sursa foto
Cand am mai crescut, bunica-mi povestea de dubasi si colindele lor. Pe Valea Muresului inferior, ceata de colindatori se numeste dubasi; ii gasim in Hunedoara, Arad si Timis si-s tare mandri pastratori de traditie veche de sute de ani. Nu degeaba printre primele CD-uri de colinde pe care m-am bucurat sa le gasesc prin magazine dupa Revolutie a fost si cel al Dubasilor din Savarsin.
"Sunt oameni simpli, dar bogati. Avutia lor este datina straveche pe care o transmit de la an la an. [...] Nu-i usor sa fii dubas, sa infrunti frigul si vantul si zapada... Dar ce mandru imbraca ei cioarecii si cameasa, apoi cojocul si pieptarul, iar pentru a alunga definitiv frigul isi pun suba si caciula.[...] Si nu putine sunt drumurile lor, nici munca. [...] Colindele lor au sute de ani. La inceput au trecut negura timpului prin viu grai. De doua sute de ani incoace sunt scrise intr-un caiet, pastrat cu sfintenie de capelul (capetenia) dubasilor."
Dubasii isi incep colinda cu marsul dubelor si Jocul dubii, apoi se duc spre biserica unde canta Colinda bisericii si primesc binecuvantarea preotului. De cand familia regala a reintrat in posesia Castelului de la Savarsin, urmatoare oprire este acolo, apoi sunt luate la rand toate gospodariile. Pentru fiecare gospodarie dubasii isi ajusteaza repertoriul, caci ei colinda intr-un fel unde sunt fete tinere de maritat sau feciori de insurat si altfel padurarilor sau mestesugarilor.
Colinda bisericii
Refren: Lilioara leru-i Doamne
Sub cer rosu rasaritu
Scris-o Domnu ce-o mai scrisu
Scris-o tare lucru mare
Scris-o mare manastire
Noua usi, noua altare
Cu usile jos pe mare
Cu ferestrele spre soare
Da-n altaru cel mai mare
Slujba-i sfanta cine-o canta
Ca o canta Patru Apostol
Cu 12 apostolei
Pana slujba de-ascultare
Grele lacrimi revarsare
De grele-s ca pietrele
Si de mari ca merele
Graia maica catre fiu
Taci fiule taci dragule
Ca tu nu stii ce stiu eu
Colo josu mai de josu
La cel verde bradulet
Crucea ta fiu iti gatesc
Ca pe tine cibzuiasca
Graia fiu mic catre maica
Lasa maica lasa draga
Ca mai tare cibzui eu
Cam la capu' veacului
In vapaia iadului
Si te fiu mic veseleste
S-o-ncinam cu sanatate
Si-o sa inchei cu un alt obicei care-mi bucura sufletul de copil iarna, intr-un sat de langa Bucuresti unde locuiesc acum parintii mei si unde mergeam cu copiii din vecini cu Mos Ajunul. Nu prea intelegeam eu atunci ce-i cu acest obicei si nimeni nu se prea obosea sa-mi explice, ca religia era tabu in familia noastra, ca si-n alte familii la cea vreme. Era suficienta "pata" in dosarul tatalui mei ca se-nsurase cu fiica de preot. Dar cand ne prindea Craciunul in zona mergeam cu fratele meu si cu tinerii din vecini in puterea noptii sa Colindam cu Mos Ajunul. Si chiar daca nu stiam noi prea multe colinde, invatasem sa strigam in gura mare "Buna dimineata la Mos Ajun! Ne dati ori nu ne dati?" si ne-ngramadeam la fiecare poarta unde satenii ieseau cu cosuri mari de nuiele in care aveau daruri pentru colindatori. Aveam de-acasa cate-o traistuta in care puneam ce primeam: covrigi, mere, nuci, banuti... Incepeam dintr-un cap al satului si mergeam catre celalalt capat cam cat rezistam, ca pe mine, fiind mai mica, ma biruia la un moment dat frigul si oboseala. Imi amintesc si-acum cu cata bucurie desertam traisuta sa-mi numar micile "comori" ale Ajunului de Craciun.
sursa foto
De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in vremea copilariei mele Mos Craciun a fost exilat; Mos Gerila era vedeta si nu mi-era niciodata clar cand vine sa ne-aduca daruri. Craciunul pentru mine era un mister nedescifrat; se-ntamplau lucruri frumoase si familia se aduna mereu laolalta. Mult mai tarziu, rasfoind biblia bunicului am inceput sa inteleg ce anume starnea tot acest freamat de sarbatoare si lucrurile au inceput sa aiba un rost, chiar daca trebuia sa ramana ascuns.
Care-s primele voastre amintiri despre Craciun?
:)) prima mea amintire, care nici macar nu e completa ci doar câteva frânturi, este din apartamentul bunicilor din Bucuresti. Locuiau în casa aia mare pe care am cautat-o împreuna acum câteva veri lânga intrarea în Cismigiu, pe Brezoianu ☺☺☺ Sa se fi darâmat la cutremul?!... va ramâne probabil în continuare o enigma. Si cum spuneam, apartamentul era la etajul superior si ocupa un etaj întreg, spatiu enorm, pentru doua familii. Bunicilor le-a fost repartizata locuita si o împarteau cu înca o familie. Aveau trei camere enorme si bucataria era separata, dar holul, spalatoria si camara erau comune. Familia asta avea un baietel mai mic decat mine cu vreo 3 ani, iar eu avem 5. S-au organizat împreuna cu bunicii mei si au împodobit un brad mare pâna la tavan (camerele erau din acelea de tip vechi cu tavan la 3-3,5metri) si au întins o masa cât era holul de lung. Dupa biserica, au venit la noi invitati multi, ai familiei respective si ai bunicilor mei si a fost o masa îmbelsugata! s-au câtat colinde si cred ca am adormit pe scaun :) In orice caz, brad ca ala nu am mai vazut niciodata în casele oamenilor, decât în filme!
RăspundețiȘtergereUrmatoarea amintire puternic întiparita a fost anul urmator, la serbarea organizata la unitatea lui tata, în Sibiu. Pe scena Casei Armatei toti copiii au fost invitati sa recite ceva si un Mos Gerila ne-a înmânat cadouri. Era prima data când m-a luat în brate Mos Gerila... Eram tare emotionata! Pe mana acestui mos îmbracat în rosu, am observat un ghiul de aur pe care mi l-am amintit ca fiind al unui coleg de serviciu al tatalui meu si... de atunci am inceput cercetarile în legatura cu "a fi, sau a nu fi" :)))
Si la noi era aceeasi atmosfera în prag de Craciun, bunicii cresteau un purcel si îl taiau dupa datina, preparânt tot ce era de preparat. Veneau vecine si rude sa ne ajute... eu ma tineam de-o parte si nu am mâncat cârnati pâna târziu - doar ca adult am încercat - si mi-au placut ☺. Sângerete niciodata! Toba la fel, nu mâncam. Dar untura cu ceapa rosie si jumarele, mâncam toata iarna când bveneam la bunica. Era meniul meu preferat! Ceea ce mâncam cu placere în seara când se prepara purcelul, era sorici frecat cu sare... parca îmi lasa gura apa, acum când ma gândesc :)) Imi placea mult în seara de taierea porcului masa ..."pomana porcului" o numea bunica si se pregatea într-o cratita enorma carne prajita pe care o servea lânga mamaliguta. Sfârâia grasimea când primeam farfuria. Si erau invitati toti cei care au ajutat si fiecare îsi primea la plecare o punguta cu de toate: o bucata de carne, una de slanina si alta de cârnat. Tare frumoase erau serile astea!
La colindat eu nu am fost decât când am ajuns la liceu - atunci am intrat într-un grup de copii care aveau radacini la tara si traditiile erau puternic pastrate si transmise. Tare îmi placea si mie. Stiu ca într-un an am stat câteva zile dupa Craciu la Saliste, în casa de vacanta a prietenei mele... a fost o iarna de povesti!
Comunismul si-a pus amprenta pe generatia noastra si ne-a rupt de biserica, de traditiile Cracinului. Imi pare rau, insa trecutul nu mai poate fi schimbat. Am avut însa noroc când m-am angajat - a fost de altfel primul si ultimul meu loc de munca în România, 16 ani! Am gasit un colectiv de oameni omenosi, cu principii sanatoase, multi faceau naveta la tara, in satele din împrejurimi si asa, incet încet am redescoperit farmecul sarbatorilor de iarna, bucuria de a darui din "nimicul" pe care îl ai celui care are mai putin, talentul de a întretine prietenii, de a organiza întâlniri si de a fi înconjurat de cei dragi - pentru ca nicio sarbatoare nu-si are sensul atunci când esti singur!
Te pup draga mea ♥ Frumoasa tema ai descis acum, în prag de Craciun!
Ce amintiri frumoase, Carmen draga! Multumesc mult ca le-ai impartasit aici! Si pentru mine pita unsa cu untura si boia este o alta amintire placuta a vacantelor de la Arad. Jumerile erau o alta delicatete, dar pentru mine pogacelele erau cele mai cele. Acum stau si ma gandesc cum reuseam sa mancam atata grasime fara sa ne imbolnavim!? :) Dar aveam si multa energie! Ai dreptate ca la tara comunismul nu a reusit sa inabuse traditiile; nu puteai sterge usor din constiinta oamenilor traditii de sute de ani. Acolo sarbatorile erau mult mai pline farmec. Ma bucur ca s-au pastrat si ca incepem sa le redescoperim si sa le readucem in viata noastra. Cand am descoperit adevarata semnificatie a Craciunului am fost atat de fascinata, incat multa vreme ai mei se mirau ca inca mai cred ca un copil in bradul de Craciun si darurile aduse de Mos. Prin anii '80 deja ma lamurisem ca Mos Gerila este de fapt numele de cod al lui Mos Craciun si ca lucreaza "sub acoperire" :) Te pup si eu si multumesc inca o data!
ȘtergerePentru mine care am crescut la tara,pe langa Ploiesti aceste amintiri sunt inca puternice,cu toate ca sunt multe lucruri sau evenimente importante ,pe care le-.am uitat.Am fost crescuta de o bunica si nu mi-a lipsit un colind pana la 12-13 ani.Mergeam la biserica,se stia si posteam.Eram destul de mare,mergeam in acelasi grup de copii de ani buni.Exact cum zici tu:luam satul de la un capat la celalalt.Apoi cu steaua,cu socova,iar dupa Anul Nou .cu toti banii mergem in Oraselul Copiilor din Ploiesti.Parca a fost ieri si a trecut o viata.Frumoase amintiri ! Acum ma lupt sa mai transmit cate un pic Theei,dar greu.Vremurile si oamenii s-au schimbat.Zile bune sa aveti!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru amintirile pe care ni le-ati dapanat, Bunica! Sunt frumoase si emotionante. Pentru mine tarziu Craciunul a fost asociat cu cadourile, era mai mult o stare, un freamat care punea toata familia-n miscare; noi calatoream de la Buzau pana la Arad ca sa taiem porcul. Nici brad nu cred c-am avut in fiecare an... Sunteti binecuvantata sa fi putut cunoaste sensul adevarat al sarbatorii inca din pruncie. Maria e mare acum, dar cand era mica incercam mereu sa-i transmit de Craciun ca tot ce se intampla in casa este sarbatorirea Nasterii si ca toate darurile pe care le primim de la Mos sunt simbolul darurilor facute de magi Pruncului Isus. Asocierea nu prea se facea, sau se facea greu, ca degeaba ii spuneam eu acasa, ca la gradi si la scoala circulau alte povesti, cu puternic iz comercial. Este important sa stim ce simt copiii de Craciun; desigur, trebuie sa se bucure de frumusetea sarbatorii, dar este de datoria noastra, parinti, bunici, s-o umplem de sens. Asa ca ne vom adapta vremurilor in schimbare si vom aduce in memorie amintirile Craciunului de altadata, dar sta in puterea noastra sa cream noi amintiri, la fel de durabile. Sa aveti un weekend frumos si luminos!
Ștergere