Nu prea cred in cifre, de cele mai multe ori le uit, le ignor sau le calculez gresit, asa ca voi trece cu bine si peste acest prag :)
Dumnezeu m-a binecuvantat cu prieteni buni, care mi-au facut de fiecare data aniversarile frumoase si m-au facut sa ma simt speciala. Le multumesc si ii asigur de iubirea mea! Le multumesc si celor care si-au luat o pauza de ceai pe-aici astazi si sper sa se fi bucurat de ea!
Aproape ca abandonasem telenovela mea rock. Acum fredonez "The day we give in is the day we die." si-aduc astazi, in vinerea rebela, tribut unei formatii de care am auzit abia vinerea trecuta, in tumultul unei tragedii. Sa-i descopar pe cei de la Goodbye to Gravity atat de tineri si de talentati este cu atat mai dureros. A trecut o saptamana deja; destinul lor, dar si al nostru s-a schimbat dramatic. RIP celor care ne-au parasit si putere celor care se lupta inca sa iasa din infernul suferintei!
"Drag mi-e muntele sa-l sui, sa ma plimb printre bradui [...] Mi-e drag s-ascult pe racoare cantec de privighetoare. Draga mi-i padurea vara Si doina cantata seara [...] Mi-e dor cand ii luna plina S-ascult fluierul la stana."
La multi ani, Carmen draga! De ziua ta iti dorim multa sanatate si sa ai parte de tot ce-i mai bun in viata!
Insotesc urarile cu un memento al clipelor minunate de asta-vara pe muzica Lucretiei Ciobanu:
"În pelegrinările mele prin ţară, caut şi ascult cu atenţie şi răbdare cântecele ţăranilor. Încerc apoi să pătrund bine muzica, ritmul şi sensul cuvintelor, mai cu seamă sensul cuvintelor. Aflu obiceiurile de prin partea locului şi apoi procesul este foarte complicat. Se bazează pe observaţie, pe concentrare, pe o muncă migăloasă şi perseverenţă. Nu le interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu le fac să circule mai departe." "Niciodată n-am cântat altceva decât cântece populare româneşti. Veniţi de prin împrejurimi şi din îndepărtări la oraş, ţăranii aciuiţi prin mahalaua noastră, după ce-şi lăsau lucrul, cu voci când înflăcărate, când domoale, cântau cântecele de acasă. De la ei ştiu cânta, de la ei, de la taica şi de la mama. Multă vreme mi-au rămas în suflet cântecele acelea triste, tărăganate, cu alean, de blestem, de răzbunare, de revoltă, bocete, cântece de leagăn, cântece de nuntă." Maria Tănase
La 25 septembrie 1913 se nastea in Mahalaua Caramidari din Bucuresti, Maria Tanase, fiica unui oltean si a unei ardelence. Cati ne mai amintim de ea astazi? Exista un ansamblu folcloric in inima Olteniei care-i poarta numele si... cam atat. Pe internet cineva de buna credinta i-a facut o pagina Wikipedia. Ati auzit de vreun muzeu care sa-i fie inchinat marii noastre interprete? Ma intreb ce s-a ales de lucrurile ei, de costumele ei? Am cautat cu incapatanare poze cu Maria Tanase in costum popular si am gasit pe facebook un album in care-au fost adunate astfel de imagini, pe pagina Muzeului National de Etnografie si Istorie Naturala din Chisinau. Bravo lor!
Am descoperit intamplator un documentar realizat de TVR (al carui titlu l-am imprumutat si eu) cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la nasterea Mariei Tanase, in care am descoperit-o cu mare bucurie in fotografiile prezentate purtand un costum de Arad.
Zilele acestea i-am ascultat mai mult ca oricand melodiile, dorindu-mi ca cineva sa fi pastrat costumele ei si sa ne poata spune povestile lor, asa cum ea a simtit nevoie sa culeaga si sa ne redea cantecul romanesc.
"Uneori mă încearcă sentimentul că melodiile îmi vin de undeva, de departe, din străfundul conştiinţei populare, se furişează în mine, visând parcă, le ascult şi le interpretez." Maria Tănase
Pentru clubul cinefililor gazduit de Carmen in fiecare saptamana, ma gandesc sa aduc in prim-plan un cuplu tata-fiu care a dat cel putin doua bijuterii cinematografice. Martin Sheen este un monstru sacru, insa primul sau fiu, Emilio Estevez s-a dovedit chiar mai mult decat un actor cu resurse. El joaca, scrie si regizeaza filme, in doua dintre ele jucand alaturi de tatal sau.
"The War at Home" (1996) reda cu deosebit talent dificultatea readaptarii la viata de acasa a unui soldat intors din Vietnam. In loc sa-si gaseasca linistea, el se confrunta cu pierderea camarazilor, cu ororilor traite si faptele comise intr-un razboi in care a ajuns sa lupte in urma unei loterii. Lupta din jungla devine in scurt timp lupta cu imposibilitatea de a se adapta, cu mentalitatile invechite ale parintilor, cu incapacitatea celor din jur de a intelege drama supravietuitorului si isi atinge apogeul de Ziua Recunostintei. Nu am gasit un trailer pentru acest film, dar va ofer cateva secvente din finalul filmului pentru a ilustra intensitatea si profunzimea lui. Din pacate nu am gasit alt clip sa ilustreze jocul celor doi, dar sper sa nu va impiedice sa vedeti filmul de la-nceput.
"The Way" (2011) este calatoria reala si spirituala a unui tata pentru recuperarea fiului sau mort in Pirinei pe Camino de Santiago. Desi inceputa in durere si singuratate, calatoria sa capata noi sensuri pe masura ce i se alatura pe drum alti calatori cu tristetile si problemele lor, fiecare cautandu-si rostul, mantuirea, iertarea...
Am vazut de curand un film care m-a impresionat si pe care ma gandesc sa vi-l recomand. Este inspirat de fapte reale, asa cum frumusetea celor doua verisoare, Dido si Elizabeth a inspirat autorul acestui portret comandat de bunicul lor.
Fiica mulatra a unui capitan englez cu descendenta nobila, Belle este lasata in grija bunicilor paterni dupa moartea mamei sale si nevoita sa-si caute permanent locul intr-o societate rigida, guvernata de legi ce nu lasau libertate nici sclavilor, dar nici femeilor. La un moment dat chiar te intrebi cu ce e mai bine ca Dido nu este sclava, cata vreme societatea ar fi transormat-o oricum intr-o proprietate a viitorului sau sot. Dincolo de jocul exceptional al actorilor britanici, de asteptat de la Tom Wilkinson si Emily Watson (mereu o incantare) si surprinzator de nuantat la tinerii Gugu Mbatha-Raw si Sam Reid (ah, actorii australieni!), filmul dezvaluie o profunzime la care cu regret trebuie sa spun ca "12 ani de sclavie" n-a reusit sa ajunga. O surpriza neasteptata in rolul mostenitorului Ashford, Tom Felton, nimeni altul decat Draco Malfoy din seria Harry Potter. O coloana sonora de o sensibilitate pe masura emotiilor din film sub semnatura lui Rachel Portman, o regie impecabila semnata de Amma Asante, o distributie pe masura si o poveste ce merita spusa sunt argumentele care sper sa va convinga sa urmariti filmul "Belle" (2013).
In aceasta vara, plimbandu-ma cu prietenii prin Herculane, mi-am amintit de un poet de care prea putini au auzit. L-am intalnit intr-o vara la vechea librarie din statiune, dar n-am stiut cine este. I-am platit cartea aleasa de pe rafturile lustruite de patina vremii (imi amintesc si-acum, era cartea lui Anne Bronte "Necunoscuta de la Wildfell Hall") si tarziu am aflat ca libraria apartinea poetului Sabin Opreanu (1946-2010). In anul urmator am vrut sa-l cunosc, sa-l intreb de unde pot cumpara o carte cu poeziile sale, insa nu l-am mai gasit acolo. Poetul plecase dintre noi inainte s-apuc sa-l cunosc, sa-l citesc. Intre timp nici libraria nu mai este in vechea cladire a Cazinoului; a fost mutata mai in spate. Sub praful si nepasarea contemporanilor din Baile Herculane se pierd multe nestemate. Am reusit sa gasesc mai apoi pe internet unul dintre volumele sale de poezii, "Insula de pergament" din care am ales cateva versuri ce mi-amintesc de talentul si sensibilitatea celui care-si spunea "fiul raului".
Nici un preţ pe vorbele ruginite
Să nu-mi spuneţi că doar ceaţa e emanaţia munţilor orgolioşi sau respiraţia pietrelor obosite de propria lor stare să nu-mi spuneţi despre Râu că izbucneşte din teama pământului orbecăind printre oglinzi paralele să nu-mi spuneţi că doar cerul e albastru datorită cerului sau mecanismelor soarelui construind cuburi de iluzii să nu-mi spuneţi că florile sunt exclamaţiile lutului derizorii tulpine de aer înmiresmat nu pun nici un preţ pe vorbele ruginite şi cred că voi muri cândva de poezie -
În faţa naturii În faţa naturii cu pieptul gol nimeni nu e pierdut pe unde creşte iarba vom găsi drumul cel bun în faţa naturii veşnicia nu e decât un vis frumos - autoportret vorbesc despre mine ca şi cum aş vorbi despre trecerea Râului prin memoria pietrelor despre mişcările tectonice din alt mileniu despre destinul fluturilor întemniţaţi în catedrale despre sentinele naive postate la intrări universitare despre temniţa scoicii şi înăbuşita mare despre frunzele alunilor de la marginea pădurii despre înserarea fecioarei cu mărul putred în mână despre sunetele văzute pe malul unui lac îngheţat despre salcia rătăcită într-o aulă academică despre plantarea zarzărilor în curtea vecinului despre dimineaţa aceasta născută din imaginaţie -
