joi, 21 aprilie 2011

un palat unic

Cred ca Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia se poate mandri cu acest atribut, caci nicaieri nu mai poti gasi o resedinta princiara ca aceasta.

Norocul ne-a suras de dimineata, cand razele soarelui ne-au zambit vesele in geam. Ne-am facut repede un pachetel cu de-ale gurii si am pornit spre Mogosoaia sa vizitam Palatul Brancovenesc. Nefiresc este sa recunosc ca nu am ajuns niciodata acolo, desi stau de ceva vreme in Bucuresti. Tot ce stiam despre acest palat culesesem din carti si de pe internet.

Si cine este Mogosoaia? :) Ei bine, da, a fost chiar o doamna ce primise in dar de la sotul ei, boierul Mogos, o bucata pe pamant pe care a luat fiinta comuna care acum se numeste Mogosoaia. Bucurestenii cu "pedigree" stiu ca inainte de a se numi Calea Victoriei (dupa cucerirea independentei), bulevardul ce leaga Piata Victoriei de malul Dambovitei se numea Podul Mogosoaiei. I se spunea pod pentru ca era pavat cu dale de lemn si se indrepta catre Mogosoaia.

Pe vremea cand era postelnic, Constantin Brancoveanu a cumparat aici o mosie pe care mai intai a ctitorit o biserica sub hramul Sf. Gheorghe si a terminat-o pe cand era deja logofat, la numai o luna inainte de a deveni domnitor al Tarii Romanesti, in 1688. Palatul construit pe malul lacului il daruieste fiului sau, Stefan in 1702. Stim cu totii despre soarta tragica a domnitorului, a fiilor si a ginerelui sau, decapitati la ordinul sultanului pentru ca au refuzat sa-si renege credinta. Palatul este apoi devastat, impartasind aceeasi soarta cu celelalte resedinte ale domnitorului, rudele sale ramase in viata fiind trimise in exil. La 1717 palatul este rascumparat de familia domnitorului si incep ample lucrari de reconstructie. In 1830 domeniul trece prin casatorie din proprietatea Brancovenilor in cea a familiei Bibescu, viitorul domnitor al Tarii Romanesti. Familia Bibescu s-a ocupat de modernizare si extindere si a detinut domeniul pana in 1945, cand Martha Bibescu pleaca in exil in Franta. Urmeaza o noua perioada de devastare pana in anii '50 cand este amenajat aici un muzeu de arta brancoveneasca. Palatul intra in uitare si urmeaza o noua perioada de distrugere a domeniului intre 1980-1989. In anii '90 incep lucrari de reconstructie a intregului ansamblu care au redat frumusetea palatului.

Am petrecut 5 ore de vis pe acest domeniu, cand in interior, vizitand expozitiile si muzeul, cand afara in gradina franceza, gradina engleza de pe malul lacului, in biserica Sf. Gheorghe, la sere si in parcul in care a fost restaurat si cavoul familiei Bibescu. Si pentru ca am fost cucerite de farmecul acestui loc, cu siguranta vom mai reveni.

video

10 comentarii:

  1. Excelent moment de istorie si palate - clipe de vacanta si pentru altii!...:o)...

    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie sa il vad si eu data viitoare cand vin in tara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb, superb... m-a lasat fara cuvinte.
    E incredibil de frumos... si am vazut si catelul :)) ...Palatului :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo pentru ca ai ajuns sa-l vizitezi. Si eu mi-am propus de ceva vreme sa merg insa mereu am amanat. Spune-mi te rog, are program de vizitare?

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc si eu, Irina draga! Am fost foarte impresionata de istoria acestui palat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lumi, merita vazut cand mai veniti in tara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur ca ti-a placut, Ninu! Catelul a fost escorta noastrta pe durata vizitei, desi au fost momente cand noi l-am aparat de alti maidanezi in drum spre parcare :)) Din pacate cainii vagabonzi sunt o problema ce pare sa-si gaseasca cu greu rezolvarea :(

    RăspundețiȘtergere
  8. Alina draga, poti verifica aici programul de vizitare: http://www.palatebrancovenesti.ro/ro/
    Si noi l-am consultat inainte sa pornim la drum :) Sper sa reusesti sa-ti faci timp. E bine de stiut si ca este interzisa fotografierea in interiorul palatului :(

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulţumesc pentru link şi pentru că m-ai atenţionat cu privire la fotografii. Trebuie sş-mi fac timp să-l vizitez. Paşte fericit alături de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cu mare placere, Alina! Sarbatori fericite si tie!

    RăspundețiȘtergere