Am citit “Imperiul soarelui” de JG Ballard datorita ecranizarii – un film de referinta pentru mine. Iar actorul-copil Christian Bale a fost folosit cu un instinct de maestru de Spielberg. La vremea respectiva ma gandeam care va fi viitorul lui ca actor: se va afirma sau va apune dupa acest film? Ma bucur ca si alti regizori de calibru i-au pus in valoare talentul. Daca n-as fi vazut “Prestigiul/The Prestige”, in care il revedem pe Bale matur, nu m-as fi intalnit probabil cu cartea.
Poate as fi citit “Totul este iluminat” inaintea ecranizarii, daca ar fi fost editata cartea la noi mai devreme. Asa, am vazut filmul si apoi am descoperit cartea. Ambele sunt reusite.
Am citit mai intai romanele Annei Gavalda, ca de curand sa descopar cu mare placere ecranizarea. Pe Amelie Nothomb n-as fi descoperit-o fara ecranizarea romanului sau “Amelie” si risc putin si spun ca poate as fi auzit de Audrey Tatou mai tarziu daca n-ar fi fost distribuita atat de inspirat in acest film.
De curand mi-am adaugat in DVD-urile de colectie o alta ecranizare de suflet, “Contact” in regia lui Robert Zemekis, dupa o carte de Carl Sagan (care s-a stins cu putin inainte de incheierea filmarilor).
Si sa ne amintim cu nostalgie de “Undeva, candva” care n-as fi crezut in ruptul capului ca ar fi o ecranizare. Dupa ’89 am gasit si cartea pe rafturile librariilor.
Si aici ajungem la o alta discutie – cate ecranizari sunt la fel de reusite ca romanele? Despre cate perechi carte-film putem spune ca sunt adevarate bijuterii?
Mi-as fi dorit ca Dan Brown sa aiba parte de ecranizari mai reusite. Ron Howard este un regizor cu Oscar, dar ecranizarile lui dupa Dan Brown nu sunt cele mai reusite proiecte. Asa cum scriitorul da farmec romanului sau, regizorul trebuie sa gaseasca solutia de a transpune vizual mesajul si trairile personajelor.
Da, urmaresc toate ecranizarile dupa Jane Austen. Cred ca “Mandrie si prejudecata” este cel mai ecranizat roman. Cartea s-a bucurat de un asemenea succes de-a lungul timpului, incat poti trai cu falsa impresie ca ecranizarea ei iti garanteaza succesul pe ecran. Desigur ca nu e asa si in cazul acesta avem exemple din ambele parti. Pot sa ma laud ca am reusit sa vizionez mai toate ecranizarile serioase; lasand la o parte versiunea Bollywoodiana. Imi place sa vad cum percepe regizorul subiectul si care este viziunea actorilor asupra personajelor. Mai mult, ca un tribut adus de americani scriitoarei, au facut film nu numai despre Austen – “Becoming Jane”, dar chiar si despre un fan club Jane Austen. Eroii traiesc in vremurile noastre aceleasi drame si fac fata acelorasi dileme ca si eroii din romanele ei si descifrand-o pe Austen ajung sa se redescopere. Iar finalul este fericit, asa cum si-a dorit Austen mereu pentru eroii ei.
Pe de alte parte constat ca nimeni nu a mai avut curajul sa ecranizeze “Pe aripile vantului”, o alta carte care se bucura de un deosebit succes. Posibil sa nu se fi nascut inca o actrita ca Vivien Leigh care sa duca pe umerii sai cu atata talent firul povestii si sa inspire un regizor ca Fleming.
In orice caz, am constatat ca industria de film de la Hollywood a fost afectata nu numai de criza economica, dar si de o criza de creativitate. Si atunci, in lipsa unor idei originale, regizorii de top se apuca de ecranizari, iar in ultimul an am avut parte de ceva titluri: “Atonement”, “P.S. I love you” (ecranizat si el de vreo doua ori), “Nights in Rodhante” (lui Nicholas Sparks i s-au ecranizat mai multe romane), “Slumdog Millionaire” (marele invingator la Oscar), “The Reader” (alta pereche carte-film de mare succes). Il asteptam cu nerabdare si pe noul Sherlock Holmes jucat de Robert Downey Jr. in regia lui... Guy Ritchie. Si poate ca e mai bine astfel, pentru ca macar asa subiectele nu mai devin de o lunga si dezastruoasa inconsistenta, de un umor dezbracat sau pueril.
Nici regizorii romani nu se mai inghesuie sa ecranizeze romane. Sunt de actualitate subiecte care exploateaza vremurile de care incercam sa ne scuturam, din perioada comunista – drame si umor negru. Mi-ar fi placut sa vad ecranizat “La Medeleni” al lui Ionel Teodoreanu sau “Accidentul” lui Mihail Sebastian. Coppola s-a lasat sedus de Eliade si povestea descrisa in al sau “Tinerete fara tinerete”. Mai avem de asteptat...
Iar eu ma opresc aici, pana mai pot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu