sub semnul muzicii

Spre marea mea delectare, ultimele zile ale lui septembrie si inceputul lunii octombrie au fost trecute in calendarul meu sub semnul muzicii. O vizita grabita prin centrul Bucurestiului m-a atras ca un magnet spre Ateneul Roman. "Oare ce spectacole or mai fi la Ateneu?" mi-am zis si am intrat la casa de bilete. Un singur spectacol era prezentat pentru acea staptamana - un concert simfonic pe 29 septembrie al carui program m-a atras instant - muzica clasica cu dirijor si interpreti japonezi si in program... Concertul nr.2 al lui Rahmaninov!!! A durat fix o secunda ca sa ma hotarasc :) iar pe bilet am dat 50 ron (aprox 11 euro). Noroc ca mama e oricand dornica de iesiri in oras, asa ca nu am mers singura.

Si ca un bonus, la casa de bilete un alt afis mi-a atras atentia asupra unui concert cu intrare gratuita, la numai cateva zile distanta, in Sala de muzica a Palatului Cantacuzino (un loc in care mi-am dorit mereu sa ajung), pe Calea Victoriei. Normal ca nu puteam rata, mai ales ca (ce coincidenta placuta!) era sustinut tot de interpreti japonezi - lieduri si muzica traditionala japoneza.

Spectacolul de la Ateneu este intotdeauna un rasfat datorita frumusetii cladirii si a salii de spectacole! De cate ori mergem acolo ma simt privilegiata. De mici am auzit povestindu-se despre faimoasa strigare "Dati un leu pentru Ateneu!", pentru ca tot romanul stie ca o parte din fondurile necesare ridicarii cladirii au fost adunate prin subscriptie publica. Mai putin stim insa ca la vremea respectiva (in 1886 au inceput lucrarile) locul se afla de fapt in marginea Bucurestilor si ca arhitectul francez Albert Galleron a adaptat planurile cladirii astfel incat sa se poata folosi de fundatia turnata anterior aici pentru un proiect al Societatii Equestre Romane - manejul, care insa nu a mai fost finalizat.

Coloanele maiestoase din fata cladirii sunt o tema intalnita si in interior.

Mi se pare foarte ingenios ca aceste coloane sustin sala de concerte aflata de fapt la etaj, ceea ce permite existenta la parter a unui foaier spectaculos:

Voi mai spune doar ca sala mare impresioneaza prin fresca circulara pictata de Costin Petrescu in perioada 1933-1937, cu scene din istoria romanilor.

Iar in 1935, la propunerea lui George Enescu, au fost stranse fondurile pentru construirea orgii in spatele scenei.

Intr-o astfel de ambianta, vocile sopranelor japoneze sustinute minunat de orchestra filarmonicii dirijata de Koichi Inue (colaborator fidel al Filarmonicii George Enescu) au umplut sala cu acorduri divine. Pacat doar ca in acea seara de sambata putini bucuresteni au gasit potrivita o astfel de relaxare; sala a fost doar pe jumatate plina.

Faure, Mozart, Handel, Vivaldi, Pergolesi intr-o interpretare care ne-a impresionat pana la lacrimi. Dupa pauza in care m-am lasat atrasa de instrumentele care se odihneau in asteptarea orchestrei, am fost din nou impresionata de pianistele Yoshimi Kawamura si Rina Mori care au interpretat cu deosebita maiestrie Concertul nr.12 de Mozart si... Concertul nr.2 de Rahmaninov. La bis, Rina Mori a ridicat si mai mult miza emotionala cu "Sonata lunii" a lui Beethoven.



Ce-as mai putea adauga? O seara perfecta, la sfarsitul careia pluteam. Am pornit spre casa cu gandul ca in numai cateva zile ma voi lasa delectata de un alt concert cu interpreti japonezi. Dar despre concertul de la Palatul Cantacuzino intr-o alta postare.