sub semnul cocorului

Ei bine, pentru prima zi a calatoriei noastre in Elvetia a trebuit sa caut un loc pe care sotul meu nu l-a mai vizitat. Destul de greu avand in vedere ca acum 15 ani a stat mai bine de jumatate de an in Elvetia si a avut timp sa colinde :)

Aveam chiar mai multe variante, dar ne-am oprit la Gruyere pentru ca vremea era destul de racoroasa si ploioasa in celelalte locuri de pe lista mea. In plus, Gruyere se afla aproape de Gex / Geneva (~116 km) si dupa calatoria din tara pana in Elvetia, am preferat o destinatie mai apropiata pentru prima zi.

Majoritatea celor pe care i-am intrebat ce stiu despre Gruyere sau daca au auzit de el, mi-au raspuns ca stiu de branza de Gruyere; ma rog, un fel de cascaval mai degraba. Eu am plecat in gand cu castelul si oraselul medieval, sperand sa putem ajunge cu telefericul si pe inaltimile Moleson din apropiere, care promiteau o panorama unica a muntilor din jur. Am ajuns la Gruyere, in cantonul Fribourg, pe un frig muscator de 13 grade, in comparatie cu cele 33 de grade pe care le lasasem in tara. Ne-am grabit sa ajungem in oraselul medieval; masina a ramas intr-o parcare la ceva distanta, caci in orasul vechi nu se intra cu masina. Pana acolo am admirat pajistile de un verde crud, vacutele de care Maria s-a indragostit imediat; acolo fiecare vacuta are o talanga la gat, iar sunetul lor este un adevarat concert cand sunt active :)

Nu m-am intrebat de unde "Gruyere", dar odata intrata in cetate mi-a fost usor sa-mi dau seama de unde vine - peste tot erau zugraviti, sculptati, brodati... cocori. Grue inseamna cocor in franceza. Lacul din apropiere a primit si el acelasi nume - Gruyere. Legenda spune ca o ceata de vanatori rataciti si ramasi fara apa, au fost salvati de un cocor pe care l-au urmarit printr-o trecatoare din munti si asa au descoperit acest loc pe care s-au hotarat sa construiasca o cetate. Asta se intampla prin secolul X.

Frumusetea orasului te lasa fara suflare; totul respira a secol XVII-XVIII si ne-am plimbat pe fiecare straduta in parte pana ne-am saturat, inainte sa intram in castel. Castelul se afla la o altitudine de 830 m, care pare nimica toate in comparatie cu muntii falnici din jur. Am admirat indelung operele de arta din interior, dar si de expozitiile de arta gazduite in diverse incaperi; asa l-am descoperit pe Patrick Woodroffe. Am putut fotografia in voie si asta a insemnat foarte mult. Ca si cum nu eram suficient impresionati, in oraselul medieval am descoperit si Muzeul Tibetului si Muzeul HR (Hans Rudolf) Geiger, creatorul lui Alien. N-am avut insa timp sa le vizitam si pe acestea.

Singurul regret este ca timpul a trecut prea repede si nu am mai prins demonstratia de fabricare a branzei. Cu telecabina nu am fi putut merge pentru ca cerul s-a acoperit de nori si pana dupa-amiaza abia mai puteam zari muntii. Dar a fost o prima zi splendida, in ciuda frigului.

Urmatoarele patru zile ne-au apartinut noua, fetelor. Ne-am propus sa vizitam a doua zi Montreux, pe malul Lacului Leman.

jurnal de calatorie

De cateva zile imi tot pun in ordine pozele, gandurile, amintirile despre calatoria de 2 saptamani in Elvetia. Acum sunt gata sa va povestesc despre ceea ce am vazut, am auzit si am simtit acolo.
Iata calatoria noastra in cateva cifre:
- 6000 km parcursi in 13 zile
- peste 2000 de poze
- 15 localitati vizitate
Mai jos gasiti harta cu locurile prin care am fost si despre care va voi povesti:

Click pe imagine ca sa o vezi marita

Cazarea este destul de scumpa in Elvetia, iar bugetul nostru limitat, asa incat am cautat cazare in Franta, la granita de vest si in Germania, la granita de nord-est. Ne-am cazat mai intai la Gex, la aprox 10 km de Geneva, cu iesire rapida la autostrada catre Lausanne, iar in final ne-am mutat Nonnenhorn, pe malul lacului Bodensee / Constance, unde am avut acces rapid in locatiile de la granita cu Austria si Germania si un drum mai scurt inapoi acasa.
Pe autostrada, Elvetia poate fi strabatuta usor in aprox 4 ore (putin peste 400 km).
Planurile noastre s-au dovedit ambitioase, dar putem spune ca nu am irosit nicio zi.

Am vizitat in ordine: Gruyere, Montreux, Neuchatel, Berna, Geneva, Thun, Interlaken, St. Gallen, Maienfeld, Appenzel, Stein am Rhein. Am profitat de cazarea pe malul lacului Bodensee / Constance ca sa vizitam Insula Mainau si orasul Konstanz.

Ce nu am reusit sa vizitam din lista noastra de "dorinte": Zurich, Lucerna, Ballenberg (langa Brienz).
Nu-i nimic, poate reusim alta data :)

sa-i dam o mana de ajutor!

Un confrate de-al meu, blogger, se afla in dificultate. Citeste-i povestea, citeste-i si blogul si daca vrei sa-l ajuti, fa-o! Orice suma care-i este trimisa zilele acestea ii este de ajutor. Raspunsul tau ii va arata ca pe internet nu este singur.
Pe blogul lui gasesti si e-mailul si telefonul lui.
Pentru donatie:
Cod IBAN: RO40 CECE C001946236885811 pe numele FLORIN JUNE

Eu va multumesc de pe-acum in numele lui Ninu :)

ready to go home...

Vremea de azi ne-a confirmat ca ne-am ales bine momentul sa ne intoarcem acasa. De 4 zile ne-am mutat la granita de nord-est a Elvetiei, pe malul german al lacului Konstanz (daca te afli in Elvetia) sau Bodensee (daca esti in Germania sau Austria). Hotelul din mica localitate Nonnenhorn a fost o surpriza placuta. In seara asta e liniste si ploua ne-ntrerupt; afara sunt vreo 13 grade. Acum parca mi-e dor de soarele de acasa.

Ne astepta 12 ore de drum pana la Arad, iar eu fredonez deja in gand "Home" - Michel Buble.

Privim melancolici la sutele de poze si ne gandim cu dor la cei care ne asteapta. Mai e putin si ne vom revedea cu cei dragi, iar de saptamana viitoare va voi povesti despre locurile pe unde am umblat.

ready to... Swiss ?

Am pornit de la o idee, de la un apropo si iata ca am ajuns sa plecam "pe bune" in marea aventura - calatoria in Elvetia. Scapam clar de canicula; vremea se anunta placuta, cu temperaturi intre 22 si 27 de grade.

Maine pornim la drum; primul popas la Arad, unde ne asteapta Mircea. Al doilea popas il vom face totusi la granita dintre Ungaria si Austria, pentru ca nu ne simtim in stare sa facem 1500 km intr-o zi. Speram sa ajungem la Gex duminica seara. Gex este in Franta, la 15 km de Geneva, unde cazarea este la un pret mult mai bun decat in Geneva. De acolo vom porni timp de 7 zile catre diverse destinatii din jumatatea de vest a Elvetiei.

un ramas-bun... gustos

O surpriza placuta, un ramas-bun emotionant ... de la colegii care au promis sa-mi ramana prieteni si s-au hotarat sa-mi dea de "lucru" pentru acasa :)

Si a venit timpul...

…sa uit de traficul aglomerat de dimineata pana la birou si de stresul gasirii unui loc de parcare,

…sa dau uitarii ritmul ametitor al sutelor de mailuri zilnice si al termenelor sufocante,

...sa zambesc amintindu-mi de sedintele in care se discuta “totul” si din care pleci cu “nimic”,

...sa ma eliberez de mediul imbacsit al lumii corporatiste in care am incetat de mult timp sa mai fiu eu insami,

...sa-mi recapat increderea in propria valoare, zdruncinata de manageri perfectionisti si vesnic nemultumiti,

...sa lacrimez nostalgica gandindu-ma la colegii pe care-i las in urma si alaturi de care am petrecut clipe frumoase chiar si atunci cand incercam sa trecem peste necazuri,

...sa redevin cea care am fost inainte de a ma lasa amagita de mirajul succesului corporatist, in numele caruia am sacrificat mai mult decat ar fi fost “fair”,

...sa sper ca-mi vor ramane alaturi prietenii adevarati, ca sa zambim amintindu-ne de trecut si sa ne bucuram cu gandul la ce vom face in viitor.

Pentru mine a sosit momentul sa ma opresc dintr-o cursa nebuna si istovitoare, sa ma regasesc si sa-mi caut un alt drum.

Sper sa folosesc cu intelepciune aceasta libertate nou castigata.

bine ascunse...

...mai sunt filmele bune la televizor.
Weekend-ul care a trecut se anunta ca orice weekend de vara, sarac in filme bune, care sa merite efortul de a deschide televizorul. Aceleasi filme americane rulate si redifuzate ani la rand, care nu te mai intriga.
Totusi... sambata am avut parte de o surpriza placuta pe TVR1 - "Amiralul", un film rusesc in regia lui Andrey Kravchuk. Filmul reda iubirea imposibila si sfarsitul dramatic al Amiralului Kolchak, in perioada zbuciumata a Revolutiei din 1917.

Actori talentati si frumosi, scenariu bine scris, regie de exceptie. Nu m-am putut desprinde pana la sfarsit si ce bine ca pe TVR nu trebuie sa suport pauzele publicitare!

Iar surprizele au continuat duminica. Bine ascuns in acelasi tronson orar cu reluarea Star Wars de la Pro (nu mai sti daca Pro TV sau Pro Cinema), am descoperit (pe TVR Cultural, cred) serialul BBC "Daniel Deronda" cu Hugh Dancy in rolul principal:

Iar duminica seara, cand credeam ca n-o sa mai am nimic de vazut, fiind bine trecut de ora 23:00, am "prins" doua filme de exceptie: "An American Crime" si "A Guide to Recognizing Your Saints".
"An American Crime" impresioneaza prin subiectul care reda o poveste reala care n-ar fi existat fara prejudecatile si ipocrizia societatii americane de acum 40-50 de ani.

"A Guide to Recognizing Your Saints" este o alta evocare a realitatii dure a societatii americane de la mijlocul anilor '80, povestita si regizata de personajul principal Dito Montiel. Nu m-am mirat sa-l regasesc in distributie pe Robert Downey jr.; este genul de rol pe care talentul lui il poate reda cel mai bine. Am fost impresionata de Shia LaBeouf de care am tot auzit, dar nu l-am vazut jucand pana acum. Nicio mirare deci ca filmul a fost premiat la Sundance Film Festival, Teen Choice Aeards si Festivalul de Film de la Venetia.

Regasirea in timp a celor care ne-au influentat destinul este tema filmului; acestia devin sfintii personali ai autorului, in care a meritat si merita sa creada. Caci asa cum spune eroul la sfarsit "In cele din urma, eu i-am parasit fugind de toti si de toate; ei sunt cei care nu m-au parasit."

sa ne amintim azi...

... de George Enescu! Au trecut 128 de ani de la nasterea lui. M-am bucurat nespus ca am reusit sa gasesc o bucata din Rapsodia Romana dirijata de un alt talent deosebit - Sergiu Celibidache, intr-un concert la Ateneul Roman.



Iar aici interpreteaza Bach alaturi de tanarul (adolescent, prin anii '30) Yehudi Menuhin:



Si nu voi incheia ziua de azi fara sa amintesc ca tot pe 19 august, acum 70 de ani, rusii trimiteau in spatiu Sputnik 5, cu animale la bord - catelusele Belka si Strelka si vreo 40 de soricei. Toti s-au intors cu bine pe Pamant a doua zi :)

drama care te lasa fara cuvinte...

Toata lumea este socata de drama bebelusilor de la Maternitatea Giulesti, desi nimeni nu se mira ca s-a ajuns aici. Ma doare pana la lacrimi tot ce s-a intamplat. Articolul pe care l-am citit azi-dimineata mi-a dat frau liber gandurilor ...
Nu cred ca exista familii in Romania nemarcate de deficienta sistemului sanitar romanesc. Nici inainte nu era bine, dar acum pare sa fie si mai rau. Lipsa echipamentelor si materialelor este resimtita in buzunarele pacientilor nevoiti sa aduca medicamente si mic instrumentar de acasa sau sa plateasca bani grei pe analize care pot fi facute doar la clinici private. Dar ce doare mai tare este de cele mai multe ori lipsa raspunderii unor cadre medicale (tot mai multe din cate aud in jurul meu, din pacate). Iar lipsa de raspundere face casa buna cu lipsa constiintei profesionale.
Poate ca in salonul de terapie intensiva a maternitatii in cauza lipsea un detector de incendii sau instalatia electrica era suprasolicitata sau era invechita, insa... daca asistenta medicala ar fi fost prezenta acolo sau s-ar fi asigurat ca cineva ii tine locul cat lipseste din salon, tragedia nu s-ar fi intamplat, pentru ca ar fi putut fi scosi de acolo imediat, iar acei copii nascuti prematur ar fi avut sansa sa traiasca.
Putem sa dam vina pe saracie, pe lipsa personalului medical, insa eu cred ca este pur si simplu vorba de lipsa de profesionalism. Care nu inseamna doar cunostinte medicale, ci si o atitudine profund umana - grija si compasiunea - fara de care aceasta meserie nu ar trebui facuta.
Iata de ce la romani mersul la medic este o adevarata trauma si de ce primul lucru pe care ni-l dorim noua si familiei noastre este sanatatea, mai buna ca toate! Ca tot romanul zice - dac-om fi sanatosi, le-om duce pe toate!

Mongol

Cand am vazut filmul "Mongol", nu m-am putut abtine sa-mi amintesc de americanul Antoine Fuqua, care a facut un film despre "Regele Arthur (King Arthur)" sau de indianul Shekhar Kapur si ale sale "Elizabeth: the Virgin Queen" si "Elizabeth: the Golden Age". Si le-au facut bine!
Iata ca a venit randul regizorului rus Serghei Bodrov sa-i convinga pe cei de la Picturehouse ca poate face un film bun despre Gingis Han cu al sau "Mongol", un film despre viata celui mai important personaj din istoria Mongoliei. Si a iesit atat de bine, incat filmul a fost nominalizat la Oscar in sectiunea filmelor straine.

Trebuie sa recunosc ca am "vanat" acest film si pentru ca stiam cat de buni sunt regizorii rusi. Filmul este realizat cu mare maiestrie, iar imaginea este pura arta sub semnatura lui Serghei Trofimov. Rolul principal este jucat impecabil de japonezul Tadanobu Asano; o alegere inspirata a regizorului.
Micul Temudgin isi arata de mic puterea in fata tatalui sau, convingandu-l sa-l lase sa-si aleaga singur mireasa, in loc sa accepte alianta propusa pentru pacea tribului sau. O alegere facuta pe viata... Momentul acesta de superioritate declanseaza insa parcursul unui destin dramatic. Temudgin ar fi trebuit sa moara in nenumarate randuri, dar se pare ca toate greutatile si dramele personale nu fac decat sa-l pregateasca sa devina unificatorul triburilor mongole si apoi unul dintre cei mai de temut cuceritori ai epocii sale, Gingis Han.

Muzica filmului este la randul ei deosebita; nu am stiut niciodata cum suna muzica mongola si am aflat cu surprindere ca desi coloana sonora i-a fost incredintata unui finlandez, Tuomas Kantelinen, in film regasim si piese ale unei formatii mongole de rock folcloric, Alten Urag, pe care regizorul a hotarat sa-i foloseasca dupa ce i-au fost prezentati in Mongolia.
Va invit sa intrati in site-ul filmului la sectiunea Making of si sa urmariti poze din locatiile in care s-a filmat; sunt absolut superbe!
In concluzie, un film care nu trebuie ratat!

al doilea haiga

Un poem Haiku in armonie cu o imagine, un desen sau o pictura da nastere unui Haiga. In felul acesta poetul da mai multa viata si culoare cuvintelor, iar un poem poate fi si privit, nu doar ascultat sau citit.

in sfarsit...

...accept provocarea desktop-ului :)
Si pentru ca la birou imi petrec cea mai mare parte a timpului in fata calculatorului, desigur ca acolo desktopul meu e personalizat. Acasa trebuie sa "fur" timp ca sa stau suficient in fata laptopului pentru a resimti lipsa amprentei personale pe desktop. Nu-i asa ca e greu de crezut?
Asa ca, azi mi-am propus sa-mi aduc imaginea de la servici si pe desktop-ul de acasa :)

Am incercat multe alte imagini de-a lungul timpului, dar mereu revin la cea care ma face sa ma simt cel mai bine. La birou este proverbiala imaginea asta care revine mereu pe desktopul meu si s-au facut multe glume de-a lungul timpului pe seama ei. Mihai, iti amintesit?

Nu-i rau deloc pe canicula asta, nu? :))) Acum o ora erau 38 de grade la Bucuresti; m-am topit toata de caldura pana am intrat in casa...

La multi ani

De Sf. Maria ofer un buchet de flori si cele mai bune ganduri mamei, fetitei mele, nepotelei noastre, cumnatului meu, nasei. Tuturor prietenelor si prietenilor Maria, Mariana si Marian le urez din suflet "La multi ani!".

o floare rara

Pan Yuliang a fost prima pictorita "moderna" a Chinei, considerata de unii a fi Manet al Chinei.
Am descoperit-o in lectura mea de vacanta, "Pictorita din Shanghai" de Jennifer Cody Epstein. Marcata de o copilarie nefericita dupa pierderea ambilor parinti si vanduta pentru a rascumpara datoriile neplatite ale unui unchi aflat sub dominatia opiului, micuta Yuliang pare prinsa in panza de paianjen a unui destin fara scapare printre "florile" unui bordel.
Ciudat cum arta in diverse forme devine colacul ei de salvare in diferite momente ale vietii. Copil fiind, isi pune speranta intr-o viata mai buna in broderia fina pe care a invatat-o de la mama ei. Cand destinul nemilos pare sa o tina prizoniera fara scapare in lumea violenta si trista a unei case de toleranta, poezia chineza studiata impreuna cu unchiul sau sau o salveaza intr-un moment cand pentru ea pare ca nu mai exista speranta. Rascumparata de cel care s-a indragostita de ea ascultand-o recitand din poetii chinezi, singurul statut oficial la care poate spera este cel de concubina, un fel de a doua sotie, intr-o China interbelica aflata in plina schimbare si continua framantare. Libertatea nou castigata ii deschide calea catre pictura pe care o studiaza instinctual si singura la inceput. Reuseste sa doboare barierele pe care destinul continua sa le puna in calea ei - sotul care nu se impaca usor cu ideea ca ea sa studieze pictura, Academia care nu este dispusa sa ofere prea multe sanse femeilor, societatea care ii aminteste cu cruzime de trecutul ei intinat.

Apasata de povara recunostintei fata de sotul ei care o ajuta de fiecare data si de dificultatile traiului si realitatilor lumii occidentale (la Paris face foamea pentru a-si putea achita studiile cu alocatia trimisa de sotul ei), reuseste totusi sa se faca remarcata si sa aiba succes.
O lectie de viata si de lupta cu destinul pentru implinirea viselor.

Am aflat ca povestea ei a fost ecranizata in 1994 de regizorul chinez Shuqin Huang sub titlul "A Soul Haunted by Painting". Mi-ar fi placut sa pot vedea si filmul...