dor de poezie

De Ziua internationala a poeziei m-a apucat un dor nebun de-a scotoci printre cuvinte.

Prin matasea sfasiata a zorilor
gandurile-mi zboara dupa stoluri de cuvinte...
Nu pot sa le-ajung,
mi-e greu sa le chem,
nu stiu sa aleg intre renuntare si tacere.

Raman zambind, cu bratele intinse
si-astept sa-mi creasca aripi,
sa invat sa zbor
si sa ma-nalt din nou la stele
in cautarea visurilor ratacite.

Caci fara poezie, raman numai cu dor...

Si ce bine ca azi l-am recitit pe Gheorghe Tomozei:

De sine

Dar pe ploaie cine-o ploua?
Ea se ploua singura,
pe mine eu
ma mor
cum iubirea ta, te iubeste,
cum versul se scrie singur, de sine
cum naste singuratatea
singuratati...

Scriere despre scris

Sa scrii despre apa,
cu mirare si mila
pana cand degetele 
ti se preling peste fila.

Sa scrii pe vant,
pe umbra iubitei, galesa sticla,
sa scrii cu neasezare,
sa scrii pe frica,

sa scrii pe jund
sa scrii pe frunzele simple
cu, din alfavituri, niciunul,
in niciuna din limbe

sa poti scrie 
despre zapada
astfel incat literele
sa nu se vada...

Si mi-am amintit si de Nichita Stanescu: