Ne aflam de aproape o saptamana la Baile Herculane. Eu pentru odihna cu O; sotul meu pentru baile sulfuroase. Venim aici in fiecare vara de aproape 10 ani. Clima e minunata, peisajul e superb… Singura tristete – ruina in care a ajuns vechea statiune. Statuia lui Hercules se afla inca acolo, insa pare fantomatica intre cladirile vechi, a caror ruina se adanceste de la an la an. Pe vremea cand eram copil, Piata Hercules era vie, animata de turistii de la hotelurile din jur.
Numele statiunii – baile lui Hercules - este mostenit de la romani care au descoperit izvoarele termale inainte de cucerirea Daciei, dar se spune ca Traian a fost cel care a poruncit ridicarea termelor. Ce nu se spunea pe vremea cand eram copil si este omis chiar si acum in site-ul oficial al orasului este ca statiunea a fost construita pe vremea imperiului austro-ungar si au fost adusi specialisti pentru a-i pune in valoare atributele terapeutice si turistice. Atunci s-a construit bisericuta catolica si hotelurile din Piata Hercules; au fost restaurate termele romane conform dovezilor arheologice (aceste terme se gasesc acum la parterul hotelului Roman). Un singur hotel a fost vandut unor investitori in ultimii ani si a fost renovat, capatand 4 stele – hotelul Ferdinand. In vremurile ei de aur, statiunea era printre cele mai renumite din Europa. Aici au fost construite Baile Imperiale Austro-Ungare si chiar imparateasa Sissi a vizitat statiunea in cateva randuri, fiind gazduita in
Daca autoritatile neglijeaza monumentele de arhitectura din vechea statiune, in orasul nou, extins de-a lungul anilor pe drumul spre gara, localnicii au inceput sa construiasca vile, hoteluri, spatii de cazare in propriile case, stranduri, restaurante… Dorinta de a investi si de a construi exista, dar pare a fi interzisa in zona veche a orasului.
Muntii inconjuratori au fost inclusi in rezervatia naturala Domogled. Pe timpuri mai gaseai aici scorpioni sau serpi – vipera cu corn. Le-am vazut pe vremea cand eram copil si din fericire sarpele era mort. De cand venim noi aici insa nu am mai intalnit nici una, nici alta. Pinul negru de
Din statiune se ajunge usor la Cheile Cernei, la Baia de Arama (pe drumul spre Targu-Jiu), la Orsova si mai departe spre Moldova Noua pe malul Dunarii. In oricare dintre aceste directii peisajul este superb.
Pentru succesul calatoriei noastre in sudul Bavariei trebuie sa-i acord navigatorului nostru creditul pe care-l merita.
N-am avut curaj sa ies din tara fara un sistem GPS. Odata pentru ca nu mi se parea fezabil sa urmaresc pe o harta, oricat de actualizata, fiecare segment de drum, dar si pentru ca auzisem din atatea parti ca infrastructura este foarte diferita fata de faza rudimentara in care se afla drumurile noastre.
Asa incat, cu lipsa de experienta de orice fel in sistemele de navigatie, mi s-a parut de departe cea mai buna solutie sa cumpar unul pentru aceasta calatorie. Si cum nu calatoresc foarte des in afara granitelor, mi-am propus sa caut ceva cat mai complet la un pret rezonabil.
Printre sfaturile pe care le-am primit a fost sa-mi cumpar un PDA si apoi sa incarc pe el softul de navigatie. Dar un PDA decent este pe la 8-900 ron si-mi mai lipseau diverse cunostinte de IT pentru a aduce totul in functiune. Asa ca mi-am zis ca probabil e mai bine sa-mi cumpar tot pachetul, ca sa scap de griji. Garmin, Mio si alte marci asociate cu navigatia sunt destul de scumpe. In jur de 900-1000 ron si le gasesti cu harti restranse (doar Romania sau Romania si Europa Centrala si de Est).
Apoi am zis ca m-a lovit norocul: un sistem de navigatie pe la 450 ron cu harta completa a Europei! Marca Serioux m-a pus putin pe ganduri, caci nu auzisem de ei, dar apoi mi-am zis – ok, la pretul asta riscul nu e asa o mare problema. Ca sa nu-i cresc inutil pretul cu taxa de livrare, care mi se parea cam piparata, am ales sa-l ridic de la sediul magazinului online – o mica aventura care m-a convins de utilitatea unui GPS chiar si in Bucuresti :)
Dar sa nu va mai tin pe jar si sa va vorbesc despre noul membru al echipajului nostru de vacanta. M-a socat la prima utilizare cat de mult a durat pana a luat legatura cu satelitii, dar la urmatoarele utilizari lucrurile s-au desfasurat mai usor. L-am testat pe drumul de acasa la servici si am descoperit cu satisfactie ca m-a dus pe aceeasi ruta pe care o folosesc in fiecare dimineata (cu cateva mici by-pass-uri pe care eu le fac pentru evitarea blocajelor in trafic). Tot butonandu-l, am descoperit ca iti poate alege trasee pietonale (daca esti per pedes). Mai are inca multe mistere nedescoperite, pentru ca am uitat sa spun ca am avut neplacerea sa descopar ca l-am primit fara manual. Dar meniul suficient de intuitiv te face sa treci cu vederea acest neajuns; poate a fost greseala mea ca nu am verificat continutul cutiei la cumparare.
Inca de la plecarea spre Germania si-a dovedit utilitatea, cand am dat de blocaj in trafic pe centura Bucurestiului; am facut cale intoarsa prin Bragadiru si ne-a scos mai aproape de autostrada la Domnesti, unde aveam drum cu prioritate. La Arad am avut ambitia sa gasim adresa prietenilor nostri fara sa le cerem indrumare si ne-a dus destul de sigur pe strada lor, intr-un cartier pe care nu-l cunosteam, doar ca a trebuit noi sa descoperim ca ne ghideaza catre numerele mari. Asta ar fi un alt neajuns, ca nu-ti primeste si numarul strazii cand ii stabilesti destinatia.
La plecarea din Arad spre Augsburg am setat drumul cel mai scurt si am ajuns pe la noua sute opt zeci si ceva de km, fata de o mie si un pic cat ne-a dat prin alegerea variantei optime. Abia la intoarcere am aflat de ce – un by-pass langa Munchen. Ne-a condus foarte sigur pe el la Augsburg, chiar in fata casei prietenilor nostri. Si ei s-au mirat, pentru ca strada este impartita in doua si majoritatea celor care-i viziteaza sunt condusi de GPS in partea cealalta. Pe drum am avut o singura ezitare, la Viena. Un tunel foarte lung, cu iesiri din autostrada. Am facut la dreapta, cum ni s-a indicat, dar nu cred ca a fost unde trebuie. De ce zic asta – pentru ca desigur ca in tunel se intrerupe legatura cu satelitii si harta ingheata pentru scurt timp. Dupa cateva clipe de panica am intrat in prima benzinarie si dupa cateva momente traseul a fost recalculat si eram din nou pe drumul cel bun.
In Bavaria autostrazile sunt toate in reconstructie – se largesc, pentru ca nu le mai ajung cate doua benzi pe un sens. Punctele de lucru sunt marcate impecabil, dar navigatorul te percepe fie pe sensul opus si iti recomanda o manevra de intoarcere sau crede ca ai luat-o de nebun pe camp si te pune sa opresti imediat si sa faci stanga-mprejur. Deci e bine sa filtrezi cate-odata informatia pe care ti-o da. La fel, in Szeged, unde vocea ne punea sa viram la dreapta, cand de fapt drumul facea un ocol la dreapta, informatie pe care oricum o vedeam pe ecran, unde este afisata harta si itinerariul, cu cateva sute de metri in avans.
La Neuschwanstein si la Meersburg ne-a dus pe propria sa varianta, desi prietenii nostri ne recomandasera autostrada catre Memmingen in ambele variante. Poate pentru ca ramasese setat sa ne duca pe drumul cel mai scurt? In orice caz, desi ne-a dus altfel decat ne-a fost recomandat, am ajuns tot in acelasi timp (nu am facut mai mult) si la locatia corecta.
Prin urmare, pentru un utilizator fara experienta si deci si fara prea mari pretentii in afara de acelea de a ajunge la destinatie, companionul nostru si-a facut bine treaba, fara pretentii pecuniare de mare calibru :) Cand ne-am intors am cautat din nou prin magazinele online, sa vad daca exista totusi o varianta mai buna si trebuie sa recunosc ca nu am reusit sa gasesc. Iar de unde l-am cumparat a fost deja epuizat din stoc.
Si un ultim sfat: daca doriti harta cu toata Europa (si majoritatea probabil asta cauta), aveti grija sa fie mentioat Full Europe si eventual parcurgeti lista cu tarile, pentru ca am gasit GPS-uri care lasau impresia ca au toata Europa, dar din lista lipsea de exemplu Elvetia.
La zece minute cu masina de la Manastirea Weltemburg, langa micul orasel Kelheim, regele Ludovic I a gasit pe culmea dealului Michelsberg locul ideal pentru a inalta un monument impresionant dedicat victoriei in razboaiele napoleoniene si eliberarii landurilor germane – Befreiungshalle. Prima impresie pe care am avut-o privindu-l a fost ca nu este real; parea pictat pe albastrul cerului; n-am mai trait o astfel de senzatie pana atunci. Simplu, dar grandios; mandru, dar in acelasi timp bine proportionat, iti cucereste privirea. Si te simti solidar cu mesajul pe care-l transmite – fie ca germanii sa nu uite niciodata de ce au purtat aceste lupte pana la victoria finala (traducere aproximativa). 
Si asta cu nici o suta de ani inainte sa porneasca chiar ei intr-un razboi de cucerire a Europei. Si pentru ca am adus vorba si de acest moment din istoria lor, o sa mai spun inca un lucru pe care il stiam, dar pe care abia acum l-am perceput la adevarata lui amploare – puterea de regenerare a nemtilor. Sa vezi cum au fost reconstruite orase intregi din ruinele bombardamentelor din ’44, cu rabdare, devotament si respect pentru istorie este ceva cu adevarat impresionant, care nu poate decat sa impuna respect si sa starneasca admiratie.
