Si in imbratisarea lor
Incearca parca sa cuprinda
Al gandurilor noastre zbor.
Oricat as vrea sa mai ramana,
Nu-i drept sa-ntorc al sau destin,
E vremea lui sa se inalte
Lasand in urma a-l meu suspin.
E vremea mea sa il petrec
Si-o lacrima, plutind usor,
Se-aduna in seninul infinit
De dragoste si dor.
Of Doamne...foarte induiosatoare poezia si plina de tristete :(
RăspundețiȘtergereCa orice despartire definitiva, Ninule! Tu stii despre ce este vorba; iti multumesc ca ne-ai fost alaturi cu o vorba si un sfat.
Ștergerepline de sensibilitate aceste versuri, asa ca si inimia ta, Alina draga. Chiar daca nu stiu pentru cine este scrisa, poezia m-a miscat profund.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Carmen draga! Un eveniment nefericit din lumea prietenilor nostri necuvantatori mi-au inspirat versurile, dar faptul ca le-am scris mi-a usurat sufletul - e-adevarat - cam sensibil. Te pup!
Ștergere