ranile unui oras

Am scris despre puterea de regenerare a nemtilor si admiratia pe care le-o port pentru felul in care si-au reconstruit orasele bombardate in cel de-al doilea razboi mondial. In Ulm, de exemplu, toate cladirile noi construite in orasul vechi respecta aceleasi linii arhitecturale imprimate de cladirile vechi, iar armonizarea este aproape perfecta.

M-am intristat deunazi cand m-am plimbat prin Bucuresti si am vazut cum cladiri care au supravietuit razboaielor si catorva cutremure devastatoare, sunt lasate acum in paragina. De ce? Poate pentru ca trebuie sa lase loc cladirilor noi, care sunt construite haotic, fara sa respecte alta regula decat bunul plac.

In pauzele de pranz de la birou fac deseori cate o plimbare din Pta Victoriei in Pta Romana pe Bv. Lascar Catargiu, fost Ana Ipatescu. N-am inteles nici acum de ce a fost schimbat numele acestui bulevard. In fine, ma opresc de fiecare data sa privesc Observatorul Astronomic si incerc sa mi-l imaginez in vremurile sale de glorie. Sper sa nu ajunga prea curand in ruina.

Bucurestiul este un oras cu rani multe si deschise. Dupa '89 am trait cu speranta ca ciuntirile facute de Ceausescu se vor opri si ca in sfarsit cladirile vechi ale orasului au o noua sansa de a renaste. Pentru edilii capitalei insa istoria si arhitectura unica ce a facut ca Bucurestiul sa fie numit Micul Paris nu au o valoare suficient de mare.