marți, 24 mai 2011

drumul spre infinit

M-am ratacit
in labirintul tristetii.

Am crezut ca stiu sa caut
in zambetul soarelui,
in chemarea pasarilor,
in mireasma florilor...

Dar clinchetul gingas
din rasul copilului
mi-a aratat drumul
catre seninul zilei.

Si-am uitat numarul pasilor
intre lacrima si suras,
intre durere si-mpacare,
intre disperare si speranta.

Copilul ma intreaba:

"E-adevarat ca infinitu-apare
cand cifra opt se duce la culcare?"

8 comentarii:

  1. Sărut mâna Alina!
    Mă înclin !
    Mi-a plăcut foarte , foarte mult .
    Gânduri frumoase , sentimente ...
    Mulţam pentru frumos !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu iti multumesc pentru apreciere, Sorin! Ma bucur ca ti-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat ! ... Nu am cuvinte..
    Eu sant obisnuit cu poezia de calitate scrisa de tine...
    De fapt ...traita.

    RăspundețiȘtergere
  4. adorabila! o poezie plina de sensibilitate!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult, Ninule! Ai dreptate; cateodata bucati din sufletul meu se revarsa in versuri.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ooooo ce frumos, superbe versuri!

    RăspundețiȘtergere