marți, 17 martie 2015

clipa de muzica

Soarele-mi mangaie fereastra, chiar daca inca se mai ascunde timid dupa cate-un nor incruntat. Cu gesturi delicate, primavara mangaie ramurile pomilor si cheama la joaca hoarde de insecte si pasari. Chiar daca vantul inca ne zgribuleste sub hainele groase, nici norii nu mai par atat de amenintatori, caci nimic nu se poate impotrivi miraculoasei transformari ce ne farmeca an de an. Si cred ca am gasit si muzica potrivita pentru o zi frumoasa de primavara.








luni, 9 martie 2015

o parere

Am stat, am ascultat, m-am enervat si apoi m-am calmat si azi am hotarat sa scriu despre o tema care inflameaza de ceva vreme societatea romaneasca - cu sau fara ora de religie in scoli.

Am trait ani de zile ascunzandu-ne preferintele religioase atat de blamate de epoca comunista. Romanii insa si-au pastrat in mare parte in suflet, in case si poate mai putin deschis pe la biserici credinta crestin ortodoxa. In mod firesc, odata cu libertatea recastigata in '89, ne-am intors cu totii la credinta noastra seculara cu elan mai mult sau mai putin inteles si intr-o oarecare masura, firesc. Religia a reaparut dupa jumatate de secol la fel de firesc in programa scolara. Biserica a castigat capital de incredere, dar parerea mea este ca nu a stiut sa-l gestioneze si l-a transformat mai mult sau mai putin constient in capital de putere. Incet, cu ezitari, multe au inceput sa se schimbe si sa se modernizeze in societatea noastra, dar nu si biserica.

Dar sa revenim la ale noastra, caci nu despre biserica este acest articol, desi ea pare sa fie principalul responsabil pentru situatia orelor de religie in scoli.

Maria a facut religia la scoala de aici pana a plecat sa invete in Anglia. Ora de religie era una dintre orele "usoare", la care copiii obtineau fara efort prea mare note bune. Doamna de religie era blanda chiar si cu baietii care odata cu inaintarea spre adolescenta o tachinau mai des la ore. Recunosc ca nu m-am uitat pe manualul de religie, dar puteam sa jur ca ce invata copiii este religia crestin ortodoxa. Copiilor de alta religie sau confesiune le era permisa lipsa de la orele de religie. Si nici asta nu mi se parea ceva aiurea pe-atunci.

Curios a fost cum mi-am schimbat parerea odata cu trecerea la invatamantul englezesc. Am fost cumva surprinsa sa regasesc orele de religie in programa scolara. Initial am crezut ca e ceva oarecum optional, dar surpriza! Acolo orele de religie sunt cat se poate de serioase si am aflat cu ingrijorare ca este materie de examen GCSE (certificatul care atesta absolvirea invatamantului obligatoriu in Anglia, echivalentul a zece clase la noi). Si a inceput sa ma preocupe ce face copilul la ore, mai ales ca primele calificative nu aratau prea bine. Mariei insa ii placeau orele si a lucrat constant sa-si imbunatateasca abilitatile necesare pentru a-si mari calificativul. Asa am aflat ca ceea ce faceau ei la ore era un fel de istorie si chiar filosofie a religiilor. Toti elevii participau, indiferent de religie si toti dadeau acelasi examen. Temele erau de cele mai multe ori esee in care li se cerea sa argumenteze diferite situatii legate de religie, din trecut sau actuale care au afectat sau afecteaza viata oamenilor. Orice parere era admisa, prezentata, discutata si cata vreme era corect formulata, structurata si relevanta, puteai obtine un calificativ mare. Astfel, puteai obtine o paleta larga de puncte de vedere de la elevii de diverse religii sau chiar de la atei (au fost si astfel de cazuri) si mai multe de-atat, elevii exersau astfel toleranta la orele de religie. O diferenta uriasa fata de ceea ce se petrece la ora de religie de la noi!

Prin urmare, concluzia mea nu poate fi decat una - da, orele de religie sunt utile, insa numai in masura in care sunt corect abordate. In acest context stau si ma intreb daca BOR trebuie sa fie patronul direct. Ma alatur astfel celor care cred ca trebuie mai intai evaluat ce se intampla acum la ora de religie (programa, manualele) si apoi stabilit ce ar fi mai bine sa facem in continuare. Altfel, pentru orele de religie asa cum se tin astazi in scoli, voi fi nevoita sa zic, mai bine fara! Predarea in continuare a cultului ortodox in scoli nu face decat sa ne indeparteze de toleranta, de intelegerea adevarata a credintei si sa ne transforme in fanatici ortodocsi, dispusi sa-si promoveze credinta cu riscul de a tine departe de scoala copii de alte religii sau atei in timpul acestor ore. Faptul ca elevii trebuie sa se separe in timpul acestei ore pe criterii religioase este departe de a fi ceva constructiv, nu-i asa?

Si pentru ca astazi este Sarbatoarea Sfintilor Mucenici ucisi pentru ca nu si-au lepadat credinta, eu va doresc o zi senina si insorita, asa cum merita mosii care le urmeaza babelor schimbatoare din calendar si inchin in sanatatea voastra cele 40 de... pahare de vin rosu!

sursa foto

luni, 23 februarie 2015

clipa de muzica

Un inceput de saptamana bacovian, gri, umed, coplesitor ca un sfarsit de februarie. Incerc sa adun franturile de energie de care am nevoie sa ma pun in miscare. Lista de lucruri de facut nu e scurta si asteapta sfidatoare prima linie de taiere. Pana reusesc sa ma urnesc insa, ascult putina muzica buna.









Sper ca voi sunteti mai energici astazi. O saptamana frumoasa!

marți, 20 ianuarie 2015

clipa de muzica

Si e sa fie aceasta prima postare din 2015. Un amestec intre speranta unor zile mai bune si dezamagirile si pierderile anului trecut ce inca mai bantuie. Poate de-aceea gandurile stagneaza, cuvintele vin mai greu. De undeva insa trebuie sa incep si anul acesta. Si voi incepe cu un amestec fermecator dintre o voce unica - Dinah Washington ("This Bitter Earth") si un compozitor foarte talentat - Max Richter ("On the Nature of Daylight") care-mi aminteste de Cvartetul Balanescu. Iubitorilor de film melodia le va aminti de o pelicula deosebita.



This bitter earth 
Well, what fruit it bears 
What good is love 
that no one shares 
And if my life is like the dust 
that hides the glow of a rose 
What good am I 
Heaven only knows 

Lord, this bitter earth 
Yes, can be so cold 
Today you're young
Too soon, your'e old 
But while a voice within me cries 
I'm sure someone may answer my call 
And this bitter earth 
may not 
be so bitter after all



miercuri, 31 decembrie 2014

ganduri de An Nou

In ultima zi a anului avem parte de o prima zi cu soare dupa o perioada lunga de nori, ninsori si vijelie. Vremea ne ingaduie iata un ramas-bun senin si vesel in pragul dintre ani. A venit deci timpul sa las in urma 2014 si rememorez doar clipele frumoase. Imi indrept acum gandurile si sperantele spre un 2015 pe care mi-l doresc linistit si-atat. Pare putin de cerut, insa in realitate greu de realizat, caci vremurile sunt foarte nesigure.

Iar acum si-aici, alaturi de prieteni dragi, voi canta de dragul vremurilor frumoase si voi inchina cupa prieteniei.



La multi ani! S-aveti un An Nou cu multa sanatate si impliniri!

vineri, 19 decembrie 2014

suflet rebel - Xmas edition

Si ce daca sunt rebeli? Se bucura la fel de mult ca oricare de Craciun, asa ca i-am cautat si i-am rugat sa ne incante azi cu un repertoriu special de sarbatoare.



Ultimul cantec compus de celebrul rebel Freddie a fost dedicat tot iernii, inspirat de frumusetea Alpilor vazuti din Montreux, unde si-a petrecut ultima parte a vietii.



Un rebel frumos siiiii... foarte talentat si-ar dori sa fie Craciunul in fiecare zi:



Si din nou la rebelii britanici, inspirati de data aceasta de luminile sarbatorii de Craciun, aducatoare de speranta.




Cum maine este Ignatul*, la finalul episodului de astazi va doresc spor in treburile gospodariei si mult belsug in meniul mesei de Craciun!

* Ignatul este o straveche traditie precrestina de sacrificiu care marcheaza ziua cea mai scurta a iernii; aceasta se suprapune in calendarul crestin zilelor dinaintea Craciunului si s-a asociat in timp cu acesta, asa cum Sanzienele se suprapun peste ziua Sf Ioan Botezatorul. Si pentru ca aceste obiceiuri tin de traditiile dacice, de-aceea se intalnesc numai la noi si la aromani. Romanii le-au pastrat si nu s-au putut desparti de ele nici in epoca moderna.

joi, 18 decembrie 2014

Craciunul de altadata

Cateodat' ma intreb de unde vin aceste amintiri? De ce acum? Poate pentru ca mi-e teama sa nu se piarda vreau sa le povestesc aici, sa ramana undeva. Eram destul de frageda in varsta cand am inceput sa am amintiri de Craciun. Eram prea mica sa stiu ca toate erau randuite in calendar, caci altfel i-as fi dezlegat taina si as fi taiat zilele cu creionul pana-n clipa cand casa avea sa miroasa a cetina de brad, a carnati si-a foc de soba. Pe vremea aceea bunicii din Arad cresteau un porc peste an, pe care-l taiau impreuna cu ai mei de Craciun si-l pregateau dupa datinile locului. Nimic nu se pierdea; totul era pregatatit cu mare chibzuinta, de la caltabos si lebar la sangerete, de la carnatii si sunca date la afumat pana la muschiuletul de friptura si picioarele pentru piftie. Dar mie ca si copil mi-a ramas intiparita in minte cea mai draga amintire de la taiatul porcului, pe care-o asteptam pana tarziu in noapte ca sa fie gata - pogacelele pregatite de bunica. Si cand erau duse in camera cea buna ca sa-si aseze aromele, pandeam si tiptil ma duceam sa fur macar una :) Le tin minte si-acum, rotunde, infoiate si crestate deasupra. Trebuie sa spun ca de-atunci n-am mai mancat pogacele asa de bune. Pesemne ca bunica punea tare mult suflet cand le pregatea si poate mai era inca ceva ce nu reuseam pe-atunci sa inteleg, ca de multe ori cand pregatea mancarea mi se parea c-o aud murmurand cate ceva si mai facea din cand in cand semnul crucii. Nici pita noua nu era inceputa fara sa i se faca semnul crucii cu cutitul pe coaja aurie.

sursa foto

Cand am mai crescut, bunica-mi povestea de dubasi si colindele lor. Pe Valea Muresului inferior, ceata de colindatori se numeste dubasi; ii gasim in Hunedoara, Arad si Timis si-s tare mandri pastratori de traditie veche de sute de ani. Nu degeaba printre primele CD-uri de colinde pe care m-am bucurat sa le gasesc prin magazine dupa Revolutie a fost si cel al Dubasilor din Savarsin.
"Sunt oameni simpli, dar bogati. Avutia lor este datina straveche pe care o transmit de la an la an. [...] Nu-i usor sa fii dubas, sa infrunti frigul si vantul si zapada... Dar ce mandru imbraca ei cioarecii si cameasa, apoi cojocul si pieptarul, iar pentru a alunga definitiv frigul isi pun suba si caciula.[...] Si nu putine sunt drumurile lor, nici munca. [...] Colindele lor au sute de ani. La inceput au trecut negura timpului prin viu grai. De doua sute de ani incoace sunt scrise intr-un caiet, pastrat cu sfintenie de capelul (capetenia) dubasilor."
Dubasii isi incep colinda cu marsul dubelor si Jocul dubii, apoi se duc spre biserica unde canta Colinda bisericii si primesc binecuvantarea preotului. De cand familia regala a reintrat in posesia Castelului de la Savarsin, urmatoare oprire este acolo, apoi sunt luate la rand toate gospodariile. Pentru fiecare gospodarie dubasii isi ajusteaza repertoriul, caci ei colinda intr-un fel unde sunt fete tinere de maritat sau feciori de insurat si altfel padurarilor sau mestesugarilor.



Colinda bisericii

Refren: Lilioara leru-i Doamne

Sub cer rosu rasaritu
Scris-o Domnu ce-o mai scrisu
Scris-o tare lucru mare
Scris-o mare manastire
Noua usi, noua altare
Cu usile jos pe mare
Cu ferestrele spre soare
Da-n altaru cel mai mare
Slujba-i sfanta cine-o canta
Ca o canta Patru Apostol
Cu 12 apostolei
Pana slujba de-ascultare
Grele lacrimi revarsare
De grele-s ca pietrele
Si de mari ca merele
Graia maica catre fiu
Taci fiule taci dragule
Ca tu nu stii ce stiu eu
Colo josu mai de josu
La cel verde bradulet
Crucea ta fiu iti gatesc
Ca pe tine cibzuiasca
Graia fiu mic catre maica
Lasa maica lasa draga
Ca mai tare cibzui eu
Cam la capu' veacului
In vapaia iadului
Si te fiu mic veseleste
S-o-ncinam cu sanatate

Si-o sa inchei cu un alt obicei care-mi bucura sufletul de copil iarna, intr-un sat de langa Bucuresti unde locuiesc acum parintii mei si unde mergeam cu copiii din vecini cu Mos Ajunul. Nu prea intelegeam eu atunci ce-i cu acest obicei si nimeni nu se prea obosea sa-mi explice, ca religia era tabu in familia noastra, ca si-n alte familii la cea vreme. Era suficienta "pata" in dosarul tatalui mei ca se-nsurase cu fiica de preot. Dar cand ne prindea Craciunul in zona mergeam cu fratele meu si cu tinerii din vecini in puterea noptii sa Colindam cu Mos Ajunul. Si chiar daca nu stiam noi prea multe colinde, invatasem sa strigam in gura mare "Buna dimineata la Mos Ajun! Ne dati ori nu ne dati?" si ne-ngramadeam la fiecare poarta unde satenii ieseau cu cosuri mari de nuiele in care aveau daruri pentru colindatori. Aveam de-acasa cate-o traistuta in care puneam ce primeam: covrigi, mere, nuci, banuti... Incepeam dintr-un cap al satului si mergeam catre celalalt capat cam cat rezistam, ca pe mine, fiind mai mica, ma biruia la un moment dat frigul si oboseala. Imi amintesc si-acum cu cata bucurie desertam traisuta sa-mi numar micile "comori" ale Ajunului de Craciun.


sursa foto

De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in vremea copilariei mele Mos Craciun a fost exilat; Mos Gerila era vedeta si nu mi-era niciodata clar cand vine sa ne-aduca daruri. Craciunul pentru mine era un mister nedescifrat; se-ntamplau lucruri frumoase si familia se aduna mereu laolalta. Mult mai tarziu, rasfoind biblia bunicului am inceput sa inteleg ce anume starnea tot acest freamat de sarbatoare si lucrurile au inceput sa aiba un rost, chiar daca trebuia sa ramana ascuns.

Care-s primele voastre amintiri despre Craciun?

sâmbătă, 6 decembrie 2014

cel mai frumos cadou

De Sf. Nicolae (San Nicoara), cel mai frumos cadou este iubirea. De aceea ne simtim mai frumosi, mai generosi si mai fericiti in aceasta zi sfanta. Cuvantul magic al zilei este "a darui".

Astazi am redevenit putin copil si m-am bucurat de magia zilei; am daruit celor dragi ce am crezut ca am mai bun in mine, iar voua prieteni dragi, va daruiesc o clipa magica rupta din filmul animat "The Snowman"(1982):



"La multi ani!" tuturor celor care poarta numele Sf. Nicolae.