marți, 31 iulie 2012
duminică, 29 iulie 2012
in cautarea decentei
Gandurile mele pentru astazi erau altele. Le concentrasem in cateva randuri, le programasem de ceva vreme pentru publicare (fiindca urma sa plec in concediu) si... acum cateva zile le-am sters. Mi-am dat brusc seama de drama care ineaca societatea noastra intr-o ura fara precedent.
Pentru ca n-am fost atenta la vuietul din jur sau poate din instinct m-am izolat de ecourile glasurilor furibunde ce razbat din orice directie, in ultima saptamana am realizat ca oricat de multe ar fi nemultumirile, orice si oricat am vrea sa schimbam, nu trebuie sa scapam din vedere un ingredient esential - DECENTA. De prea multa vreme ne-am descotorosit de ea ca de o haina de care ne-am saturat ca si cum s-ar fi demodat.
In loc sa ne elibereze si sa ne ajute sa progresam, exercitiul democratic propus de ani buni de clasa noastra politica pare ca i-a abrutizat pe unii, i-a facut inerti pe altii. Sigur, suntem constienti ca politicienii au cea mai mare vina, dar poate ca ar trebui sa ne recunoastem si noi partea de vina. Ne lasam manipulati, sedusi parca de vrajba care scoate la iveala tot ce avem mai rau, avizi de spectacolul mortii caprei vecinului, apetitul cel mai usor de alimentat. Si asa, realitatea poate lua orice forma e pe placul electoratului unei parti sau alta; cu cat ii injuram mai tare pe oponenti si le gasim vina, cu atat ne simtim mai puternici si mai indreptatiti, iar politica... mai corecta. De la o tabara la alta realitatea difera atat de mult, ca nimic nu mai pare credibil.
Si totul, spun ei, politicienii, in interesul poporului, de care se face multa parada, dar... oare de ce eu nu simt ca interesul poporului ar fi pe primul plan? Iata motivul pentru care gandurile mele pentru referendum se indreptau in alta directie. Imi doream ca pe buletinul de vot sa fiu intrebata daca sunt de acord cu monarhia constitutionala. Atunci m-as fi simtit cu adevarat in fata unei alegeri importante pentru tara. Daca in 20 de ani am ajuns sa-i urasc pe politicienii romani, in acelasi timp am ajuns sa-l respect si sa-l pretuiesc pe Rege si Casa Regala. I-am simtit dragostea fata de tara si devotamentul si grija fata de popor. A trecut peste toate incercarile vietii cu multa demnitate, curaj si... decenta. Nu am fost monarhista, dar am inceput sa devin odata ce am deschis ochii si am inceput sa compar perioada in care Romania a fost regat cu cei 20 de ani de democratie si presedintii pe care i-am avut.
Tema zilei este insa alta astazi; alegerea e simpla pentru unii sau din nou dificila pentru altii. Va indemn sa fim decenti si demni, sa ne respectam indiferent de alegerea pe care o vom face si sa pretindem acelasi lucru si politicienilor, caci numai astfel vor redeveni eligibili.
Pentru ca n-am fost atenta la vuietul din jur sau poate din instinct m-am izolat de ecourile glasurilor furibunde ce razbat din orice directie, in ultima saptamana am realizat ca oricat de multe ar fi nemultumirile, orice si oricat am vrea sa schimbam, nu trebuie sa scapam din vedere un ingredient esential - DECENTA. De prea multa vreme ne-am descotorosit de ea ca de o haina de care ne-am saturat ca si cum s-ar fi demodat.
In loc sa ne elibereze si sa ne ajute sa progresam, exercitiul democratic propus de ani buni de clasa noastra politica pare ca i-a abrutizat pe unii, i-a facut inerti pe altii. Sigur, suntem constienti ca politicienii au cea mai mare vina, dar poate ca ar trebui sa ne recunoastem si noi partea de vina. Ne lasam manipulati, sedusi parca de vrajba care scoate la iveala tot ce avem mai rau, avizi de spectacolul mortii caprei vecinului, apetitul cel mai usor de alimentat. Si asa, realitatea poate lua orice forma e pe placul electoratului unei parti sau alta; cu cat ii injuram mai tare pe oponenti si le gasim vina, cu atat ne simtim mai puternici si mai indreptatiti, iar politica... mai corecta. De la o tabara la alta realitatea difera atat de mult, ca nimic nu mai pare credibil.
Si totul, spun ei, politicienii, in interesul poporului, de care se face multa parada, dar... oare de ce eu nu simt ca interesul poporului ar fi pe primul plan? Iata motivul pentru care gandurile mele pentru referendum se indreptau in alta directie. Imi doream ca pe buletinul de vot sa fiu intrebata daca sunt de acord cu monarhia constitutionala. Atunci m-as fi simtit cu adevarat in fata unei alegeri importante pentru tara. Daca in 20 de ani am ajuns sa-i urasc pe politicienii romani, in acelasi timp am ajuns sa-l respect si sa-l pretuiesc pe Rege si Casa Regala. I-am simtit dragostea fata de tara si devotamentul si grija fata de popor. A trecut peste toate incercarile vietii cu multa demnitate, curaj si... decenta. Nu am fost monarhista, dar am inceput sa devin odata ce am deschis ochii si am inceput sa compar perioada in care Romania a fost regat cu cei 20 de ani de democratie si presedintii pe care i-am avut.
Tema zilei este insa alta astazi; alegerea e simpla pentru unii sau din nou dificila pentru altii. Va indemn sa fim decenti si demni, sa ne respectam indiferent de alegerea pe care o vom face si sa pretindem acelasi lucru si politicienilor, caci numai astfel vor redeveni eligibili.
vineri, 27 iulie 2012
miercuri, 25 iulie 2012
luni, 23 iulie 2012
clipa de muzica
O saptamana frumoasa tuturor!
Stiati ca "Texas" este numele de scena al trupei cantaretei scotiene Sharleen Spiteri ?
Stiati ca "Texas" este numele de scena al trupei cantaretei scotiene Sharleen Spiteri ?
vineri, 20 iulie 2012
fly me to the moon
La 20 iulie 1969, astronautii Neil Armstrong si Buzz Aldrin au fost primii oameni care au pus piciorul pe Luna. "Un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire." au fost acum 43 de ani primele cuvinte ale lui Neil Armstrong, intrate imediat in istorie si in constiinta umana.
Inchei fredonand alaturi de Frank Sinatra:
Inchei fredonand alaturi de Frank Sinatra:
suflet rebel - 34
Astazi va voi propune o voce unica in peisajul rock-ului feminin, al carei hit era pe buzele tuturor in '90. "Black Velvet" a propulsat-o pe canadianca Alannah Myles in topurile americane si i-a adus un Grammy pentru cea mai buna voce feminina rock. Cu toate acestea, in noul mileniu muzica ei a fost tot mai putin ascultata, iar o tragica decizie de a-si tratata problemele de coloana cu tratamente chiropractice au adus-o in situatia de a nu-si mai putea misca gatul in vreun fel. Dar Alannah este o luptatoare si in ciuda problemelor de sanatate (care din fericire nu i-au afectat vocea), continua sa cante, sa compuna si sa fie activa in lumea muzicala; dupa cum spune si ea intr-un interviu impresionant "trebuie sa muncesc ca sa-mi pot plati chiria". Pentru ca o admir si o respect, va ofer azi cateva melodii si interviul pentru emisiunea germana More Classic Rock.
Weekend placut!
Weekend placut!
miercuri, 18 iulie 2012
luni, 16 iulie 2012
examene...
Continui azi seria despre admiterea Mariei la o scoala din Anglia pe care am inceput-o acum doua saptamani. Trebuie sa recunosc ca ce ne-a lipsit cel mai mult de-a lungul acestui drum este marturia altor parinti. Noi nu cunosteam pe nimeni care sa fi trecut printr-o astfel de experienta, iar agentia s-a ferit sa ofere pareri ale altor parinti (daca intr-adevar le aveau); cel mult ni se spunea daca la o scoala sau alta sunt alti copii romani care au ajuns acolo prin intermediul lor. Politica scolilor din Anglia este de asemenea de a nu oferi astfel de informatii pana la admiterea copilului in scoala respectiva. Pe undeva acesta este si motivul pentru care am inceput sa scriu despre aceasta experienta, in speranta ca alti parinti ca noi vor gasi in randurile mele ceva util sau macar incurajator.
Totusi, pana voi ajunge se vorbesc despre examenele de admitere, trebuie sa spun ca dupa indelungate discutii cu cei de la agentie, care cred ca la un moment dat ne-au considerat cam obositor de pierduti in spatiu :) am reusit sa ajungem la o lista scurta de scoli la care am fost convinsi ca vrem sa inscriem copilul in vederea testelor de admitere. Dintr-un sentiment de panica generat de faptul ca mai multe scoli foarte bune erau deja inaccesibile (terminasera procesul de selectie) am inceput sa abordam pe cont propriu niste scoli care nu se aflau lista in agentiei; la una dintre ele procesul de admitere se incheiase, la alte doua inca se derula procesul de selectie. Am hotarat deci sa aplicam pe cont propriu la Fettes College. Asta ne-a adus la un numar de patru scoli la care am inscris-o pe Maria la examenul de admitere. In mod normal, atunci cand nu te hotarasti ca noi pe ultima suta de metri ce vei face in urmatorul an scolar, ar trebui sa faci o vizita in Anglia la scolile respective. Astfel iti dai seama daca felul in care sunt organizate si atmosfera de acolo sunt in acord in primul rand cu ce-si doreste copilul, pentru ca pana la urma copilul este cel care isi va petrece acolo adolescenta si va trebui sa plece cu inima deschisa. Noi am sarit aceasta etapa si pentru ca timpul ramas pana la examene era prea scurt si am preferat sa-l folosim ca sa o ajutam pe Maria sa se pregateasca.
Prin urmare am completat fisele de inscriere pentru fiecare scoala si am platit o taxa care a variat intre 50 si 150 de lire, odata cu trimiterea formularului completat, a foii matricole (cu notele pe ultimii doi ani) si a recomandarii/evaluarii din partea dirigintelui. Dupa indeplinirea acestor formalitati, incepe pregatirea examenelor. Majoritatea scolilor descriu amanuntit pe site-urile lor cum isi selecteaza elevii (unele, de exemplu, nu accepta admiterea decat prin agentii), in ce consta examenul si chiar exemple de subiecte. Pentru scolile la care ne-am inscris prin agentie, examenul a fost organizat si urmarit de reprezentantii agentiei direct la sediul lor; pentru scolile pe care le abordati pe cont propriu este bine sa va asigurati ca aveti colaborarea dirigintelui pentru recomandarile necesare si pentru aplicarea testelor conform cerintelor. Din fericire, noi am avut parte de sprijin total, dar depinde foarte mult de fiecare, pentru ca dirigintii de la noi n-au nicio obligatie in acest sens.
Exista o idee preconceputa ca la noi se face mai multa carte decat la ei, ca elevii lor sunt mai in urma cu materia. Am avut ocazia sa constat, ajutand-o pe Maria sa-si pregateasca examenele cu subiectele de-acolo, ca nu prea e asa. Tot ce a studiat Maria la matematica a fost inclus si in subiectele de examen de acolo; la engleza a avut de analizat texte, de facut compuneri, la fel cum a facut si la scoala. Singura diferenta - si de aici si oarecare greutate - este ca acolo subiectele sunt foarte aplicate si integrate cu alte materii. Perceptia mea a fost ca se studiaza aceeasi materie, insa altfel, mai bine structurat si fara indoiala bine integrat cu celelalte materii. La noi este mult mai mare cantitatea de informatie, iar nivelul de exercitii sau partea aplicata la un grad de dificultate mai ridicat, ca si cum toti cei care invata matematica in clasa a saptea vor deveni matematicieni; asa ajung copiii sa aibe teme la care un parinte cu facultate tehnica deja nu-l mai poate ajuta. Motiv suficient sa determine parintii sa caute meditator.
Exemple de teste standardizate gasiti aici si aici. Totusi, experienta ne-a aratat ca fiecare scoala a avut propriul set de teste. Toate verifica nivelul de matematica si cel de engleza. In plus, unele scoli pot cere teste de intelienta sau de stiinte (biologie, fizica, chimie). Nivelul testelor difera in functie de pretentiile fiecarei scoli, insa el este evaluativ; pentru cele mai multe nu se comunica note, ci doar daca elevul a fost sau nu admis la scoala respectiva. Examenul are loc in conditii foarte stricte; Maria a intrat in sala doar cu ceea ce s-a specificat ca are voie sa foloseasca, iar pentru partea de test de matematica in care i s-a permis utilizarea calculatorului (si numai pentru aceea) i s-a dus in sala un calculator. Important de mentionat ca se incurajeaza rezolvarea pana la orice nivel a problemei, chiar daca nu se ajunge la finalul rezolvarii. Este mentionat ca se ia in considerare si ceea ce a incercat sa rezolve, chiar daca nu a ajuns la rezultat. Maria a abordat examenele ca la noi; trebuie sa fac tot, sa termin tot, desi eu am incercat s-o invat ca nu e tragedie daca raman exercitii nerezolvate cata vreme ceea ce a rezolvat este corect. Subiectele sunt multe pentru timpul pus la dispozitie, insa asa cum ne-au confirmat si cei de la agentie, nimeni nu se asteapta sa fie rezolvat totul si la perfectie. Asa ca Maria a plecat de la fiecare examen cu un sentiment partial de neimplinire si cu teama ca poate nu va fi acceptata. Ce avea sa se intample in continuare avea sa-i rastoarne definitiv aceasta perceptie, dar despre asta intr-o postare viitoare.
sursa foto
In loc de P.S. - in niciun caz nu ne-ar fi trecut prin minte sa contestam rezultatul examenelor; acolo corectorii isi iau foarte in serios rolul si-si asuma raspunderea pentru nota sau evaluarea facuta; este foarte important pentru prestigiul acelor profesori sa fie inatacabili din acest punct de vedere. In aceeasi masura, elevilor nu prea le da prin cap sa copieze sau sa triseze in vreun fel; rusinea de a fi prinsi si consecintele ar fi prea mult de suportat. Asa ca la ei nu se "poarta" contestatiile, asa cum din pacate sunt incurajati la noi, uneori chiar de catre profesori.
Totusi, pana voi ajunge se vorbesc despre examenele de admitere, trebuie sa spun ca dupa indelungate discutii cu cei de la agentie, care cred ca la un moment dat ne-au considerat cam obositor de pierduti in spatiu :) am reusit sa ajungem la o lista scurta de scoli la care am fost convinsi ca vrem sa inscriem copilul in vederea testelor de admitere. Dintr-un sentiment de panica generat de faptul ca mai multe scoli foarte bune erau deja inaccesibile (terminasera procesul de selectie) am inceput sa abordam pe cont propriu niste scoli care nu se aflau lista in agentiei; la una dintre ele procesul de admitere se incheiase, la alte doua inca se derula procesul de selectie. Am hotarat deci sa aplicam pe cont propriu la Fettes College. Asta ne-a adus la un numar de patru scoli la care am inscris-o pe Maria la examenul de admitere. In mod normal, atunci cand nu te hotarasti ca noi pe ultima suta de metri ce vei face in urmatorul an scolar, ar trebui sa faci o vizita in Anglia la scolile respective. Astfel iti dai seama daca felul in care sunt organizate si atmosfera de acolo sunt in acord in primul rand cu ce-si doreste copilul, pentru ca pana la urma copilul este cel care isi va petrece acolo adolescenta si va trebui sa plece cu inima deschisa. Noi am sarit aceasta etapa si pentru ca timpul ramas pana la examene era prea scurt si am preferat sa-l folosim ca sa o ajutam pe Maria sa se pregateasca.
Prin urmare am completat fisele de inscriere pentru fiecare scoala si am platit o taxa care a variat intre 50 si 150 de lire, odata cu trimiterea formularului completat, a foii matricole (cu notele pe ultimii doi ani) si a recomandarii/evaluarii din partea dirigintelui. Dupa indeplinirea acestor formalitati, incepe pregatirea examenelor. Majoritatea scolilor descriu amanuntit pe site-urile lor cum isi selecteaza elevii (unele, de exemplu, nu accepta admiterea decat prin agentii), in ce consta examenul si chiar exemple de subiecte. Pentru scolile la care ne-am inscris prin agentie, examenul a fost organizat si urmarit de reprezentantii agentiei direct la sediul lor; pentru scolile pe care le abordati pe cont propriu este bine sa va asigurati ca aveti colaborarea dirigintelui pentru recomandarile necesare si pentru aplicarea testelor conform cerintelor. Din fericire, noi am avut parte de sprijin total, dar depinde foarte mult de fiecare, pentru ca dirigintii de la noi n-au nicio obligatie in acest sens.
Exista o idee preconceputa ca la noi se face mai multa carte decat la ei, ca elevii lor sunt mai in urma cu materia. Am avut ocazia sa constat, ajutand-o pe Maria sa-si pregateasca examenele cu subiectele de-acolo, ca nu prea e asa. Tot ce a studiat Maria la matematica a fost inclus si in subiectele de examen de acolo; la engleza a avut de analizat texte, de facut compuneri, la fel cum a facut si la scoala. Singura diferenta - si de aici si oarecare greutate - este ca acolo subiectele sunt foarte aplicate si integrate cu alte materii. Perceptia mea a fost ca se studiaza aceeasi materie, insa altfel, mai bine structurat si fara indoiala bine integrat cu celelalte materii. La noi este mult mai mare cantitatea de informatie, iar nivelul de exercitii sau partea aplicata la un grad de dificultate mai ridicat, ca si cum toti cei care invata matematica in clasa a saptea vor deveni matematicieni; asa ajung copiii sa aibe teme la care un parinte cu facultate tehnica deja nu-l mai poate ajuta. Motiv suficient sa determine parintii sa caute meditator.
Exemple de teste standardizate gasiti aici si aici. Totusi, experienta ne-a aratat ca fiecare scoala a avut propriul set de teste. Toate verifica nivelul de matematica si cel de engleza. In plus, unele scoli pot cere teste de intelienta sau de stiinte (biologie, fizica, chimie). Nivelul testelor difera in functie de pretentiile fiecarei scoli, insa el este evaluativ; pentru cele mai multe nu se comunica note, ci doar daca elevul a fost sau nu admis la scoala respectiva. Examenul are loc in conditii foarte stricte; Maria a intrat in sala doar cu ceea ce s-a specificat ca are voie sa foloseasca, iar pentru partea de test de matematica in care i s-a permis utilizarea calculatorului (si numai pentru aceea) i s-a dus in sala un calculator. Important de mentionat ca se incurajeaza rezolvarea pana la orice nivel a problemei, chiar daca nu se ajunge la finalul rezolvarii. Este mentionat ca se ia in considerare si ceea ce a incercat sa rezolve, chiar daca nu a ajuns la rezultat. Maria a abordat examenele ca la noi; trebuie sa fac tot, sa termin tot, desi eu am incercat s-o invat ca nu e tragedie daca raman exercitii nerezolvate cata vreme ceea ce a rezolvat este corect. Subiectele sunt multe pentru timpul pus la dispozitie, insa asa cum ne-au confirmat si cei de la agentie, nimeni nu se asteapta sa fie rezolvat totul si la perfectie. Asa ca Maria a plecat de la fiecare examen cu un sentiment partial de neimplinire si cu teama ca poate nu va fi acceptata. Ce avea sa se intample in continuare avea sa-i rastoarne definitiv aceasta perceptie, dar despre asta intr-o postare viitoare.
In loc de P.S. - in niciun caz nu ne-ar fi trecut prin minte sa contestam rezultatul examenelor; acolo corectorii isi iau foarte in serios rolul si-si asuma raspunderea pentru nota sau evaluarea facuta; este foarte important pentru prestigiul acelor profesori sa fie inatacabili din acest punct de vedere. In aceeasi masura, elevilor nu prea le da prin cap sa copieze sau sa triseze in vreun fel; rusinea de a fi prinsi si consecintele ar fi prea mult de suportat. Asa ca la ei nu se "poarta" contestatiile, asa cum din pacate sunt incurajati la noi, uneori chiar de catre profesori.
vineri, 13 iulie 2012
suflet rebel - 33
O noua calatorie inapoi in timp, pe la sfarsitul anilor '60, cand in Marea Britanie se lansa o trupa ce-mi va intipari in memoria copilariei o multime de melodii. Desi in primii ani de existenta au gustat din plin rockul psihedelic, trupa s-a consacrat in final printr-un rock dansant, ritmat, numit de specialisti boogie rock, cu melodii ce aveau sa aduca trupei un numar record de piese prezente in topurile britanice - peste 60, dintre care 22 in Top Ten!
Cand eram mica mi-era greu sa inteleg cum o formatie de muzica poate avea un nume asa de ciudat si greu de pronuntat si-mi amintesc ca intrebam uimita "Ce-nseamna Status Quo?" Pai da, ca la ei ma refeream! Status Quo inca mai canta si ne incanta si acum.
In topul preferintelor mele:
Iar prin anii '80, pe cand Status Quo canta in deschiderea concertelor celor de la Queen, noi ne conduceam prietenii care plecau in armata fredonand hitul lor "In the Army Now". Dupa 15 ani, hitul este inca un mare succes si a fost reinregistat si filmat in 2010 alaturi de militarii englezi pentru a dona castigurile fundatiilor care se ocupa de militarii raniti in lupta si de urmasii celor cazuti la datorie:
Staus Quo inca sunt activi; au lansat un album nou, sunt prezenti in concerte, ba chiar vor compune o melodia pentru Olimpiada ce sta sa-nceapa la Londra.
Si totusi, voi incheia cu gandul la tinerii englezi care cantau atat de frumos "Gotta to Go Home":
Weekend placut!
Cand eram mica mi-era greu sa inteleg cum o formatie de muzica poate avea un nume asa de ciudat si greu de pronuntat si-mi amintesc ca intrebam uimita "Ce-nseamna Status Quo?" Pai da, ca la ei ma refeream! Status Quo inca mai canta si ne incanta si acum.
In topul preferintelor mele:
Iar prin anii '80, pe cand Status Quo canta in deschiderea concertelor celor de la Queen, noi ne conduceam prietenii care plecau in armata fredonand hitul lor "In the Army Now". Dupa 15 ani, hitul este inca un mare succes si a fost reinregistat si filmat in 2010 alaturi de militarii englezi pentru a dona castigurile fundatiilor care se ocupa de militarii raniti in lupta si de urmasii celor cazuti la datorie:
Staus Quo inca sunt activi; au lansat un album nou, sunt prezenti in concerte, ba chiar vor compune o melodia pentru Olimpiada ce sta sa-nceapa la Londra.
Si totusi, voi incheia cu gandul la tinerii englezi care cantau atat de frumos "Gotta to Go Home":
Weekend placut!
joi, 12 iulie 2012
alegeri...
Nu stiu daca titlul articolului "unde te poate duce mersul trenurilor" sau chiar continutul sau a atras numarul mare de cititori, dar mi-am propus sa continui azi cu un nou episod din seria despre scoala in Anglia.
De ce "alegeri"? Pentru ca asta este ceea ce are de facut un parinte care se hotareste sa-i ofere copilului educatie in alta tara - un sir foarte lung de alegeri. Prima si cea mai grea - cand este cel mai potrivit moment sa trimiti copilul la studii in strainatate? De multa vreme luasem deja hotararea ca o facultate in strainate iti poate oferi numeroase perspective si in Romania, dar mai ales in afara ei. In ultimii ani insa, asistand direct la declinul sistemului educational de la noi si in primul rand la instabilitatea sa, ne-am gandit ca e posibil sa facem acest pas chiar din liceu; un liceu in strainatate este garantia unui invatamant de calitate si ofera avatajul invatarii la perfectie a unei limbi straine. Ce stiam eu si ce mai auzisem era ca inscrierile la liceele bune incep destul de devreme, chiar cu doi ani inainte. Ok, dar de unde incepi sa cauti? Norocul nostru a fost mersul trenurilor :) Dar sigur as fi aflat despre acel targ de licee pentru ca l-am vazut apoi promovat de televiziuni pe la jurnalele de stiri sau poate l-as fi descoperit promovat in alt loc pe internet. Si pentru ca suntem in Romania, nici optiunile nu sunt prea multe. Noi am avut de ales intre agentia organizatoare a targului si initiativa proprie. Ulterior am aflat si de o alta agentie, insa aceasta cerea o taxa de inscriere in programul lor pentru studii in strainate.
La targ ne-am dus toti trei, adica am luat-o si pe Maria, caci am preferat sa o implicam de la inceput in tot ce aveam sa intreprindem, tocmai pentru a vedea si intelege mai bine despre ce este vorba. Am vizitat impreuna standurile catorva licee si am inceput sa invatam si sa intelegem mai bine despre sistemul de invatamant britanic (cel mai bine reprezentat). Am aflat astfel ca nu vom putea inscrie copilul la o scoala de stat (mai ieftina, desigur) pentru ca nu avem rezidenta in tara respectiva si o mare parte din scoli (de stat sau independente) nu ofera inernat. A fost prezentata o singura scoala de stat cu posibilitatea de a accepta elevi straini in internat - Hockerill. Admiterea era considerata foarte selectiva, iar conditiile de internat nu s-ar fi ridicat la nivelul pe care-l putea asigura o scoala independenta.
In a doua zi de targ am participat la multe prelegeri oferite de consultantii romani si de reprezentati ai scolilor inscrise la targ. Am aflat astfel ca parintii romani sunt reticenti in a-si trimite copiii la scoli in strainatate la varste mai mici, majoritatea prefera ultimii doi ani de liceu. Totusi, studiile par a demonstra ca adaptarea copiilor la scoala in strainatate se face mai usor in jurul varstei de 13 ani decat la 15-16 ani. Cu aceasta ocazie am aflat ca principalele trepte de inscriere la scoala in Anglia sunt 7, 11, 13 si 16 ani. Desigur, scoala poate fi schimbata oricand, dar cele mai multe locuri in scoli le sunt oferite acestor categorii de varsta. Si pentru ca Maria nu a implint 13 ani pana in august, nu putea fi inscrisa in anul urmator, ca sa inceapa acolo direct cu prima clasa de liceu. Asa ca optiunea ar fi fost sa mai asteptam un an ca sa o inscriem acolo in primul an de liceu sau sa facem inca un sacrificiu financiar si sa o inscriem chiar din acest an la scoala, mai ales ca ar fi fost sanse mari sa intre, incadrandu-se in treapta de inscriere de 13 ani. Alegeri-alegeri... A fost una dintre cele mai grele alegeri si la doua luni dupa targ inca nu eram hotarati cum vom proceda. Desigur, daca banii nu ar fi fost numarati, alegerea ar fi fost mai simpla; nu are rost sa mai stea un an in invatamantul romanesc, cand anul acesta ar putea fi considerat ca an de acomodare la scoala unde va incepe liceul.
Cum procedeaza insa parintii britanici? Si aici este o adevarata dezbatere, pentru ca nici acolo o scoala independenta nu este la-ndemana oricui inca din clasele primare, chiar si englezilor din clasa mijlocie, mai ales ca in general sunt cam doi copii intr-o familie. Si atunci parintii britanici procedeaza cam la fel; isi lasa copiii la scolile de stat pana la 11 sau 13 ani, apoi ii trimit la o scoala independenta de top, fie langa casa, fie la o scoala cu internat (boarding school). De ce? Pentru ca si acolo invatamantul de calitate este garantul admiterii la o facultate buna in Anglia sau peste ocean, in SUA, iar asta se intampla cu succes intr-o scoala independenta. Exista topuri prestigioase (ca cel publicat de Financial Times) cu cele mai bune scoli, iar prezenta intr-un astfel de top inseamna rezultate excelente ale copiilor, atat la treapta a doua (cum ii ziceam noi... da si la ei exista!) numita GCSE - General Certificate of Secondary Education, cat si la bacalaureat. De asemenea, de ajutor au fost si site-urile "best-schools" - unde puteai filtra cautarea pe scoala cu internat, mixta sau de fete/de baieti (da, inca exista si au rezultate foarte bune!) cu bacul englezesc (A-level) sau international (IB) sau ambele - si "good schools guide" unde afli mai multe despre scolile din lista ta si despre atmosfera de acolo. Alte si alte alegeri...
Concluzia? Invatamantul in Anglia are o traditie bogata si in ciuda transformarilor prin care trece de secole, poate asigura performanta la cele mai inalte cote. Englezii au stiut sa capitalizeze acest avantaj si au transformat acest sector intr-o adevarata industrie, care functioneaza chiar si in aceste timpuri dificile, pentru ca un invatamant de calitate este oricand necesar intr-o societate care doreste sa prospere. Noi am avut traditie in invatamant si scoli bune, dar e suficient sa ne uitam ce se intampla de ani buni cu bacul si cu testarile nationale la clasa a opta si chiar in invatamantul superior ca sa ne dam seama ca suntem departe de a fi pe drumul cel bun. Tot mai multi tineri pleaca la studii in strainatate si foarte putini se mai intorc.
Ne-au trebuit doua luni ca sa ajungem la o lista scurta de scoli la care sa o inscriem pe Maria pentru admitere, dar despre asta intr-un episod viitor :)
De ce "alegeri"? Pentru ca asta este ceea ce are de facut un parinte care se hotareste sa-i ofere copilului educatie in alta tara - un sir foarte lung de alegeri. Prima si cea mai grea - cand este cel mai potrivit moment sa trimiti copilul la studii in strainatate? De multa vreme luasem deja hotararea ca o facultate in strainate iti poate oferi numeroase perspective si in Romania, dar mai ales in afara ei. In ultimii ani insa, asistand direct la declinul sistemului educational de la noi si in primul rand la instabilitatea sa, ne-am gandit ca e posibil sa facem acest pas chiar din liceu; un liceu in strainatate este garantia unui invatamant de calitate si ofera avatajul invatarii la perfectie a unei limbi straine. Ce stiam eu si ce mai auzisem era ca inscrierile la liceele bune incep destul de devreme, chiar cu doi ani inainte. Ok, dar de unde incepi sa cauti? Norocul nostru a fost mersul trenurilor :) Dar sigur as fi aflat despre acel targ de licee pentru ca l-am vazut apoi promovat de televiziuni pe la jurnalele de stiri sau poate l-as fi descoperit promovat in alt loc pe internet. Si pentru ca suntem in Romania, nici optiunile nu sunt prea multe. Noi am avut de ales intre agentia organizatoare a targului si initiativa proprie. Ulterior am aflat si de o alta agentie, insa aceasta cerea o taxa de inscriere in programul lor pentru studii in strainate.
La targ ne-am dus toti trei, adica am luat-o si pe Maria, caci am preferat sa o implicam de la inceput in tot ce aveam sa intreprindem, tocmai pentru a vedea si intelege mai bine despre ce este vorba. Am vizitat impreuna standurile catorva licee si am inceput sa invatam si sa intelegem mai bine despre sistemul de invatamant britanic (cel mai bine reprezentat). Am aflat astfel ca nu vom putea inscrie copilul la o scoala de stat (mai ieftina, desigur) pentru ca nu avem rezidenta in tara respectiva si o mare parte din scoli (de stat sau independente) nu ofera inernat. A fost prezentata o singura scoala de stat cu posibilitatea de a accepta elevi straini in internat - Hockerill. Admiterea era considerata foarte selectiva, iar conditiile de internat nu s-ar fi ridicat la nivelul pe care-l putea asigura o scoala independenta.
In a doua zi de targ am participat la multe prelegeri oferite de consultantii romani si de reprezentati ai scolilor inscrise la targ. Am aflat astfel ca parintii romani sunt reticenti in a-si trimite copiii la scoli in strainatate la varste mai mici, majoritatea prefera ultimii doi ani de liceu. Totusi, studiile par a demonstra ca adaptarea copiilor la scoala in strainatate se face mai usor in jurul varstei de 13 ani decat la 15-16 ani. Cu aceasta ocazie am aflat ca principalele trepte de inscriere la scoala in Anglia sunt 7, 11, 13 si 16 ani. Desigur, scoala poate fi schimbata oricand, dar cele mai multe locuri in scoli le sunt oferite acestor categorii de varsta. Si pentru ca Maria nu a implint 13 ani pana in august, nu putea fi inscrisa in anul urmator, ca sa inceapa acolo direct cu prima clasa de liceu. Asa ca optiunea ar fi fost sa mai asteptam un an ca sa o inscriem acolo in primul an de liceu sau sa facem inca un sacrificiu financiar si sa o inscriem chiar din acest an la scoala, mai ales ca ar fi fost sanse mari sa intre, incadrandu-se in treapta de inscriere de 13 ani. Alegeri-alegeri... A fost una dintre cele mai grele alegeri si la doua luni dupa targ inca nu eram hotarati cum vom proceda. Desigur, daca banii nu ar fi fost numarati, alegerea ar fi fost mai simpla; nu are rost sa mai stea un an in invatamantul romanesc, cand anul acesta ar putea fi considerat ca an de acomodare la scoala unde va incepe liceul.
Cum procedeaza insa parintii britanici? Si aici este o adevarata dezbatere, pentru ca nici acolo o scoala independenta nu este la-ndemana oricui inca din clasele primare, chiar si englezilor din clasa mijlocie, mai ales ca in general sunt cam doi copii intr-o familie. Si atunci parintii britanici procedeaza cam la fel; isi lasa copiii la scolile de stat pana la 11 sau 13 ani, apoi ii trimit la o scoala independenta de top, fie langa casa, fie la o scoala cu internat (boarding school). De ce? Pentru ca si acolo invatamantul de calitate este garantul admiterii la o facultate buna in Anglia sau peste ocean, in SUA, iar asta se intampla cu succes intr-o scoala independenta. Exista topuri prestigioase (ca cel publicat de Financial Times) cu cele mai bune scoli, iar prezenta intr-un astfel de top inseamna rezultate excelente ale copiilor, atat la treapta a doua (cum ii ziceam noi... da si la ei exista!) numita GCSE - General Certificate of Secondary Education, cat si la bacalaureat. De asemenea, de ajutor au fost si site-urile "best-schools" - unde puteai filtra cautarea pe scoala cu internat, mixta sau de fete/de baieti (da, inca exista si au rezultate foarte bune!) cu bacul englezesc (A-level) sau international (IB) sau ambele - si "good schools guide" unde afli mai multe despre scolile din lista ta si despre atmosfera de acolo. Alte si alte alegeri...
Concluzia? Invatamantul in Anglia are o traditie bogata si in ciuda transformarilor prin care trece de secole, poate asigura performanta la cele mai inalte cote. Englezii au stiut sa capitalizeze acest avantaj si au transformat acest sector intr-o adevarata industrie, care functioneaza chiar si in aceste timpuri dificile, pentru ca un invatamant de calitate este oricand necesar intr-o societate care doreste sa prospere. Noi am avut traditie in invatamant si scoli bune, dar e suficient sa ne uitam ce se intampla de ani buni cu bacul si cu testarile nationale la clasa a opta si chiar in invatamantul superior ca sa ne dam seama ca suntem departe de a fi pe drumul cel bun. Tot mai multi tineri pleaca la studii in strainatate si foarte putini se mai intorc.
Ne-au trebuit doua luni ca sa ajungem la o lista scurta de scoli la care sa o inscriem pe Maria pentru admitere, dar despre asta intr-un episod viitor :)
vacanta
E vara! In sfarsit...
Imi intind gandurile
peste piscuri racoroase
si valuri de smarald.
Inchid ochii,
adulmec aerul dulce si
gust aroma culorilor
din zambetul soarelui.
Ma scufund
in oceanul de vise
in cautarea comorii ce-ascunde
cele mai nastrusnice dorinte.
Valsez cu creionul pe hartie
risipind perlele timpului
si cant refrenul simplu:
"A venit vacanta!"
Imi intind gandurile
peste piscuri racoroase
si valuri de smarald.
Inchid ochii,
adulmec aerul dulce si
gust aroma culorilor
din zambetul soarelui.
Ma scufund
in oceanul de vise
in cautarea comorii ce-ascunde
cele mai nastrusnice dorinte.
Valsez cu creionul pe hartie
risipind perlele timpului
si cant refrenul simplu:
"A venit vacanta!"
miercuri, 11 iulie 2012
luni, 9 iulie 2012
nou-nascuti
Sebastian Cristian Panaite, nascut la Galati pe 5 iulie 2012; suntem foarte mandri de nepotelul nostru, de curajosii sai parintii si de surioara care abia asteapta sa-l vada.
Micky, Minnie, Pic, Poc si Henri sunt noua serie de pui ai Cochetei si ai lui Coco. Cu atata caldura, ouale cred ca s-au clocit si singure si atatia pui (da, ati numarat bine, cinci) i-au cam luat prin surprinde pe amorezii nostri :)))
vineri, 6 iulie 2012
joi, 5 iulie 2012
unde te poate duce mersul trenurilor
In acea seara de noiembrie a anului trecut trebuia sa caut pentru mama un tren de noapte de la Bucuresti la Arad, fara sa stiu de fapt ca voi ajunge sa deschid un nou capitol de viata pentru Maria, fata mea. Imi amintesc si-acum cum am tastat pe internet "mersul trenurilor", am asteptat rabdatoare sa se incarce pagina si apoi am ramas cateva secunde cu ochii lipiti de ecran intrebandu-ma daca n-am gresit cumva. Eram in pagina de mersul trenurilor, cum aveam sa constat dupa aceea, insa privirea imi ramasese agatata de anuntul care facea reclama la un targ de licee in strainatate.
Cochetam de ceva vreme cu ideea de-a o trimite pe Maria sa faca liceul intr-o alta tara, dar nu facusem nimic concret in acest sens si iata, chiar in acea clipa destinul ma invita sa fac un prim pas. Asa ca am dat uitarii pentru cateva momente ruta Bucuresti-Arad si am intrat pe site-ul targului cu pricina; l-am strigat repede pe sotul meu sa-i arat despre ce este vorba si ne-am hotarat amandoi pe loc sa ne inscriem si sa participam. In cele cateva saptamani pana la targ am intrat pe lista liceelor inscrise. A fost suficient ca sa-mi dau seama cat de putine stim noi despre cum se face scoala in alte tari. Auzisem de-a lungul timpului si bune si rele despre scolile din occident, dar stiam si vedeam ce se intampla zi-de-zi in scoala romaneasca - un proces nesfarsit de transformari al carui prim efect pe care noi l-am resimtit alaturi de copilul nostru este mai degraba o degradare decat un progres. Socul cel mai puternic pentru noi a fost programa infiorator de incarcata, sustinuta de manuale destul de slabe. Despre actul de predare pot spune in cel mai bun caz ca a ramas ce era acum 30 de ani. Si tot ca acum 30 de ani, unii dascali isi dau interesul, altii... mai putin. Despre industria meditatiilor nu voi pomeni, pentru ca noi nu am apelat la niciun fel de meditatii pentru Maria; stim ca exista ca fenomen, dar cam atat. Si-atunci cum sa nu-ti doresti altceva pentru copilul tau? O scoala intr-un sistem bine pus la punct si avantajul evident de a invata la perfectie o limba straina.
Nici prin gand nu ne trecea atunci ca-n mai putin de 4 luni vom trai emotia de a ne inscrie copilul la o scoala britanica de top chiar de la toamna. Dar asta este o alta poveste, pentru o alta pauza de ceai :) Acum doua saptamani, Maria si-a luat ramas-bun de la colegi si de la doamna diriginta, gata sa descopere colegi si profesori noi in Anglia.
sursa foto
In concluzie, nu aduce anul ce aduce... mersul trenurilor :) Daca stii sa-l folosesti cum trebuie :))
Cochetam de ceva vreme cu ideea de-a o trimite pe Maria sa faca liceul intr-o alta tara, dar nu facusem nimic concret in acest sens si iata, chiar in acea clipa destinul ma invita sa fac un prim pas. Asa ca am dat uitarii pentru cateva momente ruta Bucuresti-Arad si am intrat pe site-ul targului cu pricina; l-am strigat repede pe sotul meu sa-i arat despre ce este vorba si ne-am hotarat amandoi pe loc sa ne inscriem si sa participam. In cele cateva saptamani pana la targ am intrat pe lista liceelor inscrise. A fost suficient ca sa-mi dau seama cat de putine stim noi despre cum se face scoala in alte tari. Auzisem de-a lungul timpului si bune si rele despre scolile din occident, dar stiam si vedeam ce se intampla zi-de-zi in scoala romaneasca - un proces nesfarsit de transformari al carui prim efect pe care noi l-am resimtit alaturi de copilul nostru este mai degraba o degradare decat un progres. Socul cel mai puternic pentru noi a fost programa infiorator de incarcata, sustinuta de manuale destul de slabe. Despre actul de predare pot spune in cel mai bun caz ca a ramas ce era acum 30 de ani. Si tot ca acum 30 de ani, unii dascali isi dau interesul, altii... mai putin. Despre industria meditatiilor nu voi pomeni, pentru ca noi nu am apelat la niciun fel de meditatii pentru Maria; stim ca exista ca fenomen, dar cam atat. Si-atunci cum sa nu-ti doresti altceva pentru copilul tau? O scoala intr-un sistem bine pus la punct si avantajul evident de a invata la perfectie o limba straina.
Nici prin gand nu ne trecea atunci ca-n mai putin de 4 luni vom trai emotia de a ne inscrie copilul la o scoala britanica de top chiar de la toamna. Dar asta este o alta poveste, pentru o alta pauza de ceai :) Acum doua saptamani, Maria si-a luat ramas-bun de la colegi si de la doamna diriginta, gata sa descopere colegi si profesori noi in Anglia.
In concluzie, nu aduce anul ce aduce... mersul trenurilor :) Daca stii sa-l folosesti cum trebuie :))
miercuri, 4 iulie 2012
Wordless Wednesday - piscina roz
Carmen ne invita la "Miercurea fara cuvinte", iar eu ii dedic clipul de mai jos, in amintirea vacantei petrecute in Romania:
marți, 3 iulie 2012
luni, 2 iulie 2012
plagiatul dauneaza grav reputatiei
De ceva vreme incoace putine din cele ce se intampla pe meleagurile noastre ma mai mira. Dar vuietul ce a cuprins media romaneasca de la o vreme incoace ma face sa scriu cateva randuri astazi.
Politicienii nostri nu mai au in ce se bate, iar la idei, programe si strategii n-au fost niciodata fruntasi, caci altfel am fi fost departe si nu ni s-ar fi parut ca batem pasul pe loc de 20 de ani incoace. Daca acum cativa ani ne miram de o intreaga flota furata sau de mosteniri de la matusi centenare, astazi iata ca vrem sa ne poleim cu ceva intelighentie si am ajuns sa ne cautam in tezele de doctorat, pentru ca de ce nu, si acolo se poate fura si... chiar se fura. Ce ma enerveaza pe mine si ma doare este ca ne miram atata in fata acuzatiilor de plagiat pe lucrari de doctorat, cand simtim tot mai mult ca plagiatul este la un nivel de toleranta inadmisibil in mediul academic romanesc; mult prea usor se trece cu vederea. De ce s-a ajuns aici? Este suficient sa ne uitam ce se intampla cu noi pe vremeuri, cand eram pionieri si ce se intampla cu copiii nostri azi inca de pe bancile scolii. Nimeni nu mai face un referat sau o lucrare cu argumentare proprie; gasim orice pe internet si... copy/paste, ca e mai simplu, mai rapid si fara dureri de cap in zona responsabila cu gandirea. Pai de unde dureri de cap, ca de atata copy/paste copiii nostri nici nu mai stiu sa gandeasca!? Am vazut foarte putini dascali care sa incurajeze gandirea proprie, exprimarea originala si in aceeasi masura sa pedepseasca furtul intelectual. Cel mult elevilor nu le sunt luate in calcul lucrarile daca se descopera ca au fost luate de pe net, dar furtul intelectual este o crima la fel de grava ca furtul din buzunare. Mai rau, chiar sunt parinti care incurajeaza si promoveaza aceste practici, din dorinta de a le face copiilor viata mai usoara :/ Sunt convinsa ca ati auzit de cel putin un caz de facultate terminata cu lucrare copiata sau cumparata. Iar absolventii merg mai departe la masterat si la... doctorat, ca deh, ambitiile sunt mari si diplomele creeaza iluzia unui viitor stralucit si prosper. Hellooooo! Stiti ce? Bill Gates nici macar nu a absolvit facultatea! Si nici Steve Jobs n-a petrecut prea mult timp pe-acolo. Nu ai nevoie de o diploma ca sa-ti demonstrezi inteligenta, insa este nevoie de mult bun simt ca sa te tii departe de tentatia plagiatului.
Desigur, generalizarea este dureroasa pentru cei care incearca sa fie altfel, adica normali, si-mi cer scuze fata de ei, dar nu pot sa nu observ acest fenomen de ceva vreme si atunci ma intreb - de ce ne miram atata de un plagiat la nivel de doctorat? De ce ne miram ca ministrul desemnat al educatiei in acest guvern a trebuit sa dea inapoi tot din cauza unui plagiat intr-o lucrare publicata? Cati or mai fi sau or mai fi fost despre care inca nu stim nimic? Si mai cred ca toata aceasta lupta si zarva va fi degeaba daca nu vom recunoaste de unde incep sa se strice lucrurile, inca de pe bancile scolii, cand tentatia este mare si aceste obiceiuri par inofensive. Mi-e teama insa ca nimeni nu va merge cu gandul atat de departe, iar cu fapta se vor opri probabil mult mai devreme. De vineri nu mai avem nici ministru interimar la educatiei, iar actiunile dlui Pop din ultima sa zi de mandat nu au facut decat sa sifoneze si mai mult bruma de decenta in acest caz. Poate ca e un semn faptul ca dureaza atat sa se gaseasca un ministru la educatie; poate ca aveam nevoie de acesta sita, de aceasta cernere de bun simt.
In loc de incheiere: saptamana trecuta am petrecut cateva ore pe o banca in Cismigiu, citind o carte. Un grup de elevi (probabil de la Lazar) treceau pe langa noi, discutand frenetic. O tanara domnisoara vorbea la telefon si se interesa cu patos: "La voi s-a putut copia?". Seara am aflat ca era vorba de testarea nationala la limba si literatura romana :(((
Politicienii nostri nu mai au in ce se bate, iar la idei, programe si strategii n-au fost niciodata fruntasi, caci altfel am fi fost departe si nu ni s-ar fi parut ca batem pasul pe loc de 20 de ani incoace. Daca acum cativa ani ne miram de o intreaga flota furata sau de mosteniri de la matusi centenare, astazi iata ca vrem sa ne poleim cu ceva intelighentie si am ajuns sa ne cautam in tezele de doctorat, pentru ca de ce nu, si acolo se poate fura si... chiar se fura. Ce ma enerveaza pe mine si ma doare este ca ne miram atata in fata acuzatiilor de plagiat pe lucrari de doctorat, cand simtim tot mai mult ca plagiatul este la un nivel de toleranta inadmisibil in mediul academic romanesc; mult prea usor se trece cu vederea. De ce s-a ajuns aici? Este suficient sa ne uitam ce se intampla cu noi pe vremeuri, cand eram pionieri si ce se intampla cu copiii nostri azi inca de pe bancile scolii. Nimeni nu mai face un referat sau o lucrare cu argumentare proprie; gasim orice pe internet si... copy/paste, ca e mai simplu, mai rapid si fara dureri de cap in zona responsabila cu gandirea. Pai de unde dureri de cap, ca de atata copy/paste copiii nostri nici nu mai stiu sa gandeasca!? Am vazut foarte putini dascali care sa incurajeze gandirea proprie, exprimarea originala si in aceeasi masura sa pedepseasca furtul intelectual. Cel mult elevilor nu le sunt luate in calcul lucrarile daca se descopera ca au fost luate de pe net, dar furtul intelectual este o crima la fel de grava ca furtul din buzunare. Mai rau, chiar sunt parinti care incurajeaza si promoveaza aceste practici, din dorinta de a le face copiilor viata mai usoara :/ Sunt convinsa ca ati auzit de cel putin un caz de facultate terminata cu lucrare copiata sau cumparata. Iar absolventii merg mai departe la masterat si la... doctorat, ca deh, ambitiile sunt mari si diplomele creeaza iluzia unui viitor stralucit si prosper. Hellooooo! Stiti ce? Bill Gates nici macar nu a absolvit facultatea! Si nici Steve Jobs n-a petrecut prea mult timp pe-acolo. Nu ai nevoie de o diploma ca sa-ti demonstrezi inteligenta, insa este nevoie de mult bun simt ca sa te tii departe de tentatia plagiatului.
Desigur, generalizarea este dureroasa pentru cei care incearca sa fie altfel, adica normali, si-mi cer scuze fata de ei, dar nu pot sa nu observ acest fenomen de ceva vreme si atunci ma intreb - de ce ne miram atata de un plagiat la nivel de doctorat? De ce ne miram ca ministrul desemnat al educatiei in acest guvern a trebuit sa dea inapoi tot din cauza unui plagiat intr-o lucrare publicata? Cati or mai fi sau or mai fi fost despre care inca nu stim nimic? Si mai cred ca toata aceasta lupta si zarva va fi degeaba daca nu vom recunoaste de unde incep sa se strice lucrurile, inca de pe bancile scolii, cand tentatia este mare si aceste obiceiuri par inofensive. Mi-e teama insa ca nimeni nu va merge cu gandul atat de departe, iar cu fapta se vor opri probabil mult mai devreme. De vineri nu mai avem nici ministru interimar la educatiei, iar actiunile dlui Pop din ultima sa zi de mandat nu au facut decat sa sifoneze si mai mult bruma de decenta in acest caz. Poate ca e un semn faptul ca dureaza atat sa se gaseasca un ministru la educatie; poate ca aveam nevoie de acesta sita, de aceasta cernere de bun simt.
In loc de incheiere: saptamana trecuta am petrecut cateva ore pe o banca in Cismigiu, citind o carte. Un grup de elevi (probabil de la Lazar) treceau pe langa noi, discutand frenetic. O tanara domnisoara vorbea la telefon si se interesa cu patos: "La voi s-a putut copia?". Seara am aflat ca era vorba de testarea nationala la limba si literatura romana :(((
Abonați-vă la:
Postări (Atom)