joi, 30 septembrie 2010

in cautarea inspiratiei...

Am revazut cu mare placere zilele acestea "Henry Poole is Here", apoi mi-am dat seama ca filmul a fost sursa de inspiratie pentru prima mea postare pe blog. De cate ori il revad imi amintesc ca oricat de adanca ar fi disperarea, merita sa-ti pastrezi credinta si speranta. Si poate tocmai de aceea imi place sa-l revad!? :)

Daca ati vazut filmul, cu siguranta ati fost impresionati de coloana sonora. Regizorul Mark Pellington a vrut ceva cu totul original pentru tema muzicala a filmului si a initiat un concurs de creatie pe My Space, castigat de Ron Irizzary:



Lipsa experientei m-a impiedicat sa va ofer acum mai bine de un an trailerul filmului, asa ca ma simt datoare sa o fac acum:



"Just hold on to your faith in hope!"

miercuri, 29 septembrie 2010

o alta fata a Elvetiei

In dimineata in care am pornit spre Heididorf, nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa vedem in cantonul Graubunden. Prima impresie este cea de lejeritate; mai putine masini pe autostrada, mai putine iesiri. Si peste tot in jur Alpii, semeti si spectaculosi.

Acum stim ceva mai mult despre aceasta parte a Elvetiei. Cantonul Graubunden este cel mai mare ca suprafata din confederatie, dar in acelasi timp si cel mai putin populat. Locuitorii cantonului vorbesc trei limbi - germana, italiana si retoromana. Nu-i de mirare deci ca am intalnit atat de putine localitati in drumul nostru spre Maienfeld, oraselul de unde aveam sa pornim spre satul care a inspirat-o pe Johanna Spyri sa scrie "Heidi", una dintre cele mai apreciate carti pentru copii din intreaga lume. Cantonul este strabatut de Rin, care izvoraste din ghetari si se varsa in lacul Constance / Bodensee. La fel ca si Ronul, Rinul iese din lac si isi continua apoi cursul; strabate Europa spre nord pentru a se varsa in Marea Nordului. Maienfeldul lasa impresia unui oras linistit, in care lucrurile par sa fie in buna ordine si la locul lor de secole, fara ca ceva sa le perturbe linistea. Pare ca acest lucru se datoreaza atitudinii conservatoare a locuitorilor din canton. Se spune ca traficul motorizat nu a fost permis pe teritoriul cantonului pana la 1924. Mai mult, exista regiuni in care Anul Nou se serbeaza la 1 Martie, ca pe vremea romanilor (Calendele Romane).

Am lasat masina intr-o parcare din centrul orasului si am pornit pe jos spre Heididorfli. Desi afara picura, am luat umbrela si am pornit spre casa lui Heidi; de dragul Mariei am hotarat sa vedem tot ce este de vazut indiferent de vreme. Si parca pentru a ne arata ca nu avem de ce sa regretam, destul de repede ploaia s-a oprit. Greu de gasit cuvintele potrivite pentru a descrie pitorescul tinutului. Nu ma mir ca Heidi ducea dorul acestor locuri cand se afla la Frankfurt :) Am vizitat casa lui Heidi si apoi am pornit pe drumul care urca la pasunea din Alpi in care se afla casa de vara a bunicului. Buni nu s-a incumetat sa urce o ora si jumatate, cat dureaza traseul. A ramas sa ne astepte pe o bancuta in sat, in compania capritelor foarte blande. Drumul a fost deosebit, iar Maria a fost foarte incantata de tot ce a vazut. Imagini de la casa lui Heidi, de la casuta din Alpi si capritele nostime, vedeti pe blogul ei.

video

Pentru ca ne-a mai ramas ceva timp dupa vizita la Maienfeld, am hotarat sa mai incercam o destinatie. Aveam ca de obicei doua optiuni :) - Chur, capitala cantonului Graubunden si Appenzell, in alt canton, ambele aflate in apropiere. Am hotarat sa vizitam Appenzell.

Daca Graubunden este cel mai mare canton al Elvetiei, despre Appenzell putem spune ca este cel mai mic. Este vorba de fapt de doua cantoane "reunite" - Appenzell Innerrhoden (cu locuitori majoritari catolici) si Appenzell Ausserrhoden (cu locuitori majoritari reformati). Istoria cantonului este influentata de abatia St Gallen. De-a lungul timpului, independenta cantoanelor reunite a fost deseori atacata, iar alianta cu confederatia helvetica a fost facuta mai mult pentru a se pune sub protectie; ulterior, teritoriul a aderat la confederatie. Trebuie sa mai spun ca aici Anul Nou se serbeaza dupa calendarul iulian, la 14 ianuarie. Un alt lucru care trebuie mentionat este ca parlamentul cantonal include toti cetatenii cu drept de vot si adunarile au loc in aer liber, intocmai ca in vremurile de inceput, iar liderii alesi pe doi ani sunt confimati in fiecare an. Democratie frate!

Drumul pana la Appenzell, capitala cantonului Appenzell Innerrhoden, este deosebit de pitoresc, serpuind printre dealurile inalte. Soseaua este ingusta si de multe ori soferii isi lasa loc de trecere. Orasul este unic prin decoratiile caselor - cele mai multe pictate, altele imbracate in sipci de lemn asemenea solzilor de peste. Plimbarea ne-a delectat oferindu-ne un nou exemplu de unitate in diversitate.

video

Am pornit spre Nonnenhorn cu gandul ca a doua zi avea sa fie ultima din vacanta noastra. Stiam deja ca vrem sa vedem Stein am Rhein, un oras pitoresc din cantonul Schaffhausen, aflat pe malul Rinului dupa iesirea acestuia din lacul Constance / Bodensee.

luni, 27 septembrie 2010

o zi pe Insula Florilor

Am inceput cea de-a doua saptamana a calatoriei noastre cu o vizita pe Insula Florilor. Trebuia sa o duc pe Buni acolo, pentru ca ea e o mare iubitoare de plante, iar noi n-am fi ratat pentru nimic in lume placerea de a ne plimba o zi intreaga printre flori. Chiar daca am mai scris despre Mainau si anul trecut, cand am vizitat-o prima oara, va voi reaminti ca insula este administrata de familia unui print suedez, Gustaf Lennart, Duce de Smaland. El a renuntat la succesiunea pe tronul Suediei, preferand casatoria din dragoste. Iar din dragostea pentru natura si talentul de peisagist, s-a nascut proiectul de pe Insula Mainau.

Am pornit spre Mainau din Meersburg, alaturi de o mare de oameni, toti grabiti ca si noi, sa profite de ultimele zile insorite ale inceputului de sptembrie. Ne-au insotit in zbor si pescarusii, atrasi de firimiturile oferite de turistii de pe vapor :) O mica reprezentatie acrobatica:

video

Mama a fost imediat vrajita de florile si gradinile de pe Mainau. Putem spune ca am umblat aproape 8 ore, cu mici pauze pe cate o bancuta si tot ni s-a parut ca nu am avut timp pentru tot. La Schmetterlinghaus (Casa fluturilor) am reusit sa fotografiem un numar record de fluturi; era atat de aglomerat in interior ca abia puteam pasi fara sa lovim pe cei din fata noastra :) Am vizitat castelul, biserica in interiorul careia am recunoscut cu mandrie steagul Suediei (unde am fost in cateva randuri acum vreo 15 ani). Si cand ne asteptam mai putin, am avut parte de o alta surpriza: tenorii si corul lui Andre Rieu filmau pe malul lacului. Am reusit sa-i fotografiem pe cand se intorceau de la filmare, desi se cam fereau de oamenii care ii recunoscusera si se oprisera sa-i admire. Celebritatea este o povara grea...

video

Ne-am intors la Meersburg obositi, dar fericiti si hotarati sa batem si orasul vechi cu piciorul. Ne-am adunat ultimele resurse ai am luat la picior nenumaratele trepte care urcau din port catre orasul vechi, unde se afla si castelul. In fata castelului, bustul Annettei von Droste-Hulshoff, poeta germana deosebit de talentata, contemporana cu fratii Grimm, care a locuit in Meersburg in ultimii sai ani. Ne-am bucurat de panorama deosebita a Alpilor de peste lac, cu gandul ca a doua zi ii vom mai vizita pentru o ultima oara in acest concediu, in cautarea casutei lui Heidi. Apoi am coborat pe stradutele deosebit de pitoresti si am fotografiat minunatele decoratiuni de gradina. Deh, noi in Romania sunt inca in epoca de piatra a artei peisagiste :(

video

Seara ne-am delectat cu doua pizze imense si am adormit bustean cu gandul la Alpii lui Heidi.

vineri, 24 septembrie 2010

Sankt Gallen

Ne-am despartit cu tristete de Gex... incepusem sa ne simtim ca acasa :) Numai gandul ca ne asteapta alte locuri frumoase de explorat in rasaritul Elvetiei ne-a mai inseninat privirile. Ne-am imbarcat deci spre urmatoarea destinatie. Aveam doua optiuni in acea duminica, prima din septembrie, in care urma sa strabatem Elvetia de la vest la est - Zurich si St. Gallen. Am ales St. Gallen pentru ca Zurich-ul merita mai mult decat o dupa-amiaza pentru vizitat. Asa ca iata-ne in cantonul St.Gallen, apropiere de Lacul Constance, cu gandul sa nu ratam faimosul asezamant benedictin - manastirea si catredala. Vi se pare ca Gallus suna cunoscut? Pai are si de ce! De aici se trag celebrele vopseluri cu acelasi nume la mare cautare si pe la noi :)

Numele cantonului vine de la calugarul Gallus, care a cladit aici un salas monahal prin sec VI. In sec X benedictinii au ridicat pe acelasi loc o manastire a carei faima s-a raspandit rapid in toata Europa. Si pe buna dreptate! Catedrala este o bijuterie baroc; un baroc rafinat si bine echilibrat. Manastirea a primit o lovitura grea odata cu introducerea Reformei, insa locuitorii au pretuit eforturile benedictinilor, continuand sa o intretina chiar si dupa ce aceasta a fost desfiintata. Astazi aici isi au sediul guvernul cantonal, cateva scoli si faimoasa biblioteca. Nimic nu poate descrie sentimentul pe care l-am trait vizitand biblioteca. Ma asteptam la ceva grandios dupa ce am vizitat catedrala, dar asteptarile mi-au fost intrecute. Camerele foto si de filmat nu sunt permise in interior, prin urmare experienta vizuala este unica. Am gasit pe internet imagini care va pot sugera ambianta interioara:


Insa ceea ce te face sa tragi aer in piept si sa te simti mic ca o furnica este fondul de carte - aprox. 100.000 de volume rare. Am vazut carti scrise de mana de calugari inainte de aparitia tiparului, manuscrise din Evul Mediu, unele expuse, dar si incunabule (tiparite inainte de 1500).
Am dat turul de cateva ori; de fapt am asteptat pana s-a anuntat inchiderea, ca sa profitam de acea ocazie unica de a ne afla printre asemenea comori.

Orasul vechi este fermecator, ca orice oras elvetian si la fel ca orasele vizitate pana acum, are nota lui personala. In cazul de fata balconasele deosebite ale caselor; pictate sau sculptate, ele au stransa legatura cu personalitatea familiilor care le locuiau.

video

O tranzitie minunata catre o noua etapa a calatoriei noastre. Seara eram la Nonennhorn, in partea germana a Lacului Constance / Bodensee. Am gasit repede hotelul si inca de la receptie ne-am simtit mai aproape de casa, pentru ca am fosti condusi la camere de catre Bianca, o romanca din Sibiu care lucreaza pe aici de cativa ani. Era foarte fericita ca ne vede si ne-a spus ca se bucura de cate ori primeste oaspeti din Romania. Am facut o plimbare pe malul lacului inainte de a ne retrage in camere si am hotarat sa profitam de urmatoarele doua zile care se mai anuntau fara ploaie pentru a le petrece cat mai mult in aer liber.



Asa ca a doua zi am hotarat sa vizitam Meersburg (la vreo 38 km) si Insula Mainau. Dar despre asta... in curand.

joi, 23 septembrie 2010

navigand printre Alpi

Exact asa am putea descrie sambata in care am luat vaporul din Thun pana la Interlaken. In Thun am auzit pentru a doua oara vorbindu-se romaneste, intr-un supermaket in care intrasem pentru cateva provizii de-ale gurii. Romanasii nostri cautau in gura mare salam si carnati. Eram deja la casa, asa ca nu ne-am mai intors privirea :)

Ne-am grabit sa prindem vaporul catre Interlaken. Pretul biletului dus-intors ni s-a parut cam piperat - 40 de euro, dar la intoarcere aveam sa declaram cu totii ca a meritat. In plus, in sambata aceea copiii se plimbau gratuit :)

Si acum sa va povestesc putin despre Interlaken, destinatia noastra. Dupa cum si numele sugereaza, este o statiune situata intre doua lacuri - Thun si Brienz, ale caror ape sunt legate de raul Aare, care iese din lacul Thun si se indreapta apoi catre Berna. Calatoria pe aceste lacuri este ca o navigare printre Alpi, pentru ca oriunde ti-ai indrepta privirea dai cu ochii de muntii care parca ies direct din lac. Pe malurile lacului vaporul opreste in orasele deosebit de pitoresti, cu castele de povesti si hoteluri care par sa implineasca cele mai mici dorinte ale turistilor. De departe Spiez se distinge dintre acestea. Am admirat faimosul varf Schilthorn si ne-am bucurat cand in apropiere de Interlaken am zarit si mai-faimosul Jungfraujoch (supranumit si Top of Europe), care avea sa ni se dezvaluie in toata splendoarea lui din Interlaken.

Statiunea poate fi repede strabatuta la picior dintr-un capat la altul, dar pentru turistul venit sa se bucure de tot ceea ce are de oferit, cateva ore sunt mult prea putine.
Si acum putina istorie... Elvetia era putin cunoscuta pana in sec XIX si chiar considerata periculoasa din cauza muntilor sai inalti. Totusi, odata cu industrializarea, tot mai multi temerari cu bani au venit aici in cautarea relaxarii si a aventurii. Asa incat, elvetienii si-au dat repede seama ce au de facut: au construit hoteluri, drumuri si cai ferate pana la cele mai inalte varfuri, iar europenii cu bani (aristocrati, industriasi) au venit in numar tot mai mare. Interlaken-ul are si acum hoteluri din vremea aceea, inclusiv cazinoul... Iar eu ma gandesc cu tristete cum romanii secolului nostru au lasat sa se prabuseasca o bijuterie arhitectonica rara - Baile Herculane :(

Astazi elvetienii au autostrazi care leaga toate marile lor orase, astfel incat aprox 90% din orice ruta catre orice destinatie se face pe autostrada. Calatoria cu trenul am experimentat-o acum doi ani si ni s-a parut destul de scumpa, insa ajungi la concluzia ca face banii, pentru ca trenurile catre majoritatea destinatiilor sunt din ora in ora (sau chiar 1/2h), iar garile lor sunt foarte aproape de centrul vechi al oraselor sau de punctele de interes; de ex, la Thun gara este vizavi de debarcaderul de unde pleaca vapoarele si la Interlaken de asemenea.

video

La intoarcerea catre Thun am avut norocul sa calatorim cu un vas de epoca cu aburi (cu zbaturi). Ne-am asezat confortabil pe punte si ne-am bucurat inca o data de frumusetea locurilor. La Thun am traversat repede podul acoperit peste ecluza aflata la iesirea raului Aare din lac si ne-am grabit catre castel, dar din pacate am ajuns tarziu pentru a mai prinde ultima vizita, asa ca ne-am plimbat in curtea interioara si ne-am fotografiat cu Casper :)

Am strabatut apoi stradutele deosebit de pitoresti, cu casute separate de culoare cu scari si garduri din piatra. La plecare nu am ratat sa fotografiez o motocicleta Triumph. O fi fost a lui Ewan McGregor? Just dreaming! :)

Ne-am intors pentru ultima oara la Gex cu o umbra de nostalgie in priviri; a doua zi urma sa plecam spre Nonennhorn, pentru a explora partea de est a Elvetiei si imprejurimile lacului Constance / Bodensee.

miercuri, 22 septembrie 2010

fredonand prin Geneva

Vinerea petrecuta la Geneva a fost o relaxare binevenita. Nici nu stiu despre ce sa povestesc mai intai :) Geneva este un canton mic, dar foarte bogat. La inceputul secolului al XIX-lea, era cel mai mare oras din confederatie; acum este al doilea dupa Zurich. Este asezata pe malul Lacul Leman (adesea numit eronat Geneva), la iesirea Ronului din lac. Ronul are un parcurs foarte ciudat, la fel ca Rinul; izvoraste din ghetarii Alpilor si se varsa in Lacul Leman in apropiere de Montreux, printr-o mica delta; apoi iese din lac la Geneva si isi continua cursul pana la varsarea in Mediterana. Daca nu ar imparti frontiera de stat cu Franta in apele sale, Lacul Leman ar fi cel mai mare lac al Elvetiei; asa se multumeste sa fie cel mai mare lac al Europei, lasand Lacului Neuchatel mandria de a fi cel mai mare lac aflat in intregime pe teritoriul Elvetiei.

Revenind la Geneva, ne-am plimbat prin orasul vechi, admirand stradutele pitoresti serpuind printre casele vechi si cochete, insotite de ritmurile artistilor ambulanti - muzicieni, mimi. Eleganta bine echilibrata intre stilul gotic si cel renascentist da orasului vechi un aer specific. Desigur ca am poposit la Catedrala Sf. Petru, un reper de referinta pentru genevezi; impresionanta prin marime, prin monumentul funerar al ducelui de Rohan si prin istoria sa pe care am urmarit-o intr-o prezentare multimedia in interiorul catedralei.

Am coborat apoi pe marginea Lacului Leman, spre celalalt punct de referinta al Genevei - Jetul de Apa din Lacul Leman, care atinge 140 m, cea mai inalta fantana arteziana din lume. Greu de crezut, dar rolul ei a fost initial pur practic; construita in 1886, fantana era menita sa reduca presiunea din sistemul de alimentare cu apa a orasului. Aici am surprins un fenomen rar; un curcubeu la baza jetului.



Ne-am plimbat apoi prin Gradina englezeasca cu celebrul sau ceas de flori si ne-am grabit sa traversam Podul Mont Blanc, primul pod peste Ron la iesirea din lac, pentru a ajunge in cealalta parte a lacului, pe Cheiul Mont Blanc. Am admirat mausoleul ducelui de Burnswick, care a murit aici si a lasat prin testament Genevei averea sa de peste 20 mil de franci de aur. Ne-am plimbat apoi pe Promenada, un dig care margineste zona debarcaderelor si care se apropie de jetul de apa dinspre lac. Aici este si un strand si un parc; noi ne-am instalat pe o banca si ne-am bucurat de privelistea jetului pe fundalul orasului si al Alpilor. Spre seara ne-am intors in oras pe acelasi chei, nu inainte de a ne opri putin la monumentul Printesei Sissy (Imparateasa Austriei) construit in locul unde aceasta a fost asasinata in 1898 de catre un anarhist.

video

Obosite de atata colindat, ne-am oprit in Gradina Fazy de pe malul Ronului, botezata dupa cel care este numit parintele Genevei moderne - James Fazy (politician si scriitor). A doua zi urma sa fie ultima petrecuta in partea de vest a Elvetiei si am ales ca destinatie pentru aceasta zi Thun-Interlaken, in regiunea inalta a cantonului Berna (Berner Oberland).

painea casei

Inainte de a-mi continua jurnalul de calatorie, ma voi lauda cu prima paine facuta-n casa. N-am ales o reteta preferata, pentru ca in manualul de utilizare se recomanda o anumita reteta pentru primul ciclu de productie :) Asa ca am urmat intocmai instructiunile, sub supravegherea atenta a papagalilor nostri, care mi-au urmarit cu interes fiecare miscare prin bucatarie, intrerupandu-se din ciripitul matinal pentru a vedea ce mai pune la cale stapana.
Am cantarit cu atentie toate ingredientele, le-am pus in ordinea indicata si am apasat pe buton cu o doza destul de mare de neincredere. Din cand in cand am urmarit cu interes si ceva teama ce se mai intampla in cutia magica. Mirosul de drojdie si coca proaspata mi s-a parut cel mai frumos parfum :)
Dupa trei ore am auzit bip-urile mult asteptate; painea era gata.


Am lasat-o sa se raceasca, ca sa o pot gusta. Mi-am astamparat nerabdarea cu un ceai :)


Trebuie sa recunosc ca pe cat e de frumoasa, pe-atat e de gustoasa. Si imbatata de aroma succesului, am dat repede fuga in piata sa caut faina pentru urmatoarele paini.


duminică, 19 septembrie 2010

sub semnul ursului

Cand am pornit spre capitala Elvetiei, stiam deja ca numele i se trage de la Urs, "Bar" in germana, de unde Barn si mai apoi consacratul Bern / Berna. Si uite asa, ursul si-a castigat un loc binemeritat pe steagul cantonului Berna. Se spune ca ducele care a dorit sa construiasca aici un oras, nestiind ce nume sa-i dea, a hotarat ca orasul va primi numele primului animal ucis in vanatoare. Pentru a marca originile asezarii, inca de la sfarsitul secolului trecut aici se afla Groapa ursilor - "Barengraben", un loc imprejmuit pe malul raului Aare, in care municipalitatea a facut salas unei familii de ursi, obiectivul turistic cel mai cautat al orasului. Pentru Maria a fost o adevarata incantare sa-i observe pe ursi. Pe noi ne-a impresionat apa de un albastru cristalin a raului. Mie chiar mi s-a parut "nenaturala"; toate raurile pe care le-am vazut pana aici au apele mai degraba verzi si sunt tulburi de la albia de pamant.

Orasul vechi pe care l-am strabatut pana la Barengraben ne-a impresionat peste masura. Un stil cu totul deosebit fata de ceea ce vazusem pana atunci. Vechile strazi sunt inca pietruite si greu se poate distinge trotuarul de carosabil, dar toata lumea e politicoasa si intelegatoare, si soferii, si pietonii. Parterul caselor este marginit cu arcade, care seamana cu fortificatiile de secol XVII si pun o amprenta unica asupra arhitecturii orasului. Ca si la Neuchatel, nenumarate fantani, dominate de statui tematice; mi-a placut cea care infatiseaza un urs in armura. Am admirat si Einstein Haus, unde fizicianul a locuit cat timp a lucrat la Biroul de Brevete din Berna.

De la podul "Nydeggbruke", care duce catre groapa cu ursi, se urca pe o straduta foarte pitoreasca (si vrea sa spun ca se urca!) pana la Rosengarten, un parc minunat cu pajisti intinse marginte de minunate soiuri de trandafiri. De aici se deschide o panorama superba asupra orasului si a raului Aare. Sa nu cumva sa-l ratati daca vreodata ajungeti Berna!

Pentru ca timpul se scurgea prea repede, ne-am odihnit putin in parc si am pornit din nou spre orasul vechi pentru a vizita Munster-ul, Catedrala Sf. Vicentiu. Aici am auzit prima oara dupa multe zile vorbindu-se romaneste. Dar chiar daca le-am dat de inteles ca si noi suntem romani, nu au fost dornici de socializare :(

Langa catedrala, un alt parc in apropierea Palatului Federal, o alta panorama de vis asupra orasului. Pe un dig, zarim un urs sculptat pornit parca sa pescuiasca in apele raului.

O alta zi minunata, pe care am incheiat-o la Divonne les Bains, la 8 km de hotelul nostru, in Franta. Ne-am plimbat pe malul lacului si ne-am bucurat de privelistea Alpilor de-o parte si a muntilor Jura in cealalta parte. A doua zi aveam sa dormim pe indelete, caci ne-am propus sa vizitam Geneva.

video

sâmbătă, 18 septembrie 2010

weekend cu aroma de must

Ca in fiecare an in septembrie, familia se aduna cu mic, cu mare la culesul viei. Anul acesta am fost binecuvantati cu o recolta bogata, asa ca am muncit mult, dar satisfactia a fost mare cand am vazut toti strugurii in butoaie.

Vinul nostru de casa se bucura de reputatie printre rude si prieteni. A trecut chiar si Atlanticul in bagajele matusii noastre si este un rasfat consumat cu portia in Huston, TX, caci trebuie sa ajunga cat mai mult :)

Aroma neaosa de vin romanesc de capsunica este suficient de generoasa ca sa primeasca alaturi un soi italian cu boaba marunta si deasa care-i da forta si tarie, dar si un soi alb care o face sa se simta speciala, imbogatindu-i aroma.

Pana una-alta mustul e dulce si aromat, tare apreciat de copii si anunta un vin bun anul acesta. Iar pana va fi gata vinul nou, mai avem bine pastrate de mama in beci cateva sticle din vinul de anul trecut.

video

un amestec seducator de trecut si prezent

...este ceea ce are de oferit Neuchatel vizitatorilor sai. Capitala cantonului Neuchatel, construita pe malul lacului Neuchatel, la poalele muntilor Jura, ne-a impresionat prin istoria sa, dar si prin ritmul sau de ceas elvetian. In fond, de aici se pare ca se trag radacinile orologeriei elvetiene, iar mai nou este un important parc industrial hi-tech.

Iesirea din autostrada te aduce foarte simplu si direct spre inima orasului. Pe noi ne-a condus in parcarea din Piata Pury, aproape de tot ceea ce ne interesa - debarcaderul si centrul orasului. Si am ramas impresionati chiar din parcarea subterana, unde fiecare loc de parcare avea deasupra becuri cu senzor, cel verde lumina daca locul era liber si cel rosu pe locurile ocupate. Va dati seama ca am aflat imediat unde putem parca. Soferul din mine a fost impresionat :)

Cum era devreme si orasul abia se trezea la viata, am hotarat sa facem mai intai o promenada cu vaporasul. Maria si Buni au fost tare incantate - soarele ne-a ajutat sa trecem peste temperatura de 17 grade de afara, iar apa albastra si foarte curata este o adevarata incantare.

Am luat apoi orasul vechi la pas, pe stradutele pitoresti, descoperind cu placere casute cu arhitectura deosebita sau pictate cu flori, animale si vita de vie, iar in piatete fantani dominate de statui tematice, magazine de decoratiuni cochete si pe o colina... castelul si biserica Collegiale. Neuchatel se lauda cu radacinile sale franceze si cu franceza cea mai "curata" din Elvetia... Totusi, dupa ce am vizitat castelul, am aflat cu surprindere ca in istoria sa tumultoasa, cantonul s-a aflat cand sub influenta franceza (a casei de Orleans), cand sub cea germana (a printilor prusaci din casa de Hanovra). Doamna care ne-a fost ghid ne-a oferit multe informatii interesante despre castel si istoria cantonului. Asa am aflat ca neuchatelezii au deviat cursul unui rau care curgea prea aproape de cetate si astfel au castigat teren si pentru construirea caselor de langa castel. In plus, intre lacurile Neuchatel, Morat si Bienne, foarte apropiate, au fost sapate canale de legatura navigabile. Un alt lucru cu care se mandresc neuchatelezii este faptul ca Observatorul lor este cel care da ora exacta pentru intreaga Elvetie. Castelul este si acum sediul guvernului cantonal, iar ghidul nostru ne-a vorbit cu mandrie despre blazoanele tuturor printilor care au guvernat cantonul pana la alaturarea sa confederatiei helvetice. Un alt motiv de mandrie este si steagul cantonului, singurul tricolor din confederatie (verde, alb si rosu) care poarta intr-un colt, pe fond rosu, crucea helvetica. La iesirea din castel am mai aflat un lucru interesant care explica arcurile sculptate deasupra intrarilor in multe dintre bisericile si catedralele occidentale.


Si iata ce am experimentat: eu am stat cu fata la un capat, mama cu urechea la celalat capat. Cand am soptit ceva in dreptul acelui santulet, mama a reusit sa auda ce rosteam, de la calalalt capat. Se pare ca in trecut acesta era singurul mod prin care leprosii se puteau spovedi fara a pune in pericol viata preotilor :)) Nu m-as fi gandit tocmai la asta! Biserica ne-a impresionat printr-un cenotaf care ii reprezinta pe toti printii si printesele care au guvernat acest canton, sculptati in apropierea altarului.

Ne-am incheiat plimbarea in gradina franceza din fata Hotelului DuPeyrou, construit in secolul XVIII. Inaintea saparii canalelor dintre cele trei lacuri, aceasta gradina se afla chiar pe marginea lacului. Acum ea se afla la cateva sute de metri si cateva strazi distanta fata de lac. Ne-am intors la parcare spre seara, prin parcul de pe bulevardul Fauburg du Lac. Pe esplanada Mont Balnc am avut parte de un fenomen unic; dincolo de lac am admirat Alpii acoperiti de zapada; o localnica ne-a povestit ca are prieteni care de cate ori vin in vizita asteapta sa se bucure de aceasta priveliste, dar anul acesta nu au avut noroc.



Noi am avut noroc de inca o zi minunata. Ne-am grabit spre hotel ca sa ne facem planurile pentru a doua zi.

video

joi, 16 septembrie 2010

istorie si... muzica

Montreux este cunoscut la noi mai ales pentru festivalul sau de jazz, dar si pentru alte evenimente muzicale. Este perceput si ca un oras cosmopolit, care a atras de-a lungul timpurilor nume celebre, de la J.J. Rousseau si Byron, la Ceaikovsky si Nabukov, dar si mai aproape de vremurile noastre, Bill Gates, Freddy Mercury, Shania Twain.

Noi am plecat spre Montreux (~ 100 km de la Gex / Geneva) in primul rand cu gandul la Castelul Chillon, emblematic nu numai pentru cantonul Vaud, caci este un "must see" al Elvetiei. Ne-am propus apoi si am reusit sa ne plimbam cu funicularul de la Terittet la Glion, cel mai vechi din Elvetia, iar apoi am ratacit in voie pe esplanada de vis a orasului pana la piata in care se afla statuia lui Freddie Mercury. Freddie a compus aici ultimul sau cantec, "A Winter's Story", inregistrat cu 2 saptamani inainte de a muri. De atunci, in fiecare an, in primul weekend din septembrie la Montreux se celebreaza Freddie Mercury's Memorial Day (anul acesta la a opta editie).

Ne-am amuzat cu vrabiutele exagerat de prietenoase si am admirat podgoriile care se intind oriunde se afla o bucata de teren liber pe malul lacului. La orizont Alpii fracezi ne-au atras constant privirea, caci pareau sa-si schimbe infatisarea la fiecare ora, imbratisati in lumina soarelui. De la capatul funicularului, la Glion, am admirat orasul si castelul de la inaltime si tot de-acolo am trimis vederi prietenilor. Am mers pe jos intr-o plimbare aproape toata ziua, odihnindu-ne pe cate o bancuta din cand in cand. Prea multe de vazut si prea putin timp! Mai sus de Glion se poate lua un tren cu cremaliera pana la Les Rochers-de-Naye, paradisul marmotelor, la 2000 m altitudine, unde se afla o gradina alpina si un parc. De data asta n-a fost timp...

video

video


video


Am ajuns la hotel obosite de atata mers, dar fericite; ne-am culcat cu gandul la urmatoarea destinatie - Neuchatel.

sub semnul cocorului

Ei bine, pentru prima zi a calatoriei noastre in Elvetia a trebuit sa caut un loc pe care sotul meu nu l-a mai vizitat. Destul de greu avand in vedere ca acum 15 ani a stat mai bine de jumatate de an in Elvetia si a avut timp sa colinde :)

Aveam chiar mai multe variante, dar ne-am oprit la Gruyere pentru ca vremea era destul de racoroasa si ploioasa in celelalte locuri de pe lista mea. In plus, Gruyere se afla aproape de Gex / Geneva (~116 km) si dupa calatoria din tara pana in Elvetia, am preferat o destinatie mai apropiata pentru prima zi.

Majoritatea celor pe care i-am intrebat ce stiu despre Gruyere sau daca au auzit de el, mi-au raspuns ca stiu de branza de Gruyere; ma rog, un fel de cascaval mai degraba. Eu am plecat in gand cu castelul si oraselul medieval, sperand sa putem ajunge cu telefericul si pe inaltimile Moleson din apropiere, care promiteau o panorama unica a muntilor din jur. Am ajuns la Gruyere, in cantonul Fribourg, pe un frig muscator de 13 grade, in comparatie cu cele 33 de grade pe care le lasasem in tara. Ne-am grabit sa ajungem in oraselul medieval; masina a ramas intr-o parcare la ceva distanta, caci in orasul vechi nu se intra cu masina. Pana acolo am admirat pajistile de un verde crud, vacutele de care Maria s-a indragostit imediat; acolo fiecare vacuta are o talanga la gat, iar sunetul lor este un adevarat concert cand sunt active :)

Nu m-am intrebat de unde "Gruyere", dar odata intrata in cetate mi-a fost usor sa-mi dau seama de unde vine - peste tot erau zugraviti, sculptati, brodati... cocori. Grue inseamna cocor in franceza. Lacul din apropiere a primit si el acelasi nume - Gruyere. Legenda spune ca o ceata de vanatori rataciti si ramasi fara apa, au fost salvati de un cocor pe care l-au urmarit printr-o trecatoare din munti si asa au descoperit acest loc pe care s-au hotarat sa construiasca o cetate. Asta se intampla prin secolul X.

Frumusetea orasului te lasa fara suflare; totul respira a secol XVII-XVIII si ne-am plimbat pe fiecare straduta in parte pana ne-am saturat, inainte sa intram in castel. Castelul se afla la o altitudine de 830 m, care pare nimica toate in comparatie cu muntii falnici din jur. Am admirat indelung operele de arta din interior, dar si de expozitiile de arta gazduite in diverse incaperi; asa l-am descoperit pe Patrick Woodroffe. Am putut fotografia in voie si asta a insemnat foarte mult. Ca si cum nu eram suficient impresionati, in oraselul medieval am descoperit si Muzeul Tibetului si Muzeul HR (Hans Rudolf) Geiger, creatorul lui Alien. N-am avut insa timp sa le vizitam si pe acestea.

Singurul regret este ca timpul a trecut prea repede si nu am mai prins demonstratia de fabricare a branzei. Cu telecabina nu am fi putut merge pentru ca cerul s-a acoperit de nori si pana dupa-amiaza abia mai puteam zari muntii. Dar a fost o prima zi splendida, in ciuda frigului.

video

Urmatoarele patru zile ne-au apartinut noua, fetelor. Ne-am propus sa vizitam a doua zi Montreux, pe malul Lacului Leman.

miercuri, 15 septembrie 2010

jurnal de calatorie

De cateva zile imi tot pun in ordine pozele, gandurile, amintirile despre calatoria de 2 saptamani in Elvetia. Acum sunt gata sa va povestesc despre ceea ce am vazut, am auzit si am simtit acolo.
Iata calatoria noastra in cateva cifre:
- 6000 km parcursi in 13 zile
- peste 2000 de poze
- 15 localitati vizitate
Mai jos gasiti harta cu locurile prin care am fost si despre care va voi povesti:


Click pe imagine ca sa o vezi marita

Cazarea este destul de scumpa in Elvetia, iar bugetul nostru limitat, asa incat am cautat cazare in Franta, la granita de vest si in Germania, la granita de nord-est. Ne-am cazat mai intai la Gex, la aprox 10 km de Geneva, cu iesire rapida la autostrada catre Lausanne, iar in final ne-am mutat Nonnenhorn, pe malul lacului Bodensee / Constance, unde am avut acces rapid in locatiile de la granita cu Austria si Germania si un drum mai scurt inapoi acasa.
Pe autostrada, Elvetia poate fi strabatuta usor in aprox 4 ore (putin peste 400 km).
Planurile noastre s-au dovedit ambitioase, dar putem spune ca nu am irosit nicio zi.

Am vizitat in ordine: Gruyere, Montreux, Neuchatel, Berna, Geneva, Thun, Interlaken, St. Gallen, Maienfeld, Appenzel, Stein am Rhein. Am profitat de cazarea pe malul lacului Bodensee / Constance ca sa vizitam Insula Mainau si orasul Konstanz.

Ce nu am reusit sa vizitam din lista noastra de "dorinte": Zurich, Lucerna, Ballenberg (langa Brienz).
Nu-i nimic, poate reusim alta data :)

marți, 14 septembrie 2010

sa-i dam o mana de ajutor!

Un confrate de-al meu, blogger, se afla in dificultate. Citeste-i povestea, citeste-i si blogul si daca vrei sa-l ajuti, fa-o! Orice suma care-i este trimisa zilele acestea ii este de ajutor. Raspunsul tau ii va arata ca pe internet nu este singur.
Pe blogul lui gasesti si e-mailul si telefonul lui.
Pentru donatie:
Cod IBAN: RO40 CECE C001946236885811 pe numele FLORIN JUNE

Eu va multumesc de pe-acum in numele lui Ninu :)

miercuri, 8 septembrie 2010

ready to go home...

Vremea de azi ne-a confirmat ca ne-am ales bine momentul sa ne intoarcem acasa. De 4 zile ne-am mutat la granita de nord-est a Elvetiei, pe malul german al lacului Konstanz (daca te afli in Elvetia) sau Bodensee (daca esti in Germania sau Austria). Hotelul din mica localitate Nonnenhorn a fost o surpriza placuta. In seara asta e liniste si ploua ne-ntrerupt; afara sunt vreo 13 grade. Acum parca mi-e dor de soarele de acasa.

Ne astepta 12 ore de drum pana la Arad, iar eu fredonez deja in gand "Home" - Michel Buble.


Privim melancolici la sutele de poze si ne gandim cu dor la cei care ne asteapta. Mai e putin si ne vom revedea cu cei dragi, iar de saptamana viitoare va voi povesti despre locurile pe unde am umblat.