o intamplare...

Ne apropiem de sarbatorile Pastelui si, cu atat mai mult in perioada asta, bunii crestini se lasa purtati de instinctele de generozitate si iubire a aproapelui.

Si iata-ma indreptandu-ma spre birou luni dimineata, o dimineata racoroasa de martie, cu gandurile pline de grijile zilei, care par sa creasca pe masura ce ma apropii de intrarea in cladirea de birouri in care se fauresc si se naruiesc visele carieristice :)
Mai am cativa pasi pana la usa, cand ma aud strigata "Stimata doamna, nu va suparati... Am o rugaminte la dumneavoastra..." A fost ceva in vocea aceea care m-a facut sa ma intorc sa vad cine-mi vorbeste. Un tanar pe la 20 de ani, blond, cu o constitutie mai degraba firava, imbracat ca orice tanar de varsta lui. "Sunt student la Psihologie ("Yeah, right!" imi spun zambind in gand) si stiu cum e... ca lumea nu prea raspunde la astfel de rugaminti... dar am ramas cu motocicleta in pana si nu mai am bani de benzina si trebuie sa ajung la Brasov pana diseara" ("Da, sigur, vezi sa nu te cred!" imi zic in gand cu o unda de dispret blazat). Imi si spune cat l-ar costa benzina. Inainte sa-mi zic din nou in gand "Cauta-ti fraierul in alta parte!" ma uit in ochii lui si il intreb "Si unde iti este motocicleta?" Imi raspunde foarte repede, cu o mima care fie este, fie imita foarte bine sinceritatea, sustinandu-mi privirea "Este langa Polizu, pe niste stradute mai in spate. Va rog sa ma credeti, ca nu va mint!" si-mi spune ca macar jumatate din bani daca i-as da, ar putea face o parte din drum. Ca un bun crestin, scot din geanta aproape jumatate din suma ceruta si i-o dau. Imi multumeste, dar ma roaga in continuare "Daca tot ati facut acest gest si credeti-ma ca sunteti singura care a raspuns apelului meu, va rog sa ma ajutati cu suma minima de care v-am spus ca am nevoie. Stiti cum e lumea si nimeni nu mai ajuta pe nimeni..." Deja nu mai stiam ce sa cred! Mi-am zis, tot ca un bun crestin, sa mai completez cu ceva donatia, dar in acelasi timp ascultand de acea parte din mine care imi tiuia in ureche "Esti o mare fraiera! Opreste-te aici!" I-am completat totusi donatia si i-am spus apoi i-am dat deja destul de mult si ca mica suma de care mai are nevoie i-o poate da altcineva. A mai incercat o data sa ma lamureasca, dar deja nu am mai suportat si am plecat de langa el spunandu-i ca terbuie sa aiba incredere ca mai sunt si alti oameni generosi.

In cele din urma nu am mai simtit satisfactia ca am facut un bine si mi-am facut procese de constiinta ca am fost fraierita si poate ca de fapt nu am facut altceva decat sa-i asigur tanarului urmatoarea doza de droguri...