fericirea e banală

Fericirea e banală!

Nu s-ar scrie despre iubire

în absenţa durerii,

în lipsa prejudecăţilor

care ucid visul

spre care-am pornit în doi,

împreună.

Fericirea-i o insulă falsă

spre care credem că navigăm

să-mbătrânim împreună, 

prea orbi să savurăm 

farmecul drumului,

mână-n mână.

Aşa că nu mă întreba de fericire!

Ia-mă de mână 

şi hai să trecem împreună

de acestă răscruce.

au inflorit zarzarii

In globul nostru 

de fericire

au inflorit zarzarii...

Hai sa ne cuprindem iubirea

in ninsoarea parfumata

de petale

si de cate ori 

ne scutura viata,

sa plutim nepasatori

intr-un vartej infinit.

 

imbracata in amintiri

 Astazi este Sf. Ecaterina; o zi speciala. Asa ca m-am imbracat in amintiri. In amintirea clipelor cand ma pierdeam in povestirile bunicii despre stramosi, despre locurile in care au trait, despre frumusetea oamenilor, a traditiilor. Noi doua citeam si cantam si coseam si povesteam impreuna... atunci cand eu n-alergam cu baietii prin curte. Si ma simteam speciala, si frumoasa, si bogata sa am parte de toate aceste momente delicioase. Vacantele petrecute la Arad sunt printre cele mai frumoase amintiri ale copilariei.

N-am uitat acea dorinta a bunicii de a mai ajunge o data cu noi in satul in care bunicul a fost preot, unde mama si fratele ei si-au petrecut copilaria si inceputul adolescentei, inainte de a se reuni cu familia la Arad. Isi dorea sa ne duca acolo, sa vedem locurile, sa cunoastem oamenii, sa ne imbrace in costumele lor si sa ne faca poze. Imi povestea de frumusetea hainelor lor si mi se parea ciudat ca le aprecia mai mult decat pe cele purtate in locul ei de obarsie, Pecica, unde hainele erau brodate cu fire aurii. Nu intelegeam cum oricare altele pot fi considerate mai frumoase ca acelea. Dorinta ei din pacate a ramas doar o dorinta; preocuparile vacantelor erau cu totul altele decat vizita pe care ea-si dorea s-o faca in satul Dud din judetul Arad. Dar eu n-am uitat!

Si iata ca destinul, ca de-aia se numeste destin, are felul sau ciudat de a inchide cercurile, de a implini rosturile. Noi n-am ajuns atunci in satucul de la poalele Muntilor Zarandului, dar destinul mi-a scos in cale la momentul oportun un costum de-acolo, de unde bunica si-a petrecut cei mai frumosi si mai impliniti ani ai tineretii. Nici mai devreme, nici prea tarziu, ci exact acum, cand pot sa-l inteleg si sa-l pretuiesc la adevarata valoare. Asa ca bunica, uite, zilele acestea am reusit sa fac acea poza pe care ti-o doreai atat de mult!

Camasa si poalele sunt din Dud; "carpa din fata" (sortul) a fost cumparat de la acelasi magazin online acum un an, cand stiam ca imi voi coase singura un costum din zona si aveam nevoie de acele parti pe care nu le voi putea face singura. Salul de pe umeri - sau "carpa dupa gat" - l-am facut singura din matase tip brocard (fin) cumparata de la un magazin de tesaturi; a fost greu de gasit. Nu am ajuns inca sa detin o salba cu creitari, podoaba tipica de la gat, dar am asortat la costum un colier si cercei de lux primiti cadou de la o matusa care ma rasfata. Nimic mai potrivit; costumul acesta mi se pare luxos de-a dreptul. Sotul meu asa a si apreciat costumul - "E bogat!" Si chiar asa m-am simit: bogata, implinita, frumoasa. Si mai sper ca de undeva din ceruri imi zambeste tandru astazi si bunica mea, Ecaterina (Cati sau Tica/ Ticuta, cum o alinta bunicul), de care mi-e tare dor. 

Povestiti-le copiilor despre traditii; aratati-le lucrurile importante despre istoria si viata inaintasilor. Atunci cand ele se impletesc cu destinul familiei, cu-atat mai mult nu le vor uita si chiar daca nu par atrasi pe moment, va veni mai tarziu si vremea cand si le vor aminti si le vor aprecia cu adevarat.

metrice

In ce masor linistea?

In susurul sprinten al paraului

Ce ne cheama-ntre munti.

In ce masor iubirea?

In cadenta pasilor

Ce vindeca rani adanci.

In ce masor speranta?

In frumusetea amintirilor

Ce se-astern in urma noastra.

In video: Paraul Şucu, de pe traseul catre cele 3 cascade din Poiana Marului, Caras-Severin.

am si eu o mandrie

Cei care ma cunosc stiu ca am cazut de ani buni in patima cusutului, ca m-am dedat pasiunii de a scoate la lumina camasi traditionale cu vechime, ca de artizanatul modern ma cam saturasem. Cei care ma cunosc mai putin, nu stiu ca de vreun an nu mai pot coase cum coseam in vremurile bune.

Dar suratele mele de ac continua sa coasa si sa surprinda lumea cu creatiile lor. Nu, nu aici la noi acasa, unde prea putini mai sunt interesati de adevaratele traditii, de arta, de cultura, ci in Orasul Luminilor, acolo unde crema creatiei moderne este expusa la faimosul Centru Pompidou. Si asa ajung sa-mi afirm si eu mandria mea de apartenenta la acest grup de romance frumoase, puternice, pentru care nu exista obstacole in a realiza camasi cu care se mandresc si vorbesc in lumea larga despre frumusetea traditiilor romanesti.

Iata si reteta unei initiative de succes!

Se ia o femeie vizionara si hotarata sa puna in valoare ia, camasa romaneasca, care a sedus artisti faimosi sa o picteze, ca Matisse si al sau faimos tablou "La blouse roumaine". Se adauga o mana de femei puternice, hotarate sa aduca arta la viata cu panza si acul. Astfel, fiecare coase versiunea proprie a camasii din tablou. Se condimenteaza cu accesoriile potrivite si se serveste cald de Sf. Andrei si de 1 Decembrie, direct langa tabloul din galeria Pompidou. Totul prin eforturi proprii, fara sprijinul autoritatilor romane, care de regula marcheaza Ziua Nationala cu parade si multe vorbe pompoase. Iata de ce despre aceasta frumoasa initiativa nu se va scrie nicaieri, nu se va difuza nicio stire, pe niciun canal. Si iata de ce am ales sa scriu eu. Pentru ca Ioana, Maria, Stefania, Antoanela, Daniela, Mirela, Raluca, Stefana poate nu au facut stire in Romania cu gestul lor, dar au impresionat masiv personalul galeriei si vizitatorii, care nu mai conteneau cu laudele si se considerau norocosi ca au putut fi martorii acestei unice ocazii de a vedea arta coborand din tablou. Pentru ca da, ia noastra e arta; a inspirat si continua sa inspire.

Credit foto: Stefania Tsakiraki

Ioana Corduneanu despre impresiile de la fata locului: "Lectie de arta vie astazi la Pompidou.

Surpriza pentru sute de vizitatori, bucurie pentru ghizi si profesori care au avut sansa sa inteleaga ce l-a inspirat pe Matisse. Complimente si felicitari!
Fiecare camasa e unica iar ‘plansa’ este in vazul lumii, la indemana tuturor.
Cine mai are chef sa picteze cu acul? "

sursa foto 

#IAeARTA
"Acum, aici, s-a inteles mesajul  "

Credit foto: Stefania Tsakiraki

Asociatia Semne Cusute a fost creata la initiativa Ioanei Corduneanu si a unei maini de femei indragostite iremediabil de camasile traditionale. Scopul ei este de a raspandi obiceiul romancelor de a-si coase propriile camasi traditionale si mai nou, de a face posibil celor care nu-si pot coase, sa cumpere dintre cele cusute de mesterite cu experienta, din magazinul dedicat.

Despre experienta sa la Paris, a scris si Daniela aici. 

parfum de iarna

A trecut un an de cand am scris aici, un an de cand muzele s-au saturat sa astepte clipele mele de ragaz. Si totusi...

E iarna...

Amintirile ning lin

peste zbuciumul nostru.

In neaua dorurilor noastre

un om de zapada zambeste

si ne face cu ochiul:

"Totul va fi bine!"
E iarna...

In adancuri,

viata straluceste a sarbatoare!

Un parfum suav, dar suprinzator, care se prezinta banal, dar lasa un siaj suprinzator de placut. Recunosc ca nu l-as fi incercat daca nu l-as fi primit cadou. Ma invalui in el de cate ori am o zi solicitanta, pentru notele de optimism si seninatate.

sursa foto

Mai multe povestiri parfumate, in Clubul Condeielor Parfumate initiat si gazduit pe blogul Mirelei.

parfumul unui altfel de Craciun

Viata i-a stat in loc in clipa in care destinul s-a jucat nemilos cu omul iubit. "Te rog, sa nu ma lasi singura! Te rog, stai cu mine!" ii strigase plangand pana cand echipajul ambulantei l-a luat de langa ea.
De cateva saptamani vegheaza la patul lui, deznadajduind si sperand in acelasi timp. A pierdut sirul rugaciunilor pentru indurare, ii sopteste tot timpul "Te iubesc!" ca sa o simta langa el, sa-i simta dragostea. S-a obisnuit cu sunetele nelinistitoare a salonului de terapie intensiva, cu mirosurile suferinzilor neputinciosi, ale mancarii de spital. Din cand in cand, o targa cu un trup nemiscat defileaza sinistru pe coridoarele solemne. Atunci toate gandurile i se opresc, nu mai aude, nu mai simte, nu mai gandeste nimic, stie doar ca inca o farama de viata a fost smulsa din ea.
Ieri i-a inviorat ziua cu doua mandarine pe care le-a devorat ca pe cel mai ravnit fruct. Ii gateste mancarurile preferate. Mirosurile grele de spital il deranjeaza si pe el. De-aceea ea incearca sa se imbrace in culori vii si nu uita sa-si dea in fiecare zi cu un puf de parfum inainte sa plece spre spital, pentru ca amintirea orelor petrecute cu ea sa-i fie placuta.
Medicii inca nu stiu de ce si cum; nu-si pot inca explica. Ii iau aproape zilnic sange din trup pentru tot felul de analize cu nume greu de retinut, il duc mereu spre aparate cu sonde complicate. I-au promis ca nu se vor lasa pana vor gasi leacul pentru el. Ea spera in zilele lui bune, cand el isi gaseste puterea sa glumeasca cu ea si dispera in zilele mai putin bune, cand e confuz si pare rupt de realitate. Si ea si el sunt tari si puternici, ca dragostea lor. Va fi oare Dumnezeu indurator cu ei? Le va da sansa altor ani de viata petrecuti impreuna? Se vor mai putea strange in brate? E prea devreme pentru amintiri... Mai au atat de multe de facut impreuna!
Curand va fi Craciunul... Ii e greu sa mai creada in miracole. Luminite vesele s-au aprins in tot orasul, dar ea nu se poate bucura de ele, de atmosfera de sarbatoare; nu cand se gandeste ca e posibil sa-si petreaca Craciunul fara el. Gandul acesta doare prea tare, ii sfasie pieptul. Dorinta ei de Craciun e una singura si e un miracol mult prea mare de cerut; ea stie asta, asa ca il elibereaza pe Mos Craciun de povara. "Craciunul este pentru cei sanatosi si fericiti." isi spune ea cu amaraciune.
Si totusi, in acea noapte un inger se indura de tristetea ei si pune la cale un miracol, un vis prevestitor.
Se plimbau alene pe aleile acoperite de zapada. Fulgii de nea sopteau jucausi in lumina felinarelor. Cand clipa despartirii a sosit, a strans-o tandru in brate, a sarutat-o indelung, ametitor, iar mainile lor s-au impletit ca o promisiune. "Tu esti ingerul meu! Cand sunt cu tine, ma simt in siguranta! Vom trece impreuna peste acest necaz! Vom fi iarasi bine, vom fi din nou impreuna! Trebuie sa speri si sa lupti pentru noi doi!"
Pentru prima data s-a trezit linistita, cu increderea ca lucrurile se vor indrepta.
O bataie in usa o facu sa tresara si deschise cu emotie. Un curier, o semnatura si se trezi in mana cu un pachet. Il deschise curioasa si ramase muta de uimire; un cadou pentru ea, de la el, ca o noua promisiune.
In ziua aceea medicul ii mai dadu o veste; lucrurile urmau sa evolueze spre bine. Nu usor, nu repede, nu fara alte probleme de rezolvat, dar cu speranta ca el se va recupera in mare masura. Primisera o noua sansa, la iubire si la viata.

Iata si cadoul primit de ea, pentru o iarna cu aroma fructelor de ilice, impletita cu speranta parfumata cu note de caprifoi a verii ce-o sa urmeze - si mosc, ca amprenta a iubirii.

Dream Angels Heavenly Stardust, de la Victoria's Secrets

sursa foto

Le urez Sarbatori fericite tuturor celor care trec pe-aici pentru o pauza de ceai! Bucurati-va de iubire si aveti grija mare de sanatatea voastra!
Mai multe povestiri parfumate, in Clubul Condeielor Parfumate initiat si gazduit pe blogul Mirelei.

P.S. Nu sunt o cunoscatoare a parfumurilor, dar pentru aceasta tema am cautat pe net un parfum care sa contina aroma fructelor de ilice (holy). Habar n-am cum miroase, dar sper ca v-am facut curiosi. 

1 Decembrie 1918

O suta de ani...
Cred ca nu exista familie de ardeleni in care sa nu fie vreun stramos care-a luptat fara sa vrea in trupele imperiale, asa cum cred ca in fiecare familie de romani ardeleni exista un stramos care sa fi participat intr-un fel sau altul la Unirea cu Regatul Romaniei.
In familia mea, trei strabunici au fost nevoiti sa se inroleze in Armata Austro-Ungara. Cel din Halmasd, Salaj nu s-a mai intors; a pierit pe frontul din Galitia. Cei doi strabunici aradeni s-au intors de pe front si au apucat sa se bucure de Unirea cu romanii din Regat. Despre strabunicul gorjean din partea tatei nu am din pacate informatii.
Si in timp ce varul lui bun (Simion) era in armata, Cornel Albu, avocat si notar in Arad, a fost direct implicat alaturi de alti membri ai familiei Albu in toate etapele pregatitoare Adunarii Nationale de la Alba Iulia, unde a si participat ca membru al delegatiei din Arad. Dovada sta actul de constituire a delegatiei, pe care l-a si intocmit in calitate de avocat; poate fi vazut la Muzeul din Arad.

Legatura dintre unchiul Cornel si nepotul sau Mircea (bunicul meu) a fost una speciala, motiv pentru care fratele mamei i-a purtat numele. Unchiul Cornel nu s-a casatorit, dar si-a iubit mult nepotii; mama isi aminteste de vacantele petrecute la casa lui din Şiria, Arad.
Acum o suta de ani, bunicul meu era copil de sase-sapte ani, dar s-a pastrat o poza facuta la plecarea in armata a tatalui sau, Simion Albu.

La randul ei, bunica mea era bebelus cand tatal ei a fost luat in armata, asa ca s-au pastrat poza pe care strabunicul, Dimitrie Cismasu i-a lasat-o sotiei sale si cea pe care strabunica i-a dat-o la plecare. Ulterior, strabunica i-a trimis prima poza cu fiica lor la un anisor.

La Centenarul Marii Uniri am ales sa-mi pomenesc strabunii si faptele lor, sa ramana astfel marturie generatiilor de dupa mine. In veci recunoscatoare bunicii mele, Ecaterina, care nu ne-a lasat sa-i uitam!
La multi ani tuturor romanilor!

catifea si matase, o provocare

E ciudat sa revin pe blog dupa doi ani de pauza. Nu, n-am stat degeaba, m-am ocupat intens cu altele... insa n-a mai fost timp de prea multe pauze de ceai. Mirelei trebuie sa-i multumesc ca m-a scos din ale mele cu o tema provocatoare pentru rubrica ei de povesti parfumate. Am chiulit deseori la apelul ei, dar cred ca deja ma cunoaste; cand am ceva de spus, o fac, iar in rest, le cam tac. Asadar iti multumesc, Mirela ca nu ai renuntat la mine!

Pentru cei care nu ma stiu, mentionez ca nu sunt o cunoscatoare in ale parfumurilor, insa cele cateva pe care le-am avut si le am au intrat in viata mea in clipe speciale si mi-au facut simturile sa vibreze. In cazul meu, memoria olfactiva se impleteste strans cu memoria afectiva.



Noaptea-i invalui in catifeaua ei tandra si stralucitoare. Nu degeaba plutea intre ei o asteptare, ca o emotie timida, caci acea sarbatoare dintre ani nu era o noapte ca oricare; era prima petrecuta impreuna. Plutira pe clipele ramase pana la miezul noptii, imbratisati ca-ntr-un dans fara muzica. Timpul paru sa se opreasca cand el ii sopti tandru “Am ceva pentru tine…” si-i puse in mana o cutiuta cu reflexe voluptoase, aurii. Ar fi ramas in clipa aceea o vesnicie, cu inima bubuindu-i asurzitor. Ea stiu ca e mult mai mult in gestul lui, in alegerea de-ai oferi un cadou; ii oferea promisiunea unui  "impreuna", acel “noi doi” pe care si-l dorea din tot sufletul si la care nu indraznea sa spere. Abia astepta sa inceapa acel viitor in care se va lasa invaluita de matasea parfumului in clipele lor cele mai speciale; ii va pastra amintirea mult timp dupa ce stropii pretiosi se vor fi terminat, dupa ce se vor fi casatorit, dupa ce va fi venit pe lume copilul lor… Si azi, dupa mai bine de douazeci de ani, amintirea acelui cadou ii este cea mai draga. De cate ori se strang in brate, aroma lui e mereu prezenta. Catifea, matase, iubire… toate au intrat in acea sticluta cu parfum ca-ntr-un elixir al destinului.

Ottomane, de Ulric de Varens

sursa foto 

Mai multe povestiri parfumate, in blogul Mirelei.

parfumul literelor

"Frumosul mai frumos e insutit
Cand el credinta drept podoaba-o are,
Mireasma-n trandafirul inflorit
Ii face frumusetea si mai mare.
Far' de mireasma fragedul maces
Desi e-mpurpurat ca trandafirii
Si are spini si frunze fara gres
Cand infloreste vara-n largul firii,
Infatisare stearpa doar avand,
El n-are-amanti si somnul cand l-abate,
Cu totul moare. Trandafirul bland
Din dulcea-i moarte dulce miros scoate;
              Tu floare-a vietii, tot la fel te treci,
              Dar inima prin vers ramane-n veci."
William Shakespeare - Sonetul LIV

M-am nascut iubind literele; scrise, rostite, cantate sau plutind pe norii gandurilor. Prin ele viata mi-a fost mai implinita, gandurile au capatat sens, sperantele si-au aflat implinirea. Nu poti sa nu le iubesti mai ales cand sunt folosite cu talent in carti, in filme, in cantece sau in scrisorile indragostitilor.

Nu ma consider o mare cunoscatoare de parfumuri, dar imi place sa cred ca pot aprecia o mireasma deosebita. Si literele cele mai bune, care nasc poeme si nuvele memorabile, merita o aroma deosebita, de o prospetime discreta, dar curajoasa, suava si in acelasi timp surprinzatoare. Singurul parfum care in mica mea suma de cunostinte ar corespunde acestor cerinte este Light Blue de la Dolce e Gabbana.

"Inca de demult nea Budulea era nemultumit. Il vedea pe Hutu citind din carte ori scriind tot felul de lucruri pe hartie si nu-i prea venea sa creada ca toate sunt asa cum i se par lui. Tot mai intelegea ca omul sa scrie si ca sa stie ce a scris el insusi, fiindca acesta nu era decat un fel de raboj. Cand vedea insa pe Hutu citind din carte ceea ce au scris altii, il cuprindeau indoielile si-i zicea de obicei: "Ba sa ma ierti, asta o stii pe de rost". Hutu isi dadea silinta sa-l lamureasca si sa-i arate si lui cum se citeste; insa cand Budulea se uita la slovele incurcate, il cuprindea un fel de ameteala, fiindca era peste putinta ca cineva sa le descurce. Intr-o duminica Budulea i-a zis lui Hutu: "Ia scrie numele meu pe hartie". Hutu a scris cu slove mari: Lapadat Budulea, locuitor din Cocorasti.
..................
Insa Budulea nu voia sa inteleaga nenorocirea ce i se pregatea lui Hutu. El stia un lucru: ca fluierul lui are sase borte, si cand auzea ca Hutu are sa invete latineste, greceste, ba chiar si nemteste, ii venea sa sara cuc de bucurie si, mergand la oras, le zicea drumetilor: "Am un fecior la invatatura. Are sa iasa dascal mare. Vorbeste sarbeste si ungureste, iar acum invata latineste. greceste si nemteste: nu-i mai lipseste nicio limba pentru ca sa fie cele sapte depline."
Caci, dupa cum stia Budulea, nu erau atunci pe lume decat sase limbi, fiindca frantuzeasca era un fel de nemteasca, ruseasca un fel de sarbeasca, iar turceasca un fel de limba paganeasca, pe care puteai s-o intelegi in latineste, caci, dupa cum spunea dascalul Claita, si latineasca era o limba paganeasca. Hutu putea dar sa se inteleaga cu toata lumea.
Drumetii dadeau din cap si. intorcandu-se acasa, spuneau ca este la Cocorasti un cimpoies care are un fecior foarte invatat, ce stie toate limbile, si ca l-au vazut chiar ei pe acel cimpoies, care e un om scurt, gros, schiop de piciorul stang, rotund la fata si zambeste intotdeauna cand vorbesti cu el."
Ioan Slavici - Budulea Taichii

Mai multe povestiri parfumate, pe blogul Mirelei.

Si pentru ca astazi e Dragobete, va las in compania unui cantec despre literele iubirii:

prag aniversar

Tu mi-ai intregit Universul. 

Pentru tine am iubit mai mult, am visat mai mult si am indraznit mai mult. 

Azi te vad pornind cu vioaie speranta spre zarile maturitatii si tot ce pot face este sa-ti astern in continuare sub fiecare pas al vietii iubirea mea. 

La multi ani, scumpa noastra!

Parca mai-ieri te invatam sa sufli in lumanare la prima aniversare...

Just when did you turn 18!?

rost si traditie

"Ai-hai, sa culegem struguri copti,
Ai-hai, sa bem vin cu toti!
Cine-i la cules la cules de vie, 
mar' la deal cu bucurie
Pai sa dam drumul dorului, ai-hai, 
'n podgoria-Aradului
Ui-iu-iu, iu!"

Struguri's culesi, mustul a fiert, vinul se-anunta sec si bun, ca-n fiecare an. Nu stiu daca dupa noi va mai sti careva sa sape via, sa-i stearga lacrimile la prima taiere de primavara, s-o lege, s-o copileasca, s-o ude, s-o ingrijeasca si sa-i adune seva din boabele rubinii in licoarea datatoare de putere si de viata. Cine-o sa-si mai aminteasca rostul, munca, dar si voia buna? 

La fel, sunt probabil ultima din familie care va mai coase si de-aceea ma-ndemn cu sarg, ca un ultim mohican, sa las in urma o mica zestre care sa aminteasca urmasilor mei de frumusetea lucrului de mana, a vinului de casa si a rodului pamantului. 

Traditiile merita pastrate!

Hristos a-nviat!

Calin ne invita la "Miercurea fara cuvinte", rubrica initiata de Carmen.

Wordless Wednesday - povestea din oglinda

Calin ne invita la "Miercurea fara cuvinte", rubrica initiata de Carmen.

si totusi... love is in the air

Dupa o pauza luuuuunga - nu, nu de ceai - revin cu fotografiile de miercuri. Insa nu le inscriu in albumul comun al rubricii "miercurea fara cuvinte", pentru ca dupa o pauza asa de lunga, n-as putea tine gandurile nerostite.

Si totusi e primavara, dupa o iarna tipic atipica, ca ultimele ierni, cu cateva reprize razlete de ninsori, dintre care ultima s-a ratacit pe la noi sambata trecuta. Chiar daca sufletul meu nu e sigur, privesc pe fereastra si ma umplu de firescul naturii, pe care nimic n-o poate intoarce din parcursul sau ciclic. Pasarile stiu, pomii stiu, florile la fel... E primavara!

Cartierul meu cenusiu prinde culoare si mai mult decat atat, e plin de viata.

Puterea de regenerare a naturii ne molipseste de speranta si ne insenineaza, in ciuda ploii marunte. Caci e nevoie si de ploaie, ca de lacrimi, pentru aceasta purificare. Inca mai stau prea mult in casa, caci cos de zor; incerc sa prind frumusetea in insectarul timpului si mi-e greu sa renunt oricat de stangace impunsaturile, oricat de neputicioase degetele.

Si-n tot ast timp astept cu emotie vacanta de primavara a copilului si stiu ca daca azi poate mai am indoieli, maine dimineata cand o voi vedea dormind in patul ei, sigur primavara va fi printre noi.