vineri, 26 octombrie 2012

suflet rebel - 39

Astazi toata ziua am facut bagaje; vacanta s-a terminat. N-am uitat insa ca este totusi o zi de vineri, sarbatoarea Sfantului Dumitru, dar si o zi speciala pentru mine si jumatatea mea. Asa ca reiau azi telenovela rock cu un episod cu dedicatii rock speciale









"La multi ani!" celor cu numele Sf. Dumitru si "Weekend placut!" tuturor prietenilor


marți, 23 octombrie 2012

baby boom

Ei bine da, la Coco si Cocheta in colivie are loc un adevarat baby boom. N-a trecut bine luna de cand i-am separat pe cei patru pui magnifici de asta-vara (in frunte cu Aurel) de parintii lor...




...ca o noua serie de oua (patru la numar) au fost constiincios depuse de Cocheta in cuib. Pe cei patru pui sanatosi i-am luat cu noi la Bucuresti, unde s-au dezlantuit mai rau decat Kevin din "Home Alone" 1, 2 si 3 la un loc. Complet scapati de sub controlul parintilor! Scandal si nebunie non-stop! Dar sambata scap si eu de ei, caci ii duc la nepotii si verisorii lor de la Galati; vad ei cum ii impart pe-acolo.

N-o sa ne bucuram insa prea mult de liniste, pentru ca de trei zile avem din nou pui in cuibul Cochetilor - primul si-a facut simtita prezenta cu un piuit puternic care m-a surprins exact cand spalam vasele, iar azi a iesit din ou si al doilea. Si cred ca pana pleaca Maria inapoi la scoala vor fi toti iesiti din oua.

Puiul beteag, botezat initial Micky de Maria, apoi rebotezat Henry a ramas in colivia parintilor. Se descurca binisor in conditiile in care mama nu-l tolereaza de niciun fel in preajma cuibului. Tatal lui il mai consoleaza din cand in cand, dar in cea mai mare parte a timpului e mai mult singurel; mananca, se joaca si ciripeste foarte frumos, ca si cum ar vrea sa-si induplece parintii. Legea naturii insa e una necrutatoare; atentia parintilor este exclusiv indreptata catre cei mai mici, iar el va trebui sa se multumeasca cu cat primeste.

Daca inca nu stiti ce cadou sa le faceti celor dragi de Craciun, am eu o idee! :)

luni, 22 octombrie 2012

muzica la palat

Am povestit saptamana trecuta despre concertul cu dirijor si solisti japonezi de la Ateneu. Astazi va voi povesti despre concertul de la Muzeul National "George Enescu".

Orice palat care se respecta are un salon de muzica si in orice salon de muzica ce se respecta gasesti artisti deosebiti. Asa ca nicio clipa nu m-am indoit ca intr-o zi de marti, 2 octombrie o sa petrec cateva ore in compania muzicii bune. Si ce pretext mai bun sa trec in sfarsit de portile Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei? Dintotdeauna am iubit aceasta cladire si cu toate acestea, pana acum nu am trecut de portile sale maiestuoase, aflate la numai cativa metri de unul dintre vechile sedii ale Politehnicii prin care am trecut si eu ca studenta.


Marchiza in forma de scoica este emblematica, ca si cei doi lei care strajuiesc intrarea principala. Din pacate muzeul era inchis la ora la care am ajuns noi pentru concert, dar ne-am promis ca ne vom intoarce sa-l vizitam si asta pana se va inchide pentru restaurare.



Unul dintre cei mai prosperi romani ai vremii sale, poreclit de altfel si "Nababul", Gheorghe Grigore Cantacuzino a investit in cateva resedinte celebre - palatul din Bucuresti (construit in stilul baroc francez de arhitectul Ion Berindey) in care astazi se afla Muzeul National George Enescu, palatul de la mosia din Floresti de Prahova, denumit si micul Trianon (acelasi arhitect, stil eclectic francez cu influente rococo si neoclasice), care acum insa este doar o ruina (stadiu in care a fost adus dupa ce a functionat ca sanatoriu TBC pe vremea comunistilor) si castelul de la Busteni-Zamora construit dupa planurile arhitectului Grigore Cerchez in stilul romanesc brancovenesc (si aici a functionat ani de zile sanatoriul Ministerului de Interne), recent renovat si transformat in muzeu.

Am dat ocol palatului ca sa regasesc Casa memoriala George Enescu din spatele acestuia, aflata si ea intr-o stare relativ precara, cel putin la exterior.




Marele compozitor a ajuns sa locuiasca aici in urma casatoriei sale cu Maruca (Maria) Rosetti-Cantacuzino vaduva fiului cel mic al Nababului. Portretul acesteia se afla in salonul de muzica, privind spre scena peste capetele spectatorilor.


Am fost coplesita de bogatia decoratiunilor cu teme muzicale din aceasta incapere de altfel mica, de la tavan



la vitralii si sculpturi



Intr-o astfel de atmosfera si-au facut aparitia interpretele japoneze si de unde mi-era teama ca sala va ramane pe jumatate goala, am constatat cu surprindere ca sala s-a umplut rapid si cei care nu a avut locuri au ramas sa asculte cuminti in picioare.


Gazda serii, compozitoarea si dirijoarea Carmen Carneci a prezentat liedurile clasice abordate de sopranele japoneze, sporind astfel atmosfera familiara care la Ateneu trebuie sa recunosc ca ne-a lipsit.

Interpretarea sopranelor si pianistei au frizat perfectiunea; fiecare nota, fiecare cuvant erau la locul lor, acolo unde trebuiau sa fie pentru a ne face sufletele sa vibreze si sa se inalte spre fericire. In program, lieduri de Handel, Mendelssohn, lucrari de pian de Prokofiev si Bartok ("Dansuri populare romanesti"). In partea a doua a concertului mult-asteptatele (pentru mine) cantece traditionale japoneze.







Interpretele au fost foarte fericite sa vada reactia publicului si la bis au reinterpretat o melodie traditionala japoneza din regiunea Fukushima, iar apoi ne-au surprins pana la lacrimi cu primele acorduri ale colindei "Trei pastori". Publicul le-a aplaudat in picioare pana la iesirea din Salon. Impresionant concertul oferit gratuit  bucurestenilor. Am avut senzatia ca am asistat la ceva unic, atat ca repertoriu, dar si ca atmosfera.


sâmbătă, 20 octombrie 2012

joi, 18 octombrie 2012

sub semnul muzicii

Spre marea mea delectare, ultimele zile ale lui septembrie si inceputul lunii octombrie au fost trecute in calendarul meu sub semnul muzicii. O vizita grabita prin centrul Bucurestiului m-a atras ca un magnet spre Ateneul Roman. "Oare ce spectacole or mai fi la Ateneu?" mi-am zis si am intrat la casa de bilete. Un singur spectacol era prezentat pentru acea staptamana - un concert simfonic pe 29 septembrie al carui program m-a atras instant - muzica clasica cu dirijor si interpreti japonezi si in program... Concertul nr.2 al lui Rahmaninov!!! A durat fix o secunda ca sa ma hotarasc :) iar pe bilet am dat 50 ron (aprox 11 euro). Noroc ca mama e oricand dornica de iesiri in oras, asa ca nu am mers singura.

Si ca un bonus, la casa de bilete un alt afis mi-a atras atentia asupra unui concert cu intrare gratuita, la numai cateva zile distanta, in Sala de muzica a Palatului Cantacuzino (un loc in care mi-am dorit mereu sa ajung), pe Calea Victoriei. Normal ca nu puteam rata, mai ales ca (ce coincidenta placuta!) era sustinut tot de interpreti japonezi - lieduri si muzica traditionala japoneza.

Spectacolul de la Ateneu este intotdeauna un rasfat datorita frumusetii cladirii si a salii de spectacole! De cate ori mergem acolo ma simt privilegiata. De mici am auzit povestindu-se despre faimoasa strigare "Dati un leu pentru Ateneu!", pentru ca tot romanul stie ca o parte din fondurile necesare ridicarii cladirii au fost adunate prin subscriptie publica. Mai putin stim insa ca la vremea respectiva (in 1886 au inceput lucrarile) locul se afla de fapt in marginea Bucurestilor si ca arhitectul francez Albert Galleron a adaptat planurile cladirii astfel incat sa se poata folosi de fundatia turnata anterior aici pentru un proiect al Societatii Equestre Romane - manejul, care insa nu a mai fost finalizat.

Coloanele maiestoase din fata cladirii sunt o tema intalnita si in interior.


Mi se pare foarte ingenios ca aceste coloane sustin sala de concerte aflata de fapt la etaj, ceea ce permite existenta la parter a unui foaier spectaculos:




Voi mai spune doar ca sala mare impresioneaza prin fresca circulara pictata de Costin Petrescu in perioada 1933-1937, cu scene din istoria romanilor.


Iar in 1935, la propunerea lui George Enescu, au fost stranse fondurile pentru construirea orgii in spatele scenei.


Intr-o astfel de ambianta, vocile sopranelor japoneze sustinute minunat de orchestra filarmonicii dirijata de Koichi Inue (colaborator fidel al Filarmonicii George Enescu) au umplut sala cu acorduri divine. Pacat doar ca in acea seara de sambata putini bucuresteni au gasit potrivita o astfel de relaxare; sala a fost doar pe jumatate plina.

Faure, Mozart, Handel, Vivaldi, Pergolesi intr-o interpretare care ne-a impresionat pana la lacrimi. Dupa pauza in care m-am lasat atrasa de instrumentele care se odihneau in asteptarea orchestrei, am fost din nou impresionata de pianistele Yoshimi Kawamura si Rina Mori care au interpretat cu deosebita maiestrie Concertul nr.12 de Mozart si... Concertul nr.2 de Rahmaninov. La bis, Rina Mori a ridicat si mai mult miza emotionala cu "Sonata lunii" a lui Beethoven.



Ce-as mai putea adauga? O seara perfecta, la sfarsitul careia pluteam. Am pornit spre casa cu gandul ca in numai cateva zile ma voi lasa delectata de un alt concert cu interpreti japonezi. Dar despre concertul de la Palatul Cantacuzino intr-o alta postare.

luni, 15 octombrie 2012

clipa de muzica



October
And the trees are stripped bare
Of all they wear
What do I care

October
And kingdoms rise
And kingdoms fall
But you go on...and on...






sâmbătă, 13 octombrie 2012

in asteptare

Astazi este o zi cu totul si cu totul speciala; fata mea vine in prima vacanta de la scoala din Anglia. Au trecut primele sase saptamani din primul trimestru si elevii primesc asa numitul "ex-eat" sau "mid-term holiday". Vacanta de la mijlocul primului trimestru este si cea mai lunga - doua saptamani.

Tot astazi am primit si raportul cu situatia scolara de la mijlocul trimestrului. Ce mi se pare extraordinar fata de ceea ce se intampla la noi este ca acolo notele sunt confidentiale. Numai copilul si parintii acestuia vad notele si primesc acest raport de la tutore (noi ii numim diriginti). Prin urmare, elevul nu stie pe parcursul trimestrului ce note a primit si nu se va putea raporta niciodata la notele colegilor si nu le va putea comenta decat daca acestia le fac cunoscute. In schimb, temele sunt controlate periodic de catre profesori si pe cele foarte bune sunt puse calificative care atesta daca au fost facute bine, excelent sau daca, dimpotriva, nu sunt la standardele cerute. In cazul in care la o materie elevul are teme foarte bune, activitate constanta la ore, stie sa raspunda corect de fiecare data cand este ascultat si are rezultate la activitatile practice primeste o recunoastere speciala din partea profesorului. Am fost foarte mandri sa aflam de la tutorele Mariei ca dupa numai trei saptamani de scoala, fata noastra a primit cea mai mare astfel de recunoastere de la profesorul de biologie! In ziua aceea am plans de fericire! Raportul cu situatia scolara arata de asemenea bine, un inceput foarte bun, dupa cum se exprima tutorele Mariei. Sigur, la unele materii ii este mai usor, la altele mai greu, dar lucrurile merg in directia pe care ne-o doream. Pentru ca la evaluarea aptitudinilor la limba engleza s-a considerat ca nu sunt necesare orele speciale de engleza pentru straini, de vreo trei saptamani Maria a inceput si germana ca a doua limba straina. La franceza este deja favorita profesorului, pentru ca nivelul ei era deja avansat inca de aici. Sunt mandra de rezultatele ei pentru ca stiu ca a primit totul pe merit, atat notele mari, cat si cele mai mici!

Fara intentia de a jigni pe cineva, trebuie sa marturisesc ca in multe situatii la noi se dau destul de usor note mari. In plus inca mai sunt profesori care se lasa influentati de notele elevului la alte materii si vor da foarte greu o nota mica unui elev care are note mari (sa nu-i strice media!), asa cum greu vor da o nota mare, chiar daca meritata, unui elev cu note mediocre sau mici. Acolo notele sunt foarte atent acordate; nimeni nu-si permite sa supraevalueze sau sa subevalueze un elev. Iata de ce parintii nu-si vor permite niciodata sa intrebe profesorul de ce i-a dat o anumita nota copilului, ci mai degraba il vor intreba ce este de facut ca sa se ajunga la nivelul dorit si dupa cum observ ca se intampla, profesorul va miza in primul rand pe eforturile elevului si numai in cazurile in care aceasta varianta nu da rezultate se recurge la meditatii, insa acestea vor fi acordate de alt profesor din scoala. Oare de ce? :)


Cand i-am cumparat uniforma m-am ingrozit cate seturi de sport a trebuit sa-i iau - de inot, de hochei, de gimnastica, de tenis. Ma intrebam chiar daca nu e putin exagerat. Ei bine, o alta mare deosebire fata de ce se intampla la noi este ca acolo sportul este luat foarte in serios. Pana acum Maria a facut inot si hochei. Incepatoare la ambele, dar incurajata permanent de antrenoare sa devina mai buna. In trimestrul urmator va schimba unul dintre sporturi cu tenis si tot asa, un sport nou in fiecare trimestru - prin rotatie va trece prin toate.

Si ce mai trebuie neaparat sa amintesc este suita de activitati de timp liber. In fiecare weekend directoarea internatului a organizat activitati de timp liber - gratar, plimbari, filme si chiar camp night sambata trecuta, cand fetele au montat singure cortul in gradina din spatele caminului si si-au petrecut singure noaptea acolo, amuzandu-se cand se simteau urmarite din casa de tutori si de directoare. Pe langa activitatile din casa, exista cercuri de aptitudini si de relaxare. Maria a optat pentru acest trimestru la cooking si pana acum a avut doua sedinte in care a invatat sa faca negrese si muffins. Pentru trimestrul viitor deja se intreaba ce sa aleaga - yoga sau card making (felicitari handmade).

Saptamana trecuta scoala a alocat o zi intreaga unei excursii la Londra menita sa-i invete pe elevi sa se documenteze pentru realizarea unui proiect la materia numita Creative Arts. Si uite-asa a ajuns fata mea si la Londra, unde pe langa London Eye, Trafalgar Square si cele doua muzee vizitate (National History Museum i s-a parut cel mai frumos pe care l-a vazut pana acum), a fost fericita sa vada chiar si de la distanta renumitul Harrods si alte magazine faimoase =)

Atat deocamdata! Ma intorc la pregatirile in asteptarea Mariei. In meniul de maine avem supa de care i-a fost atat de dor!!! Au mancare foarte buna la cantina, pe care ne-a tot laudat-o, insa nu au supe in meniu. Si-a mai cumparat ea supe la plic de la magazin, dar nu e acelasi lucru cu supa de casa. Icre, salata de vinete - alte feluri de-ale noastre care i-au lipsit din meniu. La felul doi m-a rugat sa pregatesc cordon bleu cu piure si la desert... tiramisu, pe care-l vom pregati impreuna maine dimineata in timp ce-mi va povesti despre viata ei din Anglia.

vineri, 12 octombrie 2012

tacere

Tacere...
Privirile soptesc
fara cuvinte;
timpul se joaca
de-a v-ati-ascunselea;
zambetul iese 
din coconul amintirilor.
Mi-e liniste!

Le multumesc tuturor prietenilor care s-au ingrijorat de lipsa mea din blogosfera. Nu le-am publicat mesajele nelinistite ca sa nu panichez pe nimeni. Dar le spun ca sunt bine si am fost intr-o pauza de blogging. Sa fi fost astenia de toamna, lipsa de inspiratie, Blogger-ul care m-a sabotat de cate ori a avut ocazia? Putin din fiecare, dar mai ales lipsa timpului. M-am lasat in voia treburilor casnice, a conversatiilor cu copilul plecat departe, a prietenei dragi care m-a vizitat weekendul trecut. Si mi-am luat portia de timp liber de cate ori am avut nevoie, m-am bucurat ca un copil de doua concerte cu artisti japonezi despre care sper sa reusesc sa va povestesc cat de curand. Sau poate ca doar mi-am scuturat putin condeiul si mi-am cautat muza pierduta.

Imi pare rau daca v-am ingrijorat, dar ma bucur sa va regasesc si va propun sa incepem weekendul alaturi de Depeche Mode: