top tea - new entries

Perioada incarcata din ultimele saptamani mi-a fost alinata de doua sortimente de ceaiuri unice. De ce unice? Pentru ca sunt excelente si pentru ca nu sunt la indemana.
Ceaiul de iasomie e un ceai placut, aromat, dar sortimentul pe care l-am baut este departe de orice am baut pana acum, desi pare banalul amestec de ceai verde cu iasomie. Ne-a fost adus la birou de o colega care a fost in concediu in China. Si cum suntem destui bautori de ceai in birou (da, se intampla in Romania :)), il impartim frateste. Mai intai te cucereste parfumul; este atat de rafinat si delicat, incat abia astepti sa iei prima gura. Mmmm! Ideal ca sa-ti creezi propriul moment de relaxare intr-o lume in care pauza de munca pare un lux pe care cu greu ti-l permiti. Si iata vedeta:

Tot din calatoria in China am fost tratati cu prajiturele care contineau ceai verde. O minunatie!
Un alt ceai deosebit din care beau acum in fiecare dimineata este un ceai care mi-a fost oferit mai intai intr-un pliculet de ceai clasic fara eticheta. Dupa miros mi-am dat seama imediat ca are scortisoara, dar dupa ce l-am gustat, l-am ghicit imediat - ceai negru cu ghimbir si scortisoara, cu o aroma care ma purta cu gandul la India. Si pentru ca am stiut sa-l apreciez, am primit apoi intreaga...era sa zic cutie. Nu-nu-nu, un ceai autentic indian este pastrat intr-un saculet:

Aici aveti mai multe detalii despre acest ceai (San-Cha) si cei care-l produc - Aap Ki Pasand 

Si-acum ma duc sa pun de-un ceai :)))

ranile unui oras (3)

Continui aceasta seri, pentru ca e un subiect pe care n-o sa-l inchid pana nu voi simti ca lucrurile vor incepe sa se indrepte. Am primit de curand de la o prietena, pe mail, un top al palatelor "disparute" din Bucuresti. Fie au cazut la bombardamentele din 44 (cand americanii, cand nemtii), fie le-au daramat comunistii si in special Ceausescu. Din pacate nici lectia asta n-am invatat-o; in ziua de azi se darama in continuare cladiri istorice sub povara neglijentei si indiferentei, pentru a face loc unor cladiri moderne lipsite de personalitate si de...suflet.
Recunosc - am fost selectiva si mi-au cazut ochii pe cateva bijuterii care nu vor mai exista decat in poze. Iata cum arata Palatul Sturdza inainte de anii '30 (cand a fost demolat). Aici a functionat Ministerul Afacerilor Externe din Piata Victoriei:

sau Palatul Artelor (fostul Muzeu Militar) din Parcul Carol, daramat de comunisti pentru a face loc mausoleului:

Despre Palatul Somanescu nu stiu mai nimic in afara de fotografia ramasa:

Din pacate nimic nu mai poate fi facut pentru ele, decat sa le pastram in memorie si sa le pomenim, astfel incat in ciuda celor care le-au distrus, ele sa nu dispara.
Inainte de razboi, pe Calea Victoriei se afla Teatrul National, distrus de bombardamente:

In acelasi loc, acum cativa ani s-a construit Hotelul Novotel, care a dorit sa aduca un tribut acestei cladiri emblematice a Bucurestiului interbelic si i-a reconstruit intrarea:

Destul de controversata initiativa, dar eu zic ca e bine si asa, decat deloc.

Unul dintre putinele palate care au supravietuit este Palatul Elenei Kretzulescu, langa Gradina Cismigiu, astazi sediu al unei filiale UNESCO:

sau Palatul Herman Spayer de pe strada Batistei, cladire de referinta a Bucurestiului inainte de razboi:

M-am bucurat sa descopar pe net o multime de oameni care au simtit nevoia sa aduca astfel de cladiri in atentie, pentru ca macar in felul acesta ele nu vor pieri si din memoria noastra.

Nemtii au reconstruit orase intregi dupa razboi. Noi nu doar ca nu le-am refacut, dar le-am distrus mai departe in numele unor idealuri gresite si lasam sa se distruga in continuare, mai nou in numele banului.

barbati care vand...

...iata si frigidere! Ce sa fac, daca imi ies in cale! Acesta e chiar e o vedeta - Cristi Chivu :)

Nu pot decat sa ma amuz ca au mai fost scosi si ei la...produs, spre delectarea sexului slab. Hi-hi! Pe cand un aragaz - ceva?

feeling bad about feeling good

Am calculat: imi petrec aproape 2 ore in masina in fiecare zi pe strazile aglomerate ale capitalei. Daca dimineata condusul este exercitiul mental de care am nevoie pentru a ajunge cu creierul antrenat la munca, seara se transforma in relaxarea de care am nevoie pentru a ma scutura de stresul de la birou. Ascult muzica ce-mi place, imi resetez gandurile pentru modul de functionare home si din cand in cand privirile mi se agata de o cladire, o reclama sau de luminile orasului. Si uite asa am observat in ultima vreme ca si barbatii pot sa vanda cafea si ciocolata :)))
Cand ajung la Marriott ma priveste melancolic Doncafe, cu o ceasca de cafea cu suflet:

si ne privim asa pret de vreo doua semafoare. Cu ceva vreme in urma as fi stat si trei semafoare pe rosu, pentru ca cei de la Poiana aveau putin mai incolo un panou cu noua lor promotie, in care spui ce-ti doresti si ei iti vor indeplini dorinta. Dorinta mea ar fi fost ca tipul ala din panou sa fie chiar James McAvoy, cel cu care mi se parea mie ca seamana si sa stam de vorba de-adevaratelea pana se face verde semaforul.

Si desi mi-am permis sa ma delectez in acest fel vreo cateva saptamani (asa se explica acel feeling bad about feeling good), serile mele sunt mai putin relaxante de cand reclama cu pricina a facut loc proaspetelor reclame electorale.
In ciuda retusurilor photoshopate, candidatii nostri la presedintie nu au farmecul acestor tineri simpatici care au fost scosi in fata pentru a vinde cafea si ciocolata. Nu stiu cui mai pot vinde Basescu, Geoana, Antonescu si Oprescu promisiunile lor electorale: Hai Romania! Invingem impreuna! Impreuna la bine si la greu! Revolutia bunului-simt... Eu cu cine votez?