M-am ratacit
in labirintul tristetii.
Am crezut ca stiu sa caut
in zambetul soarelui,
in chemarea pasarilor,
in mireasma florilor...
Dar clinchetul gingas
din rasul copilului
mi-a aratat drumul
catre seninul zilei.
Si-am uitat numarul pasilor
intre lacrima si suras,
intre durere si-mpacare,
intre disperare si speranta.
Copilul ma intreaba:
"E-adevarat ca infinitu-apare
cand cifra opt se duce la culcare?"
Sărut mâna Alina!
RăspundețiȘtergereMă înclin !
Mi-a plăcut foarte , foarte mult .
Gânduri frumoase , sentimente ...
Mulţam pentru frumos !
Si eu iti multumesc pentru apreciere, Sorin! Ma bucur ca ti-a placut.
RăspundețiȘtergereMinunat ! ... Nu am cuvinte..
RăspundețiȘtergereEu sant obisnuit cu poezia de calitate scrisa de tine...
De fapt ...traita.
adorabila! o poezie plina de sensibilitate!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Ninule! Ai dreptate; cateodata bucati din sufletul meu se revarsa in versuri.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, draga Carmen!
RăspundețiȘtergereOoooo ce frumos, superbe versuri!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Lumi!
RăspundețiȘtergere