cum sa invingi timpul?

Ganduri care ma bantuie de multa vreme...
Acum mai bine de zece ani, clipele curgeau lin in clepsidra timpului. Si erau clipe de relaxare, clipe pline de adrenalina, clipe de fericire, clipe de implinire, clipe impartite cu prietenii, clipe dedicate familiei, clipe dedicate hobby-urilor.
Nu stiu nici acum cand si cum s-a intamplat... De ce Timpul a devenit un lord rapace si nemilos, care incet-incet a adus haosul in viata mea. I-am acceptat toate provocarile si am inceput sa dramuiesc cu inversunare fiecare clipa, astfel incat sa-mi ajunga pentru familie, pentru prieteni, pentru cei dragi, pentru cariera... Insa de cativa ani incoace clepsidra a devenit neincapatoare si orice as fi incercat sa fac pentru a imparti cat mai bine fiecare clipa, am sfarsit prin a pierde una cate una fiecare din bataliile cu timpul. Copilul este frustrat de lipsa atat de dorita a mamei, parintii incearca sa ma inteleaga pentru tot mai putin timp de calitate petrecut cu ei. Din universul prietenilor mei am cam disparut... Munca ma solicita tot mai mult, casa la fel. Micile placeri se strecoara tot mai greu in clepsidra mea. Unde gresesc? Ce nu fac bine? Imi dau seama ca Timpul este un adversar mult prea redutabil si ca orice as incerca, nu voi reusi sa-l inving! El este cel care ne conduce vietile si daca nu avem grija, ajungem sclavii lui. Arma lui secreta este ca orice-ai face nu-l poti intoarce din drum; trecerea lui este ireversibila. Echilibrul pare stricat demult. Momentul deciziilor se apropie, ca si momentul eliberarii din sclavia timpului.
Nu detin niciun secret, dar am castigat putina intelepciune si am cerut time-out pentru o vreme... ca sa adun faramele cele mai pretioase ale timpului meu si sa le readuc la cota de echilibru. Oricat de multe as fi facut in ultimii zece ani, nu ma pot opri sa ma gandesc ca am si risipit foarte mult timp. Am pierdut clipe din viata copilului meu, am sacrificat din timpul petrecut cu cei dragi, cu prietenii, iar in goana dupa implinire profesionala, am anulat clipele care erau numai ale mele.
Stiu ca nu sunt singura care poarta aceste batalii. Sunt multe romancele care vor sa fie femeia perfecta - si sotie si mama si prietena si cariera - all inclusive. Unele dintre noi facem sacrificii pe care apoi le regretam, altele fac sacrificii pentru ca asa simt ca e corect. Intr-o societate cu multe anomalii, ca cea in care traim, putine dintre noi se simt impacate cu pretul pe care trebuie sa-l plateasca. De cate ori nu ne auzim exclamand: "Nu mai am timp si pentru mine?"