vineri, 21 mai 2010

leapsa de la Carmen

1. Cand te-ai indragostit ultima oara?
In ultima vreme am cam uitat ce inseamna sa te indragostesti; nu mai am timp decat pentru rutina zilnica. Si e pacat, pentru ca sunt atatea lucruri si fiinte frumoase in jurul meu de care nu am timp sa ma indragostesc. Cea mai noua dragoste a mea este nepotica noastra, Madalina, care a implinit un an in aceasta primavara.

2. Care sunt sporturile tale preferate si pe care dintre ele le practici?
Imi place orice forma de miscare, dar nu am un sport preferat, desi in copilarie am facut gimnastica, atletism si putin handbal. Acum practic mersul pe jos si putin stretching din cand in cand, mai ales cand ma uit la televizor.

3. Cand ai spus ultima oara ”te iubesc” si cui?
Sotului si fiicei mele le spun zilnic "te iubesc" intr-o forma sau alta.

4. Care este melodia pe care o canti sub dus?
:( Nu cant sub dus. Maria mea insa canta in baie si chicotesc fericita de cate ori o aud.

5. Care este culoarea ta favorita?
Maro in orice nuanta si mai ales in combinatie cu turqois, verde, portocaliu...

6. Este vreun lucru pe care ai vrea sa-l schimbi la tine? Daca da, care?
As vrea sa pot spune "nu" mai des...

7. Care este partea ta preferata a zilei? De ce?
Iubesc toate orele zilei, insa cel mai mult le pretuiesc pe cele petrecute cu familia si prietenii, fie ca e dimineata, pranz, seara sau tarziu in noapte.

miercuri, 19 mai 2010

miercurea asta incepe in cuvinte...

Miercurea aceasta a inceput cu ciripitul vesel al papagalilor; au reusit sa ciuguleasca tot cuibul bucatica-cu-bucatica si erau tare fericiti. Se dadeau in leagan in colivie si isi strigau victoria, fericiti ca au facut o treaba buna, chiar daca diseara se vor lipsi de "patul conjugal"!
Am ajuns cu bine la servici in Piata Victoriei, in ciuda grevei anuntate impotriva scaderii cu 25% a salariilor bugetarilor. La ora 8:00 erau in piata mai multi jandarmi; dupa o ora insa au inceput sa se stranga demonstrantii.
Gandurile mele au inceput sa se incalceasca intre zgomotele pietei in fierbere, muzica de campanie din piata, muzica in surdina din birou si "zgomotul" mailurilor care au inceput sa-mi navaleasca Inboxul. Intr-o mica pauza rasfoiesc ziarul si in sfarsit o veste frumoasa din sfera culturala - Angela Gheorghiu a primit pentru a doua oara Classical Britt Award la gala care s-a desfasurat de curand la Royal Albert Hall din Londra. In sfarsit, un motiv de mandrie.
Dau pagina si aflu cu bucurie ca violonistul Alexandru Tomescu, posesor de Stradivarius, a scos un nou album "Romantic Stradivarius" impreuna cu pianistul Horia Mihail. Si ma umplu de admiratie pentru initiativa romanului de a duce Stradivariusul sau tuturor romanilor, in concerte prin toata tara - Onesti, Bacau, Sibiu, Baia-Mare, Bistrita, Timisoara... Ar putea face bani frumosi mult mai usor in concerte prin toata lumea si cu toate astea, el a ramas acasa, ambitionandu-se sa cante in cat mai multe locuri din tara, chiar si in orasele unde Adi de la Valcea este mai popular decat Mozart sau Ciprian Porumbescu :) Mai mult, turneul sau este dedicat unei campanii de strangere de fonduri pentru copiii hipoacuzici din Romania.
Din piata se aude muzica rock, apoi multimea incepe sa strige la indemnele animatorului; se aud fluieraturi. Muncitorii care refac fatada cladirii guvernului lucreaza; se lucreaza si la strazile pe care ajung si plec de la servici, distruse de iarna grea.



Dau pagina ziarului si descopar o initiativa laudabila - Expozitia-manifest de fotografie de la Muzeul Taranului Roman, despre cladirile istorice ale Bucurestiului pierdute dupa 1989, promovate si printr-un site dedicat. Imi promit sa ajung acolo saptamana viitoare; e deschisa pana la 31 mai.
Grevistii pleaca acasa pe ritmuri hip-hop. In urma lor, linistea si multe gunoaie. Ma intreb daca i-a auzit cineva...
Ce bine ca miercurea mea se va incheia fara cuvinte!

luni, 17 mai 2010

ceva e in neregula cu ziua de luni...

Sigur s-a intamplat din cauza ca e luni :) In dupa-amiaza asta am trait pentru o ora senzatia ca Independence Day avea un sambure de adevar. O lumina stranie s-a abatut asupra Bucurestiului si ne-am trezit acoperiti de un nor mare si negru, care se tot largea...






Mi-am luat repede telefonul si am iesit pe terasa cladirii noastre de birouri sa pozez fenomenul, caci eram sigura ca nu voi mai vedea prea curand asa ceva! Foarte repede norul a devenit din ce in ce mai negru. Nu ne asteptam la nimic bun, iar lumina era cu totul speciala, ca intr-un film SF.







Nimic rau nu s-a intamplat insa; am plecat spre casa pe o ploaie mocaneasca. Iar acum e soare!
Si maine e marti... 3 ceasuri rele! Sper sa treaca pe langa mine ;)

vineri, 14 mai 2010

ora de culoare

Ziua de vineri nu a fost niciodata relaxanta la mine la birou; se "revarsa" spre noi tot ce a fost tinut la "dospit" prin alte departamente in cursul saptamanii. Si, culmea, totul se preda la noi vineri, iar luni colegii mei din alte departamente pot spune linistiti "Este la Alina de saptamana trecuta" :(
Nici azi nu a fost mai diferit, dar am hotarat sa rezist stresului si iata ce m-a ajutat - o pauza de o ora la pranz in care am evadat intr-o lume plina de culoare - Expozitia de Pictura Taraneasca Chineza de la Muzeul Taranului Roman. Am luat-o pe Stef, colega mea, cu mine si ne-am intors dupa o ora mult mai relaxate si mai energizate pentru valurile de stres ce ne asteptau.



Ne-au impresionat bujorii din vasele asezate langa tablouri. N-am putut sa-i pozez, dar m-am bucurat sa gasesc acasa bujorul pe care mama l-a cules din gradina noastra.



Va recomand sa vizitati aceasta expozitie: mica, cocheta, vesela si plina de culoare!

vineri, 7 mai 2010

Sub semnul muzicii

Astazi voi asculta mai mult ca oricand Ceaikovski; aniversam 170 de ani de la nasterea sa.
Google i-a dedicat o grafica speciala in pagina motorului sau de cautare:



Am cautat-o pe Alina Cojocaru, romancuta noastra, dansand in cel mai frumos si mai faimos balet din lume, pe muzica marelui compozitor:


marți, 4 mai 2010

Solistul

Cele mai recente filme cu Robert Downey Jr. sunt filme de box office (Tropic Thunder, Iron Man, Sherlock Holmes). Jamie Foxx parea sa se fi "blocat" in filme de actiune de ceva vreme.
A fost nevoie de o intamplare reala, profund umana, ca cei actori sa-si foloseasca talentul pentru a ne-o face cunoscuta si noua.
Steve Lopez, jurnalist la L.A. Times, in cautarea unui subiect care sa-l repuna in valoare, il descopera pe Nathaniel Ayers, un om al strazii cu un talent deosebit, o poveste nespusa si o boala perfida, care l-a tarat in strada pe unul dintre elevii eminenti de la Julliard. Sunetul strazii este cel care-i tine lui Nathaniel in frau demonii schizofreniei, iar muzica este cea care da un sens existentei sale. "N-am iubit niciodata ceva la fel de mult cum iubeste el muzica" spune Steve Lopez despre Nathaniel. Beethoven este idolul lui Nathaniel, iar violoncelul este instrumentul la care alege sa se perfectioneze, pentru ca la scoala era singurul instrument liber care-i permitea sa exerseze oricand; pentru pian trebuia sa se programeze la repetitii.
"Dar viata are planurile ei" asa cum scrie Steve intr-unul dintre primele sale articole despre Nathaniel. Si viata ii apropie pe cei doi, transformandu-i in prieteni.
N-a fost prea usor pentru producatorii americani sa-l convinga pe Steve sa-i ecranizeze cartea, dar se pare ca proiectul propus cu britanicul Joe Wright ca regizor (Pride&Prejudice, Atonement) si Suzanna Grant (Erin Brocovich) ca scenarist l-a convins. Era nevoie de un regizor neamerican pentru a face un film corect despre povestea celor doi, departe de reteta hollywoodiana. Robert Downey Jr (Steve Lopez) si Jamie Foxx (Nathaniel Ayers) joaca minunat; un adevarat recital actoricesc. Iar Jamie Foxx a studiat cu adevarat partiturile prezentate in film, pentru a le reda cu veridicitate. Este un film pentru cei ce iubesc muzica si rezoneaza la drama oamenilor fara adapost, multi dintre ei bolnavi irecuperabili.



Singurul repros pe care i-l pot aduce regizorului este ca la un moment dat filmul se deruleaza in prea multe planuri, dar poate ca aici e si vina scenariului. La Hollywood filmele se lanseaza pe banda rulanta si cele mai multe dintre ele sunt facute pentru succesul de casa, dupa retete industrializate. "Solistul" este un film facut cu mult suflet, din dragoste fata de arta si dedicat dramei sociale a celor fara adapost. Asa cum spune Nathaniel "Frumusetea este arta; muzica este frumoasa."
Recomand deci acest film celor pentru care cinematograful este in primul rand o arta.