singura destinul. Si pentru ca se afla in impas, nu vrea sa i se mai spuna ce sa faca, dar nici nu stie cum sa-si apere punctul de vedere, ia o mica pauza la indemnul Iepurelui alb. Revine in Tara minunilor si afla ca toti o cautau pentru a-i salva de sub tirania Reginei de cupa. Numai ca este ea sau nu acea Alice de care au cu totii nevoie? La inceput se pare ca nu, dar pe parcurs descopera in ea acele calitati care o ajuta sa devina cea care poate hotari destinul taramului vrajit. Si astfel "regasita", revine in lumea reala pregatita sa-si asume propriul destin si sa-si urmeze visele. Ce film mai bun ne puteam dori de 8 Martie? :) Un singur lucru ii pot reprosa regizorului; o tendinta de hollywoodizare in a doua parte a filmului, care aduce prea mult cu Narnia sau Busola de Aur.
Insa filmul a fost un festin vizual si actoricesc - Johnny Depp minunat in rolul Palarierului; de pisica de Cheshire ne-am indragostit toate (vocea lui Stephen Fry), iar Regina de cupa a fost interpretata impecabil de Helena Bonham-Carter. Pentru o clipa am dat timpul inapoi si am fost din nou copil. Va recomand sa incercati si voi; este foarte relaxant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu