_dffgh.jpg)
Eram copil pe vremea aceea si locuiam in Buzau, dar n-am sa uit niciodata clipa cand mama m-a smuls din pat si m-a tinut in brate sub tocul usii de la dormitor; priveam pe geam la blocurile turn de vizavi si nu intelegeam de ce le vad clatinandu-se. Mi s-a parut ca a durat foarte mult si-mi parea bine ca mama era cu mine. La scoala nu invatasem nimic despre cutremure.Panica, pagube prin casa, tata ranit in cioburi pe drumul spre dormitorul fratelui meu, fratele meu dezgropat din mormanul de carti care cazusera din biblioteca, frica de a ne mai culca in noaptea aceea... Am scapat cu bine din acel cutremur, insa pentru multi altii a insemnat sfarsitul. Sa nu mai ai familie, sa nu mai ai casa, sa te impaci cu gandul ca asa a dat Dumnezeu. In Bucuresti multe cladiri vechi nu a fost construite sa reziste la cutremure si asa i-am pierdut ingropati in propriile locuinte pe Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocanet.
Se construieste mai solid in Bucuresti de-atunci, insa dupa cutremurul devastator de saptamana trecuta din Chile, nu pot sa nu ma intreb - noi bucurestenii suntem mai pregatiti acum decat in '77 sa facem fata unui cutremur de aceeasi magnitudine?
Alina draga, sa stii ca azi la pauza de 9 chiar am povestit colegilor de serviciu, amintirea mea de la cutramurul din '77...Nemtii habar nu au ce înseamna cutremur, si cum te marcheaza asa un eveniment!în Sibiu nu a fost asa de puternic ca si în Bucuresti,dar groaza aceea n-am s-o uit niciodata. Si tristetea pentru vietile ce s-au stins...Dumnezeu sa-i aiba în pace!
RăspundețiȘtergereAmintirile te marcheaza si cand esti copil iti amintesti altfel despre astfel de tragedii. Acum ma gandesc la Maria si la ce se va intampla daca eu nu voi fi langa ea cand un astfel de cutremur ne va lovi din nou.
RăspundețiȘtergere