soul rebel

Daca e vineri, e... rock.

Astazi voi scrie despre o formatie cu un nume foarte frumos - Led Zeppelin. Pentru asta trebuie sa trecem inapoi Atlanticul, din America (SUA, patria rock-ului) in Regatul Unit (UK). Ca o ironie, cele mai bine vandute formatii rock in SUA sunt... Beatles si Led Zeppelin! Grupul s-a lansat in 1968 si a imbogatit lumea rock-ului pana in 1980, fiind considerat precursorul heavy-metal-ului si a hard-rock-ului.

De Led Zeppelin am auzit prima oara pe la sfarsitul anilor '70, cand in grupul de prieteni ai fratelui meu se asculta "Stairways to Heaven". Cantecul a devenit emblematic pentru formatie si a fost cea mai ceruta melodie la radio in SUA in anii '70, desi ea nu a fost niciodata lansata ca single.

"And as we wind on down the road
Our shadows taller than our soul
There walks a lady we all know
Who shines white light and wants to show
How everything still turns to gold
And if you listen very hard
The truth will come to you at last
When all are one and one is all
To be a rock and not to roll

And she's buying a stairway
To heaven..."

Totusi, preferata mea este "Kashmir"; mi se pare o compozitie foarte speciala si avangardista pentru vremea ei (a fost compusa intre 1973 si 1975). Inspirat de o calatorie in Maroc, desi poarta numele unei regiuni din nordul Indiei, cantecul amesteca ritmuri din nordul Africii, India si Orientul Mijlociu. Pentru aceasta melodie au adus instrumentisti din afara formatiei, pentru a reda bogatia de sunete.

"Oh let the sun beat down upon my face
With stars to fill my dream.
I am a traveler of both time and space
To be where I have been."



De fapt, Led Zeppelin a experimentat mai multe directii rock, multe desfiintate de critici, dar care totusi si-au gasit drumul spre inima iubitorilor de muzica noua, a celor pentru care a fi rebel inseamna a explora teritorii, a inventa ritmuri noi, a-si pastra inima si sufletul deschise catre noi experiente din care avem mereu de invatat. Ca o forma de rebeliune, ei nu au dat un nume celui de-al patrulea lor album pe care nu au pus nici numele formatiei, tocmai pentru a demonstra ca muzica este ceea ce vinde, dincolo de nume si de semnaturi. Pe coperta albumului apareau doar patru simboluri, cate unul pentru fiecare dintre membrii grupului. Si acest album a fost unul dintre cele mai bine vandute albume din istorie!

Ma intristeaza adesea asocierea spiritului liber al ritmurilor rock cu excesele de orice fel. Aceasta este mai degraba o inrobire, nu o eliberare. Din nefericire, o astfel de tragedie a semnat sfarsitul grupului Led Zeppelin. Dupa ce in 1979 Robert Plant se gandea serios sa paraseasca trupa dand vina pe concertele epuizante, in 1980 grupul a rarit concertele si au eliminat mare parte din solo-uri. Dar in timpul unui concert la Nurenberg, John Bonham se prabuseste pe scena si necesita internare si ingrijiri medicale. Speculatiile ca aceasta ar fi vina drogurilor amestecate cu alcool pare sa se confirme tragic cand la numai doua luni de la incident, John Bonham moare asfixiat in propria voma dupa o zi in care consumase o mare cantitate de bautura. Membrii grupului au hotarat dizolvarea acestuia, spunand ca fara oricare dintre ei, Led Zeppelin nu va mai putea fi vreodata Led Zeppelin. Led Zeppelin nu poate exista decat in formula Jimmy Page, Robert Plant, John Bonham si John Paul Jones.



O singura data membrii formatiei s-au mai reunit pentru a canta impreuna, in 2007 la Londra, intr-un un concert caritabil, doborand recordul (cf. Guiness World Records) pentru numarul de bilete solicitate la un spectacol cu unica reprezentatie (20 de milioane de cereri pe internet). In locul lui John Bonham, la tobe a cantat fiul acestuia, Jason.

"Singing in the sunshine, laughing in the rain.
Hitting on the moonshine, rocking in the brain.
Got no time to pack my bag, my foots outside the door.
Got a date, can't be late for the high hopes hailla ball.

Singing to an ocean, I can hear the ocean's roar.
Play for free, play for me and play a whole lot more.
Singing about the good things and the sun that lights the day.
I used to sing on the mountains, has the ocean lost its way."
[The Ocean]

o poveste cu... papusi

Daca refrenul acesta nu mi-ar fi zburdat jucaus prin cap in ritmurile vesele ale soarelui care a trimis un ultimatum iernii, n-as fi scris aceste randuri. Asa ca va voi spune acum o poveste cu... papusi.

O minunata coincidenta face ca prin anii in care Disney incepe sa cucereasca ecranele americanilor cu desenele sale animate si sa produca primele filme artistice ("Marry Popins"), un tanar foarte talentat din Mississippi sa-si doreasca sa creeze cele mai simpatice personaje din lume. Si eforturile sale au fost rasplatite deplin cand pe la inceputul anilor '60 a reusit sa obtina emisiuni de 5 minute la un post de televiziune pentru seria "Sam and Friends". Personajele sale erau niste papusi cu talent de marionete pe care el le-a denumit mai in gluma mai in serios "muppets". Si asa aluat nastere "Muppets Inc." al carui prim produs de mare succes a fost "Sesame Street". Cred ca de-acum v-ati dat seama ca tanarul in cauza era Jim Henson. Dar melodia? Melodia despre care vorbeam mai devreme? Este o melodie dintr-un film european care s-ar fi pierdut poate in negura timpului daca Henson nu ar fi adaptat-o atat de bine pentru papusile sale: "Mah-na, Mah-na". Prima varianta a fost produsa in 1969 cu papusile din "Sesame Street" urmand apoi sa fie preluata de seria "Muppets":





Prin anii '70 s-a lansat seria "The Muppets Show" moderata de broscoiul Kermit, ajutat :) de ursul Fozie si de curcanul Gonzo. Capul de afis al spectacolelor era purcelusa Miss Piggy, iar vedetele erau numeroase si foaaaaaarte talentate: Animal, Beaker, Scooter, bucatarul suedez (Swedish Chef), vulturul Sam, o formatie rock numita "Dr. Teeth and The Electric Mayhem", gaini, purcei... In loc de aplauze primeau ironii si huiduieli de la Statler si Waldorf.

A existat o perioada la inceputul anilor '80 cand si noi am vazut episoade din celebra serie Muppets. Tin minte ca sambata seara ma grabeam spre casa de la scoala ca sa nu ratez serialul cu Muppets. Unul dintre episoadele preferate este cel in care a fost invitat Harry Belafone care canta pentru prima oara la televiziune hit-ul sau "Banana Boat (O-Day)", pe care ursul Fozzie a tinut sa-l prezinte "perfect":



Pataniile lui Beaker in laboratorul Dr. Bunsen Honeydew mi se pareau isteric de amuzante, iar de curand am descoperit ca Beaker este si un muzician talentat:



Ca sa nu mai vorbesc de rubrica de gatit a bucatarului suedez:



Jim Hensen a murit neglijand o pneumonie, care netratata l-a rapit de langa noi mult prea devreme, in 1990. In 2004 compania Walt Dinsney a cumparat The Muppets si este acum detinatorul celebrelor papusi, dar nici ele, nici noi nu-l vom uita pe adevaratul lor parinte - Jim Henson.

supravietuitorii

Pentru "miercurea fara cuvinte" :) Greu de crezut ca au rezistat cu nameti de jumatate de metru deasupra.


Supravietuitorii/Survivors

parintele SF-ului

Nico m-a provocat astazi sa scriu despre Jules Verne, caci se implinesc 183 de ani de la nasterea lui. Poate ca daca as fi intrat pe Google si as fi vazut grafica inspirata de calatoriile cu Nautilus ale Capitanului Nemo, mi-as fi facut "temele". Dar recunosc ca de trei zile de cand soarele ne zambeste si ne aduce temperaturi pozitive, gandurile mele s-au indreptat catre primavara :))

Ca sa nu-mi dezamagesc mai tanarul prieten din blogosfera, voi naviga astazi putin prin lumea fantastica a lui Jules Verne. Voi incepe prin a va atrage atentia asupra datei sale de nastere: 08.02.1828. Nu-i asa ca suna magic combinatia asta de 2 si 8?

Primul meu contact cu aventurile scrise de Jules Verne a fost in clasa a II-a, cand am primit ca premiu la scoala prima carte din prima serie dedicata marelui autor "20.000 de leghe sub mari".

Mi se pare fantastic faptul ca a fost apropiat de Alexandre Dumas (tatal) si de Victor Hugo, care i-au oferit chiar indrumare in perfectionarea scrisului. Nu peste mult timp avea sa devina unul dintre cei mai bine platiti scriitori ai vremurilor sale. Inca un lucru fantastic mi se pare faptul ca al doilea roman scris de el "Parisul in secolul 20" descrie cladiri inalte de sticla ca zgrie-norii de azi, autombile, trenuri de mare viteza, calculatoare si o retea de comunicare cu intreaga lume. Toate acestea insa, in loc sa aduca bucurie, vor indrepta lumea catre un final tragic. A fost sfatuit sa nu publice acest roman; sa astepte macar 20 de ani. In cele din urma, romanul a fost publicat postum, in 1994, dupa ce a fost descoperit de un stra-stranepot in 1989.

O sa inchei cu un citat din "Insula misterioasa":
"Ce carte mare ar putea fi scrisă cu tot ceea ce se cunoaşte. Dar mult mai mare ar fi cartea cu tot ce nu se cunoaşte."



Printre preferintele mele verniene: "O calatorie spre centrul Pamantului", "Steaua Sudului", "Indiile Negre", "Castelul din Carpati", "Ocolul Pamantului in 80 de zile", "Insula misterioasa".

schimbare de ritm

Pentru cei care se simt atrasi de ritmuri orientale, ambientale, electronice, Nitin Sawhney are un repertoriu pe cat de bogat, pe atat de variat. Mie-mi place tare mult, mai ales cand am ceva monoton sau mai plictisitor de facut :) Cum ar fi sa astept primavara :)))

stiti ceva?

Cred ca iarna s-a cam saturat de noi... Noi cu siguranta ne-am saturat de ea :)))

Astazi am aflat ca primavara se apropie. Stirea ne-a fost confirmata chiar de vestitorii ei, cu care am avut azi o mica sueta sub razele blande ale soarelui.

al patrulea haiga

Haiga este o forma rafinata a poemelor haiku, in care versurile se imbina cu imaginile.
Pentru mine haiga este esenta unor momente si emotii speciale, pe care incerc astfel sa le pastrez intr-o forma "palpabila". Celelalte trei haiga sunt aici, aici si aici.

soul rebel

Pentru ca astazi e vineri, avem... suflet rebel :)

"If I leave here tomorrow
Would you still remember me?
For I must be traveling on, now
'Cause there's too many places
I've got to see

But, if I stayed here with you, girl
Things just couldn't be the same
'Cause I'm as free as a bird now
And this bird, you'll can not change"

Un suflet rebel este un suflet care nu are liniste, care trebuie sa descopere lumea, sa darame bariere, sa treaca dincolo de granitele normalului. Eram prea tanara cand am ascultat versurile de mai sus si nici nu stiam atata engleza cat sa le inteleg. Nu atat ele mi-au atras atentia atunci, cat ritmul muzicii care dintr-o trista balada s-au transformat intr-un solo de chitara transcedental si lungimea neobisnuita a melodiei. Nu stiam cine canta si aveam sa aflu mult-mult mai tarziu numele formatiei, cand am incercat sa aflu cui apartine o alta melodie celebra "Sweet Home Alabama".

Lynyrd Skynyrd este un nume ciudat si destul de greu de pronuntat, dar isi are originea in numele unui profesor de sport foarte traditionalist si rigid, care nu permitea purtarea pletelor in scoala la care invatau membrii fondatori ai grupului pe la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70. Leonard Skinner a dvenit Lynyrd Skynyrd, iar domnul profesor a fost invitat multi ani mai tarziu pe scena, alaturi de fostii sai elevi, in semn de recunoastere si de... impacare si chiar i-a lasat sa-i foloseasca fotografia pe unul dintre albumele lor :)

"Free Bird" este o melodie emblematica a grupului si a fost inclusa in "The Rock and Roll Hall of Fame's 500 Songs that Shaped Rock and Roll" si in "Rolling Stone's 500 Songs of All Times", iar renumitul solo de chitara este considerat al treilea cel mai bun in "100 Greatest Guitar Solos".



Dar de departe "Sweet Home Alabama" este cea mai populara piesa a lor. Cantecul n-ar fi existat, daca membrii trupei, originari din Jacksonville, Florida, n-ar fi vrut sa-i dea o replica lui Neil Young, care compusese o melodie "Alabama" reflecta Sudul prabusit sub povara decadentei.

"Well I heard mister Young sing about her
Well, I heard ole Neil put her down
Well, I hope Neil Young will remember
A Southern man don't need him around anyhow

Sweet home Alabama
Where the skies are so blue
Sweet Home Alabama
Lord, I'm coming home to you"

V-ati intalnit cu "Sweet Home Alabama" si in coloana sonora a filmelor "Conair" si "Sweet Home Alabama". Prefer sa va ofer varianta originala, live, din anii '70. Intre timp, melodia a capatat un sound modern, mai aproape de gustul publicului tanar.



Au ramas in constiinta iubitorilor de rock si pentru tragedia care a secerat la propriu grupul in 1977, cand avionul in care se deplasau la un concert s-a prabusit, fiind ramas fara combustibil (!!!). Si asta cu cateva zile inainte ca grupul sa-si lanseze noul album "Street Survivors" si in mijlocul unuia dintre cele mai de succes turnee rock. Trei dintre membrii grupului au murit si parea ca acesta e sfarsitul. Cu toate acestea, cinci dintre membrii supravietuitori au gasit in ei resursele sa o ia de la capat in 1987, cu la fel de mult succes.

cercul poetilor uitati

Eram studenta in anul I, putin inainte de Revolutie, cand din rafturile aride ale unei librarii din vremurile comuniste mi-a zambit volumul de versuri al Teodorei Popa-Mazilu "Sunetul luminii". Poeta, prozatoare si traducatoare a nenumarate bijuterii literare din limba franceza, Teodora Popa-Mazilu a fost un membru cu vechime al colectivului care edita cartile colectiei "Biblioteca pentru toti" (b.p.t.) pe care poate unii dintre noi inca le mai pastreaza in biblioteca. Nascuta la Galati la 11 septembrie 1928, a tradus din literatura franceza pana in ultima clipa a vietii. S-a stins la 16 noiembrie 2007.

Va ofer cateva poezii din volumul pe care l-am pastrat cu drag in biblioteca toti acesti ani.

As vrea

As vrea sa pot iesi din mine-o zi,
sa ma strecor ca aerul, pe strada,
s-aud ce nu pot auzi,
sa vad ce ochii mei nu pot sa vada.

S-aud cum urca sevele in ramuri,
cum plange iarba franta sub picior,
ce spune ploaia cand loveste-n geamuri
si ce spun fluturii cand trec in zbor.

Sa vad campia stelelor de-aproape
si Parul Berenicei sa-l dezmierd,
printre luceferi sa m-afund ca-n ape
si in Casiopeea sa ma pierd.

As vrea sa pot iesi fie si-un ceas,
cu apa de izvor sa ma confund,
sa-mi limpezesc auz, si vaz, si glas
in rosul cald al soarelui rotund.

M-as multumi chiar si cu un minut
ca pasarea zvacnind din cuib, spre floare,
sa deslusesc pe cerul orb si mut
clepsidra mea cam cat nisip mai are.

De-ar fi sa aiba numai pentr-o seara,
m-as intrupa din ierburi si din vant
si m-as intoarce pentru-a doua oara
sa infrunzesc, copac, pe-acest pamant.

Singuratate

De cata vreme traim laolalta,
singuratate?
Te-ai cuibarit in inima mea
ca viermele in crisalida.
Ramai totusi!
Poate ca fara tine mi-ar fi si mai greu.
Cel putin asa ne tinem de urat una alteia.
Ai pus o atat de deplina stapanire pe mine
incat mi-ai alungat rand pe rand,
bucuriile, asteptarile, amintirile.
Trenul sperantei a plecat mereu din sufletul meu
plin doar cu literele numelui tau.
Dar de azi
nu mai vreau sa fac nici un pas
pe treptele intunecate ale noptii.
Lacrimile tale nu-mi mai ard obrajii,
nu-mi mai sting flacara timida a rasului.
Du-te, singuratate, si lasa-mi inima libera.
Iata, incepand de aseara
bate, cu un trandafir invapaiat in poarta ei,
pasarea alba a iubirii.

Ochii

Am suflat in soare si l-am stins
ca sa uit culorile curcubeului
ce-mi aminteau de stralucirea ochilor tai.

Am suflat in luna si am stins-o
ca sa uit lumina ce rasarea
din irisii albastri ai ochilor tai.

Am suflat in stele si le-am stins
ca sa nu mai visez in fiece noapte
stelele aprinse ale ochilor tai.

Acum stau in intuneric
si in noaptea care plange cu lacrimi de roua
culorile pierdute ale anotimpurilor,

nu ma mai gandesc la nimic
decat la stralucitoarea lumina
a ochilor tai triumfatori.

vestmantul de gheata al iernii

Dantela de gheata / Ice lace

"sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica"

Nene Iancule! Cum stiai dumneata de bine sa oglindesti sufletul romanului, nimeni nu mai stie!

Mai bine de un secol si jumatate a trecut de la nasterea ta, doua razboaie si doua regimuri schimbate si noi, romanii... tot cum ne stiai matale am ramas. Sa radem? Sa plangem? Nu ne ramane decat sa raspundem mereu la aceeasi intrebare: "Vorba e... eu, eu pentru cine votez?"



Si sa facem ce ne-ai invatat dumneata cel mai bine sa facem - haz de necaz.

"N'acceptez point demission cousin Raoul. Pauvre jeune homme, embete par cochons opposition, veut faire coup de tete. Ne point se fier aux criailleries de ces canailles. Si Raoul se retire, ce cretin de prefet capable de tout compromettre. Pourrais plus garantir situation locale. Se duce dracului giudeţul."

"Costăchel Gudurău liberat az dimineaţă lipsă probe intenţie asasinat. Împăcat cu directoru. Pupat toţi piaţa endependenţi. Mâne sară logodna Raul madam Atenaisa Perjoiu. Dânsa renunţat orce pretenţie revandicare paraferna de la Albert Gudurău, dând înscris primit toată suma."

[Telegrame]



Nene Iancule! Pentru ca azi e ziua dumitale, iti uram din inima "La multi ani!" si fii fara grija, in sufletele noastre esti si vei ramane nemuritor.

aromele copilariei

Raspund aici provocarii lansate de Carmen ieri si voi scrie azi despre amintirile culinare ale copilariei mele.

Ma pot mandri cu o singura pereche de bunici, cei din partea mamei; la ei mi-am petrecut toate vacantele copilariei, pe strada Oituz in cartierul Parneava din Arad. Casa a fost vanduta si locul a devenit de nerecunoscut pentru mine. Ea continua sa existe insa in memoria si in sufletele noastre, caci bunicii au stiut sa ne faca vacantele memorabile.

Si nu e usor sa hranesti patru guri flamande de nepoti. Nicaieri n-am mai mancat ca acolo atatea feluri de supe; aroma cea mai indragita fiind a supei de chimen cu crutoane. Mmmm! Cea mai rapida masa era cea la care avem gomboti cu prune. Doamne ce ne mai placeau! Ca sa nu ne certam pe ei, bunica ne spunea de la inceputul mesei: "Aveti 4 gomboti fiecare!" Asa ca mancam si numaram :)) Un fel de mancare rapid si savurat cu mare satisfactie erau si macaroanele cu nuca si gris; n-am mai mancat de atunci... Cat despre desert, primeam de toate, de la inghetata la cremsnit si placintele "bufte" coapte intr-un cuptor cilindric din metal care se punea pe flacara de la aragaz. Singurul regret al bunicii era ca nu putea intoarce clatitele ca mama, aruncandu-le in sus din tigaie, dar umplutura clatitelor facute de ea era din cele mai aromate. Imi amintesc iernile in care pandeam din pat seara cand bunica aducea pe o tava acoperita cu stergar faimoasele placinte din untura "pogacele". Nu ma culcam pana nu luam pe furis macar una, cat sa nu se observe ca a intrat "soricelul" in ele :) Dupa-amiezele "ujinam", adica noi copiii ne taiam din painea rotunda cu coaja aurie de la brutar si o ungeam cu untura, o saram si o pudram cu praf stacojiu de boia dulce. Cu felia de paine in mana ne incepeam fiecare dupa-amiaza. Si totusi, cea mai buna mancare gatita de copii erau frigaruile cu slana si pita pe care le faceam in curte sub nuc, cand ne jucam "de-a indienii". Pentru amintirea acestei arome trebuie sa-i multumesc celui mai nazdravan dintre nepoti, Mircea :)

Ah, si nu v-am spus ca bunica a inceput sa gateasca destul de tarziu, cand vremurile s-au schimbat si nu au mai avut femeie in casa. S-a trezit deodata dupa Razboi cu un sot bolnav, doi copii adolescenti si o pereche de socri destul de pretentiosi pentru care trebuia sa gateasca. Asa se face ca m-a incurajat tot timpul sa invat sa gatesc, ca sa nu ajung ca ea care a trebuit sa lege cu ata primele ei sarmale, ca nu stia sa le "impacheteze".

Un singur lucru voi mai spune; simt si acum aromele mancarurilor gatite de bunica si abia cand n-am mai fost copil mi-am dat seama de ce: ingredientul ei secret era "se adauga multa dragoste".

suflet rebel

Poate pentru ca e vineri si urmeaza weekendul, m-am gandit ca e o zi buna sa incep o rubrica saptamanala la care ma gandesc de ceva vreme.

Exista o stare pentru fiecare muzica. Viata mea fara muzica nu ar avea sens. Daca acordurile clasice ma cultiva, cele country imi mangaie nelinistile iubirii, iar cele dance ma ajuta sa ma bucur de clipele frumoase, exista o muzica pentru momentele in care vreau sa sparg sabloanele, sa daram bariele si sa ma simt cu adevarat libera. In copilaria petrecuta in cele mai aspre rigori comuniste, in care uniformizarea era la rang de virtute, iar supunerea era singura atitudine corecta, sufletul isi dorea sa se exprime liber, sa arate ca e bine sa fie diferit.

Norocul meu a fost un frate mai mare, la fel de rebel si de iubitor de muzica buna. Asa am fredonat inca de pe la 6-7 ani (adica prin anii '70) melodiile lui Elvis, in special "I'm All Shook Up" si "Hotel California" al lui Eagles. Asa am descoperit si ritmurile care m-au ajutat sa trec prin momentele in care sufletul meu de copil-adolescent isi dorea un singur lucru - sa fie liber, sa fie rebel. Vorbesc desigur despre muzica rock si daca e sa-mi amintesc primul cantec rock ce si-a pus amprenta asupra mea pe la inceputul anilor '80, acesta e "Another One Bites the Dust" al lui Queen:



Inchideam ochii si ma lasam patrunsa de ritmul care ma rascolea:
"Are you ready, Are you ready for this
Are you hanging on the edge of your seat"

Am ascultat si The Wall al lui Pink Floyd (singurul lor album pe care fratele meu a reusit sa-l pirateze la inceputul anilor '80) mai mult decat ar fi trebuit poate sa o faca un copil de 12-13 ani care-si petrecea destul de mult timp singur acasa. Asa ca desenam ziduri pe caietele de matematica :) si mai fredonez si acum "Hey, teachers, leave those kids alone!" de cate ori Maria vine suparata de la scoala.

Va urma...

ganduri despre natura si... civilizatie

Sunt ganduri care-mi impovareaza mintea de multa vreme si pe care cred ca a venit momentul sa le scot la lumina.

Am auzit cu mult tristete in ultimii ani o zicala intrata deja in folclor: "Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita". Trist, pentru ca nu cred ca e pe de-a-ntregul adevarata, dar mai ales pentru ca sunt atat de multe fapte care totusi o adeveresc. Totul porneste de la gesturi si atitudini simple. Cum ar fi de exemplu sa arunci resturile la gunoi si nu pe strada sau - cum fac vecinii mei - sa le dai drumul direct pe fereastra de la etaj. Sa iubesti cu adevarat natura inseamna sa strangi gunoiul in urma ta cand iesi la gratar, dar si sa incepi sa reciclezi ceea ce arunci, pentru ca natura nu poate "inghiti" orice aruncam noi fara sa se "imbolnaveasca".

Ca orice roman, recunosc ca am asteptat mai intai ca autoritatile sa se preocupe de aceste probleme, in special in ceea ce priveste partea corectiva - curatenia si sanctionarea celor nedisciplinati. Poate ca perspectiva mea s-a maturizat intre timp, caci de ceva vreme mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa se intample mai intai in fiecare dintre noi pentru ca lucrurile sa se miste. Dar noi romanii am luat o pauza serioasa la capitolul asta dupa schimbarea pe care am faptuit-o in 1989. Ne aflam intr-o inertie sora cu nepasarea.

Ca sa intelegeti preocuparea mea, iata ce-am gasit diminetile trecute pe pervazul ferestrei mele de la bucatarie:



De anul trecut, o cutie incepe sa se descompuna "natural" intre crengile copacului din curtea interioara a blocului meu:



Cand credeam ca mai rau nu se poate, intre crengile copacului atarna de vreo doua luni o fasie de plastic ca un steag al victoriei nesimtirii vecinilor mei de la etajele superioare (eu locuiesc la etajul intai):



Deci... sticla, carton, plastic. Toate sunt reciclabile! Dar nu intre crengile copacilor din spatele blocului :(

Ce mai arunca vecinii mei de la etajele superioare? Pungi cu resturi de mancare, care atunci cand nu aterizeaza pe ramurile copacilor, se agata cu disperare de grilajul de la fereastra mea:



Si va spun eu ca grilajul acesta a facut fata la multe, de la slanina (!?) la oase de peste cu tot cu coada :(( Totusi, vecinii mei sunt oameni "milosi";arunca pe fereastra coji de paine, ba chiar paini intregi uscate, resturi de mamaliga, ba chiar castroane intregi de mamaliga. Ele aterizeaza pe terasa din spatele blocului si probabil sunt destinate vrabiutelor, dar ajung sa hraneasca numeroasele familii de sobolani care vietuiesc in subsolul blocului. Am incercat sa filmez sobolanii care-si cara mancarea de pe terasa in galeriile din subsolul blocului, dar simtul lor de protectie este atat de dezvoltat, ca foarte greu am reusit sa-i surprind in actiune. Ce nu stiu ei este ca eu nu renunt prea usor!



Intr-unul din drumurile mele prin Bucuresti, acum doua saptamani, am avut parte de o trista consolare:



Copacul din imagine se afla in curtea interioara a unui bloc de pe bulevardul Titulescu. Poate ca e cea mai simpla maniera de a face curatenie in sifonier inainte de a trece la noua colectie primavara-vara!?

Nu-i asa ca e trist? Dar asta nu inseamna ca nu putem face nimic. Sta in puterea noastra! Eu m-am hotarat; voi tipari niste afise cu aceste imagini si un mesaj care sa-i sensibilizeze pe vecinii mei. In rest, reciclez cat pot, chiar daca primarul "care este" din sectorul meu numarul 5 nu a populat cartierele cu containere de reciclare. Incarc in fiecare saptamana portbagajul cu deseurile de plastic, hartie si sticla si vizitez unul din sectoarele vecine pentru a le depune in containerele de acolo. Sunt gesturi simple, pe care le poate face fiecare... daca vrea, dar mai ales daca respecta natura si locul in care traieste. In felul acesta "...pacat ca e locuita" are sanse sa-si pierda sensul.

Worldless Wednesday - Vis de primavara

Vis de primavara/Dreaming of Spring