miercuri, 31 decembrie 2014

ganduri de An Nou

In ultima zi a anului avem parte de o prima zi cu soare dupa o perioada lunga de nori, ninsori si vijelie. Vremea ne ingaduie iata un ramas-bun senin si vesel in pragul dintre ani. A venit deci timpul sa las in urma 2014 si rememorez doar clipele frumoase. Imi indrept acum gandurile si sperantele spre un 2015 pe care mi-l doresc linistit si-atat. Pare putin de cerut, insa in realitate greu de realizat, caci vremurile sunt foarte nesigure.

Iar acum si-aici, alaturi de prieteni dragi, voi canta de dragul vremurilor frumoase si voi inchina cupa prieteniei.



La multi ani! S-aveti un An Nou cu multa sanatate si impliniri!

vineri, 19 decembrie 2014

suflet rebel - Xmas edition

Si ce daca sunt rebeli? Se bucura la fel de mult ca oricare de Craciun, asa ca i-am cautat si i-am rugat sa ne incante azi cu un repertoriu special de sarbatoare.



Ultimul cantec compus de celebrul rebel Freddie a fost dedicat tot iernii, inspirat de frumusetea Alpilor vazuti din Montreux, unde si-a petrecut ultima parte a vietii.



Un rebel frumos siiiii... foarte talentat si-ar dori sa fie Craciunul in fiecare zi:



Si din nou la rebelii britanici, inspirati de data aceasta de luminile sarbatorii de Craciun, aducatoare de speranta.




Cum maine este Ignatul*, la finalul episodului de astazi va doresc spor in treburile gospodariei si mult belsug in meniul mesei de Craciun!

* Ignatul este o straveche traditie precrestina de sacrificiu care marcheaza ziua cea mai scurta a iernii; aceasta se suprapune in calendarul crestin zilelor dinaintea Craciunului si s-a asociat in timp cu acesta, asa cum Sanzienele se suprapun peste ziua Sf Ioan Botezatorul. Si pentru ca aceste obiceiuri tin de traditiile dacice, de-aceea se intalnesc numai la noi si la aromani. Romanii le-au pastrat si nu s-au putut desparti de ele nici in epoca moderna.

joi, 18 decembrie 2014

Craciunul de altadata

Cateodat' ma intreb de unde vin aceste amintiri? De ce acum? Poate pentru ca mi-e teama sa nu se piarda vreau sa le povestesc aici, sa ramana undeva. Eram destul de frageda in varsta cand am inceput sa am amintiri de Craciun. Eram prea mica sa stiu ca toate erau randuite in calendar, caci altfel i-as fi dezlegat taina si as fi taiat zilele cu creionul pana-n clipa cand casa avea sa miroasa a cetina de brad, a carnati si-a foc de soba. Pe vremea aceea bunicii din Arad cresteau un porc peste an, pe care-l taiau impreuna cu ai mei de Craciun si-l pregateau dupa datinile locului. Nimic nu se pierdea; totul era pregatatit cu mare chibzuinta, de la caltabos si lebar la sangerete, de la carnatii si sunca date la afumat pana la muschiuletul de friptura si picioarele pentru piftie. Dar mie ca si copil mi-a ramas intiparita in minte cea mai draga amintire de la taiatul porcului, pe care-o asteptam pana tarziu in noapte ca sa fie gata - pogacelele pregatite de bunica. Si cand erau duse in camera cea buna ca sa-si aseze aromele, pandeam si tiptil ma duceam sa fur macar una :) Le tin minte si-acum, rotunde, infoiate si crestate deasupra. Trebuie sa spun ca de-atunci n-am mai mancat pogacele asa de bune. Pesemne ca bunica punea tare mult suflet cand le pregatea si poate mai era inca ceva ce nu reuseam pe-atunci sa inteleg, ca de multe ori cand pregatea mancarea mi se parea c-o aud murmurand cate ceva si mai facea din cand in cand semnul crucii. Nici pita noua nu era inceputa fara sa i se faca semnul crucii cu cutitul pe coaja aurie.

sursa foto

Cand am mai crescut, bunica-mi povestea de dubasi si colindele lor. Pe Valea Muresului inferior, ceata de colindatori se numeste dubasi; ii gasim in Hunedoara, Arad si Timis si-s tare mandri pastratori de traditie veche de sute de ani. Nu degeaba printre primele CD-uri de colinde pe care m-am bucurat sa le gasesc prin magazine dupa Revolutie a fost si cel al Dubasilor din Savarsin.
"Sunt oameni simpli, dar bogati. Avutia lor este datina straveche pe care o transmit de la an la an. [...] Nu-i usor sa fii dubas, sa infrunti frigul si vantul si zapada... Dar ce mandru imbraca ei cioarecii si cameasa, apoi cojocul si pieptarul, iar pentru a alunga definitiv frigul isi pun suba si caciula.[...] Si nu putine sunt drumurile lor, nici munca. [...] Colindele lor au sute de ani. La inceput au trecut negura timpului prin viu grai. De doua sute de ani incoace sunt scrise intr-un caiet, pastrat cu sfintenie de capelul (capetenia) dubasilor."
Dubasii isi incep colinda cu marsul dubelor si Jocul dubii, apoi se duc spre biserica unde canta Colinda bisericii si primesc binecuvantarea preotului. De cand familia regala a reintrat in posesia Castelului de la Savarsin, urmatoare oprire este acolo, apoi sunt luate la rand toate gospodariile. Pentru fiecare gospodarie dubasii isi ajusteaza repertoriul, caci ei colinda intr-un fel unde sunt fete tinere de maritat sau feciori de insurat si altfel padurarilor sau mestesugarilor.



Colinda bisericii

Refren: Lilioara leru-i Doamne

Sub cer rosu rasaritu
Scris-o Domnu ce-o mai scrisu
Scris-o tare lucru mare
Scris-o mare manastire
Noua usi, noua altare
Cu usile jos pe mare
Cu ferestrele spre soare
Da-n altaru cel mai mare
Slujba-i sfanta cine-o canta
Ca o canta Patru Apostol
Cu 12 apostolei
Pana slujba de-ascultare
Grele lacrimi revarsare
De grele-s ca pietrele
Si de mari ca merele
Graia maica catre fiu
Taci fiule taci dragule
Ca tu nu stii ce stiu eu
Colo josu mai de josu
La cel verde bradulet
Crucea ta fiu iti gatesc
Ca pe tine cibzuiasca
Graia fiu mic catre maica
Lasa maica lasa draga
Ca mai tare cibzui eu
Cam la capu' veacului
In vapaia iadului
Si te fiu mic veseleste
S-o-ncinam cu sanatate

Si-o sa inchei cu un alt obicei care-mi bucura sufletul de copil iarna, intr-un sat de langa Bucuresti unde locuiesc acum parintii mei si unde mergeam cu copiii din vecini cu Mos Ajunul. Nu prea intelegeam eu atunci ce-i cu acest obicei si nimeni nu se prea obosea sa-mi explice, ca religia era tabu in familia noastra, ca si-n alte familii la cea vreme. Era suficienta "pata" in dosarul tatalui mei ca se-nsurase cu fiica de preot. Dar cand ne prindea Craciunul in zona mergeam cu fratele meu si cu tinerii din vecini in puterea noptii sa Colindam cu Mos Ajunul. Si chiar daca nu stiam noi prea multe colinde, invatasem sa strigam in gura mare "Buna dimineata la Mos Ajun! Ne dati ori nu ne dati?" si ne-ngramadeam la fiecare poarta unde satenii ieseau cu cosuri mari de nuiele in care aveau daruri pentru colindatori. Aveam de-acasa cate-o traistuta in care puneam ce primeam: covrigi, mere, nuci, banuti... Incepeam dintr-un cap al satului si mergeam catre celalalt capat cam cat rezistam, ca pe mine, fiind mai mica, ma biruia la un moment dat frigul si oboseala. Imi amintesc si-acum cu cata bucurie desertam traisuta sa-mi numar micile "comori" ale Ajunului de Craciun.


sursa foto

De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in vremea copilariei mele Mos Craciun a fost exilat; Mos Gerila era vedeta si nu mi-era niciodata clar cand vine sa ne-aduca daruri. Craciunul pentru mine era un mister nedescifrat; se-ntamplau lucruri frumoase si familia se aduna mereu laolalta. Mult mai tarziu, rasfoind biblia bunicului am inceput sa inteleg ce anume starnea tot acest freamat de sarbatoare si lucrurile au inceput sa aiba un rost, chiar daca trebuia sa ramana ascuns.

Care-s primele voastre amintiri despre Craciun?

sâmbătă, 6 decembrie 2014

cel mai frumos cadou

De Sf. Nicolae (San Nicoara), cel mai frumos cadou este iubirea. De aceea ne simtim mai frumosi, mai generosi si mai fericiti in aceasta zi sfanta. Cuvantul magic al zilei este "a darui".

Astazi am redevenit putin copil si m-am bucurat de magia zilei; am daruit celor dragi ce am crezut ca am mai bun in mine, iar voua prieteni dragi, va daruiesc o clipa magica rupta din filmul animat "The Snowman"(1982):



"La multi ani!" tuturor celor care poarta numele Sf. Nicolae.

vineri, 5 decembrie 2014

suflet rebel - 61

Sa fii rebel inseamna sa-ti asumi curajul de a fi altfel, sa te razvratesti impotriva sabloanelor care-i modeleaza pe cei din jur si mai ales sa alegi durerea de a renunta la proprii idoli atunci cand ai ales alt drum. Asa ca azi revin la telenovela mea rock, pentru ca zilele aceastea am ascultat si reascultat "Foo Fighters" si m-am simtit din nou putin rebela.



Keep you in the dark
You know they all pretend
Keep you in the dark
And so it all began

Send in your skeletons
Sing as their bones go marching in... again
The need you buried deep
The secrets that you keep are ever ready
Are you ready?
I'm finished making sense
Done pleading ignorance
That whole defense

Spinning infinity, boy
The wheel is spinning me
It's never-ending, never-ending
Same old story

What if I say I'm not like the others?
What if I say I'm not just another one of your plays?
You're the pretender
What if I say I will never surrender?

In time or so I'm told
I'm just another soul for sale... oh, well
The page is out of print
We are not permanent
We're temporary, temporary
Same old story

I'm the voice inside your head
You refuse to hear
I'm the face that you have to face
Mirrored in your stare
I'm what's left, I'm what's right
I'm the enemy
I'm the hand that will take you down
Bring you to your knees


Dar cu si mai mare placere le-am ascultat melodiile in versiunea Acoustic, care suna la fel de bine si pot fi apreciate si de cei carora sound-ul heavy metal nu le starneste interesul. 



I am a one way motorway
I'm the road that drives away
then follows you back home
I am a street light shining
I'm a white light blinding bright
burning off and on

it's times like these you learn to live again
it's times like these you give and give again
it's times like these you learn to love again
it's times like these time and time again

I am a new day rising
I'm a brand new sky
to hang the stars upon tonight
I am a little divided
do I stay or run away
and leave it all behind?


Poate ca fanii "Nirvana" vor comenta ca grupul are mai multe albume vandute intr-n timp mai scurt decat Foo Fighters, insa eu cred ca cele doua trupe nu pot fi comparate. Nirvana a fost un fenomen la vremea ei, consacrand curentul "grunge", dar nu pot sa nu ma bucur ca dupa moartea lui Kurt Cobain, Dave Grohl a gasit resursele de a-si afirma in continuare talentul cu Foo Fighters. 

Poate mai putin cunoscuta pe la noi este intamplarea prin care un miner prins in subteran intr-un accident din Tasmania - Australia, asteptand sa fie salvat de colegii sai, dupa ce au reusit sa comunice cu salvatorii si li s-a putut trimite mancare si apa printr-o conducta, cand a fost intrebat ce mai doreste sa primeasca, a cerut un iPod pe care sa fie melodii Foo Fighters. Dave Grohl a fost foarte emotionat sa afle acest lucru si i-a invitat pe cei doi mineri care-au supravietuit accidentului la concertele trupei in Australia si la o bere dupa. Surpriza pe care i-a facut-o minerului a fost si mai mare; pentru ei a compus melodia instrumentala "Ballad of the Beaconsfield miners" pe care a cantat-o in concertele australiene si a inregistrat-o pe urmatorul sau album cu talentata chitarista Kaki King.



Foo Fighters a lansat un nou album luna trecuta (Sonic Highways), asa ca am ce asculta in decembrie. Incep cu prima melodie de pe album, "Something from Nothing":



Give me the flammable life
I'm cold as a match 
Ready to strike
So here I go...

Here lies a city on fire
Singing along
The arsonist choir
Now here I go...

It started with a spark
And burned into the dark
Now here I go...

There is a river I found
Into the wild
Under the ground
So here I go...

A button on a string
And I heard everything
Now here I go...

Oh sweet ignition be my fuse
You have no choice you have to choose
Bid farewell to yesterday
Say goodbye I'm on my way

But in the end we all
Come from what's come before
So here I go...

Oh sweet ignition be my fuse
You have no choice you have to choose
Bid farewell to yesterday
Say goodbye I'm on my way
I threw it all away because
I had to be what never was
Been so hungry I could lie
You took my word I took your wine 
And held you in my bloody hands
These rattled bones and rubber bands
Washed them in the muddy water
Looking for a dime and found a quarter
But you can't make me change my name
You'll never make me change my name
Pay no mind now ain't that something
Fuck it all! I came from nothing

I'm something 
From nothing
You are my fuse
I'm something 
From nothing
You are my fuse
It goes...


Weekend placut!

luni, 1 decembrie 2014

La multi ani, Romania!

Au trecut 96 de ani de la 1 Decembrie 1918, ziua reintregirii celor de-aceeasi limba, cultura si traditie. A mai trecut un razboi devastator peste noi, am suferit alte mutilari teritoriale, am supravietuit unei lungi perioade degradante de comunism dictatorial, dar inca suntem aici si pentru ca aceasta zi a supravietuit in constiinta noastra nationala, dupa ce ne-am recastigat libertatea am declarat-o ziua noastra si a patriei noastre, Romania.

Am iesit si noi astazi la parada, mai ales ca a fost organizata aproape de cartierul nostru, dar am fost foarte impresionata sa vad cat de multi oameni au iesit pe frig si pe ninsoare din casa, dar mai ales numarul mare de copii, care nu se lasau dusi de-acolo chiar si dupa terminarea paradei. Cred ca avem de ce sa ne mandrim. La multi ani tuturor romanilor, oriunde s-ar afla!




Purtam in suflet dorul dupa fratii nostri basarabeni si bucovineni de care inca ne desparte o granita nedreapta. Raman insa in constiinta noastra si sa speram ca istoria ne va reuni in viitor asa cum a facut-o si in 1918.





miercuri, 26 noiembrie 2014

Wordless Wednesday - "decretzica" a ajuns la patruzeci si cinci :)





Multumesc, Carmen pentru surprizele zilei! Va invit sa ne fiti alaturi la Miercurea fara cuvinte.

P.S. pentru cei mai tineri, care nu stiu cine sunt "decretzeii", aflati despre ei aici sau aici (cu subtitrare).

duminică, 16 noiembrie 2014

mantra zilei

"Votul meu conteaza! Votul meu conteaza! Votul meu conteaza!"

De fiecare data cand votez ma simt puternica si libera. Democratia ne-a fost garantata cu sange in '89 si asta ne obliga la respect. Din pacate, esecul clasei politice ne-a condamnat la inertie si din an in an au fost tot mai multi cei nehotarati, cei care-au ales sa stea pe margine, dezamagiti de prestatia clasei politice.

Scriu aceste randuri penduland intre teama si speranta. Teama ca de maine viitorul va lua o lunga pauza in asteptarea unor vremuri mai bune si a unor oameni mai intelepti. Speranta ca in ultimul ceas oamenii vor realiza cat de puternic este votul lor. Pentru ca politicienii vor fi nevoiti sa tina seama de el si hai sa recunoastem, una e sa iesi castigator ca doar 40% din populatie te-a votat, alta e sa castigi printr-un vot la care a participat 70% din populatie. La asta ne gandim cand spunem ca "ne luam tara inapoi"; suntem singurii care ne decidem destinul alegand sa fim puternici, sa votam, asa cum in '89 oamenii au ales sa iasa in strada pana au faptuit schimbarea.

Asa incat traiesc ziua de azi cu maxima emotie si o fina licarire de speranta, Si o marchez in jurnalul meu de blogger, pentru ca merita tinuta minte, indiferent ce ne aduce ziua de maine.

marți, 11 noiembrie 2014

acum stiu cine sunt

Nu degeaba am folosit acest titlu; ii apartine maestrului Grigore Lese pentru volumul sau de "insemnari si aduceri aminte". Nu stiu cati "rumani"in ziua de astazi mai cauta sa afle care le este esenta, unde le sunt radacinile, dar eu am inceput aceasta calatorie cu ceva timp in urma si inca mai descopar lucruri despre mine pe care nu le-as fi banuit. Declicul s-a intamplat acum multi ani la un concert la care canta si maestrul si unde am ascultat o muzica ce n-am stiut s-o descriu, caci nu era populara in sensul pe care-l constientizam atunci, dar avea in ea esenta pur romaneasca. Ascultandu-l pe Grigore Lese cantand am avut impresia ca muzica strabunilor ajunge in sfarsit la mine. O muzica ce-a strabatut secolele, semeata in frumusetea ei nealterata. Nu am inteles multa vreme de ce acea muzica imi facea sufletul sa tresalte, in timp ce muzica populara de la televizor nu reusea sa ma emotioneze prea tare.

Apoi a urmat fenomentul redescoperirii frumusetii si insemnatatii costumului nostru popular. Aveam in pastrare de la strabunici costume populare la care pana atunci nu m-am uitat niciodata cu atentie. Cand eram mica tin minte ca ma imbracam pe ascuns in ele si ma oglindeam cu mirare, intrebandu-ma de ce oare familia mea nu le mai poarta. Abia acum am trecut peste o oarecare stanjeneala de a le purta in public. Anul acesta de Sanziene am depasit acest sentiment de teama si le-am imbracat la servici (ia si ilicul). Am fost usurata sa observ admiratia celor care m-au privit, ba chiar la administratia financiara - unde am avut treaba in ziua aceea - functionara si-a chemat o prietena sa ma vada. "Uite o ie adevarata!" La cateva luni dupa aceea, iata-ma pusa pe fapte mari in miscarea ce are toate sansele sa intre in istoria traditiei romanesti ca un moment de cotitura, cand romancele isi reafirma cu mandrie identitatea prin iile pe care reinvata acum sa le coasa dupa semnele stravechi, autentice si incarcate de simboluri ascunse.

Observ cu tristete zilele acestea ca politicul incearca sa capitalizeze acest fenomen al redescoperirii radacinilor noastre ancestrale, asa cum a mai facut-o de-a lungul istoriei. Se poarta costumul popular la dezbateri politice si se brodeaza afise electorale cu motive de inspiratie traditionala, doar-doar or iesi mai bine in ochii electoratului si-or patrunde mai usor in sufletul romanului. Si pentru ca nu suntem in stare sa invatam din greselile trecutului, mi-e teama ca vom sortiti sa rescriem isotria in aceiasi termeni.

Si uite asa ma intorc la vorbele maestrului Grigore Lese care povesteste cu har si pricepere:

"Cand am venit pe lume, imi spunea mama ca nu era atat vrajba. Oamenii erau vrednici si invredniciti. Se intampla in 1954, cand viata politica era in schimbare. Satul nu apaucase sa se destrame... Dar a venit vremea difuzorului... Era fala mare sa ai difuzor in casa, puteai asculta muzici de tot felul. De unde sa stie bietii oameni ca pentru muzica taraneasca era inceputul sfarsitului, inceputul politizarii memoriei orale? Traditia nu este ideologie, este data. Taranul nu face pastoratie verbala.

Muzica a decazut in folclor si, din nefericire, a inceput sa fie asimilata. Se framanta viitorul Romaniei, viitorul muzicii decadente. Din difuzor rasunau texte despre colectivizare, despre partid, despre muncitori. "Din Lapus la Baia Mare/ Numai zumzet de tractoare."sau "Eu, Tanase si Ion/ Am cantat si la raion". De fapt traiam intr-o eroare. Anii au trecut, viata m-a invatat multe, m-a ajutat sa-mi dau seama ca traiesc in eroare.

Muzica din vatra satului, la prima vedere, poate insela pe oricine. Multi s-au complacut in aceasta situatie. S-au lasat pacaliti, dupa care - la randul lor - au pacalit si ei. De-a lungul anilor s-au mintit unii pe altii si tot asa pana astazi. Si noi avem naivitatea sa ne intrebam de unde atatea modele false...

In Romania multi s-au trezit etnologi, etnomuzicologi. etnocoreologi fara sa aiba vreo legatura directa cu satul [...]. Mai mult, acestia s-au refugiat in zona memoriei orale si au inceput sa aplice muzicii taranesti norme si criterii specifice muzicii clasice. Asa au aparut compozitii folclorizate, interpertari in maniera clasica, dansuri coregrafiate.

Dar sa-i lasam si sa ne intoarcem la horea noastra ascunsa in cateva locuri uitate de lume, aninata de sufletul catorva babe, speriata de televizor si de UNESCO, de ignoranta si de aroganta noastra. Povestea pe care incerc sa v-o spun va fi una de impacare: povestea drumului meu de cunoastere si intelepciune in care horea mi-a fost si inger pazitor, si ispita."

Inchei cu speranta ca v-am starnit curiozitatea de a rasfoi cartea lui Grigore Lese "Acum stiu cine sunt", pentru ca si mie-mi vine sa zic acum la fel. Am redescoperit ca inca mai am amintirile din copilarie legate de viata satului, de obiceiuri preluate de bunici chiar si-n tumultul vietii de oras. Si ma intristez ca fata mea nu are astfel de amintiri si astfel legatura ei cu traditia este mai slaba. Sper doar ca prin ceea ce fac eu acum sa-i starnesc un pic curiozitatea si sa-i ramana in suflet amintirea mamei ei aplecate asupra panzei albe, cosand o ie.

"Vreau sa urc pe muncei, sa simt mirosul de faneata coapta. Sa ma linistesc si sa-mi adun gandurile. Mi-e dor sa ascult vantul, sa ascult cum freamata padurea. Sa ascult linistea noptii. Aici nu umbla oamenii noaptea ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. In orase lumea umbla intre ceasuri... Cand sunt in Bucuresti, cant in gand si-mi imaginez lumea mea de-acasa, de demult. Adeseori, cand traficul e bara la bara si totul pare zadarnic, iau fluierul din geanta. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, stiu cand am timp de o hore si cand de un joc, zic in fluier pana cand se amesteca verdele cu rosul, pana cand claxonul din spatele meu spinteca aerul, pana cand li se amesteca glasurile precum starile mele. Ma izolez in cantec si asa reusesc sa ma regasesc. Functioneaza. E ca o calatorie in timp intr-o lume mai buna, mai frumoasa, mai adevarata."
GRIGORE LESE









luni, 3 noiembrie 2014

am ramas cu dorul

Ieri a fost o dimineata de duminica foarte cetoasa in Bucuresti, dupa o prima noapte cu zero grade. Dis-de-dimineata am dus copilul la aeroport; incepe ultima parte a trimestrului de toamna dupa vacanta de doua saptamani din octombrie. Ceata deasa ne-a dat emotii; mie pentru ca trebuia sa ajungem cu bine la aeroport, iar Mariei pentru ca nu vroia sa i se amane zborul. S-a atasat foarte mult de scoala ei din Anglia si nu concepe sa nu ajunga acolo la timp. Eu raman de fiecare data sfasiata intre mandria de-a o vedea dezvoltandu-se atat de frumos acolo si durerea cu care stiu de fiecare data ca - pentru a-i fi mai bine - trebuie sa indur despartirea. Mandria invinge de fiecare data, chiar daca in prima zi imi este mereu putin mai greu. Ziua dinaintea plecarii si cea in care calatoreste sunt mici cosmaruri de ingrijorare si lipsa confortului de-a-i fi alaturi. Credeam c-o sa-mi fie mai usor cu timpul, dar sunt deja doi ani si nu-mi este, in schimb invat sa traiesc si cu asta. Copilul e calm; stie deja rutina calatoriei de aici-dincolo, este relaxata la aeroport cand ne da sarutul de ramas-bun si trece cu calm de controlul de la Security si de la Frontiera. Cu acelasi calm isi face datoria sa ma linisteasca cu un SMS cand este in siguranta in masina care o duce la familia ce o are in grija acolo.



Dovleacul pe care l-am cioplit de dragul ei de Halloween a ramas la intrare, cu zambetul lui optimist, care mai degraba amuza decat sperie. Cody il pazeste inca, facandu-si datoria cu mare raspundere pana se intoarce Maria.




In drum spre casa ne-am oprit sa votam, ca sa scapam de alt drum si la 7.00 eram deja in sectia de votare. Apoi ziua a trecut intr-un amestec de emotii, usurare si speranta, dar s-a terminat cu un dus rece care m-a revoltat - umilinta romanilor care au dorit sa voteze in Occident si care m-a facut sa inchei ziua de duminica cu un gand amar - oare chiar nu s-a schimbat nimic in tara mea in ultimii 25 de ani? O intrebare retorica, desigur, de-aici si-amaraciunea mea, dar si multumirea de-a-i fi oferit copilului sansa de a trai - chiar daca departe de casa - normalitatea civilizatiei. Poate de-asta l-am ascultat astazi mai mult pe Ben Harper.


O noua saptamana incepe astazi! Sper sa va fie mai buna, mai senina, mai frumoasa!

luni, 27 octombrie 2014

zapada in octombrie

Poate c-am infuriat toamna cu nemultumirile si disperarile noastre, in virulenta cu care ne-am impartit in ultima vreme culorile electorale. Poate ca toamna a vrut sa ne reaminteasca de puritate, de eleganta si de frumusete si ne-a trimis primii fulgi de zapada. Si-asa ne-am scuturat de gandurile triste si ne-am bucurat din nou ca niste copii de aceasta minune venita pe neasteptate - ninsoarea de povesti din ajun de Sandumitru. Si pentru ca ne-am indoit c-am fi meritat-o, ea a durat, ca orice minune, numai trei zile. In urma ei orasul a ramas zgribulit si gri, batut de vanturile reci din miazazi. Eu am ramas cu nasul lipit de fereastra si c-un zambet melancolic; mi-as fi dorit sa meritam aceasta zapada, sa fim pregatiti pentru ea. Nu-mi ramane decat s-o astept sa se-ntoarca atunci cand credem noi c-ar trebui sa vina, langa un ceai rosu parfumat cu migdale si fursecuri cu scortisoara. Copilul inca mai cauta cate-un petic alb si rece prin coltul gradinii si si-a cumparat deja primele decoratiuni de Craciun. Cu puritatea si inocenta dorintelor copilaresti, ea e intotdeauna pregatita pentru zapada.





O saptamana frumoasa va doresc!


luni, 20 octombrie 2014

o zi speciala

Vara toropitoare pusese stapanire pe oras si ne-a gonit din Bucuresti. Am cautat alinare si incantare prin alte locuri, mai mult sau mai putin familiare, prin Delta, pe Valea Cernei pe care de multa vreme o consideram un altfel de "acasa". Daca n-am fi cules deja strugurii din vie si n-am fi strans cu nostalgie gogonele si ultimii ardei de pe vrejuri, nici nu mi-as fi dat seama ca a venit toamna! Si totusi, copilul a venit ieri acasa deja pentru vacanta din octombrie, iar astazi este o zi speciala, ziua prietenei noastre dragi, Carmen. De dragul tau, Carmen, ma intorc cu sfiala astazi pe blog ca intr-o altfel de "casa" de care am uitat, dar in care am strans de-a lungul timpului atat de multe amintiri frumoase. Un loc pe care-l abandonasem cumva fara regrete, pentru ca mi se paruse ca-si pierduse sufletul si nu ma mai regaseam in ea si nu mai intram in ea cu aceeasi placere si mi se parea ca-mi rapeste mai mult timp si energie decat eram dispusa sa-i acord. Cu rabdare si vorbe potrivite m-ai facut sa vad cat am de pierdut lasand-o prada uitarii. Asa ca astazi, draga mea prietena, iti dedic prima postare dupa multa vreme si te invit la o pauza de ceai ca sa-ti urez "La multi ani!" si cu speranta ca ne vom bucura din nou impreuna de cele cateva clipe pe care ni le rupem zilnic pentru a fi si in blogosfera alaturi de cei dragi.

                                             sursa foto: www.zoomwalls.com
                                               

marți, 15 iulie 2014

meloman pentru o zi

Ascult muzica de film astazi, pe notele unui compozitor brazilian cu radacini elene, pe care il gasesc absolut fascinant - Marcelo Zarvos.









Daca e marti, e muzica buna la Sorin, pentru toti melomanii.

vineri, 11 iulie 2014

suflet rebel - 60

Sporadica si inconsecventa ca orice rebela telenovela mea rock; cand credeam ca nu mai are nimic de spus, se intoarce cu episoade noi, chiar daca nu ma simt prea rebela zilele acestea. Prea multa liniste...

Si totusi azi va propun trupe rock diferite ca epoca, stil, origini, ce par a fi gasit un numitor comun pe cat de fascinant, pe-atat de surprinzator - orasul Praga. Le-am ascultat muzica zilele trecute si am descoperit cu placere clipurile lor filmate in orasul de pe malul Vltavei pecare l-as vizita din nou oricand, cu mare drag.







Weekend placut!

marți, 8 iulie 2014

meloman pentru o zi

Cat timp am lipsit de pe bloguri am aflat cu mare durere ca am pierdut o prietena draga pe care, desi nu am intalnit-o vreodata in realitate, am cunoscut-o virtual si am indragit-o si am admirat-o pentru sufletul sensibil si frumos. Mi-e greu sa cred ca nu mai este printre noi. De cate ori navighez pe site-uri de handmade si-i gasesc comentariile, ma trec fiorii. Ii asteptam cu drag postarile la rubrica de muzica a lui Sorin si cea de fotografie a lui Carmen.

In amintirea lui Melly...


Waiting on an angel
One to carry me home
Hope you come to see me soon
Cause I don' t want to go alone
I don' t want to go alone

Now angel won' t you come by me
Angel hear my plea
Take my hand lift me up
So that I can fly with thee
So that I can fly with thee

And I'm waiting on an angel
And I know it won' t be long
To find myself a resting place
In my angel's arms
In my angel's arms

So speak kind to a stranger
Cause you'll never know
It just might be an angel come
Knockin' at your door
Knockin' at your door

And I'm waiting on an angel
And I know it won't be long
To find myself a resting place
In my angel's arms
In my angel's arms

luni, 7 iulie 2014

an alt sfarsit, un nou inceput

O noua fila de calendar imi zambeste pe perete; nu-mi vine sa cred cat de libera imi este vara! Pana acum o saptamana aproape uitasem gustul proaspat al clipelor libere, al gandurilor razlete pe care le invitam alaturi de prieteni la o pauza de ceai. Am trait prea mult doar din amintiri, taind una cate una-n calendar zilele care m-au tinut departe de vara, de blog, de micile pasiuni si frivolitati.

Voi incepe vacanta asa cum mi-am inceput si blogul, cu o recomandare de film la o pauza de ceai. O reteta inedita cu un rezultat spectaculos din punctul meu de vedere, pe care l-am savurat si devorat cu maxima placere. Se ia un regizor roman talentat care are de spus o poveste inspirata de un eveniment unic prin natura sa in tara si epoca respectiva. Mai este nevoie de bagheta magica a unui producator american satul de clisee holywoodiene si se alege pe spranceana o echipa de actori englezi si americani buni, dar buni tare! Se filmeaza ieftin si bine la noi acasa, in Romania si nu sunt ignorate micile (aparent doar!) detalii precum costumele sau coloana sonora. Rezultatul este o bijuterie cinematografica pentru care, desigur, inca nu s-a gasit un distribuitor, pentru ca nu este vreun "Transformers" sau "Ocean's Eleven". Norocul meu este ca HBO Romania s-a incumetat sa includa in grila de programe cel mai nou film al lui Nae Caranfil, "Closer to the Moon":



Urmarisem prin primavara documentarul Marele jaf comunist difuzat de Digi 24 intr-o emisiune a lui Emil Hurezeanu, daca nu ma-nsel, sau cel putin una la care fusese si dansul invitat. L-am urmarit fascinati, pentru ca nici eu, nici sotul meu nu aveam cunostinta despre acele evenimente. O alta bucatica de istorie restituita.
Un film care nu poate fi ignorat! Multumesc, maestre!

vineri, 21 martie 2014

dor de poezie

De Ziua internationala a poeziei m-a apucat un dor nebun de-a scotoci printre cuvinte.

Prin matasea sfasiata a zorilor
gandurile-mi zboara dupa stoluri de cuvinte...
Nu pot sa le-ajung,
mi-e greu sa le chem,
nu stiu sa aleg intre renuntare si tacere.

Raman zambind, cu bratele intinse
si-astept sa-mi creasca aripi,
sa invat sa zbor
si sa ma-nalt din nou la stele
in cautarea visurilor ratacite.

Caci fara poezie, raman numai cu dor...

Si ce bine ca azi l-am recitit pe Gheorghe Tomozei:

De sine

Dar pe ploaie cine-o ploua?
Ea se ploua singura,
pe mine eu
ma mor
cum iubirea ta, te iubeste,
cum versul se scrie singur, de sine
cum naste singuratatea
singuratati...

Scriere despre scris

Sa scrii despre apa,
cu mirare si mila
pana cand degetele 
ti se preling peste fila.

Sa scrii pe vant,
pe umbra iubitei, galesa sticla,
sa scrii cu neasezare,
sa scrii pe frica,

sa scrii pe jund
sa scrii pe frunzele simple
cu, din alfavituri, niciunul,
in niciuna din limbe

sa poti scrie 
despre zapada
astfel incat literele
sa nu se vada...

Si mi-am amintit si de Nichita Stanescu:




marți, 18 martie 2014

meloman pentru o zi

Nu stiu cand a trecut  saptamana! Nu mai simt timpul; se strecoara tacut pe langa mine si ma pacaleste din nou. Dar astazi ma simt victorioasa, caci ea, muzica si prietenii mei melomani imi amintesc ca a mai trecut o saptamana. Ii fac astfel in ciuda dusmanului meu tacut, caci pot sarbatori pe ritmuri reggae mica mea victorie impotriva lui cu cateva clipe de muzica buna, cu gandul la vara, la valuri, la soare, la un timp care sa-mi apartina.

Mai multa muzica buna la Sorin.








marți, 11 martie 2014

meloman pentru o zi

Urasc sa nu mai am timp, sa simt cum clipele mi se scurg printre degete in cursa nebuna a zilelor. Ma opresc azi din acest iures ametitor pentru farama de placere de care nu ma-ndur sa ma despart - muzica buna. Am ales cativa actori britanici care s-au hotarat sa ne uimeasca si cu talentul lor muzical. Mai multa muzica buna la Sorin.






marți, 4 martie 2014

meloman pentru o zi

Azi ma simt in sfarsit... completa :) caci ne-am recuperat internetul pierdut. Asa ca voi sarbatori ascultand-o pe Tracy Chapman.





Mai multa muzica buna gasiti la Sorin.

marți, 25 februarie 2014

meloman pentru o zi

Sweet memories of my sweet twenties :) Cam asa simt de cate ori o ascult pe Eddie Brickell pe care v-o propun si voua astazi, intr-o zi de marti cu muzica buna, asa cum ne-a obisnuit Sorin. Pur si simplu nu ma pot oprit din ascultat.









luni, 10 februarie 2014

pe urma traditiilor

Poate ca erau lectiile de istorie de la scoala sau povestirile bunicilor mei, insa de mica am stiut ca in nordul tarii, acolo unde "se agata harta-n cui" este teritoriul dacilor liberi. Acolo s-ar fi pastrat traditii atat de vechi, incat este posibil inca sa avem o reprezentare vie a culturii dace.

Pare foarte verosimil ca stramosii nostri sa fi aratat asa:


Portul morosenesc este si unul dintre cele mai frumoase. La fel, muzica si dansurile traditionale ale acestor locuri.





Un fiu de morosan celebru, a carui muzica poate fi cumparata pe iTunes, este Stefan Hrusca.

Asa ca ma intristez sa vad ce se poarta acum ca port popular prin Maramures:


Cu toate acestea, mai trist mi se pare ce se intampla ceva mai la vest de Maramures, in Tara Oasului, unde portul popular atat de indragit si purtat de localnici a ajuns sa arate asa:



Daca cineva mi-ar fi zis ca acesta este un costum popular romanesc, l-as fi contrazis din toate puterile. Nimic din ce se vede in aceste imagini nu seama cu ce imi aminteam eu ca ar fi un costum popular din Oas, cu atat mai putin sa ma duca cu gandul la stramosii nostri daci:


Si pe vremuri cele doua regiuni erau adesea confundate de restul romanilor, desi muzica si dansurile din Oas sunt sensibil diferite, mai dinamice si cu tonalitati mai inalte:




In partea de sud a Maramuresului ii gasim pe lapuseni, locuitori din Tara Lapusului, o zona etnografica distincta. Lapuseni cunoscuti ca purtatori si promotori ai traditiilor autentice romanesti sunt maestrul Grisore Lese si regretatul profesor Ion Sorin Apan.



Pieptarul brodat este un element specific acestei regiuni. Muzica si dansurile sunt mai putin cunoscute, fiind si ele adesea confundate cu cele din Maramures



Prin urmare, chiar daca sunt fata de la oras, mi-am propus sa cunosc si sa promovez traditiile romanesti autentice, caci traim vremuri in care totul poate fi contrafacut si tocmai de aceea pierdut cu mare usurinta, in special arta traditionala.