parfumul literelor

"Frumosul mai frumos e insutit
Cand el credinta drept podoaba-o are,
Mireasma-n trandafirul inflorit
Ii face frumusetea si mai mare.
Far' de mireasma fragedul maces
Desi e-mpurpurat ca trandafirii
Si are spini si frunze fara gres
Cand infloreste vara-n largul firii,
Infatisare stearpa doar avand,
El n-are-amanti si somnul cand l-abate,
Cu totul moare. Trandafirul bland
Din dulcea-i moarte dulce miros scoate;
              Tu floare-a vietii, tot la fel te treci,
              Dar inima prin vers ramane-n veci."
William Shakespeare - Sonetul LIV

M-am nascut iubind literele; scrise, rostite, cantate sau plutind pe norii gandurilor. Prin ele viata mi-a fost mai implinita, gandurile au capatat sens, sperantele si-au aflat implinirea. Nu poti sa nu le iubesti mai ales cand sunt folosite cu talent in carti, in filme, in cantece sau in scrisorile indragostitilor.

Nu ma consider o mare cunoscatoare de parfumuri, dar imi place sa cred ca pot aprecia o mireasma deosebita. Si literele cele mai bune, care nasc poeme si nuvele memorabile, merita o aroma deosebita, de o prospetime discreta, dar curajoasa, suava si in acelasi timp surprinzatoare. Singurul parfum care in mica mea suma de cunostinte ar corespunde acestor cerinte este Light Blue de la Dolce e Gabbana.

"Inca de demult nea Budulea era nemultumit. Il vedea pe Hutu citind din carte ori scriind tot felul de lucruri pe hartie si nu-i prea venea sa creada ca toate sunt asa cum i se par lui. Tot mai intelegea ca omul sa scrie si ca sa stie ce a scris el insusi, fiindca acesta nu era decat un fel de raboj. Cand vedea insa pe Hutu citind din carte ceea ce au scris altii, il cuprindeau indoielile si-i zicea de obicei: "Ba sa ma ierti, asta o stii pe de rost". Hutu isi dadea silinta sa-l lamureasca si sa-i arate si lui cum se citeste; insa cand Budulea se uita la slovele incurcate, il cuprindea un fel de ameteala, fiindca era peste putinta ca cineva sa le descurce. Intr-o duminica Budulea i-a zis lui Hutu: "Ia scrie numele meu pe hartie". Hutu a scris cu slove mari: Lapadat Budulea, locuitor din Cocorasti.
..................
Insa Budulea nu voia sa inteleaga nenorocirea ce i se pregatea lui Hutu. El stia un lucru: ca fluierul lui are sase borte, si cand auzea ca Hutu are sa invete latineste, greceste, ba chiar si nemteste, ii venea sa sara cuc de bucurie si, mergand la oras, le zicea drumetilor: "Am un fecior la invatatura. Are sa iasa dascal mare. Vorbeste sarbeste si ungureste, iar acum invata latineste. greceste si nemteste: nu-i mai lipseste nicio limba pentru ca sa fie cele sapte depline."
Caci, dupa cum stia Budulea, nu erau atunci pe lume decat sase limbi, fiindca frantuzeasca era un fel de nemteasca, ruseasca un fel de sarbeasca, iar turceasca un fel de limba paganeasca, pe care puteai s-o intelegi in latineste, caci, dupa cum spunea dascalul Claita, si latineasca era o limba paganeasca. Hutu putea dar sa se inteleaga cu toata lumea.
Drumetii dadeau din cap si. intorcandu-se acasa, spuneau ca este la Cocorasti un cimpoies care are un fecior foarte invatat, ce stie toate limbile, si ca l-au vazut chiar ei pe acel cimpoies, care e un om scurt, gros, schiop de piciorul stang, rotund la fata si zambeste intotdeauna cand vorbesti cu el."
Ioan Slavici - Budulea Taichii

Mai multe povestiri parfumate, pe blogul Mirelei.

Si pentru ca astazi e Dragobete, va las in compania unui cantec despre literele iubirii: