sâmbătă, 30 aprilie 2011

o lansare amanata

Pana la urma, nunta regala a ramas singurul eveniment major al zilei de ieri. Lansarea mult asteptata a navetei Endeavour in ultima sa misiune a fost din nou amanata, de data aceasta din motive tehnice.



Presedintele Obama a hotarat totusi sa vina la Centrul Spatial Kennedy pe care l-a vizitat impreuna cu familia. Deocamdata se stie ca lansarea a fost reprogramata pentru luni.

vineri, 29 aprilie 2011

o nunta de poveste

In fiecare fetita sta ascunsa o printesa care viseaza la un print frumos care va veni sa o caute pe un cal alb. Iata de ce suntem atrase de asemenea evenimente cand acestea se intampla in realitate. Iata de ce am fost alaturi de Kate si ne-am bucurat cand printul mostenitor, William, a ales-o pe ea dintre toate, chiar daca bunicul ei a fost miner, iar din familia ei lipsea "sangele albastru".

Iar astazi am avut parte de o nunta de vis, in care cerul a zambit desi se anunta ploaie, tinerii indragostiti si-au aratat bucuria miilor de oameni care au umplut strazile Londrei pentru a-i vedea si a le arata la randu-le dragostea lor.



M-am bucurat si eu de ceremonialul impresionant si de frumusetea traditiilor Casei Regale Britanice. Tanara Kate este de acum Ducesa Katherine de Cambridge.

Si-a tinut ascunsa rochia de mireasa chiar si de ochii viitorului sot. O miscare inteleapta; de ce sa lasi lumea sa-si spuna parerea inainte de nunta si sa-ti strice dispozitia? Bravo ei! Iar rochia a fost minunata. S-a pariat pana si pe culoarea palariei reginei, speculandu-se ca va fi galbena. Ori britanicii isi cunosc prea bine suverana, ori ea a vrut sa le faca pe plac, dar Regina Elizabeth aparut intr-o tinuta galbena cocheta, asa cum ne-a obisnuit. Lumea se intreba daca emotiile o vor coplesi pe Kate, ca in cazul predecesoarei ei, Lady Di si va incurca numele consortului. Asa cum ne asteptam, Kate a dat dovada de o mare stapanire de sine si de un autocontrol care a maturat orice sansa de a gresi. Totul a iesit perfect, asa cum merita tanarul cuplu. Ce va fi dupa aceea? Sa speram ca soarta va fi mai blanda cu ei decat a fost cu parintii lui William.

M-a impresionat desfasurarea de forte a garzilor de parada, a politistilor si serviciilor secrete. Datorita lor, totul s-a petrecut fara incidente. Pana si praslea Harry s-a tinut de cuvant si a incercat sa-si tempereze sagalnicia. I-am zarit printre oaspeti pe David si Victoria Beckam, pe Elton John si David Furnish, pe Printul Albert de Monaco (proaspat casatorit si el)...

Cele mai emotionante momente (pentru mine)? Cand Kate ajunge la altar langa William, el ii sopteste: "You're beautiful!". La iesirea din catedrala, dupa ce s-au urcat in trasura, Kate il intreaba "Are you happy?"





Desi nu sunt regalista, cateodata stau si ma intreb daca totusi monarhia nu ar fi oferit o oportunitate mai buna Romaniei dupa Revolutie. Pe steagul gaurit am fi putut avea o stema frumoasa, politicienii si-ar fi vazut de bataile lor, in timp ce romanii poate ar fi fost mai uniti si mai mandri sub semnul coroanei. Sau poate nu?

Romanii n-au vazut decat aspectul pecuniar - de ce sa le dam inapoi palatele? De ce sa le dam inapoi pamanturile? Dar romanii ce au facut cu pamanturile recuperate dupa revolutie, cu padurile? Printul Charles a cumparat o ferma in Transilvania si incearca sa puna pe picioare aici ceea ce-i place cel mai mult - o ferma cu produse naturale. Asa a inteles de ce Regina Maria (nepoata a Reginei Victoria) a fost fericita si a indragit aceste meleaguri.

suflet rebel - 11

Telenovela mea a luat o pauza cam lunga de sarbatori, dar sunt hotarata sa va ofer azi un scurt episod, in ciuda abundentei de evenimente de azi, despre care sper sa scriu ceva mai tarziu.

Vom calatori peste ocean si de asemenea inapoi timp, pana la inceputul anilor '70, cand un grup originar din San Francisco incepe sa aiba succes cu un rock mai clasic, alternat cand cu ritmuri country, cand cu ritmuri sudice din ale carei teme s-au inspirat. Le-am fredonat in copilarie refrenele, fara sa reusesc multa vreme sa aflu numele formatiei, un nume destul de greu de pronuntat si de retinut - Creedence Clearwater Revival. Noroc ca mai tarziu a aparut internetul.

In ciuda talentului deosebit al lui John Fogerty, solist si compozitor, trupa a fost macinata de neintelegeri si foarte curand s-a destramat. Refrenele lor au ramas insa nemuritoare, fiind preluate in timp de alti cantareti si formatii celebre.









joi, 28 aprilie 2011

in asteptare...

Doua evenimente importante vor fi in atentia mea maine.

Primul, casatoria Printului William cu Kate Middleton. Multe pregatiri si agitatie mediatica inaintea celei mai urmarite nunti. Detalii despre eveniment pe site-ul dedicat. Sa le uram "Casa de piatra!", o casnicie lunga si frumoasa, ca a Reginei Elisabeta, bunica printului mostenitor. Daca am noroc, poate fur si eu cateva momente la televizor.

Mult mai tarziu vineri, un alt eveniment pe care il voi urmari va fi ultima lansare a navetei spatiale Endeavour, comandata in ultima sa misiune de catre Mark Kelly. Lansarea a fost amanata cateva zile pentru a permite unei rachete cu provizii pentru Statia Spatiala Internationala sa fie lansata din Khazahstan (ieri). Le urez celor sase astronauti "Cer senin si misiune usoara!" Daca matematica mea e corecta, vor fi 12 astronauti pe statia spatiala. In iunie, ultima naveta spatiala americana ramasa in serviciu, Atlantis, va pleca si ea in ultima sa misiune inainte de pensionare.

miercuri, 27 aprilie 2011

din cutiuta cu amintiri...



Stiati ca melodia este o adaptare in engleza a cantecului compus de belgianul Jacques Brel, "Le M
Moribond"
?



Totusi, adaptarea lui Terry Jacks este cea care a adus melodiei faima in toata lumea. Ca urmare, multi alti muzicieni au incercat alte versiuni, in engleza sau in alte limbi, cu mai mult sau mai putin succes...

Wordless Wednesday - exploratoarea


pe urmele primaverii /the explorer - on spring's footsteps

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Sarbatori de Pasti fericite!



50. Si iata un barbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, barbat bun si drept,

51. - Acesta nu se invoise cu sfatul si cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, asteptand imparatia lui Dumnezeu.

52. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus.

53. Si coborandu-L, L-a infasurat in giulgiu de in si L-a pus intr-un mormant sapat in piatra, in care nimeni, niciodata, nu mai fusese pus.

54. Si ziua aceea era vineri, si se lumina spre sambata.

55. Si urmandu-I femeile, care venisera cu El din Galileea, au privit mormantul si cum a fost pus trupul Lui.

56. Si, intorcandu-se, au pregatit miresme si miruri; iar sambata s-au odihnit, dupa Lege.

Luca 23

joi, 21 aprilie 2011

un palat unic

Cred ca Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia se poate mandri cu acest atribut, caci nicaieri nu mai poti gasi o resedinta princiara ca aceasta.

Norocul ne-a suras de dimineata, cand razele soarelui ne-au zambit vesele in geam. Ne-am facut repede un pachetel cu de-ale gurii si am pornit spre Mogosoaia sa vizitam Palatul Brancovenesc. Nefiresc este sa recunosc ca nu am ajuns niciodata acolo, desi stau de ceva vreme in Bucuresti. Tot ce stiam despre acest palat culesesem din carti si de pe internet.

Si cine este Mogosoaia? :) Ei bine, da, a fost chiar o doamna ce primise in dar de la sotul ei, boierul Mogos, o bucata pe pamant pe care a luat fiinta comuna care acum se numeste Mogosoaia. Bucurestenii cu "pedigree" stiu ca inainte de a se numi Calea Victoriei (dupa cucerirea independentei), bulevardul ce leaga Piata Victoriei de malul Dambovitei se numea Podul Mogosoaiei. I se spunea pod pentru ca era pavat cu dale de lemn si se indrepta catre Mogosoaia.

Pe vremea cand era postelnic, Constantin Brancoveanu a cumparat aici o mosie pe care mai intai a ctitorit o biserica sub hramul Sf. Gheorghe si a terminat-o pe cand era deja logofat, la numai o luna inainte de a deveni domnitor al Tarii Romanesti, in 1688. Palatul construit pe malul lacului il daruieste fiului sau, Stefan in 1702. Stim cu totii despre soarta tragica a domnitorului, a fiilor si a ginerelui sau, decapitati la ordinul sultanului pentru ca au refuzat sa-si renege credinta. Palatul este apoi devastat, impartasind aceeasi soarta cu celelalte resedinte ale domnitorului, rudele sale ramase in viata fiind trimise in exil. La 1717 palatul este rascumparat de familia domnitorului si incep ample lucrari de reconstructie. In 1830 domeniul trece prin casatorie din proprietatea Brancovenilor in cea a familiei Bibescu, viitorul domnitor al Tarii Romanesti. Familia Bibescu s-a ocupat de modernizare si extindere si a detinut domeniul pana in 1945, cand Martha Bibescu pleaca in exil in Franta. Urmeaza o noua perioada de devastare pana in anii '50 cand este amenajat aici un muzeu de arta brancoveneasca. Palatul intra in uitare si urmeaza o noua perioada de distrugere a domeniului intre 1980-1989. In anii '90 incep lucrari de reconstructie a intregului ansamblu care au redat frumusetea palatului.

Am petrecut 5 ore de vis pe acest domeniu, cand in interior, vizitand expozitiile si muzeul, cand afara in gradina franceza, gradina engleza de pe malul lacului, in biserica Sf. Gheorghe, la sere si in parcul in care a fost restaurat si cavoul familiei Bibescu. Si pentru ca am fost cucerite de farmecul acestui loc, cu siguranta vom mai reveni.

video

marți, 19 aprilie 2011

un palat... o gradina... un ceai...

Nici azi vremea nu a fost mai prietenoasa. Ne-am trezit cu speranta ca vom vedea macar o raza de soare si ne-am intristat privind asfaltul udat de ploaie.

Ne hotarasem sa mergem azi la Mogosoaia, in ciuda vremii umede, dar cum maine aveam in plan sa vizitam Cotroceniul, am sunat mai intai acolo ca sa facem rezervare si asa ni s-au schimbat planurile. Palatul Cotroceni este cea mai indelung locuita resedinta regala din Romania, cu o istorie tumultoasa. Merita vizitat pentru asta si pentru frumusetea si diversitatea decoratiunilor sale. Pentru a-l vizita insa trebuie facuta din timp o programare telefonica; in functie de cereri, se organizeaza grupuri de limba romana si straina cu ghizi dedicati. Cum maine existau doar grupuri de limba straina, am preferat sa ne programam la singurul grup de limba romana care mai era disponibil astazi si iata cum ziua noastra s-a schimbat. Norocul nostru este ca locuim foarte aproape si in 5 min am fost acolo cu masina. Alt noroc a fost sa gasim un loc de parcare in apropiere, caci altfel ar fi trebuit sa mergem mult pe jos. La poarta trebuie sa accepti un control de securitate riguros, caci in aripa noua a Palatului functioneaza Presedintia, asa ca totul este strict controlat si supravegheat. Nu ai nici o sansa sa faci poze; pentru o taxa de 40 de lei poti fotografia doar doua incaperi si o bucata de curte de langa biserica din curtea palatului, asa ca nu prea merita. Am lasat deci camera foto la intrare, hotarata fiind sa iau un pliant cu poze din magazinul de la iesire. Dupa o mica plimbare prin parc de la receptie pana la intrarea in palat, ne-am echipat pentru vizita la garderoba de la intrare.

Cotroceniul era la mijlocul secolului XVII o localitatea din apropierea Bucurestiului, unde domnitorul Serban Cantacuzino (1678-1688) a ridicat o manastire cu o biserica sub hramul Adormirii Maicii Domnului si o resedinta domneasca. Mai tarziu, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbei (1849-1853, 1854-1856) amenajeaza o gradina publica si-l aduce pe arhitectul francez Paul Gottereau (care a construit si Palatul CEC si Biblioteca Centrala Universitara) pentru a construi palatul. In timpul regelui Ferdinand, palatul este modernizat sub indrumarea arhitectului Grigore Cerchez, regina Maria punandu-si amprenta unica, asa cum a facut-o si la Bran, Sinaia si Balcic. Dupa doua cutremure importante (cel din '40 si cel '77) palatul se cere a fi reconstruit. Desi Ceausescu a dorit initial sa-l darame, asa cum a procedat cu manastirea si biserica din ansamblul regal, este sfatuit sa-l renoveze. Dupa 1947, aici fiintase Palatul Pionierilor.

Mi-e greu sa descriu in cateva cuvinte frumusetea incaperilor din cele doua nivele vizitate. Iar cele doua ore petrecute in interior mi s-au parut prea putine. Am iesit ametita de frumusetea si bogatia incaperilor. Ne-am revenit respirand aer curat in Gradina Botanica aflata vizavi, care aniverseaza anul acesta 150 de ani de existenta. Am regasit-o si mai imbatranita dupa aproape zece ani de cand nu am mai vizitat-o. Ne-a incantat totusi cantecul vesel al pasarilor, zburdalnicia veveritelor si culorile spectaculoase ale florilor de primavara. Cei cativa stropi de ploaie au fugit repede cand au vazut ca n-au pe cine speria.

Am incheiat ziua in compania unei prietene dragi (si fosta colega de servici), la o ceasca de ceai, depanand amintiri, povestind despre carti, impliniri, sperante si vise. In drum spre ceainarie nu m-am putut abtine si m-am oprit intr-un loc de care sunt puternic legata sufleteste - biserica Sf. Spiridon Vechi (in Piata Natiunilor), refacuta dupa Revolutie cu banii comunitatii romanilor din New York. Aici am descoperit si Clinica Nadia Comaneci. La plecarea spre casa m-am oprit pret de cateva minute la biserica Stavropoleos, aflata la cativa pasi. O alta bijuterie a orasului pe care ma opresc sa o admir de cate ori ma aflu in zona.

video

luni, 18 aprilie 2011

la plimbare

Prima zi a vancantei de Pasti a fost noroasa si "vantoasa", dar ne-am hotarat sa nu ne lasam descurajate. Asa ca dupa ce am lenevit dimineata mai mult in pat, ne-am facut cateva din temele de vacanta (vacanta fara teme in Romania nu se poate :( )si dupa pranz am iesit la plimbare. Am ales Parcul Carol pentru ca Maria nu-l vazuse, iar eu imi deschisesem deja apetitul de a-l revizita dupa ce l-am recunoscut in fotografii la Lumi si la tiza mea, Alina.

Cu greu am recunoscut rondul din fata parcului; nu am mai fost de cativa ani prin zona si s-a construit destul de mult in jur. Parcul mi-a lasat o impresie mai buna decat ultima oara cand l-am vazut acum multi ani (nu mai stau sa-mi amintesc, dar multi tare :) ) cand parea lasat in paragina, iar mausoleul trezea amintiri neplacute, legate de lupta pentru construirea socialismului. Intre timp faima istorica a fost reinstaurata prin readucerea la locul initial a Mormantului Soldatului Necunoscut din Primul Razboi Mondial. Norocul nostru a fost ca am ajuns acolo exact la schimbarea garzii, moment pe care ne-am grabit sa-l surprindem:



Ne-am bucurat de straturile vesele de flori care s-au dovedit rezistente in aceasta foarte racoroasa primavara. Ne-am amuzat urmarind o veverita topaind pe o alee laturalnica, desi nu s-a lasat nici filmata, nici pozata. Ne-am oprit la micul padoc cu gaste si ratuste si cativa iepurasi albi, de care Maria s-a indragostit imediat :) Am batut alei pavate care se lupta sa ramana intregi, ne-am incumetat pe alei darapanate sub povara uitarii sau poate a lipsei de bani, am admirat specii de pomi rare, fantani uitate si statui care ne-au amintit de inaintasi. Cel mai mult m-a impresionat ciripitul vesel al pasarilor care ne-a insotit plimbarea si care ne-a facut sa uitam de frig si vant.

La plecare nu am omis fantana cu zodii construita in 1935, pastrata atat cat s-a putut, alaturi de care municipalitatea a instalat unul dintre faimoasele ceasuri placate cu aur, cumparate cu aproape 1 mil de euro si care au declansat anul trecut un adevarat scandal.


video

Speram ca maine sa fie vreme ceva mai buna sau macar sa nu bata vantul, ca vrem sa ne plimbam din nou, in alt parc :)

duminică, 17 aprilie 2011

din cutiuta cu amintiri...

de Florii...

... le urez celor care poarta nume de flori "La multi ani!". Sarbatoare mare in familie pentru mama si fratele meu. O imbratisare si cele mai bune ganduri prietenilor din blogosfera Ninu si Fly.

Iar tuturor celor care-si vor lua azi alaturi de mine o pauza de ceai sau de cafea, le ofer un minut de frumusete culeasa din gradina in zori, intr-un ajun friguros si innorat de Florii.

Sa aveti o duminica frumoasa!

video

vineri, 15 aprilie 2011

suflet rebel - intermezzo

99 de ani...

... au trecut de la tragicul accident al Titanicului, una dintre cele mai marete realizari ingineresti ale constructiilor de nave transatlantice, care avea sa devina renumita prin cea mai mare tragedie, care a scufundat o nava despre care se spunea ca nu poate fi scufundata. In noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Titanicul se scufunda, luand dupa sine in adancurile oceanului peste 1500 de suflete.

Mai bine de 70 de ani le-au trebuit oamenilor sa ajunga la ramasitele navei care se odihneste pe fundul oceanului, bantuita inca de fantomele celor care n-au avut nici o sansa.

Nico, iti multumesc ca mi-ai amintit.

tribut

Google ne-a amintit in maniera bine-i cunoscuta ca astazi se implinesc 122 de ani de la nasterea lui Charlie Chaplin.

Ca un tribut pe care as vrea sa-l aduc marelui artist, voi aminti ca a fost printre altele si compozitorul melodiilor pe care va invit sa le ascultati:









Maestre, iti multumim! Pentru noi vei fi mereu acolo unde meriti sa fii - in luminile rampei!

marți, 12 aprilie 2011

primul avant in spatiu

Astazi toata ziua am avut sentimentul ciudat ca e o zi speciala. Nici n-am apucat bine sa-mi plimb degetele prin calendar, ca cifra 12 din dreptul lunii aprilie mi-a facut cu ochiul ;)

Se implinesc azi 50 de ani de cand omul si-a facut avant in spatiu - cosmonautul Yuri Gagarin a pornit in calatoria sa orbitala in jurul Pamantului cu prima naveta Vostok, al carui tablou de bord arata cam asa:



Google ne aminteste evenimentul asa cum ne-a obisnuit, cu o grafica speciala:



Trist este ca Yuri Gagarin nu a apucat sa se bucure de prea multe aniversari ale reusitei sale. A murit pe 27 martie 1968 intr-un accident invaluit de mister, in conditii de zbor dificile, la bordul unui avion de lupta MIG 15. In ciuda tuturor speculatiilor, anchetele initiale au lasat mari semne de intrebare, iar decizia Rusiei din 2007 de a nu redeschide anchetarea acestui accident nu face decat sa nasca si mai multe semne de intrebare.

Cosmonautii de pe Statia Spatiala Internationala ii vor aduce tribut mai special; au filmat cadre in aceleasi locuri in care acum 50 de ani a filmat Gagarin din capsula Vostock pentru a fi montate intr-un film "First Orbit" alaturi de cadrele originale ale lui Gagarin.




In Huntsville, Alabama, unde a demarat programul spatial american cu ambitii mari dupa razboi, succesul rusilor avea un gust amar.


Dar asta nu a facut decat sa-i ambitioneze pe americani si iata de ce tot astazi sarbatorim 30 de ani de la lansarea primei navete spatiale americane - Columbia (in 1981) cu doi astronauti la bord (John Young si Robert Crippen). Programul navetelor spatiale inceput in 1981 se va incheia anul acesta. Columbia , Discovery, Atlantis, Endeavour ... erau minilaboratoare spatiale care orbitau in jurul Pamantului. Vremea lor a apus odata cu construire Statiei Spatiale Internationale.



Sa ne amintim deci astazi de pionierii spatiului, de cei care ne-au facut sa ne mandrim de realizarile umanitatii, dar si de cei care nu s-au mai intors si au ramas in ceruri.

vineri, 8 aprilie 2011

suflet rebel - 10

In episodul de azi al telenovelei rock il avem in centrul atentiei pe "The Boss", asa cum mai este numit Bruce Frederick Joseph Springsteen. De la inceputul anilor si pana azi, The Boss a adunat in palmares peste 120 de milioane de albume vandute in intreaga lume, 20 de premii Grammy, 2 Golden Globes si un Oscar. Orice alt cuvant adaugat mi se pare deja prea putin.

Pe la inceputul anilor '80, fratele meu primise o revista rock din Italia care la mijloc avea un poster cu Bruce Springsteen; posterul a stat in camera lui toata adolescenta. Ani mai tarziu am recuperat dintr-un sertar uitat de birou revista si posterul care acum stau la pastrare in cutiuta mea cu amintiri.



Si in aceeasi revista, o poza care mi s-a lipit de suflet:



Rock, folk, orice stil ar fi adoptat, muzica lui Bruce Springsteen ramane dovada unui talent aparte.

"The highway's jammed with broken heroes on a last chance power drive
Everybody's out on the run tonight
but there's no place left to hide
Together Wendy we'll live with the sadness
I'll love you with all the madness in my soul
Someday girl I don't know when
we're gonna get to that place
Where we really want to go
and we'll walk in the sun
But till then tramps like us
baby we were born to run"




"Now I think I'm going down to the well tonight
and I'm going to drink till I get my fill
And I hope when I get old I don't sit around thinking about it
but I probably will
Yeah, just sitting back trying to recapture
a little of the glory of, well time slips away
and leaves you with nothing mister but
boring stories of glory days"



"I was bruised and battered and I couldn't tell
what I felt
I was unrecognizable to myself
Saw my reflection in a window I didn't know
my own face
Oh brother are you gonna leave me
wasting away
On the streets of Philadelphia"



"She'll let you in her house
If you come knockin' late at night
She'll let you in her mouth
If the words you say are right
If you pay the price
She'll let you deep inside
But there's a secret garden she hides"



Sunt sigura ca fiecare aveti propriile melodii favorite cu Bruce Springsteen; va las sa le reascultati... pana vinerea viitoare :)

miercuri, 6 aprilie 2011

stiri din spatiu

Ieri, 5 aprilie, un nou echipaj a plecat spre Statia Spatiala Internationala intr-o naveta Soyuz lansata de pe cosmodromul de la Baikonur. Echipajul este format din doi astronauti rusi: Alexander Samokutyaev - comandantul navei si Andrey Borisenko si un astronaut NASA - Ron Garan. Lansarea nu a beneficiat de spectacolul cu care ne-a obisnuit NASA, dar a fost urmarita de pamanteni pe site-ul NASA si apoi pe You Tube.



Tot ieri, 5 aprilie, echipajul aflat la sfarsitul misiunii pe Statia Spatiala Internationala a primit de la Houston cad rosu de alerta ca urmare a pericolului de ciocnire cu o ramasita a unui satelit chinezesc. Alerta presupune ca echipajul sa intre in naveta spatiala atasata de Statie pentru a se salva in cazul unui impact ce le-ar putea pune viata in pericol. Echipajul este format dintr-un astronaut rus - Dmitry Kondratyev, unul NASA -Cady Coleman si unul italian - Paolo Nespoli din partea Agentiei Spatiale Europene. Ei se afla in misiune de trei luni de zile si asteptau cu nerabdare intoarcerea pe Pamant, dar in conditiile obisnuite, nu conditiile de pericol de coliziune cu ramasita unui satelit.



In cele din urma au rasuflat usurati cand au fost informati de cei din Houston ca traiectoria bucatii de satelit va trece la o distanta de cativa km de Statie si ca in cele din urma vor pleca in conditii normale catre casa, dupa ce vor preda stafeta noului echipaj care va andoca azi. Le urez "Succes!" celor care azi isi incep misiunea pe Statie si "Intoarcere fara probleme!" celor care abia asteapta sa revina acasa.

Omenirea a reusit sa produca suficiente rebuturi si pentru orbita terestra, care acum constituie "gunoiul spatial". Mai bine de 12 500 de fragmente orbiteaza in jurul Pamantului avand o dimensiune ce poate constitui un pericol important pentru misiunile navetelor si iata, chiar si pentru Statia Spatiala Internationala. Cum o "colectare" este imposibil de realizat, specialistii din centrele de control si nu numai au se pare o grija in plus pentru siguranta zborurilor si a activitatii de pe Statie :(

marți, 5 aprilie 2011

iubirea care strabate timpul...

Pentru pauza de ceai de astazi am facut ceva cu totul neobisnuit; mi-am facut o cutie de floricele (le mai spune cineva azi "floricele"? pop-corn!) si m-am asezat in fata ecranului ca intr-o sala de cinematograf. Doar ca nu voi urmari un film, ci voi scrie despre el, asa cum intentionam de ceva vreme. Iar intre timp mi-am dat seama ca nu e corect sa scriu despre un singur film, ci despre doua :)

Nu va mai tin pe jar si va spun ca oricat de mult mi-a placut filmul "The Lake House", am fost ignoranta pana saptamana trecuta; nu am stiut ca filmul era un remake. Si americanii se pricep destul de bine la remake-uri si acestea ajung de cele mai multe ori mai cunoscute decat filmele din care s-au inspirat. Asa s-a intamplat si cu "Siworae (Il Mare)", o productie sud-coreeana din 2000 pentru a carui productie s-au cheltuit 2,5 milioane de dolari. Mi s-a parut nedrept deci sa scriu despre "The Lake House" fara sa vad filmul coreean si bine am facut. Am descoperit cu uimire si incantare un film sensibil, cu o imagine superba si un soundtrack minunat, care sunt in armonie totala cu melancolia si singuratatea celor doua personaje.



In mare, povestea este aceeasi si nici nu are cum sa fie altfel, avand in vedere ca scenaristii coreeni au fost co-optati in echipa regizorului argentinian Alejandro Agresti caruia i-a fost incredintat proiectul american si un buget estimat la 40 de milioane de dolari . Povestea a fost chiar modificata putin, pentru a "netezi" putin ridurile lasate de paradoxurile temporale cu care se confrunta varianta originala. Aproape pare posibil ca doi oameni sa se cunoasca si sa se iubeasca chiar daca vietile lor sunt traite la o diferenta de doi ani. Si toate se intampla atunci cand ultimul chirias al casei de pe lac (de la ocean in cazul "Il Mare") lasa in cutia postala o scrisoare pentru urmatorul ocupant al casei. Printr-un miracol (sau bucla temporala sau oricum vrem sa o numim) scrisoarea ajunge... in trecut, la primul chirias, chiar fiul arhitectului care a proiectat casa. Ma opresc aici, pentru a lasa placerea descoperirii subiectului celor care inca nu l-au vazut si pentru a nu-i plictisi pe cei care l-au vazut deja.



In ciuda paradoxului temporal, filmul impresioneaza. Iti doresti ca Alex sa-si rezolve conflictele familiale cauzate de neincrederea in talentul sau si Kate sa nu mai fie singura, insotita in viata numai de amintiri - una dintre ele romanul "Persuasion" al lui Jane Austen. Si cu toate astea multi nu se pot opri sa se intrebe intocmai ca personajele filmului "este oare posibil?". Multi dintre criticii carora paradoxul temporal le-a jignit inteligenta au facut ceea ce au stiut mai bine - au criticat. In ciuda lor, filmul - pardon! - filmele au patruns direct in sufletul multor cinefili, care au incercat chiar sa descifreze enigma temporala. Eu va recomand sa nu o faceti; va veti alege cu o puternica durere de cap si prea multa hartie consumata pentru a demonstra aceasta posibilitate. Imi amintesc ca am mai facut acelasi lucru si cu "Somewhere in Time (1980)". Acolo personajul principal, jucat de regretatul Christopher Reeve, calatoreste la propriu in timp la chemarea iubitei sale (Jane Seymour). Amuzant e sa-mi dau acum seama ca actorul Christopher Plummer joaca si in "The Lake House" si in "Somewhere in Time". Si poate ati reusit sa vedeti "The Love Letter (1998)" in care un el si o ea comunica prin scrisori scrise la mai bine de o suta de ani distanta prin intermediul unui sertaras secret al unei masute de scris. Filmul a fost inspirat de povestirea cu acelasi nume scrisa de Jack Finney. Si uite-asa ajung sa scriu despre patru filme in loc de doua :))) E semn ca pauza de ceai trebuie sa se termine aici.

In incheiere un detaliu poate mai putin important, dar pe care l-am dorit lamurit. Nu stiu care este povestea casei din filmul coreean - mi s-a parut absolut superba, insa casa din filmul american a fost construita pentru filmari si apoi demolata :(

luni, 4 aprilie 2011

romanul neterminat...

La o pauza de ceai o sa va povestesc astazi despre o carte mai putin obisnuita - "Familia Watson", inceputa, dar neterminata de Jane Austen.

Am indragit intotdeauna romanele lui Jane si am admirat-o pentru stilul original in care a descris societatea engleza a inceputului de secol XVIII. Drama femeilor britanice care nu aveau dreptul sa-si aleaga destinului, nu aveau drept de mostenire si de multe ori nici dreptul de a se intretine. Jane a trait inaintea vremurilor, a refuzat compromisul, a spart tipare. A reusit sa publice patru romane in timpul vietii si doua i-au fost publicate postum cu acelasi succes.

Unul dintre romanele ei a fost inceput si a ramas neterminat. Nu a mai avut puterea sa-l continue dupa moartea tatalui sau, care a afectat-o profund. E usor sa-ti dai seama de ce dupa lecturarea primelor capitole; destinul familiei Watson pare foarte asemanator cu al familiei Austen. Probabil ca dupa moartea tatalui ei, nu a mai putu relua lucrul la acest roman si l-a lasat neterminat exact in momentul in care tatal eroinei se afla pe patul de moarte. Totusi, Jane i-a povestit surorii sale, Cassandra despre cum ar fi gandit actiunea romanului. Astfel ca, dupa moartea lui Jane, o nepoata a incercat sa termine firul intrerupt al povestii, sub titlul "Sora cea mica".

De-a lungul timpului au fost si alti temerari care au incercat sa termine acest roman. Versiunea despre care va povestesc ii apartine lui Merryn Williams si are actiunea destul de asemanatoare cu ce gandise nepoata lui Jane pentru destinul personajelor, asa cum recunoaste si autoarea. Desigur, e usor de observat ca stilul nu fusese suficient prelucrat de Jane, care se stie ca isi rescria continuu romanele inainte de a se hotari sa le considere finale, iar Merryn nu reuseste sa egaleze rafinamentul fara cusur al scrierilor lui Jane. Romanul merita totusi citit pentru ca este diferit de celelalte si pentru ca trateaza mai serios ca oricand problema statutului femeii in Anglia secolului XVIII. Iar faptul ca generatia de scriitori moderni care s-au lasat sedusi de tentatia finalizarii acestui roman nu a reusit sa se ridice la nivelul autoarei, nu face decat sa scoata mai mult in evidenta un talent greu de egalat. De aceea mi se pare nedrept ca acest roman poarta semnatura lui Jane Austen, pentru ca nu ii apartine in totalitate si cred ca nici ea nu ar fi fost de acord sa fie publicat astfel.

Nu am scris nimic despre actiunea romanului, pentru ca in cazul de fata mi s-a parut mai putin important sa scriu despre asta. Daca va veti incumeta totusi sa lecturati aceasta carte interesanta, veti regasi cu placere teme comune abordate in celelalte romane ale ei - "Sense and Sensibility", "Pride and Prejudice" si o tenta usoara de "Mansfield Park". Singura nota aparte o face senzatia de antipatie totala fata de aristocratie, care in cazul de fata ramane "cu nimic", spre deosebire de celalte romane, in care eroinele isi gasesc parteneri cu blazon si cu stare. Este ca si cum in "Mandrie si prejudecata" dl. Collins, parohul (si varul lui Elizabeth) s-ar dovedi un om deosebit, cu suflet bun si educatie aleasa, iar Elizabeth s-ar lasa cucerita mai degraba de aceste calitati, respingand ingamfarea sutpida a dlui Darcy, care in cele din urma ar ascunde snobism si prostie.

vineri, 1 aprilie 2011

suflet rebel - 9

Mai intai versurile:

"Sweet child in time, you'll see the line
Line that's drawn between the Good and the Bad
See the blind man, he's shooting at the world
Bullets flying, ooh taking toll
If you've been bad - Oh Lord I bet you have
And you've not been hit oh by flying lead
You'd better close your eyes, you'd better bow your head
Wait for the ricochet"

Si apoi melodia care a devenit emblematica pentru grupul rock cu un nume la fel de poetic, Deep Purple:



Alaturi de Led Zeppelin si Black Sabbath sunt considerati a fi precursorii heavy metal-ului si ai hard rock-ului modern. De la infiintarea lor, in 1968 si pana azi, grupul a trecut prin numeroase schimbari si o perioada de pauza de 8 ani, intre 1976-1984.

Daca va intrebati de unde numele formatiei, veti fi surprinsi sa aflati ca initial grupul aconcertat sub numele "The Maze". Apoi unul dintre membrii grupului a sugerat "Deep Purple", fiind melodia preferata a bunicii sale :)

O alta melodie de succes a grupului este "Highway Star", cantata in concerte inainte de lansarea ei intr-un nou album:



Imi place tare mult "Smoke on the water", una dintre cele mai populare melodii, compusa dupa un incident care a avut loc la cazinoul din Montreux care a luat foc in timpul inregistrarii unui recital al lui Frank Zappa, prin 1971.



In 1976 grupul se dezmembreaza si o parte din membrii sai vor fi regasiti apoi in componenta Black Sabbath si Whitesnake. Whitesnake, adunata in jurul solistului David Coverdale, a avut un mare succes in anii '80, la inceput fiind comparati cu Deep Purple. Pe la sfarsitul anilor '80, ei trec de la heavy-metal la hard-rock, baladele lor facandu-si loc in inima iubitorilor de rock de pretutindeni:




from Britney, with love!

Un nou episod din telenovela mea rock...



Ups, pacalealaaaa! De 1 aprilie!
Telenovela rock urmeaza... curand.